daniel-timariu-ameteli-postlumiceVolumul Amețeli postlumice, semnat de Daniel Timariu, a apărut în 2016, la editura timișoreană Eurostampa. Sunt, iată, doi ani de atunci, însă doi ani încărcați de evenimente și semnificații, deoarece nu putem trece peste evoluția fulminantă a acestui autor. În acest interval a mai publicat două volume și o povestire din ciclul Tenebre, o carte de povestiri polițiste, fiind prezent cu numeroase texte în alte câteva volume. Privit de la această distanță reflexivă, în raport cu ce a urmat, volumul de debut poate părea mai modest (grafic, în structură și conținut). Ceea ce se evidențiază însă din start este faptul că aparține unui scriitor extrem de talentat, inventiv și cu mână ușoară la scris, prevestind o carieră scriitoricească de succes, mai ales că este și un autor implicat energic în promovarea cărților lui.

Volumul de debut, Amețeli postlumice, este solid, în ciuda faptului că nu este lucrat cu toate finețurile necesare. Aș opina că autorul ar fi putut face selecția textelor cu mai multă rigoare, iar unele dintre ele ar fi avut nevoie de o șlefuire suplimentară. Dincolo de aceste aspecte negative (vizibile mai bine mai ales după evoluția extraordinară a lui Daniel Timariu!) Amețeli postlumice se dovedește o carte demnă de luat în seamă, un suflu nou și necesar în literatura SF românească. Se remarcă de la început faptul că autorul mizează pe hard SF, cu idei SF evidente și bine conturate. Este adevărat că acest hard SF este dublat de texte mai soft și de mixuri cu elemente fantasy (folosim termenul englezesc fantasy, cu speranța că va intra în DEX cât de curând, deoarece definește cel mai bine genul literar în cauză, corespondentul românesc fantezie nefiind pe deplin acoperitor). Toate textele conțin umor de bună calitate, uneori coroziv, de la ironia blândă și discretă, la autoironie, jocuri de limbaj și până la comicul de situație. Autorul apelează rar și discret la satiră, iar sarcasmul lovește doar în două situații. Poate nu în toate textele din acest volum miza este foarte ridicată, însă fiecare bucată este importantă, contribuind la unitatea prin diversitate a lui. Totuși, nu sunt doar exerciții de stil, fiind defavorizate cumva de faptul că Amețeli postlumice conține câteva povestiri remarcabile.

La apariție, într-un text de prezentare apărut pe coperta a IV-a a volumului, arătam că Daniel Timariu a năvălit efectiv în literatura science fiction românească. A publicat câteva texte pe la revistele online de profil. Apoi s-a prezentat la clubul Helion din Timișoara, cel mai puternic din țară, club ce știe să susțină autorii buni chiar din perioada în care talentul lor nu este foarte evident. Volumul este remarcabil, divers și rotund. Daniel Timariu a evoluat rapid, arătând o mare poftă de scris. Stilul său s-a ameliorat rapid, iar rezultatul se vede în acest volum, evidențiind un autor de mare talent. D. Timariu are multă imaginație, este riguros și ține strâns firul narativ, realizând texte dinamice, cu suspans, asezonate adesea cu mari doze de umor, de la ironia fină la sarcasmul ucigător.

Acest prim volum îl arată pe autor preocupat de să contureze povești hard SF, cum se întâmplă în Poveste dintr-un alt univers sau în Amețeli postlumice, povestirea care dă titlul volumului. O altă categorie este cea a unor schițe mai degrabă, unde latura umoristică devine dominantă, în general prin comicul de situație, născut din reacțiile personajelor umane puse în situații extraordinare, ceea ce înseamnă întâlniri cu elemente ale vieții extraterestre sau pământene, într-o evoluție dezordonată, surprinzătoare. Imposibilitatea comunicării, interrelaționarea deficitară, cuvintele or gesturile greșit înțelese determinându-i pe protagoniști (exteri sau umani) să acționeze în baza acestor premise greșite, care nu reflectă convingerile și gândurile interlocutorilor, ale adversarilor. Sunt și acestea povestiri cu instrumentar SF dominant, Alisee, o mașină cu toane și Din pământ fiind reprezentative pentru această categorie.

