Domnişoara Margareta intră pe fereastră în zbor anunțând revoluția sexuală! Îşi strânge aripile. Domnișoara Margareta este expresia hazardului. Hazardul? Da, hazardul! Mă salută zâmbind subţire. Vine tocmai din TaklaMakan. Eu îi studiez silueta cu coada ochiului deschizând cartea de filozofie, căutând ceva despre hazard, despre mișcările corpului. Oare dacă am face dragoste s-ar naşte tot un zburător? Infinite sunt mişcările corpului urmând credinţa. Cercul magic al mişcării conţine o infinitate de coduri. Dacă axa ta longitudinală se sfârșește la mijlocul boltii cereşti, imaginarul tău e asemenea unui turbion. Te vei lupta pe potrivă cu nimicnicia şi ipocrizia. Dacă axa ta transversală e prea rigidă, atunci vei fi sortit slugărniciei şi doar revelaţia te-ar putea sustrage violent nemerniciei şi compromisului. Îmi vei spune că momentul naşterii nu e guvernabil şi că imaginarul tău, conţinându-se, are o târzie descoperire a sa. Îmi vei spune că axele sunt conţinute în numerele fiinţei tale şi că în van ai încerca să le schimbi. Îmi vei spune că ai plătit bani grei la Oracol şi că numerele anunță un destin implacabil. Îmi vei spune că mişcările corpului tău sunt pecetluite de axe determinate. Dar codurile sunt definiţia ta si, avându-le şi interpretându-le, poţi deveni insurgent.Insurgenţa este explicitarea Forţei. Iar Forța este împotriva dictatului şi autorității colectiviste. Ce impresionant, zice domnişoara Margareta trăgându-şi fermoarul şi, plină de voluptate, îmi zâmbeşte pregătindu-se să-mi arate adevăratul miracol al lumii. Dar hazardul? Poate că, în mod sigur, Cătălin Ionescu are răspunsul în cartea lui, Loser, publicată de editura Pygmalion în anul 2002. Ameţitoarele lumi ale lui Cătălin Ionescu sunt ale fiinţării tragice, lumile fiind fiinţele. Ele se prefac a fi ale formelor în mişcare dar în adevăr îşi revendică şi îşi dispută dreptul de a fiinţa libere compunându-se şi recompunându-se după scenarii subtile. Nu personajele sunt în mişcare ci lumile însăşi ascunzându-se pervers unele de altele, construind interioare în care te atrag înşelându-te şi aruncându-te în braţele incertitudinii pregătind întâlnirea cu senzualitatea hazardului. În întregul lui, în superba lui fiinţare, Loser e un roman al senzualităţii hazardului, nefiind roman ci o complexitate care, în aparenţă, îşi este suficientă neavând nevoie de martor; în mod iluzoriu martorul se revendică a fi Lector; prin lectură el nefiind decât prelungirea stării senzuale, fiind atras în ţesătură. Ţesătura interioarelor nu e a labirintului, labirintul fiind insuficient pentru a explicita imaginarul revoluţiei sexuale din Loser. Ce poate să fie altceva decât revoluţie sexuală pătrunderea hazardului, stricarea strategiei subtile şi fragmentarea glorioasei statistici? Ce poate să fie altceva decât revoluţie sexuală acţiunea fiinţelor-forme asupra simbolului hazardului? Ce poate să fie altceva decât orgasm final încercarea asupra organizărilor superioare care, desfăşurate pas cu pas, dau imaginea realităţii în toată plinătatea ei, subtilitatea evaporându-se şi rămânând sterilul, experienţa banală şi vulgaritatea în toată splendoarea ei. Lucrarea împotriva hazardului prin personaje pline de fervoare nu e decât desecretizarea, dezvăluirea tragică, punerea în lumină. Universul concentraţionar fie el spital, parc sau azil nu asigură o comodă interpretare a acestei lumi care numai aparent se revendică a ficţiunii reclamându-şi perversă lipsirea de referinţă. Simţurile sunt chemate să lucreze împotriva hazardului, parfumul femeilor fiind liantul ficţiunii, aducând delicateţe într-o lume violentă dar fără a avea, ca dominantă violenţa. Spiritul rebel violentează interioarele, le pune în conflict unele cu altele, organizează acţiuni violente. Interioarele se desfac unele pe altele fie fiinţe-forme, fie artefacte. Artefactul are viaţa lui proprie în Loser. Nu