„Eu gândeam ca Poemul Cosmic să fie trimis pe Stația Spațială Internațională și ca poemele să fie traduse în toate limbile pământului”

Artist vizual care în prezent trăiește și lucrează în Timișoara, Livia Mateiaș, prin universul artistic adus în fața publicului, încearcă să scoată în evidență faptul că omul rezumă în sine, existența Universului, o bună parte din creațiile sale artistice trimițându-ne la afirmațiile filosofului antic grec Protagoras, care susținea că omul este „măsura tuturor lucrurilor”: material, pentru că prin alcătuirea sa corporală el sintetizează în sine întreaga devenire a lumii, spiritual, pentru că prin cunoaștere el tinde și reușește procesual să reproducă universalul din lume, omul fiind chintesența EXISTENȚEI.

Născută în anul 1986, în municipiul Salonta, Livia Mateiaș a decis să dea curs vocației de artist vizual încă din perioada gimnaziului, atunci când, îndrumată fiind de doi artiști din Salonta, Nicolae și Meda Fekete, a inaugurat prima ei expoziție în Galeria de Artă din Salonta.

Odată cu încheierea clasei a VIII-a, Livia Mateiaș a urmat Liceul de Arte din Oradea, după care a ales Facultatea de Arte și Design din Timișoara pentru a studia, mai departe arta. La Timișoara s-a specializat în grafică, obținând și Licența cu această specializare, după care, a urmat studii masterale și, apoi, studii doctorale.

În urmă cu câțiva ani, împreună cu soțul său, Marius Jurca, Livia Mateiaș a inaugurat studioul artouching și platforma DIGITAL:CANVAS, un spațiu alternativ pentru creatorii care folosesc pixeli ca formă de expresie artistică și doresc să  împărtășească această artă cu alți pasionați de digital. În acest spațiu, Livia desfășoară lună de lună activități de artă vizuală, ateliere, workshopuri, inaugurează instalații multimedia și susține performance-uri, având invitați artiști care doresc să împărtășească publicului iubitor de artă, câte ceva din tainele artei digitale.

Natura terestră, cosmosul sunt principalele subiecte de inspirație ale Liviei Mateiaș în creațiile sale artistice. Despre Livia Mateiaș și arta sa, într-un scurt interviu, în cele ce urmează.

Ce te-a determinat să alegi Liceul de Artă?

Mi-a plăcut întotdeauna să desenez, și în clasa a șaptea am avut norocul și bucuria să întâlnesc doi oameni deosebiți, doi artiști, Nicu și Meda Fekete, care au venit la școala unde învățam (ei făceau modulul pedagogic și veneau la cursurile de desen, chiar în școală). Impactul întâlnirii cu ei a fost destul de mare. Se simțea că erau artiști și că erau diferiți față de marea majoritate a oamenilor pe care eu i-am cunoscut până atunci. Mi-a plăcut foarte mult felul lor de a fi, energia lor și temele pe care le aduceau în orele de desen, atunci,

m-am hotărât că vreau să urmez calea asta. I-am contactat ulterior, le-am spus că aș dori să urmez Liceul de Artă și, practic, m-au pregătit pentru asta, timp de doi ani. Tot ei mi-au propus că ar fi frumos să facem o expoziție cu o selecție din lucrările pe care le aveam, deja. Bineînțeles, ideea a fost foarte bună, pe mine m-a stimulat foarte mult, pentru că cineva credea în valoarea muncii pe care-am depus-o. A fost un eveniment foarte fain pentru mine!

De ce ai ales Timișoara, pentru a urma Facultatea de Arte?

La terminarea liceului am avut mai multe opțiuni. La un moment dat, am vrut să plec la Boston. Începusem, deja, toată procedura, dar, nu știu, ceva m-a oprit să plec. După ce am hotărât, totuși, să nu plec la Boston, gândeam să aleg între Cluj și Timișoara, până la urmă, am ales Timișoara. Mi-a plăcut Facultatea de Arte de aici. Mi s-a părut că e puțin mai deschisă, mai contemporană. Pe de altă parte m-a atras Timișoara și datorită climei. Eu sunt o persoană mai friguroasă și vroiam soarele din Timișoara…, lucrurile s-au legat destul de natural să ajung aici.

Ai desfășurat expoziții, în timpul studiilor la Facultatea de Arte și Design din Timișoara?

Am desfășurat destul de multe expoziții, mai multe de grup, în mai multe părți. De exemplu, am avut o expoziție la Viena, unde, chiar una din lucrările mele a fost premiată. A fost un open call, pentru o expoziție de carte-obiect, la M.A.K. (Museum of Applied Arts). Este Muzeul de Artă Contemporană din Viena și din acea selecție s-au premiat anumite lucrări. Eu am fost pe lista cu cei premiați. Am fost la Viena, la vernisaj. Expoziția a circulat ulterior și la Ljubljana, și la Praga.

