traducere de Izabela Radosevici

”Neur-Os are un update important ce trebuie revizuit.”

Martin opri notificarea agasantă ce bâzâia în conștient din adâncurile rețelei de neuroni sintetci. Spam-ul, presupuse, era un mic preț de plătit pentru leacul bolii sale neurodegeneative.

-O să dureze mult? Întrebă Dante, în timp ce mima aruncarea unei mingi de bowling. Prietenul său obișnuia să aibă răbdarea unui sfânt. Era seară de ligă, așa că Martin era mai îngăduitor cu el.

-Nu foarte mult. Spuse Martin. Dar fac parte din spectacol. Iți aduci aminte? Actul de deschidere?

Stăteau într-un amfiteatru plin, scânteietor și nou – cumpărat cu ajutorul profitului nelimitat al revoluției Neur-OS – și în timp ce unitatea îi furniza amintirile propriei sale cariere în săli de clasă subfinanțate, nu se putu abține să nu râdă. Își cumpărase singur markere pentru tabla magnetică și le dăduse studenților săi creioane. Copii ăstia aveau holoecrane. Studenții lui se lungeau în bănci și se plângeau de orele de lectură din Shakespeare. Studenții ăstia se aplecau peste băncile lor, cu un interes abia controlat.

El era atracția. Sau, mai bine zis, Neur-OS-ul lui era. Tehnologia era starul principal, iar el un actor minor.

”Studenții sunt studenți, și atât.” Neur-OS îi furniză cuvintele soției sale. Rose a fost mereu mai mult Hemingway decât Joyce. Știa mereu ce să spună și nu se obosea cu mai multe cuvinte decât erau necesare ca să îl pună la punct.

Oferi o rugăciune tăcută de mulțumire Neur-OS-ului. Fără vrăjitoria sa biomecanică, cuvintele lui Rose ar fi șoapte murmurate în vânt, purtate departe și pierdute, fără a mai fi auzite din nou.

”Neur-Os are un update important ce trebuie revizuit”, răsună în mintea lui Martin.

Prostia naibii funcționa bine așa cum era, de ce era nevoie de actualizări? Navigă prin interfața neuronală pentru a amâna actualizarea.

Dante își atinse ceasul de mână și se încruntă, iar ochelarii săi groși nu putură ascunde nemulțumirea de pe fața sa marcată de trecerea anilor. Martin încercă să dea din cap, să îl placheze, dar înțelesese. La vârsta lor, timpul era prețios. Dante nu mai vedea așa de bine și nu își putea permite un vehicul autonom. Martin încă se bucura de a-și conduce Sedanul, deci avea sens să meargă împreună la seara de ligă, dar înainte de asta, Martin datora universității ce îi dăruise amintirile sale o prelegere, așa că trebuiau să facă un ocol.

-Ăsta e tot meritul tău. Dr Kyne spuse peste murmurul colectiv al studenților. Era întocmai cercetătorul seteotipic, în curs de chelire, cu ochelari cu rame late și o cămașă cu guler ușor strâmb sub un pulover maroniu tricotat.

-Dacă nu eram eu, ați fi găsit pe altcineva. Oricum totul a fost ideea lui Rose, nu a mea.

-Uite, Martin, știu că nu îți plac conferințele, Dr Kyne spuse, coborându-și vocea până la o șoaptă. Nu spune nimănui asta, dar regulatorii au programat Neur-OS pentru aprobare. Asta e ultima din contractul tău.

Martin era convins că fața sa îi reflecta ușurarea. Problema nu era a fi în fața unei clase. Pur și simplu prefera să fie instructorul, nu obiectul studiat.

-Astea sunt vești bune … are ceva de aface cu actualizarea cu care mă tot sâcâie chestia asta?

-Nu-ți bate capul cu aia. Licențe, contracte, nimicuri cu care ăia în costume trebuie să se chinuie.

-Dacă spui tu.

-Ești gata? Îl întrebă Dr. Kyne. Începe show-ul.

Dr Kyne dădu din mână și luminile se estompară în amfiteatru. Holoecranul se porni, iar o matrice de lumină azurie se trezi la viață.