e doar personificarea în toată splendoarea ei ci e un alt înţeles al fiinţei. Un artefact cuprinzător de existenţă, de fiinţare, mustind de viaţă , organizat după planuri subtile, conţinând ordinea unei lumi tragice, conţinând regulamentul, norma şi doctrina. Propoziţiile sunt şi ele prezente ca personaje rebele sau aristocrate, organizându-se şi ele în cavalcade, odihnindu-se sau lăfăindu-se lascive în mesaje îmbietoare sau în formule restrictive, adăugându-se fiinţării, aspirând s-o înlocuiască. Hazardul şi ierarhiile se organizează într-un cuplu bizar, bizareria fiind normă în Loser. E un armistiţiu între ierarhie şi complexitate, o căutare a unui punct vulnerabil, diverse încercări, atacuri inspirate sau ambuscade ratate. Ierarhiile se dovedesc a fi ale tentaţiei masochiste reclamându-şi pervers disoluţia în timp ce hazardul aspiră la întruparea sa într-o ierarhie vrând parcă să iasă din prizonieratul bifurcaţiei şi al organizării superioare. Senzual, hazardul aspiră şi el la orgasmul final, îl caută cu obstinaţie, dovedindu-se gata să lucreze pentru el. El organizează formele feminine, el dă senzualitate actelor şi evenimentelor, el se ocupă, din umbră de tactil, de surpriză, de volutele parfumului, de privirile languroase sau rebele. Hazardul lui Cătălin Ionescu pare să fie organizatorul şi chiar personajul central nu prin implicarea lui în cascada de evenimente ci prin dorinţa lăuntrică de a se transforma într-o formă senzuală. Hazardul organizează revelaţia lectorului nu prin aceea că s-ar lăsa numit în forma lui ludică ci în cea organică, dăruindu-se senzualului. Dar senzualitatea din Losere tragică, e totală, e ultimă. Lectorul e aruncat în această vâltoare, fiind înşelat şi atras în cursă de aparentele fiinţe-forme care-l conduce către un final deschis. Nu opoziţia între învins şi învingător explicitează fervoarea existenţei şi nici patima jocului şi nici superbia ascensiunii sociale ci vâltoarea revoluţiei sexuale care descoperă interioarele, care le fragmentează, le întrepătrunde. Întrepătrunderea formelor, actul violent al penetrării interiorului, plăcerea descoperirii şi tragicul sfârşit al acestei descoperiri guvernează imaginarul lui Cătălin Ionescu, organizează discursul său, lumile lui perverse. Neaflându-se în căutarea adevărului ultim ci a unei iluzorii stări de echilibru, personajele lui Cătălin Ionescu încearcă reorganizări ale hazardului fiind chiar formele lui. Hazardul împlineşte lucrarea împotriva sa sub presiunea unor forţe exterioare aflate într-un cuplu ameţitor cu forţe interioare. Cătălin Ionescu lucrează asupra acestui cuplu cu dezinvoltură dar şi cu inspiraţie şi fervoare. E o încercare a lui cu hazardul şi cu nesfârşirea lumilor. Cătălin Ionescu nu caută exemplaritatea cu orice preţ. El nu alcătuieşte un dogmatic asupra hazardului, dogmaticul fiind aici un înţeles atotcuprinzător şi suficient. Libertatea hazardului de a-şi organiza sexualitatea în raport cu fiinţele-forme pare să fie unul dintre tainicele înţelesuri din Loser. Cătălin Ionescu organizează revoluţia sexuală a imaginarului cuprins în propriile sale bifurcaţii şi cascade, aspirând în secret la organizări superioare.Continuitatea este spulberată nu prin aleatoriu sau prin program sau conspiraţie împotriva interioarelor şi nici prin lipsirea de sens.Continuitatea este spulberată ca şi continuum prin senzualitatea hazardului, Loser fiind prin aceasta mai mult decât roman. E o tainică instrucţiune despre construcţia şi deconstrucţia lumilor prin senzualitate, fiind nu o prognoză sau o profeţie sau o imagine a vremurilor viitoare. E un semn al simultaneităţii prin senzual care nu e decât norma exemplară a hazardului organizat în afara timpului şi spaţiului spre înfiorarea, tulburarea şi nesfârşita noastră interogaţie asupra lumilor.


Premiul editurii Pygmalion, 2002

credit for amazing graphic to: AlexRuiz.art