– Ai pus tot?

– Iau pâinea și putem pleca.

– Luăm mașina? Sau mergem pe jos?

– Cu mașina.

– Sper să nu fie distrugerile prea mari în zona aceea…

– Nu e prea multă lume pe acolo, lângă pădure. Cred ca ne descurcăm. Dacă nu, lăsăm mașina și continuăm pe jos. Oricum nu o să mai avem nevoie de ea, îi zâmbi el trist.

– Mă bucur că încă mai poți să glumești, îi răspunse ea cu un alt zâmbet la fel de trist.

– Hai, vreau să mănânc ceva înainte să se întâmple.

Drumul spre mașină fu grăbit și acompaniat de bubuieli undeva departe. În timp ce ieșiră din curte, cerul începu să-și schimbe culoarea. Radioul se auzi ușor întrerupt în timp ce el schimba posturile.

 

►‌

America de Sud a fost nimicită complet.

 

►‌

Revolte în Rusia. Forțele de ordine încearcă să calmeze populația, dar fără succes.

 

►‌

O mare parte din continentul african este în flăcări. Forțele ONU cer întăriri.

 

►‌

Președintele Americii a părăsit Casa Albă și se îndreaptă spre un loc secret.

 

– Oprește-l, știm deja ce se întâmplă.

– Bine. Nu mai avem mult, oricum. Se pare că nu o sa ne abandonăm mașina.

Renault-ul verzui se strecura printre mașini în flăcări și clădiri distruse. Oamenii țipau și alergau ca bezmeticii. Unii jefuiau magazine crezând că vor apuca să se bucure de pradă, iar alții participau vrând-nevrând în altercații violente. Haosul domnea peste acest petic de oraș.

Tânărul parcă pe marginea drumului în fața unui camion răsturnat. Luă coșul mare din portbagaj în timp ce ea luă pătura de pe bancheta din spate. Au lăsat mașina deschisă în urma lor. Acum treceau peste pietrișul stropit cu sânge spre peticul verde de iarbă de deasupra prăpastiei.

Râuri încinse treceau la o mulțime de metri sub picioarele lor și, din când în când, se auzea pierdut un țipăt de agonie.

El așternu pătura în carouri pe iarba moale și ea pregăti masa. Cacao fierbinte, pâine cu dulceață de caise și niște felii de pizza rece. Ba chiar și o bucată de tort rămasă de seara trecută când totul era încă în regulă.

Zâmbind, deschise o sticlă de vin sub cerul care exploda în roșu și purpuriu cu sunete înfundate peste tot în jurul lor.

Turna vinul în pahare cu câteva secunde înainte ca pădurea din spatele lor să se aprindă ca un chibrit îmbibat în petrol.

Se priveau îndelung în timp ce o căldură nimicitoare veni în valuri spre ei.

Sorbeau din vin în timp ce pământul de sub pătură tremura și râurile din prăpastie erau din ce în ce mai nebune.

Ceva negru sparse culoare incandescentă a cerului de deasupra. O liniște care se transforma încet într-un țiuit demonic îi urma.

– Se pare că asta a fost tot.

– Da…

– Te iubesc!

– Te iubesc!


Poveste: Mihai Mariș