-Pregătit sau nu … Martin murmură.

-Acum șapte ani, Dr Kyne își proiectă vocea de-a lungul amfiteatrului, Martin a făcut istorie ca prim recipient al programului Neur-OS. Rețeaua pe care am instalat-o în creierul său înconjoară neuroni subcorticali și creează o serie paralelă de conexiuni neuronale în loc de a se baza pe ganglionii bazali pentru a accesa și stoca amintiri.

Martin își aminti – nu, NeurOS oferi amintirea – când reușise, în cele din urmă, să capteze atenția unei săli mai plină de adolescenți decât de bănci cu poveștile lui Tezeu și a corabiei sale. Era o discrepanță considerabilă între a preda literatură și a preda Inginerie Neuromecanică Artificială, dar răsplata de a captiva studenții era identică, iar Martin vedea acel rezultat în ochii fiecărui student ce se agăța de fiecare cuvânt al doctorului Kyne. Era răsplata doctorului Kyne, nu a lui, dar se bucură de ea, cu toate acestea.

-Când o spui în felul acesta, doctore, spuse Martin, forțându-se să zâmbească.

Neur-OS îi aminti de zeci de săli de clasă umplute de râsetul studenților. Începe cu o glumă. Sfaturile lui Rose erau încă vii.

-Mă faci să mă simt ca un fel de specimen.

Doar o mână de studenți râseseră. Dante râse mai tare decât oricare dintre ei.

-Prefer termenul de pionier. Dr Kyne își așeză o mână pe umărul lui Martin înainte să gesticuleze spre holoecran.

Matricea azurie produse imaginea neuronilor în proces de degenerare, infiltrați și slăbiți de noduri de proteine furioase și roșii.

-Înainte de tine, puteam doar spera la un proces lent de degenerare, și nu aveam foarte mult succes. Ani întregi am vânat Sfântul Graal, să nu doar stăvilim, dar să inversăm procesele fiziologice ce cauzează degradarea. Pentru numele lui Dumnezeu, nu puteam să ne punem de acord dacă acest lucru însemna să curățăm și să prevenim acumularea de placă beta amiloidă, încetinind cascada ce începe cu proteinele tau hiperfosforilate anormale sau orice alt tratament mecanicist al procesului bolii în sine …”

-Atunci ai devenit mai deștept. Interveni Martin.

De data aceasta toată lumea râse, dar Dante nu o făcu. Își scărpină bărbia și își înclină capul într-o parte, privind de la holoecran la Martin.

-Atunci ne-am schimbat strategiile. Spuse Dr Kyne. De ce să continuăm o luptă deja pierdută pentru a stăvili un proces degenerativ pe care nimeni nici măcar nu îl izolase? De ce să nu încercăm o abordare diferită? Cunoșteam  patofiziologia, deci am abandonat un teren care era destinat să fie pierdut și pur și simplu am lucrat la înlocuirea unui sistem în colaps cu un sistem paralel.

Dr Kyne gesticulă spre holoecran și deși insultele roșii continuau să cucerească neuronii, o rețea verde se întindea să încercuiască întreaga suprafață. Martin o mai văzuse înainte, dar înverzirea acelei complexități fractale ce umple holoecranul îi tăia respirația lui Martin de fiecare dată și, spontan, își trecu degetele de-a lungul părului său tot mai subțire, până după ureche. Fără rețeaua aceea – fără amintirile a ceea ce este și a vieții pe care a trăit-o – cine era el?

-Cu siguranță e o imagine de neuitat. Spuse Martin, încercând să joace rolul pe care universitatea se aștepta să îl vadă de la el.

-Dar a trăi acest lucru e ceva complet diferit, sunt sigur. Dr Kyne își lăsă mâna să cadă pe lângă corp și imaginea dispăru la rândul ei. Spune-ne, Martin, îți amintești viața ta imediat înainte de instalarea Neur-OS?

