Formele enciclopedice se rarefiază în timp și spațiu…Ce rămâne din oameni? Rămân niște ficțiuni…Scriitorii talentați încearcă să înstăpânească enciclopediile… Să povestești despre cărți oamenilor ? Oh, ce nebunie ! Îmi aduc aminte bine ! Tehnologia era simplă, simplă de tot! Toate aceste lucruri se petreceau după ce siliciul nu mai folosea la nimic, adică la fabricarea acelor cipuri care ţinuseră cu sufletul la gură atâtea mii de oameni în secolul trecut. În 2568 era la modă… în sfârșit, nici pe departe, computerul nu a devenit… om ! Dacă vă mai amintiţi condiţia esenţială era naşterea acelui sentiment cosmic dar, vezi bine, bietele cipuri de siliciu nu reuşeau să devină con­ştiente. Şi nu asta era problema! Omul a rămas om şi aşa va rămâne mereu în ciuda faptului că el poartă din când în când o inimă mecanică sau tubuleţe din plastic în loc de vene. Şi cine vă povestește oare toate aceste lucruri? Ei, da, aţi ghicit, un robot! Dacă vă voi spu­ne că sunt mândru de aceasta veţi râde desigur sau veţi fi stupefiaţi. Să mintă un robot? Şi la urma ur­mei de ce nu ? Să mintă deci, dar să mintă frumos. Să vă spun câte ceva despre acea simplă tehnologie care… În fiecare dimineaţă de luni eram număraţi noi roboţii-povestitori, eram fişaţi, ni se dădeau bo­nuri de ordine şi aşa mai departe. Ne duceau apoi în cărucioare ni­chelate la un laborator special unde ne făceau plinul. Ne întindeau unul câte unul pe o masă de sticlă şi un braţ mecanic efectua o operaţie simplă. O deşurubare. Încet, foarte încet. După ce ne scoteau calotă cutiei craniene, nu râdeți vă rog, un fas­cicol luminos ne cerceta cu mi­nuţie înlăuntrul. În sfârșit, la urmă de tot, cobora o conductă prin care eram alimen­taţi cu cinci sute de grame de me­morie proaspătă.Nu mi s-a întâmplat niciodată să primesc acelaşi set de informaţii. Cele cinci sute de grame de apă care clipoceau săptămânal înlăuntrul meu, erau aduse din toate mările şi oceanele lumii. De ce ? Pentru ca, întâlnindu-mă pe stradă, să mă puteți opri să vă povestesc cele mai teribile bătălii navale, des­pre cei mai aprigi piraţi, despre insule unde trăiesc animale fabu­loase şi aşa mai departe.De obicei copiii ne ascultă cu plă­cere. Ei ştiu pe de rost aproape toate poveştile acestei lumi. Toc­mai de aceea ne cer tot mai mult să-i minţim, să-i minţim cât mai frumos, şi cât mai mult cu putinţă. Cum de cele mai multe ori dăm greş, copii ne pregătesc mici ambuscade sau trag după noi cu praş­tia.Trecătorii adulţi, grăbiţi, îşi văd de treburile lor cotidiene, unii ne ocolesc, alţii se adresează tot mai insistent unor foruri competente pentru că, apa, păstrându-și vreme de mai multe zile culoarea din zori, din amurg, dă oamenilor stări ciu­date, cum ar fi adâncirea în sine.Mi s-a întâmplat acest lucru într-o seară de duminică tocmai când mă plimbam prin grădina publică în căutarea unui auditoriu vrând să povestesc oricui m-ar fi ascultat despre scriitorul Robert David.Cum se construiește pe sine enciclopedia davideană este o lucrare de taină a spiritului în cea mai aiuritoare insurgență, fiind o încercare a miracolului asupra ființei. Formele enciclopedice se însuflețesc pe măsură atribuindu-și și revendicându-și realitatea nu răsturnată, nu reeșapată, nu o realitate contrafăcută ci însăși realitatea așa cum este. O carte superbă semnată de Robert David, Războiul lumilor paralele, editura Liternet, 2002! AȘA CUM ESTE pare a fi canonul davidean, o normă a textului care nu este dat spre citire ci spre a fi în spiritul lui, spre