După ce, luna trecută, în atmosfera superioară a planetei Venus se pare că a fost descoperită fosfina, de curând, o echipă de cercetători susține că în atmosfera lui Venus ar fi descoperit unul din cei 20 de aminoacizi proteinogeni, cel mai mic aminoacid, cunoscut cu numele de glicină.

Această descoperire a fost anunțată prin intermediul unei lucrări ce se intitulează „Detectarea celui mai simplu aminoacid glicină în atmosfera Venusului”, autorul principal fiind dr. Arijit Manna, cercetător în Departamentul de Fizică de la Midnapore College din West Bengal, India.

Această descoperire, cercetătorii au realizat-o utilizând radiotelescopul interferometric situat la altitudinea de 5100 m, în deșertul Atacama din Chile, Atacama Large Millimeter / submillimeter Array (ALMA). Cercetătorii susțin cum că, glicina a fost detectată la latitudini medii, lângă ecuatorul planetei Venus, acolo semnalul fiind cel mai puternic, pe când la poli nu au detectat vreun semnal.

În lucrarea lor, autorii scriu următoarele referitor la detectarea glicinei în atmosfera planetei Venus: „Detectarea sa în atmosfera lui Venus ar putea fi una dintre cheile înțelegerii mecanismelor de formare a moleculelor prebiotice din atmosfera lui Venus. Atmosfera superioară a lui Venus poate trece prin aproape aceeași metodă biologică ca Pământ cu miliarde de ani în urmă”. La mijlocul lunii septembrie, o echipă de cercetători a susținut că ar fi găsit fosfina în atmosfera superioară a lui Venus, aceasta, la fel ca glicina, a fost detectată și mai puternic la latitudini medii. Legat de detectarea fosfinei, este interesant faptul că, aceasta a mai fost detectată de cercetători la planetele Jupiter și Saturn, unde există energie abundentă pentru producerea sa, dar, despre planeta Venus se cunoaște momentan că nu are energia necesară pentru a crea acest compus chimic cunoscut cu numele de fosfină, iar din această cauză, echipa de cercetători care a descoperit fosfina a fost circumspectă în ceea ce privește această descoperire.

La câteva săptămâni după ce echipa de cercetători a raportat prezența fosfinei pe Venus, o altă echipă de cercetători a încercat să ofere o explicație plauzibilă pentrui prezența fosfinei pe Venus. Astfel că, această echipă de cercetători a susținut cum că vulcanii ar putea explica fosfina; urmele de fosfide formate în adâncul vulcanilor ar fi fost aduse la suprafață în urma erupțiilor vulcanice, apoi aruncate în atmosferă, aici presupunându-se că ar fi reacționat cu apa sau acidul sulfuric pentru a forma fosfina.

Detectarea fosfinei constituie fundalul ultime descoperiri a cercetătorilor care au raportat prezența glicinei în atmosfera lui Venus. Ambele descoperiri fac parte din întrebări mai ample ce se ridică în jurul lui Venus: există viață sau potențialul de viață la această planetă? Este posibil ca aceste substanțe chimice să nu aibă vreo legătură cu viața (așa cum o cunoaștem de pe Terra)?

Se pare că, cercetătorii acestei planete au identificat o regiune a atmosferei lui Venus care ar putea fi capabilă să găzduiască viața. Se știe că, Venus este extrem de inospitalieră, în cea mai mare parte a ei. Are atmosferă acidă, temperatura este suficient de fierbinte pentru a topi nave spațiale, iar presiunea atmosferică este zdrobitoare. Totuși, în norii ce se află deasupra suprafeței planetei, între aproximativ 48 și 60 km, temperatura nu este atât de letală. La această altitudine, temperatura variază de la -1 C la 93 C. Bineînțeles, controverse există, dar unii oameni de știință cred că un tip de viață simplă ar putea supraviețui acolo, reproducându-se perpetuu, fără a atinge niciodată suprafața planetei. Fosfina se degradează ușor, deci trebuie produsă continuu pentru a fi detectată. Viața la această altitudine ar putea fi sursa fosfinei.

Descoperirea glicinei nu face decât să adauge misterul și incertitudinea. Cercetătorii remarcă faptul că „detectarea glicinei în atmosfera lui Venus este un indiciu al existenței vieții, dar nu o dovadă solidă”, glicina fiind „un ingredient folosit de viață, dar nu o indicație a vieții”.

„Detectarea glicinei în atmosfera lui Venus poate indica existența unei forme timpurii de viață în atmosfera planetei solare, deoarece aminoacidul este un bloc de proteine. Venus ar putea trece prin stadiul primar al evoluției biologice”, susțin cercetătorii.

Se cunoaște că, pe Terra, glicina poată fi produsă prin procedee biologice, dar, pe Venus, glicina este posibil să fie „produsă prin alte mijloace fotochimice sau geochimice, neobișnuite pe Pământ”, pentru că Venus este foarte diferit de Terra și există procese care au loc acolo și care pe Terra nu sunt prezente. Lucrarea echipei de cercetători despre detectarea glicinei pe Venus nu a fost încă evaluată de colegi și prezintă unele puncte slabe în rezultate. De exemplu, semnalul spectroscopic al glicinei este foarte apropiat de cel al oxidului de sulf, deci este posibil să existe o eroare la detectarea glicinei. Și aceasta este doar o singură detectare, nu duplicată sau verificată. De asemenea, glicina este cel mai simplu dintre aminoacizi și a fost găsită și în altă parte, fiind detectat pe comete și meteoriți, unde nu există nicio speranță de viață. De asemenea, nu a fost văzut pe alte planete în afara Terrei, ceea ce înseamnă că ar fi surprinzător să vedem acest aminoacid într-o lume atât de ostilă precum Venus.