-Nu foarte bine. Spuse Martin. Înainte ca NeurOS să … cum îi spuneai tu … să îmi mapeze amintirile, pierdeam evidența lucrurilor destul de ușor. Soția mea, Rose, a citit despre munca pe care voi o depuneați și m-a adus la voi … pentru probă.

-Nu putem restabili țesutul degenerat. Pur și simplu nu poate fi făcut. Dr Kyne pășea de-a lungul podiumului din centrul amfiteatrului. Capul său chel sclipi în timp ce el trecu prin albastrul holoecranului. Neur-OS mapează neuroni existenți, formează o rețea paralelă pentru formarea memoriei, stocare și recuperarea ei. Înlocuiește sistemul biologic și trebuie să se bazeze pe țesut neuronal în stare de degenerare.

-Deci, spuse Martin, capturând momentul pentru a fi dramatic. De aceea sunteți în programul de Inginerie Neuromecanică Artificială. Pentru că munca depusă în acest institut vă dă o șansă de a ajuta oamenii ca mine să își păstreze amintirile care ne fac ceea ce suntem. Și poate că împreună ne vom adapta și vom evolua această tehnologie. Cine știe ce progrese ne așteaptă?

Martin nu avusese niciodată o oră de literatură la fel de captivată pecum acești studenți – în afară de Dante, care era preocupat de propriile degete.

-Martin, voi conecta Neur-OS-ul tău la holoecran. Ne poți spune care este amintirea ta cea mai dragă? Întrebă Kyne.

-Sigur.

Neur-OS-ul accesă căile către ziua nunții sale. Rose strălucea într-o rochie albă de tip sirenă, un voal împrumutat căzând într-o cascadă pe umerii ei goi, în timp ce mergea de-a lungul culoarului dintre scaune, spre altar. Mașina o convocă pentru el, și redă amintirea cu o fidelitate vizuală perfectă pentru clasă.

-Nu știu ce aș face dacă aș pierde-o.

Respirația i se blocă în gât și ochii i se umeziră în timp ce Neur-OS-ul citea următoarele sectoare de memorie. Își închise ochii și stătea din nou la altarul de marmură, cu mâna caldă a lui Rose în a lui.

 

*

 

Martin intră pe aleea micii sale case și opri motorul bătrânului săi Camry gri. Portierele mașinii scârțâiră și vântul ascuțit de ianuarie al Wisconsinului îl lovi în față.

-Durează doar o secundă. Spuse Martin

-Ce facem aici? Întrebă Dante.

-Mi-am uitat pantofii, îți aduci aminte? Neur-OS-ul era bun, dar nu îl putea face imun față de simpla neatenție.

Dante își deschise și el portiera și coborâ din mașină.

-Atunci vin și eu, să-mi mențin flexibilitatea.

-Cum vrei tu. Ridică Martin din umeri și se grăbi spre ușa de la intrare.

Deschise zăvorul și intră înăuntru. Foișorul dădea spre bucătărie, acolo unde își lăsase pantofii, lângă ușa din spatele casei.

Trecu pe lângă suprafețele obosite ale bucătăriei – zgârieturi și indentații spunând fiecare o poveste, fiecare o consolare în propriul fel. Bucătăria asta văzuse cincizeci de ani de viață bine trăită. Trecând pe lângă mobilă, atinse faianța albă și crăpată de lângă chiuvetă. Neur-OS-ul îi servi amintirea în care Rose se împiedică în timp ce ținea o farfurie de ardezie și a crăpat faianța. Iubea faianța aceea crăpată.

-Hei, ce e cu toate scrisorile astea? Dante rămase lângă ușă, ținând un plic simplu în mână.

-Nu primesc niciodată ceva important. Spuse Martin, dorindu-și să se poată plânge de nepoți ce nu trimit cărți poștale, dar viața nu l-a dus în direcția aceea.

Oftă când se aplecă să își adune pantofii de bowling. Pantofi albaștrii cu picățele aurii ce au văzut mai multe jocuri decât putea număra. Neur-OS îi pregăti o amintire din adâncul minții sale. Pantofii au fost ultimul cadou de la Rose înainte de … Nu își dădu voie să gândească acel lucru până la capăt. Apucă pantofii și, întorcându-se, o văzu pe Rose zâmbind la el de pe cartea de condoleanțe ce atârna de ușa galbenă a frigiderului.

