Misiunile cu echipaj pe Marte, în următorul deceniu, sunt plănuite să fie organizate de NASA și China. Sigur, pe lângă că aceste noi misiuni reprezintă un salt extraordinar în ceea ce privește explorarea spațiului, ele prezintă provocări logistice și tehnologice semnificative. Misiunile se pot lansa pe Marte doar la fiecare 26 de luni, atunci când cele două planete se află în cele mai apropiate puncte de pe orbită una de cealaltă (în timpul unei „Opoziții”), iar cu tehnologia actuală, pentru a tranzita de pe Pământ pe Marte, ar dura șase până la nouă luni.
Un tranzit unic, cu propulsie nuclear-termică sau nuclear-electrică (NTP/NEP), ar putea dura 100 de zile pentru a ajunge pe Marte, dar, o echipă de cercetători de la Universitatea McGill din Montreal a evaluat potențialul unui sistem de propulsie termică cu laser. Potrivit studiului efectuat de această echipă de cercetători, o navă spațială care se bazează pe un nou sistem de propulsie – în care laserele sunt folosite pentru a încălzi combustibilul cu hidrogen – ar putea reduce timpul de tranzit către Marte la doar 45 de zile!
O mare parte din tehnologia din această arhitectură de misiune propusă este încă în faza de teorie și dezvoltare și nu există nicio îndoială cu privire la potențialul ei. Reducerea timpului necesar pentru a ajunge pe Marte la câteva săptămâni în loc de luni va aborda două dintre cele mai mari provocări pentru misiunile pe Marte – considerente logistice și de sănătate.
Foto: universetoday.com