În condițiile în care ar fi trimise mai multe nave spațiale pe Venus, am putea afla mai multe vești despre această nouă descoperire, autorii lucrării publicate despre prezența glicinei pe Venus, afirmând că: „O misiune Venus cu eșantionare directă de pe suprafața și norul Venusian poate confirma sursa de glicină pe planetă”.

Dacă se confirmă detectarea glicinei pe Venus, aceasta ar putea fi o altă dezvoltare interesantă în încercarea de a înțelege ascensiunea vieții, dar, deocamdată, cert este că viața, așa cum o cunoaștem de pe Terra, nu a fost găsită pe Venus. Momentan, putem susține că este posibil să se fi descoperit doar o piesă din puzzle-ul care este atmosfera complicată a lui Venus.

Articolul original despre această nouă descoperire a oamenilor de știință poate fi citit în publicația „Universe Today”.
Cornel Seracin
Sursa: www.sciencealert.com
Foto: ro.wikipedia.org/wiki/Venus

Marte și Terra, la cea mai apropiată distanță din ultimii 17 ani În 6 octombrie 2020, Terra și Marte s-au aflat la distanța de 62,1 milioane
kilometri unele de altele. Se cunoaște că distanta dintre Marte și Terra variază între 54,6 milioane km și 401 milioane km. Distanța de 62,1 milioane kilometri între cele două planete a fost cea mai apropiată din ultimii 17 ani.

Planetele Marte și Terra sunt pe orbite ușor eliptice, ceea ce înseamnă că, uneori, se pot apropia foarte mult una de alta. Cea mai apropiată întâlnire posibilă este atunci când Terra se află la cea mai îndepărtată distanță de Soare (afeliu), iar Marte este cel mai apropiată distanță de Soare (periheliu). În acestă situație, cele două planete ar fi la o distanță minimă de 54,6 milioane de kilometri unele de altele.

Până acum, cele două planete au înregistrat cea mai apropiată distanță între ele, în anul 2003, cu doar 55,7 milioane de kilometri, iar în urmă cu doi ani, în 2018, cele două au fost la o distanță de 57,6 milioane de kilometri unele de altele. Terra se îndepărtează din ce în ce mai mult de Marte și nu se va apropia de „planeta roșie” până în 2029, culminând cu o abordare foarte apropiată în 2035 – la numai 56,9 milioane de kilometri distanță.

Opus acestei situații pe care cele două planete au străbătut-o în 6 octombrie 2020, ar fi când cele două sunt cele mai îndepărtate una de cealaltă. Pot ajunge la o distanță de 401 milioane de kilometri una de alta, iar acestă situație este posibilă atunci când Terra și Marte sunt pe părțile opuse ale Soarelui și ambele în afeliu.

Atunci când cele două planete se află la cea mai mică distanță unele de altele, organizațiile spațiale au oportunități de vârf pentru multe misiuni pe Planeta Roșie.

Mars One, proiect privat care viza trimiterea primilor oameni pe Marte, progrmat pentru 2020, a eșuat, dar Roverul Mars 2020, parte din Programul NASA de exploare a planetei Marte, a fost lansat la 30 iulie 2020, și are o aterizare planificată în craterul Jezero la 18 februarie 2021.

Cornel Seracin
www.sciencealert.com
Foto: ro.wikipedia.org/wiki/Marte

Venus, o lume de locuit, dacă nu ar fi fost transformată de Jupiter Potrivit unor noi cercetări, planeta Venu s -ar fi putut dovedi a fi destul de temperată și locuibilă, dacă Jupiter nu ar fi perturbat orbita celei de-a doua planete de la Soare. Noul studiu susține că atracția gravitațională a lui Jupiter a împins Venus mai aproape de Soare, creând un efect de seră și vaporizând oceanele de la suprafață. Potrivit oamenilor de știință care au urmărit poziția planetelor de-a lungul sistemului solar, folosind un model de computer, Jupiter s-a îndepărtat de Soare în urmă cu aproximativ un miliard de ani și ar fi împins- o pe Venus pe orbita perfect circulară pe care o are astăzi.

Dacă o dată a existat viață pe Venus, probabil că a fost distrusă cu mult timp în urmă, susțin oamenii de știință, dar descoperirea recentă a gazului fosfină pe Venus ar putea sugera viața microbiană. Referindu-se la gazul fosfină descoperit pe planeta Venus, astrobiologul Stephen Kane de la Universitatea din California, Riverside, susține că: „Există, probabil, o mulțime de alte procese care ar putea produce gazul care nu a fost încă explorat”.

Rămân o mulțime de întrebări remarcabile despre Venus, dar noul studiu demonstrează că mișcarea lui Jupiter a avut cu siguranță potențialul de a avea un impact serios pentru orbita lui Venus în primele zile ale sistemului solar și care, a avut consecințe drastice pentru clima acestei planete.

Studiul istoriei planetei Venus este foarte important, deoarece cea de-a doua planetă de la Soare este foarte asemănătoare, în multe feluri, cu Terra, inclusiv prin dimensiune, compoziție și densitate. Dacă viitoarel studii ar putea afla ce s- a întâmplat cu această planetă, e posibil să avem mai multe șanse să oprim Terra să meargă pe aceeași cale.

„Mă concentrez asupra diferențelor dintre Venus și Pământ și ceea ce nu a funcționat bine pentru Venus, astfel încât să putem obține o perspectivă asupra modului în care Pământul este locuibil și a ceea ce putem face pentru a păstori această planetă cât de bine putem”, a spus astrobiologul Stephen Kane.

Cornel Seracin
www.sciencealert.com
Foto: NASA