Rodica Bretin a debutat cu o povestire în 1982, iar în 1985 i-a apărut volumul Efect Holografic. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Fantasia Art Association din Cornwall (Marea Britanie).
Volume de povestiri: Efect Holografic (1985); Şoimul Alb (1987); Uriaşul cel Bun (1989); Drumul fără Sfârşit (1991); Cel care Vine din Urmă (1993); Lumea lui Hind (1998); Omul de Nisip (2000); Cetatea fără trecut (2015); Fortăreaţa (2016); Casa fără cărţi (2020); Amurgul elkilor (2021).
Romane: Fecioara de Fier (2002; 2006; 2014; 2017); Oameni şi Zei (2017), Poarta Stelară (2018) şi Elysium (2019), cele 3 volume din seria Protectorii.
Publică proză, eseuri, articole în reviste literare din România (Viața românească, Convorbiri literare, Opt motive, Curtea de la Argeș, Egophobia, Libris, Utopiqa, Ateneu, Spații culturale, Timpul, Vatra, Caiete silvane, Helion, Planeta Babel, Lumină lină, Revista de suspans, Galaxia 42, Hyperion, Vatra Veche, Famost) şi din străinătate: The Historian (Marea Britanie), Antares (Franța), Cirsova Magazine, Four Star Stories, Aphelion, Gracious Light, (SUA) Teoria Omicron, Maquina Combinatoria (Ecuador).

A primit numeroase premii literare, printre care „Premiul COLIN, categoria volum de proză scurtă fantastică“ pentru Cetatea fără trecut, Bucureşti, 2017. În 2019, la a 40-a CONVENȚIE NAȚIONALĂ DE SCIENCE FICTION a fost distinsă cu premiul OMNIA pentru întreaga activitate dedicată S.F.-ului românesc.

1. Rodica Bretin este unul din cei mai importanți scriitori și eseiști de science-fiction și fantasy din România. Cum ai ajuns la s.f.?
Prin „Colecția de povestiri ştiințifico-fantastice, cum altfel? Genul science-fiction e o „capcană“ în care au căzut mulți scriitori la începutul carierei, însă majoritatea s-au maturizat, trecând în domeniul mai vast al main-streamului. În anii ’60 s.f.-ul oferea nişte orizonturi seducătoare pentru cineva cu o imaginație debordantă. Astăzi însă, genurile s-au amestecat, iar fantasticul realist oferă atât o libertate totală a imaginației – genul nu necesită explicații ştiințifice, doar rigoare logică – cât şi conflicte umane intense, personaje complexe şi credibile, dar mai ales eleganța unui stil propriu creațiilor din marea literatură. Cât despre mine, am ajuns la s.f. în copilărie, mi-am trăit cu el adolescența, apoi am trecut, odată cu experiența de viață şi în ale scrisului la literatura fantastic realistă.

2. Puțini mai știu că în 1982 Rodica Bretin a fost distinsă cu Premiul al II-lea la Concursul de proză scurtă Helion, pentru două povestiri: „Noaptea Sanyasinilor” și „Efect holografic. Ce-ți mai spun aceste povestiri acum?
Sunt nişte povestiri bune, cu idei generoase şi infuzate de imaginația explosivă a vârstei mele de atunci. Este motivul pentru care le-am reluat în volumul „Cetatea fără trecut“ publicat în 2015 la Editura Nemira. Spun reluat, pentru că au apărut într-o formă literară schimbată. Nu am făcut niciodată republicări ale unui text sau volum. Dacă după nişte ani am considerat că anumite povestiri scrise în trecut au o idee valoroasă, le-am pus într-o nouă formă, cu experiența scriitoricească acumulată între timp. Iar un text scris cu imaginația adolescenței şi tehnica stilistică de la maturitate este într-adevăr unul care merită să ajungă la cititori.

3. Ai amintiri frumoase din tabăra de la Guranda?
La Guranda am trăit o săptămână de basm, deşi fără legătură directă cu s.f.-ul. Eram preşedinta clubului „Antares“ din Braşov pe atunci şi era prima tabără de creație la care participam. Pe Dan Apostol îl mai întâlnisem o dată la Bucureşti, cu vreo lună în urmă. Fost aviator, Dan avea o personalitate carismatică ce reuşea să electrizeze o sală întreagă când îşi ținea conferințele despre paleoastronautică, cryptozoologie sau ozenologie. La una dintre şedințele cenaclului de la Casa Tineretului, condus de Nina Dăianu, am citit „Noaptea Sanyasinilor“, iar la sfârşit, printre cei care au comentat textul a fost şi Dan. Mi-a spus că povestirea samuraiului dintr-un viitor în care se respectă încă Codul Bushido „pare scrisă de un japonez“. Ne-am reîntâlnit apoi la Guranda, unde fusese şi el invitat. Îmi amintesc de lungile noastre plimbări prin pădure, în care Dan făcea planuri de viitor, iar eu îl ascultam, nevenindu-mi să cred că dorea să îl împartă cu mine. Ne întorceam seara în tabăra unde domnul Mironov, care umbla mereu cu un topor de tăiat lemne în mână, ne întreba de ce nu participăm la programul comun. Fiindcă îl aveam pe al nostru, făcusem primul pas într-un viitor pe care îl vedeam ca o viață trăită împreună, pentru şi prin literatură.

