Pentru luna mai am pregătit lecturi din Fictiuni.ro, Gazeta SF, Sfârșitul Inocenței (volum de povestiri, de Cristi Vicol), Nautilus online.

Sărăcie mare pe Bulevardul Cinci, Aurel Cărășel, Fictiuni.ro

Asistăm la scurgerea unei zile oarecare din viața cenușie a cerșetorului autorizat cu nr. 3211, domnul Bill Hawkins. În acest scurt tablou al cotidianului într-o urbe supertehnologizată, autorul excelează în a condensa personaje pitorești, precum:

Ca de obicei, primul apăru gogoșarul de Orlando Dee, care-l salută repezit și-i aruncă în cutie o monedă de doi soldi din argint. Dispăru după colț, mai înainte de a auzi mulțumirile lui Bill. Îi urmară Diana Ross, cu părul împletit în eternele-i paiete de aur, Guss ce-și târșâia piciorul drept și mereu mormăia fonfăind blesteme, bătrânul cu nas coroiat, al cărui nume nu reușea să și-l amintească, fiind obligat să consulte de fiecare dată lista abonamentelor individuale, Henderson, poreclit Nas-Crestat, și Maya, fecioara cea țicnită, care-i stătu pe cap aproape o jumătate de oră, stăruind să afle unde avea de gând să-și cheltuiască banii în seara aceea.

Viața cerșetorului cu adeverință nu este chiar atât de simplă precum pare la prima vedere, însă nici soarta acestuia atât de ghinionistă cum am fi înclinați să credem. Și, totuși, când pe lângă acesta pare să treacă marele noroc bine camuflat în paradoxului temporale, asistăm la primele tentații ale unei răscumpărătoare călătorii în timp.

Orașul de la capătul lumii, Mircea Liviu Goga, Fictiuni.ro

Doi călători misterioși vizitează un oraș straniu. Mi-a plăcut introducerea acestui loc bizar, ce ține de un anume registru liric al ocultului:

Oraşul e plin de pelerini care sosesc pe aripile unei secunde şi pleacă pe aripile alteia.

Din păcate, aici s-a oprit savoarea povestirii. Urmează niște dialoguri-pretext pentru o înșiruire de concepte, cărora nu le-am putut atribui corporalitate epică, în absența ancorelor narative. Personajele sunt, de asemenea, implantate artificial, mai mult ca instrumente fără nuanță ale însăilării seci de concepte cu tentă filosofică.

Trofeul, Mihaela Alexandra Rașcu, Gazeta SF

Ni se propune un joc interesant, pradă-pradă-prădător, omul fiind în acest context doar o entitate intermediară a lanțului trofic. Decorul este al unui sistem solar în care apar forme de viață inteligentă atât pe Saturn, cât și pe Pluto, unele dezvoltând capacități letale.

Omul, biată ființă cugetătoare, are, în aparență, puține atuuri. Povestirea este dinamică, raportul între personaje, credibil, tensiunea narativă este bine închegată. Mi-aș fi dorit un final puțin mai complex și detalii mai multe despre societatea plutonienilor-prădători, însă vă invit să descoperiți în ce măsură a reușit autoarea să scoată în evidență ființa umană, într-un scenariu înțesat cu violență interplanetară.

Faldul, Dinu Paladi, Gazeta SF

Povestirea are un început promițător, cu un angajat al unui anticariat ce își jefuiește șeful în ultima zi de lucru. Magazinul importă vechituri contrafăcute din China, cărora le asociază o patină falsă, pseudo-artefactele urmând a fi plasate apoi clienților creduli, de ocazie.

Toate bune și frumoase, până aici. Din păcate, textul eșuează în mai toate obiectivele pe care și le propune:

  • Firul narativ: logica textului se pierde atunci când angajatul revoltat este, într-un mod inexplicabil, determinat de șeful luat prizonier să plece teleleu pe la farmacii să-i caute nu știu ce pastile. Really?
  • Personajele sunt stereotipe, unele clone la prima sau a doua mână, apare un văr Bazil, o coreeancă-chinezoaică Cindy, clonată și ea, o clonă a șefului, o clonă a clonei șefului.
  • Dialoguri la fel de stereotipe, obositoare, repetitive, confuze, înțesate de romgleză, anihilând orice încercare de a construi o înlănțuire epică structurată și cu un minim de complexitate care să o facă verosimilă. Exemplificăm:

Richard i-a arătat ostentativ degetul mijlociu.

          – Richard și Richard, oamenii cred că e ziua voastră de naștere. Purtați-vă frumos! i-a apostrofat Nicu. Problema este că șoferul al treilea a dispărut între timp cu „obiectul” în camion.