a fi nu alături ci participat și în același timp participant. Participantul este formă enciclopedică davideană care explicitează realitatea așa cum este și nu altfel, miracolul atribuit și revendicat fiind nu al inspirației și a notei fulgurante ci al meditației, al strigătului apoi, a plonjeului în cotidianul aflat și nu trucat ci luat așa cum este. Obișnuitul și obișnuință nu este un compus davidean al modernității și nici un tribut al postmodernismului, nu este al realismului frust și nici al duioșiei întruchipate. Formele se construiesc pe sine nefiind sub directă îndrumare auctorială această fiind o relație de vulnerabilitate pe care Robert David o evită cu superbie. Organizând ficțiunea că eveniment notabil, instrumentându-l pe potriva propriei sale enciclopedii, Robert David face o descoperire asupra miracolului refuzând textualitatea, ocolind artificialul și rezervându-și plăcerea construcției unei realități a realității, această nefiind copia și nici re-construcția ci realitatea însăși. Ficțiunea plină de miracole este un eveniment mare cuprinzător al tuturor ficționalelor, starea de beligeranță aflată în corpul enciclopediei davideene fiind nu belicoasă sau duioasă și nici frondă sau puștism simulat ci expresia gravă a unei conștiințe. Asumându-și miracolul trăirii, Robert David nu-și construiește starea de interogație asupra lumii cu naivitate ci folosește un registru complex, complexitatea fiind natură acestor ficționale care nu se revendică spre citire ci spre trăire și participare. Enciclopedia davideeană este în corpul ei plină de farmec dar și plină de perversitate căci își supune formele unor stări dinamice oferindu-le drept direcțional fie contradictoriul fie ridicolul sau tragicul. Formele sunt aivea, sunt aici dar, privite așa cum sunt se descoperă a fi ale fragmentariumului, discontinue uneori întâmplătoare. Ferment davideean, întâmplarea este un construct de anvergură ea guvernând evenimentele și afirmând pas cu pas întâmplatul. Enciclopedia davideeană își organizează întâmplatul nu că finit, nu că un dat, nu că un imuabil, limita nefiindu-i litera de lege. Formele enciclopediei davideene nu sunt întâmplătoare ci întâmplate, ele însele, eveniment. Este poate frumoasă descoperire a lui Robert David, o cheie de boltă, expandarea și instrumentarea personajului că întâmplat, eveniment care reclamă cu obstinație descoperirea instrucțiunilor, descoperirea de sens. În toate sensurile este expresia enciclopediei davideene, formele sale fiind asemenea unor vehicule în care odată cuprins, descoperi un nou sens, te îmbogățești cu Istorie căci Istoria este curentul de fund, profunzimea pe care enciclopedia davideeană o construiește așa cum este. Istoria nu a unei vârste exprimate confuz si aiuritor prin ficțional ci Istoria zbuciumată, așa cum este, Istoria întâmplatului care, nefiind limita, se declara eveniment. Nefiind suma de evenimente, Istoria davideeană este nu un discurs autoreflexiv, nu un puseu adolescentin ci o tăietură viguroasă în corpul realității, așa cum suntem. Așa cum suntem, se declara formele enciclopedice întâmplate în corpul miracolului, Căci ficțiunea nefiind motiv ci cascadă de miracole fie ele întâmplate în lumea politicii sau în lumea așa cum este ea. Robert David nu scrie ceea ce vede, nu povestește ceea ce se întâmpla ci este el însuși Istoria si Enciclopedia dar nefiind artefact manipulat sau animat de un Altul aflat dincolo de sau în spatele construcției enciclopedice.

Credit image: AlexRuiz.art