4. Care sunt scriitorii, români sau străini, preferați și care te-au influențat în scrisul tău?
În anii ’80 am citit foarte mult science-fiction anglo-saxon. Reuşisem să îmi fac abonamente la cele mai importante reviste lunare din SUA, „Fantasy and Science Fiction“, „Analog“ şi „Asimov’s Magazine“. Tot atunci i-am descoperit pe Frank Herbert, R.R. Martin şi Roger Zelazny, citindu-i în engleză, ceea ce a fost un mare câştig, cărțile nefiind pervertite de o traducere mediocră cum se întâmplă adesea. De la Herbert am învățat să mă documentez temeinic asupra oricărui subiect, de la Martin să-mi păstrez personajele mereu în mişcare, de la Zelazny să mă folosesc de tăişul ironiei ca de o sabie. Dintre scriitorii români l-am admirat întotdeauna pe Vladimir Colin, pe care îl consider unul dintre mentorii mei. Sunt şi alți autori români, anglo-saxoni, francezi, sudamericani cu care am empatizat la un moment dat. Fiecare carte, dacă este bine scrisă, te învață ceva: cum să construieşti o intrigă interesantă, personaje deosebite, cum să adaugi o notă de umor dacă textul o cere, poți găsi chiar un subiect pe care să vrei să îl abordezi dintr-un unghi de vedere personal.

5. Ai scris un număr impresionat de cărți, atât ficțiune, cât și non-ficțiune. Cum scrii?
Întâi pe hârtie, cu pixul, apoi culeg paginile la calculator şi încep să le lucrez, stilizarea fiind o operațiune destul de laborioasă. La „prima mână“ însă, textul trebuie să fie scris spontan, cu o emoție sinceră, neinhibată de factori exteriori, ori ecranul şi tastatura nu sunt benefice inspirației, cel puțin în cazul meu. Dincolo de tehnica de lucru, esențială rămâne sursa de inspirație. Pentru orice om şi, mai ales, creator, există anumite zone ale realității care prezintă un interes mai mare decât altele. De-a lungul anilor m-au pasionat diferite subiecte sau domenii, mai ales cele care îmbină insolitul cu realitatea istorică. Ca regulă generală, înainte de a mă apuca să scriu despre ceva, caut să aflu tot ce se poate afla despre tema aleasă, pentru a îmi face o imagine cât mai corectă şi a putea trage propriile-mi concluzii. Apoi, când mă simt stăpână pe subiect, scriu şi eu ce am de spus.

6. Ai făcut o pereche admirabilă cu Dan Apostol, celebrul pilot de încercare român și autor al unor lucrări aflate la frontierele cunoașterii. A plecat prea devreme spre astre. Spune-ne, în cîteva fraze, anii trăiți împreună cu Dan Apostol.
În cele trei decenii cât am avut privilegiul să îi fiu alături am scris cărți, el în domeniul publicisticii, eu de literatură fantastică, i-am fost adesea documentarist, iar Dan a fost primul şi cel mai sever critic literar al meu. După 1989 am înființat editurile „Baricada“ şi „Nova“, am condus „Compania națională de filme şi televiziune canal b“, am lucrat în redacțiile revistelor „Baricada“ şi „Natura 2000“, apoi la editura „Cartea de buzunar“. Am scris materiale pentru publicații din România, Anglia, Franța şi Italia − unde am avut o lungă colaborare cu editura „Editrice Nord“ din Milano − am participat la târguri de carte şi festivaluri de film la Cannes, Paris, Valencia (Spania) şi Annecy (Franța). După revoluție, când am putut în sfârşit să ne facem cu adevărat meseriile de scriitori şi editori, viața a fost ca un carusel amețitor, fără niciun moment de plictiseală.