          – Bullshit! a strigat clona la Richard. Cine era în camionul al treilea? Eu am lista cu toate persoanele cu care a vorbit idiotul ăsta la telefon în ultimele zile. Am convorbirile lor pe computer.

  • Acțiunea nu putea fi plasată decât în raiul filmelor de acțiune mediocre, tărâmul tuturor (im)posibilităților, America
  • Conceptul SF este unul forțat: o mașinărie care convertește timpul în materie, hmmm, greu de crezut, greu de conceptualizat, greu de ilustrat.
  • Finalul anevoios, clișeic, confuz. Clona ajunge să facă sex cu clona-chinezoaică, șeful dispare din peisaj, el știe unde, iar personajul-clonă principal se mai clonează și el o dată.

Scuzați spoilerele, însă de data asta cred că am făcut un favor. Iertare.

Meteor, Mihail Toma, Gazeta SF

Doi călăreți misterioși sosesc intempestiv pe planeta Marte, de-acum teraformată, pentru a oficia o căsătorie în secret. Intriga mi se pare bine construită, finalul are o întorsărtură mercantilo-amoroasă interesantă, însă mi-ar fi plăcut ca istoria familiilor celor doi tineri însurăței să ni se dezvăluie treptat, din tot soiul de întâmplări, în loc să ni se relateze telegrafic.

Mihail Toma strecoară în această povestire material care se pretează unor structuri epice extinse, sau cel puțin unui volum de povestiri modulare. Mi-aș dori să mai citesc proză scurtă în acest univers.

Ritualul, Cristi Vicol, Sfârșitul Inocenței, Editura Tritonic, București, 2018

Asistăm la un festival închinat fecundității și recoltei, într-o lume postapocaliptică înconjurată de peisaje dezolante. Sunt selectați doi tineri războinici pentru simularea unei lupte ritualice, lucrurile scăpând, în aparență, de sub control.

Premisele mi se par interesante, intriga bine administrată, personajele atent și cu migală creionate. Totuși cred că finalul scade în intensitate prin ușoara neverosimiliate a unui act sacrificial pecetluit cu o sângeroasă orgie a recuperării.

Vaza de porțelan, Cristi Vicol, Sfârșitul Inocenței, Editura Tritonic, București, 2018

Un conflict conjugal capătă proporții sângeroase, ea, firavă, temătoare, vulnerabilă, fiind ținută captivă de un soț alcoolic, violent, bipolar. Salvarea femeii vine de la un bătrânel în aparență inofensiv, care deține un magazin de antichități, proaspăt deschis în cartier.

Personajele sunt creionate insistându-se mai mult asupra profilului psihologic, fără a se prezenta în detaliu trăsăturile fizice sau vestimentare. Anumite descrieri mi s-au părut ușor forțate, căutându-se mai degrabă obținerea unor efecte lirice, în detrimentul realismului magic spre care se îndreaptă acest text, ca registru stilistic. Tensiunea finalului este binevenită, deși mi-aș fi dorit o aplecare mai mare asupra decorului care închide, simetric, povestirea.

Fața nevăzută a lumii, Adrian Mihălțianu, Nautilus Online

Un bătrân imigrant din Siria își trăiește ultimele zile ale celor peste 120 de ani ai săi, uitat de lume într-un sătuc din Transilvania, în anul 2056. Ce face specială această moarte este decizia muribundului de a împărtăși amintirile sale prin Mindnet, o rețea neuronală de socializare.

Textul este anevoios, pentru că tensiunea narativă lipsește, până aproape de final. Îi cunoaștem pe cei doi fii ai bătrânului, pierduți în circumstanțe nefaste și ni se dezvăluie o mulțime de elemente de anticipație: drone, naniți, turism spațial, realitate virtuală. Din nefericire, viitorul imaginat de autor nu aduce nimic nou, fiecare element fiind deja abordat în antologiile de gen. Prin urmare, mi-aș fi dorit o abordare personală a inovațiilor tehnice, alternând descrierea decorurilor Science Fiction cu o desfășurare a poveștii de iubire, care, din păcate, apare abia către finalul povestirii.

Un text scris corect, cu migală, cu atenție spre detalii, care se scurge totuși obositor din pricina prea multelor descrieri, cu o intrigă elaborată abia către final și cu o poveste de iubire originală ca spațiu de rememorare, însă artificializată prin ridicarea mizei. În loc de miliarde care vor fi vizionat amintirile tanatice ale bătrânului, aș fi preferat câteva zeci de persoane, apropiate familiei, care să-mi stârnească emoție și empatie prin prezentarea reacțiilor sau a modului în care accesarea acelor amintiri le pot schimba deciziile de viață.