nu știu dacă mai poți respira
aerul greu de la noi din gară
nu știu cine mai aspiră
atâta vreme cât există roboți
ce mai contează acum
acele picături de sudoare în sala din Vest
acele grimase/ acele nesemnificative rupturi
când omul iubește- minte de îngheață apele
mi-a zis o bătrânică-n sală
și nu avea haine curate
nu avea decât mâini murate
doar dinți puși-n rate
– descompusă
păsări cu ciocuri metalice
împrumutau
iconițe informaționale.