7. Cum a fost schimbarea de domiciliu de la Brașov la București?
Mi-a plăcut întotdeauna Bucureştiul, ca un al doilea oraş după Braşov, în care aş fi preferat să locuiesc. Totuşi, nu mi-a fost deloc uşor să părăsesc oraşul meu natal. Am plecat, dar l-am luat cu mine în suflet, fiindcă Dealul Melcilor, Tâmpa, Dealul Cetății sau Piața Sfatului îmi rămăseseră gravate în ADN.

8. Te bucuri de un prestigiu internațional, cum puțini scriitori români îl au. Cum ai reușit acest lucru?
Recunoaşterea mea se datorează în primul rând faptului că îmi respect cititorii, pe cei din țară şi din străinătate. Am încercat mereu să le ofer tot ce am mai bun, de la documentarea minuțioasă până la un stil ireproşabil. Iar faptul că povestirile mele au apărut în reviste din SUA, Marea Britanie, Ecuador sau Franța înseamnă că am reuşit să transmit mesaje general-umane, care transced granițele culturale.

9. Cum ți se pare s.f.-ul și fantasy-ul actual, românesc și străin?
Prea dependent de sursele de inspirație ştiințifică − iar aici mă refer atât la scriitorii români, cât şi la cei anglo-saxoni. Sunt destui autori de science-fiction deloc interesați de valoarea literară a ceea ce scriu, care îşi pun operele pe altarul zeilor progresului tehnic. Dar suntem într-o literatură de piață şi, dacă nu ar fi cerere, n-ar fi nici ofertă. Există deci şi consumatori de science-fiction cărora nu le pasă dacă ceea ce citesc este literatură, atâta vreme cât conține ipoteze ştiințifice, preferabil şocante. Scrierile de acest gen − în care personajele umane sunt secundare, iar eroul principal este tehnologia viitorului − nu fac însă parte dintr-o literatură umanistă.

10. SF-ul scris de femei este altfel?
Nu ştiu dacă este, dar n-ar trebui să fie. În momentul în care îşi alege un anume subiect şi vrea să îl dezvolte, autorul devine o entitate, un consemnator de fapte, un cronicar al imaginației. El nu mai este femeie sau bărbat, devine scriitor, şi atât.

11. Esti de partea soft-sefeului?
Sunt de partea literaturii. Citesc cu plăcere orice text care este literatură, indiferent dacă aparține genului soft sau hard. Unii desconsideră total scriitura, căutând doar „găselnițe“ tehniciste. Nu e nimic rău în asta, doar că lucrările respective îşi au locul printre referate ştiințifice şi nu au ce să caute în domeniul umanist.

12. A evoluat  sf-ul şi fantasy-ul românesc după 1989?
Da şi nu. Progresul este evident în ceea ce priveşte diversitatea şi complexitatea temelor abordate, evoluție produsă mai ales sub influența sciencef iction-ului de sorginte anglo-saxonă, la care autorii români au avut acces neîngrădit după 1989. Din păcate, calitatea literară a textelor a rămas la nivelul anilor ’60, cel mult ’80. Acesta este şi motivul pentru care autori cu talent literar şi viziune asupra culturii în ansamblu, părăsesc mai devreme sau mai târziu genul science-fiction, alegând domenii mai apropiate de marea literatură, cum ar fi fantasticul-realist.

13. Cum este cititorul coautor? Cum contribuie demiurgic autorul?
Literatura adevărată trebuie să pună cititorul pe gânduri, să îi stimuleze imaginația, făcându-l să continue ceea ce a citit. El devine astfel un coautor, nu doar un receptor al actului artistic. Într-o povestire sau un roman, la fel ca într-un film, autorul îşi va purta cititorul într-o călătorie, arătându-i tot ce merită văzut, dar şi lăsându-i libertatea de a contribui la crearea lumii în care a fost invitat. La rândul ei, această lume a fost creată de autoruldemiurg, care poartă întreaga responsabilitate a creației sale. Literatura trebuie să fie, sau să pară, mai adevărată decât viața reală. Nu îşi au locul personajele false, conflictele fără substanță, mizele minore de dragul dorinței de a epata. Autorul va concepe un univers coerent, credibil, cu nişte reguli stricte, pe care să le respecte pe tot parcursul acțiunii.

14. Ce te inspiră când scrii, ce îţi alimentează imaginaţia?
La un scriitor profesionist inspirația reprezintă doar o mică parte din efortul creativ. Restul este o muncă de concepție, documentare, un studiu al personajelor şi cadrului istoric sau modern în care e plasată acțiunea, elaborarea sinopsisului romanului sau schemei unui volum de povestiri. Scriitorul rămâne un fel de arhitect care lucrează cu cuvintele ca material de construcție. Câteodată, realitatea este dezamăgitor de banală şi trebuie cosmetizată ca să pară mai atrăgătoare şi să merite imortalizată în pagini scrise. Alteori, se întâmplă în jur lucruri care depăşesc cea mai debordantă imaginație, trebuie doar consemnate pe hârtie. Sincer, mă simt în domeniul meu în f iecare dintre ipostaze. Fără imaginație, cum să scrii literatură fantastică? Iar dacă nu eşti bine ancorat în real, cititorul nu va avea reperele necesare, îi va lipsi rampa de lansare spre o altă lume. Va considera totul o poveste, poate frumoasă, dar incredibilă şi neconvingătoare.