Lucrarea premiată a fost o carte-obiect, „Poem Cosmic”, se numea. A fost o lucrare interesantă care îmbină oarecum, una din pasiunile mele (uneori mai scriu și poezie). Era un proiect care s-a dezvoltat natural. Am scris câteva poeme, pe care am hotărât c-ar fi intersant să le ilustrez și să le aduc, cumva, să le fac vizibile. În perioada aceea mi s-a părut interesant să le ilustrez direct digital. Am făcut desenele digital. Am folosit o tabletă grafică, care desenează direct pe computer. Am făcut desenele și din ilustrațiile respective, pentru fiecare poem, am montat un mic video pentru ilustrația respectivă, după care, toate aceste video-uri le-am unit într-unul mai lung și mi-am înregistrat vocea citind poemele. După care am aplicat sunetul peste partea vizuală a video-ului și toate au creat un mic filmuleț, pe care am gândit c-ar fi interesant să-l introduc într-o carte. Am folosit un ecran digital pe care l-am îmbrăcat într-o carte masivă. În cartea respectivă am decupat un cerc, prin care se deschidea universul către „Poemul Cosmic”. Era foarte interesant faptul că era o carte care se citea singură și, pe lângă faptul că se citea singură, se puteau vedea și ilustrațiile într-un filmuleț care rula continuu. În 2011, am creat lucrarea. Cred că era primul an la Master.

Eu gândeam ca Poemul Cosmic să fie trimis pe Stația Spațială Internațională și ca poemele să fie traduse în toate limbile pământului. Acesta a fost conceptul inițial. Am reușit să traduc în câteva limbi, dar ulterior m-am apucat de alte lucruri și nu am mai tradus, n-am mai continuat pe zona aceasta. Încă nu a ajuns pe Stația Spațială Internațională, dar este deschiderea, așa că, dacă-n viitor…cine știe? Poate zboară spre cosmos, vreodată.

De când, și de unde pasiunea ta pentru cosmos? Când ai descoperit cosmosul?

Din copilărie mi se trage deschiderea asta spre cosmos. Am crescut la țară, până la șase ani am locuit la bunici, eram fascinată de cerul înstelat (nu era atâta poluare luminoasă, pe vremea aceea, mai ales la sat), se vedea foarte

frumos cerul și stelele și îmi plăcea foarte mult să stau și să le admir. De asemenea, îmi plăceau norii. Urmăream formele norilor pe cer și-mi imaginam că ceva se întâmplă în norii respectivi. Nu în ultimul rând, îmi place foarte mult soarele (mă consider o ființă solară) și aș putea să spun că sunt dependentă de razele soarelui. De fapt, toți suntem dependenți de razele soarelui, într-o mare măsură, dar, în cazul meu, chiar simt bucuria încărcării cu energie solară.

În urmă cu doi ani, inaugurai la Galeria de Artă „Pygmalion”, expoziția personală de pictură, „Cosmotic”. Care a fost răspunsul din partea vizitatorilor la acea expoziție temporară? Au fost îndeplinite obiectivele acelei expoziții?

Expoziția „Cosmotic”, întotdeauna, îmi aduce bucurie când mă gândesc la ea. Este un proiect, tare drag mie, pentru că, oarecum, reprezintă aplecarea mea spre artă, modalitatea mea de reprezentare a artei. Practic, „Cosmotic” reprezintă un univers interior, pe care eu, prin artă, îl aduc către lume și-l prezint publicului.

Expoziția a fost bine primită. A fost foarte deschisă și, poate, oarecum neconvențională prin activitățile pe care le-am avut în cadrul spațiului expozițional. Am avut mai multe evenimente în cadrul expoziției. De exemplu, am avut două seri în care-am practicat Yoga. Am invitat instructoare de Yoga și astfel a venit în expoziție un alt public, care nu vizita în mod normal galeriile de artă, dar care practica Yoga și era interesat, oarecum, de spiritualitate și de deschiderea către cosmos. Deoarece sfârșitul expoziției era în luna decembrie, am invitat un grup de copii de la Asociația Femeilor Țigănci cu care am construit „baghete magice” (chiar așa se și numea evenimentul, „Construim baghete magice”). Am folosit atunci niște crenguțe pe care eu le-am cules de la Muntele Mic, în călătoriile mele și licheni (am decorat crenguțele cu licheni). A fost o activitate foarte interesantă, și copiii s-au bucurat tare mult. Au fost tare drăguți și au primit foarte bine activitatea aceasta. Tot în acest eveniment, am făcut și o parte de desen.

