Cometa C/2022 E3 (ZTF) este o cometă cu perioadă lungă, descoperită la 2 Martie 2022 de Zwicky Transient Facility. La acea dată cometa avea magnitudinea aparenta 17,3 și se afla la 4,3 UA de Soare  (640 milioane km).

Cometa va ajunge la periheliu la 12 Ianuarie 2023, la o distanţă de 1,11 UA (166 milioane km). La 1 Februarie 2023 cometa va ajunge la distanţa minimă faţă de Pământ 0,28 UA (42 milioane de km). Specialiștii estimează că aceasta cometă va ajunge la magnitudinea 6 – 7 si va fi vizibilă cu binoclul sau chiar ochiul liber (dintr-un loc cu poluare luminoasa redusă).

 

Cum a fost denumita cometa C/2022 E3 (ZTF):

C – cometa are o perioadă lungă, mai mare de 200 de ani

2022 – descoperită în anul 2022

E3 – este al treilea obiect descoperit la începutul lunii martie

ZTF – cometa a fost descoperită de telescoapele reţelei Zwicky Transient Facility

 

În dimineaţa zilei de 30 Decembrie, cometa E3 se afla în constelaîia Corona Borealis.

 

Echipament:

Telescop: RASA8 (Astroclubul București)

Montură: EQ6R (Astroclubul București)

Camera: Asi 294 MC Pro

Filtru: Optolong L-Extreme

Ghidare: Luneta 30 mm x 120 mm si Camera ghidare ASI 120 MM mini

Computer astro: ASIAIR Plus

Timp de integrare: 60 minute (12 de cadre x 300 secunde) + cadre de calibrare

Procesare: Pixinsight

Data: 30 Decembrie 2022 (05:00 – 06:00)

Locatie: Prundu (Bortle 4); judetul Giurgiu; Romania

Foto și text: Cristian Suciu – Astroclubul București