15. Au însemnătate premiile pentru Rodica Bretin?
Premiile sunt importante, pentru că ele reprezintă o recunoaştere a unei activități de o viață. Dar succesul, notorietatea nu trebuie să devină nişte scopuri în sine. Dacă e să vină, vor veni. Însă nu diplomele de merit sunt scopul final al trudei scriitoriceşti.

16. Ce sfat ai da unui tânăr care îşi alege vocaţia de scriitor?
„Când scrii o carte, fă-o ca şi cum ți-ai da sufletul cititorului, într-un soi de pact mefistofelic. Doar că nu-l vinzi, îl dăruieşti.“ Şi i-aş mai spune să nu se îngrijoreze pentru soarta volumelor pe care le-a scris şi publicat. Cărțile sunt ca nişte corăbii. Scriitorul nu face decât să le lanseze pe ocean, să le sufle vânt în pânze, apoi fiecare carte-corabie va ajunge pe țărmul unde trebuie, la cititorii cărora le-a fost destinată.

17. Ai o activitate publicistică extrem de bogată. Care-i secretul acestei bogății de fapte?
În prezent sunt vreo 200 de reviste on-line şi/ sau tipărite în România. Fiecare are un public al ei, specializat, care este interesat de anumite subiecte. Câteodată încerc să mă încadrez în tiparele revistei atunci când trimit un material. De cele mai multe ori însă caut să ofer cititorilor ceva cu care n-au fost obişnuiți, dar care să le capteze interesul, să le placă atât de mult încât să îi determine să îşi lărgească criteriile de receptivitate.

18. Dragostea ta pentru animale este cunoscută. Cum privești lumea pisicilor, spre exemplu?
Îmi plac toate animalele, dar relaționez cel mai bine cu pisicile. Sunt tăcute, misterioase, ideale pentru un scriitor iubitor de linişte. Eu şi Lorena, pisica mea birmaneză, avem o relație foarte bună, ne respectăm f iecare spațiul personal şi trăim în perfectă armonie.

19. La ce lucrezi acum?
Dacă până acum mi-am folosit imaginația, inventând lumi ce nu au corespondent în realitate şi personaje pe care le-am înzestrat cu calitățile şi defectele unor oameni posibili, dar care nu aveau modele reale, în ultima vreme folosesc un alt izvor inspirațional. Scriu din amintiri, despre oameni pe care i-am cunoscut bine, începând cu părinții mei. Să îți pui pe tapet propria viață este o provocare pe care orice scriitor ajuns la maturitate ar trebui să o accepte. Volumul la care lucrez în prezent va cuprinde povestiri după fapte reale, petrecute în Braşovul anilor ’60, o perioadă foarte interesantă, când comunismul în România era apăsător, dar nu devenise încă dictatură, când migrația etnicilor germani era abia la început, iar oamenii de vârsta părinților mei trăiau în umbra războiului şi a fricii de ruşi, într-un oraş care chiar s-a numit o vreme Stalin.

20. Unde te pot urmări cei interesați de tine, de cariera ta, de ceea ce faci?
O parte dintre cărțile mele pot fi găsite pe site-urile editurilor Nemira, Tritonic, Pavcon, Crux, Creator, ePublishers. Blogurile în care postez sunt: rodicabretin. wordpress.com și rodicabretin.blogspot.com Public proză, eseuri, articole în revistele Viața românească, Convorbiri literare, Opt motive, Curtea de la Argeș, Egophobia, Libris, Utopiqa, Ateneu, Spații culturale, Timpul, Vatra, Caiete silvane, Planeta Babel, Lumină lină, Revista de suspans,Galaxia 42, Hyperion, Vatra Veche, Famost şi, bineînțeles, Helion, unde susțin o rubrică lunară care tocmai a împlinit 6 ani de la prima apariție.

21. Rodica Bretin îți mulțumesc pentru faptul că ai fost de acord să îți publicăm ultima ta proză MOARTEA LUI ARTHUR, o povestire excelentă, care chiar dacă nu este s.f. probează talentul tău de narator.

interviu realizat de Cornel Secu