text dedicat lui CTP

în zare se ridică nori de praf. e călăreţul cu plete de foc.

priviţi-l! priviţi-l cum se ţine în şa!

vulturul şi pantera îl recunosc drept stăpîn.

femeile îl doresc.

bărbaţii îl doresc.

bătrînii îl cinstesc.

iată-l! e călăreţul cu plete de foc!

alergă în cîmpie la apusul soarelui şi se-ntoarce în zori, cînd pe cer mai zăboveşte o geană de lună.

*

… aşa cînta bătrînul cu ochi de mongol, stînd turceşte pe nisipul rece al ţărmului aproape pustiu. îl ascultau pescăruşii, cîteva suflete uitate de dragoste şi stelele înaltului tăcut. vocea lui se ridica în cercuri tot mai largi deasupra capului său alb, pierzîndu-se undeva, între valuri şi noapte. din cînd în cînd, sunetele rămîneau agăţate-ntr-un anume punct şi atunci nu se auzea decît alăuta, alăuta dăruită cu mulţi ani în urmă- cine mai ştie cîţi?- de djasmin, cîntăreţul vremurilor demult apuse.

şi alăuta părea să plîngă încet, ca pentru sine, ascunzîndu-se parcă pînă şi de urechile bătrînului. dar el o auzea însă, o simţea şi-o mîngîia atunci altfel, ca pe o femeie cuibărindu-se la pieptul său.

alăuta înceta plînsetul atunci şi bucuria se revărsa dinlăuntrul ei, ca spre îmblînzirea nopţilor reci şi însingurate.

şi-a tigrilor plecaţi la vînătoare.

cînd frigul poposea în oasele bătrînului, acesta se ridica de pe nisipul rece şi pleca spre sălaşul său, tîrşindu-şi saboţii din lemn, vorbind cu alăuta şi pescăruşii.

uneori, în drumul său, îl întîlnea pe har, copilul care îmbătrînea într-o zi cît alţii într-o lună.

ce faci, har?

îmi car zilele… ce-ţi mai face alăuta, ce ţi-a mai povestit azi? şi har se îndepărta ca o umbră, fără să mai aştepte răspuns.

poate că-l ştia deja…

într-o noapte, cînd bătrînul se simţea mai singur ca niciodată, împovărat de anii pe care uitase să-i mai socotească, l-a văzut pe har ghemuit pe o bancă. l-a întrebat încet: ce faci, har? dar întrebatul nu i-a răspuns imediat. la început, bătrînul s-a speriat. har era singurul lui prieten. era prietenul nopţilor lui.

harule… sînt eu, bătrînul…

ghemul de pe bancă se mişcă cu greu. venea un geamăt surd din direcţia lui.

m-au bătut, bătrîne…

vocea lui har era de nerecunoscut. în scorbura bătrînului era cald. ceainicul şuieră şi bătrînul turnă licoarea aromată în două căni mari din lut. ochii lui har se bucurară aidoma copiilor. durerea din piept îl făcu să scoată un icnet.

… mi-au urlat că nu e voie să dormi în parc, că nu e voie să dormi pe bănci, că nu e voie să dormi pe plajă… şi, dacă nu ai unde să dormi, n-ai voie să dormi…

… cîntă-mi ceva, bătrîne… în ultima vreme am îmbătrînit mai repede. uneori mă uit în oglindă. mă îngrozesc de propriul meu chip. am şi uitat cum era atunci, la început, cînd semnele bolii erau vizibile doar de cei ştiutori. într-o zi, nu m-am mai recunoscut. mă uitam într-o vitrină şi nu m-am recunoscut… uneori mi-e frică de clipa aia… uneori mi-a atît de frică încît încep să urlu, alteori însă, mă privesc şi rîd. mă gîndesc la toţi cei care vor muri ca mine, mă gîndesc la tine şi la alăută. totul are un final care vine mai repede sau mai tîrziu. nici măcar pietrele nu sînt veşnice. nici măcar durerea. nici măcar uitarea.

alăuta se tînguie. un sunet înalt, ca un ţipăt, se ridică-n aer şi se preface-n pasăre. se roteşte deasupra capetelor celor doi şi, apoi, se aşează pe creştetul bătrînului. un alt sunet, blînd, prelung, ţîşneşte dintre degetele bătrînului şi se preface-n ploaie de culori. roşu, orange, galben, verde, albastru, indigo, violet…

pasărea se pierde în ploaie şi alăuta, cu vocea unei femei, începe cîntecul nopţii celei de taină.

