Pentru luna noiembrie am pregătit următoarele lecturi:
Început de anotimp ploios la Ezary, Marian Truță, Ed. Tritonic, 2017 (volum de proză scurtă, cu același nume)
O narațiune scrisă în registrul poematic, unde paradoxurile sunt în mod deliberat strecurate chiar în structura de rezistență a textului, care strălucește în plan ideatic. Lentoarea ritmului narativ contrabalansează atât frumusețea misterioasă a decorurilor, cât și construcția de o neașteptată și originală eleganță a dialogurilor.
Cine are nevoie de o lume perfectă, s-ar putea spune după parcurgerea acestei somptuoase povestiri, când pentru acest deziderat sunt sacrificat acele elemente care conferă vieții savoare și uimire? Prin Început de anotimp ploios la Ezary, Marian Truță ne oferă un scenariu distopic în plan estetic, înțesat cu o sumedenie de culori și nuanțe existențiale. Reținem pentru exemplificare metaforele acestei imagini: Era o voce plăcută, de adolescentă blondă, lângă un lan de grâu și cu un buchet de maci în mână (pag. 125). Textul abundă în astfel de simboluri, spații lirice miniaturale.
Noapte bună, Thereza, Marian Truță, Ed. Tritonic, 2017 (aparținând volumului de proză scurtă Început de anotimp ploios la Ezary)
Un mit science-fiction al creației, cu un deznodământ paradoxal raportat la cheile prin care ni se propune, la început, parcurgerea acestei narațiuni. În acest caz cuplul primordial este rodul voinței exclusive a principiului masculin, care deturnează sensurile tehnologice ale misiunii de colonizare a unei lumi căreia îi este negată însăși structura constitutivă.
Dansul liric al dialogurilor este seducător, în ton cu bogăția și cromatica poetică a imaginilor: Cerbul înaripat veni aproape și o amușină temător. Simți mireasmă de mosc și închise ochii înfiorată.O floare îi mângâia sandaua într-o creștere domoală spre genunchi. Se retrase către scoică surâzând (pag. 56). Finalul capătă astfel o importanță secundară, mult mai interesant fiind parcursul estetic al celor două personaje-prototip.
Realismul siliciului, Laura Ceica, Ed. Eurostampa, 2018 (aparținând volumului de proză scurtă Cum să construiești un imperiu galactic)
Textul capătă corporalitate în jurul unor dialoguri despre condiția artistului, absența ritmului narativ fiind un pariu destul de ambițios în acest context. Riscurile sunt minimizate cu abilitate de autoare prin miza ridicată a ideilor. Laura Ceica se sprijină în aventura sa de explorare ființială mai mult pe mici obiecte ale decorurilor decât pe efectul efemer al personajelor. Astfel, artistul, începând să deseneze, explicitează proporțiile unei cărți poștale învechite care seamănă acum cu o imagine alb-negru a unui televizor vechi (pag. 146).
Până și prezența tanatică este obiectualizată, moartea devenind o femeie cu sâni frumoși, care aduce apă într-o curgere continuă holografică.
Laura Ceica nu oferă rezolvări existențiale, însă simbolurile la care apelează în mod inspirat sunt pe măsura mizei importante a textului.
Sticla, Laura Ceica, Ed. Eurostampa, 2016 (aparținând volumului de proză scurtă Zilele păsării de alaltăieri)
Într-un viitor atemporal, oamenii au acces la o tehnologie extraterestră, Sticla, ce le permite conversații nesfârșite cu morții. Alex, personajul principal, profită de ocazie pentru a-și contacta bunicii. Ritmul narativ se desfășoară lent, tarkovskian, iar prin trimiterea la tehnologia Sticlei, autoarea împrumută, conștient sau nu, elemente ale marelui regizor rus.
Frumusețea imaginilor completează melancolia evocărilor: bunica este îmbrăcată ca pentru sărbătoare, în timp ce bunicul se uită, perpetuu, la televizor, la finala fotbalistică din 1986. În nuanțe specifice tehnicii clarobscurului, contrastele sunt bine administrate, dialogul liric asemenea.
Finalul închide simetric demersul descriptiv, într-o ceață galbenă atotcuprinzătoare, deznodământul fiind pe măsura tonul tanatic liniștitor, ce însoțește, neîntrerupt, povestirea.