Zâmbea la el din imagine, fiecare linie vagă a feței sale o poveste, o experiență, o amintire. Era frumoasă și era moartă.

-Pe asta scrie „Important: actualizare Neur-OS”. Vocea lui Dante îl trezi pe Martin la realitate.

Prietenul său ținea un plic gros și privea chiorâș prin ochelarii săi groși, citind încet.

Martin se întoarse la Dante. Luă plicul din mâna lui Dante și îl aruncă deasupra unei grămezi de corespondență ignorată.

-Dr. Kyne a spus ceva despre o aprobare regulatoare. E doar un fel de prostie de licență.

Neur-OS are un update important ce trebuie aprobat. Detaliile de înscriere v-au fost trimise în prealabil via U.S. Mail, în concordanță cu preferințele selectate pentru contul dumneavoastră. Vă rugăm să revizuiți orice schimbare material a termenilor și contițiilor …

Amână distragerea pe care mașinăria i-o cauza din nou.

În orice caz, era persistentă. Martin își dorea să existe o cale de a reduce la tăcere vocea din mintea lui, dar se mulțumi să o ignore.

Aveau de căștigat o ligă de bowling. Rose nu are fi acceptat nimic altceva.

 

*

Oricât de ageră ar fi putut Neur-OS să îi țină mintea, nu putea evita faptul că îmbătrânea. Tot cee ace făcea lua maim ult, articulațiile îi ponceau când se mișca dimineața și nu mai mânca la fel de mult ca altădată. Tehnologia doar îi păstra mintea limpede. Șoldurile, genunchiul și încheietura și-au depus plângerile în dimineața de după seara de ligă.

Și ce seară a fost. Martin a postat un nou record personal. Cine zice că trebuie să îți pierzi abilitățile sportive pe măsură ce îmbătrânești? Echipa Livin’ on a Spare a ajuns la secționale. Neur-OS îi oferi imagini cu Rose zâmbind la turneele de bowling la care a participat cu simțul datoriei, tricotând cu o halbă de bere abia atinsă lângă ea.

Ar fi fost atât de mândră.

Puse ceainicul pe foc. Cât așteptă să fiarbă, se îndreptă spre frigider pentru a-și pune lapte în ceai. Laptele întăi, tot timpul, obișnuia Rose să spună. Ea trăise în Anglia, deci trebuie să fi știut mai bine. Cartea de condoleanțe atârna pe frigider. Părul ei brunet se decolorase în gri cu mult înainte ca acea poză să fie făcută. Zâmbea la el și literele aurii marcau numele și anii ei de viață.

Ceva îi rămase în gât și o lacrimă se apropie de a i se revărsa pe obraz. Doi ani trecură de la înmormântare și îi era la fel de dor de Rose ca în ziua în care și-a luat adio. Cu fiecare zi se simțise tot mai singur, dar atâta timp cât avea amintirile din vremea în care erau încă împreună …

Neur-OS are un update important ce trebuie aprobat.

Soneria sună de-o data cu ceainicul. Cine îl vizita atât de devreme? Martin opri aragazul înainte să meargă la ușă.

-Ești gata? Dante intră înăuntru și își curăță zăpada de pe ghete, zdrobind-o pe covor. Știu că ai azi prezentarea cea mare, dar nu o lăsa să te distragă de la jocul din seara asta. Cei de la echipa I Can’t Believe It’s Not Gutter nu au nici o șansă. Ajungem în secționale anul ăsta.

-Ajungem în secționale? Neur-OS îi oferi lui Martin amintirile triumfului din seara anterioară, a celor trei lovituri perfecte consecutive în final ca să le câștige locul în secționale. Dante … asta a fost ieri. Am câștigat seara trecută.

Dante se încruntă și privy în gol, cu ochi îngustați după ochelarii groși, privind la absolut nimic.