Prima povestire din volum se intitulează Din lift. Este un text de debut, în acesta fiind prezente principalele caracteristici ale scrisului autorului. Ideea SF nu este anunțată de la început, unde ni se înfățișează o scenă din existența unui tânăr corporatist de pe pământ mioritic, agasat de nimicuri presante, o existență sufocată de banalități sâcâitoare. Plecat după cafea pentru o șefă năzuroasă, acest antierou își relatează mica dramă la persoana întâi, reușind să pară așa cum este: mai degrabă ridicol. Doar că liftul clădirii de birouri unde își are slujba se dovedește mai mult decât un elevator de metal și plastic lipsit de importanță, devenind un portal între două universuri foarte diferite. Contextul este cel al omului pus în situații excepționale, solicitând reacții/ răspunsuri în contact cu aceste noutăți imposibil de prevăzut.

Alisee, o mașină cu toane, o lucrare de bază a acestui volum, pune, de data aceasta, nu omul într-o situație excepțională, ci un computer, o inteligență artificială. Mașina are rolul de a asigura managentul navei cosmice Alisee. Această Mașinărie se vede pusă în dificultate atunci când medicul navei, Eugen Mihalache, mânat de pofte (nesățioase și nesănătoase!), caută rezervele de mâncare ascunse prin unghere, cade și moare. Autorul îi atribuie computerului care controlează nava caracteristici deliberative, ceea ce îl umanizează într-o anumită măsură, creând situații savuroase din încapacitatea acesteia de a fi riguroasă și decisă, ezitările lui fiind traduse prin nevoia permanentă de a se restarta, neputând oferi comandantului răspuns la întrebările formulate. Deși toată tărășenia se petrece pe o astronavă, proza nu este space opera, deoarece cadrul ar putea fi schimbat fără nicio pierdere în ceea ce privește comportamentul buimac al acestei inteligențe artificiale, textul de față fiind un exemplu despre cum reușește autorul să construiască și să exploateze situații banale, devenite excepționale prin incapacitatea relaționării, mașinăria făcând eforturi pentru a ascunde moartea unui personaj, incapabilă să înțeleagă fenomenul.

Din pământ pare a fi mai degrabă un text de trecere către universul fantastic (fantasy) în scrisul lui D. Timariu. Este o lucrare diferită de celelalte. Ironia blândă și comicul de limbaj sau de situație sunt îndepărtate, toată povestea având o notă sarcastică, pe un fundal tenebros. Este viziunea sumbră a unui excavatorist, unul care muncește continuu și vede lumea de la înălțimea cabinei utilajului său. Încet-încet, devine conștient de o formă de viață existentă în pământul prelucrat atât de intens, un organism organizat în rețea, dotat și cu o doză de inteligență. În ochiul schimbării, proza plasată la sfîrșitul volumului, are o semnificație aparte, titlul ei evidențiind și o altă schimbare în scrisul autorului. Textul rămâne ancorat în sfera SF, cu caractere puternice evoluând într-un spațiu virtual foarte dens, dar supus ruinei ca și cum ar fi un univers material. În același timp, povestirea face loc unor elemente epice și personaje specifice genului fantasy, chiar horror, marcând o orientare accentuată a autorului spre acest tip de literatură.

Prezumția științifică, cea care alimentează fiecare text SF de calitate, este prezentă în povestirile din acest volum, fără a fi însă evidențiată ostentativ, ceea ce dovedește o bună capacitate de a doza ideea SF în raport cu exigențele literar-estetice ale genului. Desigur, fantasticul este un alt domeniu de manifestare al autorului, ca și unele desfășurări ale genului detectivistic. Toate se adună într-un volum bogat, divers și provocator, dovedind un autor matur, despre care vom mai auzi. Debutul lui cu Amintiri postlumice este unul remarcabil (dar și așa, nu anunța evoluția ulterioară, în evantai, a autorului). D. Timariu continuă să scrie într-un ritm frenetic povestiri science fiction, texte de factură polițist-detectivistice, publicând deja și primele volume din ciclul romanesc fantasy Tenebre, Cazul Laura (2017) și Labirintul (2018), la editura Tritonic din București. Daniel Timariu este un autor de cursă lungă, unul hotărât și decis, cu mare respect pentru munca sa literară și pentru cititori. Merită citit pentru povestirile lui foarte frumoase.