Pe lângă aceste două activități am mai avut o activitate de conexiune umană prin eye contact, care, din nou, a adus un plus sau, chiar a fost îmbunătățită experiența prin mediul în care se desfășura, pentru că lucrările mele sunt, oarecum, mai contemplative, sunt foarte relaxante, video-urile sunt foarte subtile, mișcarea este lentă și te-ndeamnă spre zona de meditație sau contemplare.

Cam acestea au fost evenimentele. Au fost, toate diferite și foarte interesante, în același timp. Am avut un feed-beack foarte bun de la toți cei care-au participat la ele. Ulterior, chiar am dus această expoziție și la Cluj. A fost expusă la Galeria „La Cave”, în Cluj. Și acolo, feed-beack-ul a fost pozitiv. Asta se-ntâmpla în 2018.

Când ai călătorit prima dată în afara României?

Aș începe mai întâi cu o poveste despre cum mi-am obținut pașaportul. Pe vremea aceea aveam nevoie, neapărat, de pașaport ca să ieșim din țară. Din prima lucrare pe care-am vândut-o în viața mea, o lucrare de pictură, am hotărât că banii aceia am să-i investesc într-un pașaport. I-am investit într-un pașaport și foarte bine-am făcut, că nu la foarte mult timp am avut ocazia să plec în Venezia. În Venezia a fost prima călătorie în afara României. Am plecat pentru Bienala de Artă de la Venezia. Eram studentă, atunci, eram, cred, la sfârșitul anului întâi de facultate și împreună cu cel care ulterior a devenit soțul meu, cu Marius Jurca, am plecat în Venezia, și cu alți colegi din facultate, să vizităm Bienala de Artă.

 

–  Care a fost prima ta impresie când ai pășit pe tărâmul Indiei?

În India, mi-am dorit s-ajung și anul acesta chiar am reușit. Pentru mine a fost o experiență deosebită. India este ceva cu totul și cu totul diferit față de Europa. Călătoriile prin Europa mi-au arătat faptul că aproape toate țările sunt, oarecum, similare, adică nu sunt diferențele atât de mari, cum este impactul ieșirii înspre Asia. Pentru mine India este cu totul deosebită. Este un amestec de frumusețe, spiritualitate, culoare, sărăcie, murdărie, zgomot. Un amestec fascinant între toate cele. Indienii mi s-au părut foarte deschiși. Am călătorit destul de mult. Am vizitat opt orașe în timpul celor trei săptămâni pe care le-am petrecut în India și pentru mine a fost, poate, mai mult o călătorie spirituală și mă bucur c-am reușit să ajung acolo.

 

 Ai gândit o expoziție inspirată din călătoria în India?

Deocamdată nu. Am scris un scurt text cu amintirile din India, cu felul în care-am perceput experiența, dar nu am gândit nici să public, nici să fac altceva cu el. Deocamdată este doar, așa, un manuscris într-unul din caietele mele și … nu știu, cred că fiecare călătorie ne influențează într-un fel sau altul și se reflectă oarecum în artă. Cel puțin în creația artiștilor, de obicei, fiecare experiență se reflectă și are un impact și la nivel de creație. După ce m-am întors din India, unii prieteni îmi spuneau: „Wow, parc-ai pictat o Mandala!”, sau, „parca-i pictat un tatuaj, din acela, cu Henna!” și poate că aveau, oarecum, o influență orientală, dar nu a fost ceva programat, ci a fost, pur și simplu natural.

Ce concluzie poți desprinde după vizita din India?

Aș desprinde concluzia că viața e foarte frumoasă, că ar trebui să ne bucurăm mai mult de ea, să conștientizăm importanța timpului pe care-l avem, binecuvântărilor pe care le-avem aici, pe pământ și, pur și simplu, pentru că plantele ne oferă nouă oxigenul și noi le oferim lor dioxidul de carbon, nu știu, mi se pare că e un miracol, e un miracol al simbiozei noastre cu natura, al faptului că suntem co-dependenți, noi de plante și plantele de noi. Călătoria în India a fost, oarecum, o bucurie pentru mine, dar sunt sigură că nu trebuie să mergem neapărat în India ca să ne bucurăm de această minune a naturii, de toate micile bucurii ale vieții, de micile detalii. Chiar o albină care zboară în jurul nostru sau un sunet pe care-l auzim, toate contribuie, cumva, la miracolul vieții. Cred că este foarte important să ne acordăm timpul și pauza să ajungem, cumva, la această înțelegere și la conștientizarea că lucrurile atât de simple, cum ar fi privitul unei plante, într-o zi, că este la mijlocul zilei, că este dimineața sau că este seara, este un dar care ne conectează cu noi înșine și ne conectează, de fapt, cu tot universul. Este un lucru simplu, pe care oricine poate să-l facă, oriunde, nu e nevoie să călătorească nicăieri, dar care poate să ne aducă multă bucurie și multă înțelegere.