„Situaţia unei populaţii numeroase, dominate de o forţă restrânsă dar puternică, este o situaţie comună în universul nostru. Şi cunoaştem condiţiile majore care pot împinge o asemenea populaţie să se ridice împotriva stăpânirii:
Prima: Când masele îşi găsesc un lider. Aceasta este ameninţarea cea mai frecventă la adresa puterii. Puterea trebuie să ţină sub control liderii.
A doua: Când masele devin conştiente de existenţa lanţurilor. Masele trebuie să rămână oarbe şi mute.
A treia: Când masele întrevăd speranţa ruperii lanţurilor. Masele nu trebuie nici măcar să-şi imagineze posibilitatea descătuşării!”
Prima: Când masele îşi găsesc un lider. Aceasta este ameninţarea cea mai frecventă la adresa puterii. Puterea trebuie să ţină sub control liderii.
A doua: Când masele devin conştiente de existenţa lanţurilor. Masele trebuie să rămână oarbe şi mute.
A treia: Când masele întrevăd speranţa ruperii lanţurilor. Masele nu trebuie nici măcar să-şi imagineze posibilitatea descătuşării!”
Alia îşi scutură violent capul. Semnele erau evidente în sânul populaţiei. Fiecare raport pe care-l primea de la spionii ei răspândiţi pe tot cuprinsul Imperiului nu făcea decât să-i confirme certitudinile. Neîncetatele bătălii ale
Jihadului fremen îşi lăsaseră amprenta pretutindeni. Oriunde ajunsese „ecumenismul sabiei”, masele adoptaseră atitudinea unei populaţii subjugate: defensiva, suspiciunea, eschivarea. Orice manifestare a autorităţii – şi era vorba, în esenţă, de o autoritate religioasă -provoca resentimente.
Desigur, afluenţa pelerinilor pe Arrakis continua încă sa fie de ordinul milioanelor şi mulţi erau, probabil, adevăraţi credincioşi, dar, în cea mai mare măsură, pelerinajul avea alte motivaţii decât devoţiunea. Cel mai ades era un fel de asigurare premeditată pentru viitor. Sublinia obedienţa şi permitea, astfel, câştigarea unei forme reale de putere, care putea fi uşor convertită în bunăstare. Hajji-ii care se întorceau de pe Arrakis aveau parte de o nouă autoritate pe lumile lor, de un statut social superior. Hajji-ii ajungeau să ia decizii economice profitabile, în faţa cărora concurenţii lor, care nu catadicsiseră să-şi părăsească lumea de baştină, trebuiau să se dea în lături.
Alia cunoştea populara cimilitură: „Ce vezi în punga goală cu care te-ai întors de pe Dune?” Răspuns: „Ochii lui Muad’Dib” (diamante de foc).
Toate mijloacele tradiţionale de prevenire a nemulţumirilor defilară în mintea Alei: poporul trebuia să înveţe că împotrivirea era întotdeauna pedepsită şi că susţinerea puterii era întotdeauna răsplătită. Forţele imperiale trebuiau deplasate în mod aleatoriu. Principalele personalităţii subordonate puterii imperiale trebuiau să rămână secrete. „
Jihadului fremen îşi lăsaseră amprenta pretutindeni. Oriunde ajunsese „ecumenismul sabiei”, masele adoptaseră atitudinea unei populaţii subjugate: defensiva, suspiciunea, eschivarea. Orice manifestare a autorităţii – şi era vorba, în esenţă, de o autoritate religioasă -provoca resentimente.
Desigur, afluenţa pelerinilor pe Arrakis continua încă sa fie de ordinul milioanelor şi mulţi erau, probabil, adevăraţi credincioşi, dar, în cea mai mare măsură, pelerinajul avea alte motivaţii decât devoţiunea. Cel mai ades era un fel de asigurare premeditată pentru viitor. Sublinia obedienţa şi permitea, astfel, câştigarea unei forme reale de putere, care putea fi uşor convertită în bunăstare. Hajji-ii care se întorceau de pe Arrakis aveau parte de o nouă autoritate pe lumile lor, de un statut social superior. Hajji-ii ajungeau să ia decizii economice profitabile, în faţa cărora concurenţii lor, care nu catadicsiseră să-şi părăsească lumea de baştină, trebuiau să se dea în lături.
Alia cunoştea populara cimilitură: „Ce vezi în punga goală cu care te-ai întors de pe Dune?” Răspuns: „Ochii lui Muad’Dib” (diamante de foc).
Toate mijloacele tradiţionale de prevenire a nemulţumirilor defilară în mintea Alei: poporul trebuia să înveţe că împotrivirea era întotdeauna pedepsită şi că susţinerea puterii era întotdeauna răsplătită. Forţele imperiale trebuiau deplasate în mod aleatoriu. Principalele personalităţii subordonate puterii imperiale trebuiau să rămână secrete. „
Frank Herbert – Dune – V3 Copiii Dunei (1976)
