Atenţie! Urmează puţin umor negru…
Breskapoor se trezi cu mâinile legate strâns la spate şi cu ochii aţintiţi în tavan.
– Cum vrei să mori? îi zise nou-venitul. Dar el nu răspunse.
– Aşa? îl intrebă din nou acesta, arătîndu-i un scaun acoperit cu spini de diferite mărimi.
Breskapoor făcu un semn că „nu” şi se trezi.
Era acasă, în patul său, în afară de orice pericol. Mulţumit că totul nu fusese decât un vis, închise liniştit ochii. Deodată, uşa scârţâit prelung. Cineva se furişă în cameră în paşi mărunţi.
– Cum vrei să mori? se auzi deodată vocea nou-venitului.
Înfiorat, Braskapoor deschise imediat ochii şi privi neclintit în jur.
– Aşa? îl întrebă din nou acesta, arătîndu-i un guler metalic cu lame foarte ascuţite.
Breskapoor îi făcu semn că „nu” şi se trezi.
Era în parc, pe o bancă, scufundat în liniştea unei după-amiezi de vară. Bucuros că totul nu fusese decât visul unei simple aţipiri, Breskapoor oftă uşurat.
Dar imediat cineva se aşeză lângă el pe bancă.
– Cum vrei să mori? îl întrebă direct nou-venitul.
Breskapoor îl privi râzând crispat.
– Aşa? îi zise arătîndu-i o cască de metal prevăzută cu multe şuruburi.
Gândindu-se de data asta la un şiretlic, Breskapoor îi făcu semn că „da”.
Din câteva mişcări, nou-venitul îi fixă casca de metal pe cap şi-i strânse cu putere şuruburile.
De atunci Breskapoor nu se mai trezi niciodată.
