Tocmai citeam antologia Centenarium String, editura Tornada, 2018, o antologie a revistei STRING alcătuită de Ana-Maria Negrilă, oau, ce fenomen extraordinar STRING, Mihaela Murariu Mândrea l-a pus la cale, incredibil, ce mișcare literară ambițioasă, năvalnică, o mulțime de scriitor talentați de la Robert David la Liviu Radu, de la Jean-Lorin Sterian la Raluca Băceanu, de la Ana-Maria Negrilă la Valentin Goran, de la Mihail Grămescu la Cristina Ghidoveanu, mulți, mulți alții, String, un fenomen literar atât de straniu și de frumos, o mulțime de stiluri literare vălurite și văluritoare, o mulțime de direcții estetice, o mulțime de încercări ficționale care, de-a lungul anilor au conturat un fenomen literar, o idee remarcabilă, o descătușare de energii, o nebunie de idei, în cascadă, risipindu-su în marele ocean al lumii. Tocmai citeam CentenariumString, editura Tornada, 2018, o antologie a revistei STRING alcătuită de Ana-Maria Negrilă, aseară pe la doișpe, pe la doișpe, da, căci, iată, trimpul pare că s-a vălurit amețitor. Aseară pe la doişpe, nu ştiu care a debranşat România de la reţea. Gore de la şase a adormit subit pe scări într-o poziţie nefirească. Vardistul din colţ a adormit şi el. Chiar şi Preşedintele României a adormit la brifingul de presă de la Palatu Prezidenţial. Au adormit pe rând serviciile secrete, biserica, partidu cutare şi partidul cutare, societatea civilă, mă înţelegi, covrigaru Petre, barcagiu Petru, Petrache cu Maglavitu, şotroniştii, blogării, aurolacii din Amzei, toţi primarii din Rurala Naţională, echipa de fotbal din Giuleşti şi întreaga Ligă. Întreaga Românie, debranşată, s-a pus pe sforăit. Eu, ce să fac?! Lucid cum sunt, am tras o raită pe la Arsenal. Am coborât spre Faru Genovez. M-am fâţâit pe faleză. Hamalii sforăiau în port, mamă, mamă. Nici urmă de turişti. Era doar un american cherchelit care trăgea şi el la aghioase, dincolo de Tutunul Naţional, cam coşcovit săracu. Pe legea mea, am văzut un OZN. Pe urmă am văzut nişte fantome iezuite. Fantomele n-au somn, nici OZN-urile. Pe urmă am prins un post de radio din Pakistan care transmitea nişte jazz şi reclame cu Coca Cola şi cu jartiere rozalii pentru dame şi cuconiţe. Pe Google, nici ţipenie de români. Tot hoinărind, mi-a trecut prin cap să fur un taxi şi să mă înfiinţez la Capitală să văd ce şi cum. Bucureştenii, dragii de ei, dormeau tun. Am fost la Ministeru de Finanţe şi mi-am rezolvat nişte facturi că portarii dormeau duşi şi ministru aşişderea. Am fost şi la Interne unde era o şpăgăraie de toată frumuseţea care dormea şi ea, şpăgăraia, de trozneau euro-podelele sub poponeaţa ei obraznică. M-am plimbat la mişto prin Piaţa Romană, pe Batiştei, pe lacuHerestrău cu o tiribombă acvatică adusă de SC Acvatic SRL tocmai din Hawai să se dea cu ea poporu să mai uite de necazuri. Am mâncat hod dog pe săturate că la McDonald dormeau cu toţii iar tigăile erau pline ochi. La Serviciu Special de Telecomunicaţii am descoperit că şi Iaşiul, Clujul, Timişoara dormeau bine mersi. Pe la doişpe şi-un pic, mi-am dat seama de gravitatea situaţiei şi am luat-o la fugă spre Otopeni să urc în Turnu de Control să iau legătura cu Lumea Mare să le zic ce necaz aveam şi să cer instrucţiuni pentru rezolvarea cazului. Mi-am dres glasu, mi-am făcut curaj. Am zis în eter: Aici e România. Lumea Mare n-a răspuns. Am repetat, Aici e România. Lumea Mare, chitic. M-am enervat, se înţelege. Am răcnit în microfoanele care bâzâiau cometic: Băăă, Lumea Mare, aici e România! Şi tot aşa până când am descoperit că întreaga noastră planetă a fost debranşată de la rețea, toată planeta era de fapt un string vălurit și văluritor. De câteva zile scriu un studiu sociologic despre felul în care dorm popoarele lumii. Italienii dau din picioare. Suedezii dorm buştean cu un surâs pe faţă, nici nu mişcă. Americanii fac în toate felurile, vorbesc prin somn şi, zău, spun numai măscări cu godzile, titanicuri, meteoriți, conspirații si oscaruri. Zuluşii aleargă după antilope prin somn iar tibetanii levitează sforâind uşor.  Acu, ce să mai zic, pe Ning şi pe Facebook, românii dorm buştean, semn că virusul românesc de adormire generală s-a propagat prin reţelele de socializare. Mda. Tocmai am coborât de pe Piramide, tocmai am vizitat Insula Paştelui, tocmai am tras o raită prin Burundi şi am văzut apusul de soare de pe Kilimangearo. Stau binişor cu dialectul tungu şi o să mă specializez în circulaţia metroului prin Londra. În general, aşa, ca lucid, mă simt bine. Am strâns somnoroşii de pe străzile din LA, din Berlin, din Moscova, din Cairo şi aşa mai departe, să nu-i plouă, să nu-i ia ciclonu să-i ducă aiurea prin spaţiu cosmic. Pe români i-am strâns frumuşel în Bucureşti, sub Marile Arcade ale Neamului. Acum, dormind, Poporul Român e uriaş, e falnic şi cumplit de frumos. Unii-ntralţii, românii sunt acum atât de falnici! Din când în când, de la NASA, răcnesc în microfoanele cosmice: Alo, aici e România! Dar ce credeaţi?! Credeaţi c-o să le zic că-i Pământul? Ha, ha, ha! Păi nu sunt eu la microfoane? Nu ratez şansa asta! Alo, Cosmosu’, aici e România, na!

Credit art: daisanvisart