Există în sufletul de android
atât de multă îndoială.
suferința țesuturilor metalice
lipsite de viață/ lipsite de orgoliu,
este o utopie precum
băncuța din parc unde nu se așează nimeni.
comentariile de pe Metavers nu-l conving.
cine știe ce se poate ascunde în spatele unor litere?!
cine știe?!
și îndoiala precum o școlăriță infatuată cu codițe
îl scrutează de jos
și când își face actualizarea de soft
și când intră în sleep mode
îl urmărește precum un coșmar digital
și Fi23 nu știe
dacă are vreo legătură cu trecutul memoriei pe care a împrumuta-o
sau cu noul său mod de a Fi.
îi spune:
crezi tu că le știi pe toate
crezi că poți fără mine
uită-te la codițele astea
cu ele am dezasamblat androizi mai mari decât tine
i-am despovărat de sentimente/ abnegaţii inutile/ șarm
ca pe niște cutii de conserve
crezi tu că fără îndoială
poți funcționa uniform
poți înțelege o iotă
din acest vacarm
nimic nu te va trezi
omuleţ metalic
nimic nu te va scutura mai bine
decât îndoiala asta care-ți roade şuruburile
îți lasă o sete agnostică
care te arde pe gât
precum cel mai aspru coniac.
