Au fost vikingii negustori sau piraţi? De ce în jurul anului 800 a erupt cu atâta putere vulcanul scandinav, trimiţându-şi fiii în toate direcţiile, spre Europa, Asia, Africa şi America de Nord? A fost doar hazardul, nevoia de aventură, dorinţa unor navigatori îndrăzneţi de a merge mereu mai departe, descoperind noi teritorii, cucerind tot ce avea preţ ori însemnătate?
De fapt, cine erau vikingii? Războinici invincibili? Demoni care invadaseră Occidentul creştin, pedepsindu-i deopotrivă pe cei drepţi şi pe păcătoşi? Comercianţi ce negociau cu arma în mână? Aventurieri în căutare de bogăţii şi faimă?
Jefuitori, cuceritori, colonizatori, mercenari − războinicii Nordului au schimbat istoria Europei, scoţând-o din letargie, aşa cum numai cruciadele şi ciocnirea cu Islamul aveau să o facă.
N-au existat portrete ale vikingilor, nici monumente care să le păstreze amintirea ori să le preamărească înfăptuirile… Şi totuşi, epopeea războinicilor Nordului a dăinuit în memoria posterităţii, nealterată de curgerea secolelor. Iar flăcările aprinse de ei ne luminează încă nopţile.
Pentru că au ştiut să moară ori pentru că ştiau să trăiască?