-Nu azi …

-Hai înauntru, Dante. Martin își apucă prietenul de cot și îl ajută să intre, fără să-I pese de zăpada pe care o aducea înăuntru. Hai să îți aduc o cană proaspătă de ceai. Numai ce l-am luat de pe foc.

Dante își dădu jos ghetele la masa din bucătărie și trase de gulerul vechii lui haine de lână. Luă loc la masa și își așeză capul în mâini.

-Am ceva să îți zic. Spuse Dante.

-Prima data, o cană de ceai așa cum se cuvinte. Laptele întâi. Spuse Martin, amânând în timp ce turna două căni de ceai. Laptele întâi, de fiecare data.

Rose zâmbi la el de pe carte cât recuperă laptele și turnă ceaiul. Își dorea să fi fost și ea acolo, ea ar fi știut ce să spună. Martin așeză ceșcuța albastră în fața prietenului său, iar Dante nu făcu nici o mișcare. Neperturbați, aburii se ridicau din ceai în fâșii delicate.

-Am ce ai și tu. Spuse Dante după o tăcere agonizantă. Chestia cu creierul. Face totul … neclar, uneori. E din ce în ce mai rău.

Dante îl privi și îi aruncă un zâmbet crispat ce nu trăda absolut nici un fel de fericire.

-Asta e problema. Nu am nici un fel de asigurare medicală, iar guvernul maim ult ca sigur n-o să plătească să-mi bage o minune din aia în creier.

Obrajii lui Martin începură să ardă sub focul furiei și al rușinii. De ce ar trebui să merit el să scape de soarta descompunerii încete ce plana deasupra lui Dante, doar pentru că el fusese sufficient de norocos încât să o aibă pe Rose care l-a înrolat în studiu?

-Îmi pare rău. Reuși în cele din urmă să murmure, și își dori să fi știut ce să spună.

-Să nu-ți fie. Spuse Dante, apucând ceașca de ceai și luând o gură. Deci am câștigat aseară? Eu am jucat bine?

-Mai bine decât oricând. Răspunse Martin.

Neur-OS și-a descărcat automat actualizarea. Aceasta va fi instalată în cursul următorului ciclu de somn.

Martin încercă să ignore mașinăria ce îi făcea mintea să funcționeze și îi povesti prietenului său toate amintirile la care el avea access dar lui Dante îi scăpaseră printre degete.

*

Alarma domoală a Neur-OS-ului îl trezi pe Martin din somn în dimineața următoare.

Bun venit în Neur-OS versiunea 1.0. Vă rugăm să revizuiți toate detaliile înrolării ce v-au fost trimise în prealabil.

-Birocrație. Murmură Martin.

Se dădu jos din pat și trase un halat pe el, murmurând înjurături la adresa aerului rece. Lumina domoală a răsăritului de un roz pal se revărsa peste curtea sa și zăpada proaspătă. Martin se împiedică de o pereche de pantofi albaștrii cu picățele aurii hidoși. Au fost purtați prea mult, și era deja vremea să fie înlocuiți.

Își frecă mâinile, încercând să domolească durerea din articulații. O cană de ceai ar ajuta cu frigul, articulațile și hârțogăria. Umplu ceainicul și se fâțâi în jurul aragazului. În timp ce apa se încălzea, o bucată de faianță spartă îi atrase atenția. Când se întamplase asta? Trebuia să o înlocuiască.

Ceainicul șuieră și turnă apa peste pliculețul de ceai. Așeză ceainicul înapoi și lăsă aburii ce se ridicau din cană să îi încălzească mâinile pentru un moment înainte să deschidă frigiderul. În timp ce îl deschidea observă o carte de condoleanțe, o doamnă drăguță zâmbind la el. O scoase de sub magnetul ce o ținea în loc și cântări datele. Murise acum doi ani? Ce mult timp o ținuse. Cine era doamna?

Memoria pe care încercați să o accesați nu este acoperită de planul current de plată. Vă rugăm să vă consultați firma de asigurare sau specialistul în facturare pentru detalii adiționale.

Martin o aruncă în coșul de gunoi cu o ridicare de umeri și se întoarse spre frigider, căutând laptele pentru ceaiul său.