*

de dincolo de perdeaua grea

glasul frumosului djasmin sfîşie inima frumoasei magdala

poamele dulci zac neatinse la picioarele lor

luna zîmbeşte poleindu-le trupurile cu argint

luntrea dragostei îi duce departe

gură în gură sortiţi unul altuia

nimic nu-i va mai despărţi

*

bătrînul ciupeşte uşor coardele şi sunetele picură peste cei doi.

glasul de femeie s-a stins.

nu se mai aude decît vocea cîntăreţului.

har suspină. îl dor loviturile, îl doare bătrîneţea pe care o poartă în el de cînd a început să meargă. îl doare singurătatea. teama. îl doare neputinţa.

îl doare glasul alăutei.

alăuta şopteşte cuvinte lungi şi, din cînd în cînd, ţipete de pescăruşi le însoţesc.

bătrînul doarme.

în scorbură miroase a ceai de lămîie. har soarbe din cană lichidul cald, îndulcit cu miere de salcîm.

dintr-o dată, izbucneşte în plîns.

bătrînul tresare. visează un călăreţ cu faţa acoperită, care-l cheamă. ar vrea să-l urmeze, dar nu mai are picioare. ele se topesc văzînd cu ochii. dar nu simte nici o durere.

se scurge-n alăută.

har se pune turceşte la intrare şi ascultă cuvintele nisipului.

un bărbat dansează singur pe plajă. e gol şi are trup de zeu. lumina lunii-l scaldă în argintul ei. penisul erect i se bălăngăne provocator.

djasmin!

e vocea bătrînului.

djasmin!

cerul brăzdat de nori vineţi şi aurii se uneşte cu marea într-un ţipăt de lumină. limbile înspumate de pe suprafaţa apei se rostogolesc unele peste altele, cerînd atingerea ţărmului. bătrînul, sprijinit în toiagul noduros, cu picioarele în apă, priveşte linia orizontului. alăută-i atîrnă de trup şi hainele-i negre fîlfîie aidoma unor aripi monstruos de frumoase.

djasmin!

bărbatul gol, cu trup de zeu, se apropie de bătrîn.

ai venit…

cuvintele lui şoptite-l învăluie pe bătrîn.

vocea lui vine de dincolo de timp.

bătrînul o recunoaşte. îl priveşte mijindu-şi ochii. zîmbeşte.

har doarme. e singur în scorbură şi doarme. din cînd în cînd tresare în somn. şi se face ghem ca şi cînd s-ar feri de ceva.

djasmin!

bătrînul îşi încrucişează picioarele sub el pe nisip şi, potrivindu-şi alăuta sub braţ, o ciupeşte cu blîndeţe.

bărbatul gol tresare. încet, începe să plîngă. rosteşte apoi un nume. alăuta se tulbură şi sunetele, învolburate, devin ameţitoare.

bătrînul îl priveşte mijindu-şi ochii. zîmbeşte.

în scorbură, har visează. din cînd în cînd, icneşte. visează o femeie cu faţa acoperită, cu trup mlădios ca de trestie şi ochi daţi cu khol.

cînd femeia se apropie de el, izbucneşte în rîs. hohotele ei sînt atît de puternice încît, zguduit, se trezeşte.

îl caută pe bătrîn, dar scorbura e pustie.

aleargă la ţărm, către locul de unde vine glasul alăutei. aleargă înnebunit. picioarele i se afundă în nisipul rece. urmele loviturilor îl dor şi aleargă chinuit. se împiedică de toiagul bătrînului.

un văl de ceaţă se lasă.

bătrînul dansează în apa neagră.

alăuta se aude de altundeva.

har cade pe nisipul care i se pare ascuţit.

din nimic se iveşte o femeie. are faţa acoperită şi ochii daţi cu khol.

har se ridică şi fuge.

nu vrea să audă hohotele de rîs.

în scorbură e cald. miroase a ceai de lămîie.

un bărbat gol, cu trup de zeu, doarme.

alăuta şopteşte cuvinte lungi.

cîte-o pasăre a nopţii îi răspunde.

din cînd în cînd, bărbatul tresare.

har soarbe ceaiul din cana neagră.

priveşte ţărmul.

pe nisip, bătrînul dansează.

e djasmin, şopteşte femeia cu faţa acoperită.

har priveşte în spate.

bărbatul gol îşi mijeşte ochii şi zîmbeşte.

__________________________