În 1956, unul dintre cei mai cunoscuți actori de comedie de la Hollywood își începea cariera într-un film SF inedit, primul din istorie cu un buget consistent – 1.9 milioane de dolari. Nu mă refer la Earth vs. The Flying Saucers, nici la The Creature Walks Among Us și nici la It Conquered the World, ci la Forbidden Planet, regizat de Fred Wilcox și plătit de MGM, primul dintr-o serie lungă de capodopere ale genului realizate de casa de producție (2001: A Space Odyssey, The Time Machine, RoboCop, Westworld, Logan`s Run etc.).
Anii `50 reprezintă un punct de cotitură pentru literatura și filmul american. Războiul Rece este în toi, senatorul McCarthy se metamorfozează în Elmer Fudd, Arthur Miller publică The Crucible, iar Julius și Ethel Rosenberg îngrozesc și excită imaginația Americii. Heinlein scrie Double Star, The Puppet Masters și Starship Troopers, iar în cinematografe, pe lângă o mulțime de filme pulp cu subtext anticomunist, apare The Invasion of the Body Snatchers – o satiră excelentă la adresa fenomenului Red Scare/ Red Menace (Frica/Amenințarea Roșie).
În climatul nesigur și paranoic, Forbidden Planet este o gură de aer proaspăt datorită atitudinii neimplicate și nepărtinitoare. Printre hoardele de extratereștrii comuniști, de spori sovietofili, de distopii, distrugeri atomice și lumi post-apocaliptice, filmul lui Fred Wilcox se inspiră din Furtuna lui Shakespeare și din psihologia lui Freud, pentru a spune povestea unei civilizații extraterestre – Krell – sofisticată și hiperinteligentă, care a dispărut din motive neînțelese cândva în zorii istoriei.
În secolul 23, o misiune de cercetare a cosmosului aterizează pe Altair 4 și este găzduită de Doctorul Morbius (Prospero), de fiica sa deosebit de atractivă – Altaira (Miranda) și de androidul ultraputernic și inteligent Robby (Ariel), singurii supraviețuitori ai unei colonii înființate cu douăzeci de ani înainte de către echipajul navei Bellerophon. În subsolurile planetei, astronauții găsesc rămășițele tehnologiei Krell, pe care Morbius încearcă să o descifreze. Interesantă și inedită pentru vremea aceea este direcția de abordare a extratereștrilor. Până la sfârșit, identitatea lor rămâne obscură, nu știm cum arată sau cum trăiau, doar că au dispărut peste noapte în urma unor experimente care vizau materializarea oricărui lucru imaginat.
Filmul recurge, prea puțin subtil, la două subtexte freudine (cu ajutorul lui Hitchcock, printre alții, psihoanaliza a acaparat mentalul colectiv la mijlocul secolului trecut): – relația pe care echipajul, format exclusiv din bărbați, o are cu Altaira, pe care fiecare o curtează, o sărută și la care toți jinduiesc într-o manieră aproximativ similară cu cea a marinarilor care acostau în trecut pe insula Tahiti. Firește, ea se lasă sedusă, iubită și răsfățată și, în schimb, este inițiată în arta iubirii și a erotismului (într-o manieră convenabilă anilor `50). Chiar și animalele sălbatice (tigri și căprioare) cad pradă farmecelor tinerei vestale. Cealaltă infuzie de freudism apare odată cu dezvăluirea misterului care planează pe Altair 4 și care face apel la id și la monștrii care zac în subconștient.
Inițial, Forbidden Planet trebuia să beneficieze de un buget minim, suficient pentru un film de categorie B. Însă, printr-o minune, departamentul artistic a cerut și a primit suficienți bani pentru a crea peisaje elaborate, decoruri complicate și pe Robby, androidul care a costat 200 000 dolari și care va face carieră în The Twilight Zone și în The Outer Limits. Muzica, produsă de Bebe și Louis Barron, a fost și ea inovatoare, fiind o serie de sunete și tonalități electronice, care la vremea repsectivă sunau ciudat și extraterestru, și care vor deveni în următoarele decenii calapodul după care se vor fabrica o mulțime din soundtrack-urile și sunetele filmelor și serialelor SF.
Firește, filmul suferă la câteva capitole, pe care eu le pun pe seama cinematografiei vremii și al elementelor de classic sci fi – actorii sunt discursivi și rigizi, personajele nu sunt suficient dezvoltate, iar, pe alocuri, scenariul suferă de o naivitate pe care Gene Roddenberry o va ridica la rang de cultură pop cu ajutorul lui Kirk și Spock.
Acestea fiind zise, Forbidden Planet a fost iubit de critici și de fani. Astăzi este citat ca fiind prima capodoperă science fiction, care a deschis apetitul pentru producții bine bugetate și a căror calitate și necesitate să depășească etapa reprezentației de la matineu. Și dacă încă nu ați verificat cine și-a început atât de glorios cariera (și nici nu ați citit pe afiș), vă mai dau un indiciu: „This is Frank Drebin, Police Squad. Throw down your guns, and come on out with your hands up. Or come on out, then throw down your guns, whichever way you want to do it. Just remember the two key elements here: one, guns to be thrown down; two, come on out!”
