Pentru luna decembrie am pregătit lecturi din Gazeta SF, Argos Magazine, Paradox (cea mai recentă apariție online), Short Édition (un portal de proză scurtă, inclusiv SF, aparținând autorilor de limbă franceză), Samovar.StrangeHorizons, Tor.
1) Punct de convergență 1968, Paul Dimulescu, Gazeta SF
Povestirea începe cu ițele încurcate ale unei aventuri cu spioni, în România anului 1968, cu tovarăși, restaurante filate de securiști, cu vânzători posaci de ziare cu rubrici de pariuri (pronosport, savuros cuvânt!) și meciuri ale Naționalei de fotbal pentru calificarea la turneul final din 1970 (ce vremuri!). Mi-a plăcut mult atmosfera vintage a textului, inclusiv punctul culminant, reprezentat de schimbarea aparent accidentală a unei serviete cu documente privitoare la siguranța statului, am apreciat documentarea minuțioasă, ședința liderilor sovietici.
Aș fi preferat, totuși, ca firul narativ să se oprească în biroul de la Kremlin, să mi se dea ocazia, în calitate de cititor, să-mi imaginez eu deznodământul, pentru că finalul povestirii, din punctul meu de vedere, eșuează în neverosimil prin baleierea bruscă a mizei, de la o creștere nejustificată cu trimitere la un holocaust nuclear, până la minimizarea specifică discuțiilor conjugale obișnuite.
Și, totuși, cum s-a terminat România-Elveția, în 1968?
2) Prizoniera, Laura Sorin, Gazeta SF
O tânără corporatistă a orașului Cosmopolis apelează la ajutorul unui psihiatru, din pricina casei bunicilor, care începe să o bântuie, agresiv, suprapunându-se cu imaginile pe care le vede zilnic. Inserțiile copilăriei, deși detaliate cu sensibilitate, mi s-au părut mecanice, fără să declanșeze emoția așteptată, din cauza construcției neverosimile a contrastului. Dacă acțiunea s-ar fi petrecut în București, sau în oricare alt oraș în expansiune din România, intriga, din punctul meu de vedere, ar fi avut mai multă greutate prin sporirea credibilității, reliefându-se, astfel, cu mai multă ușurință atât nostalgia elementelor familiare cât și imposibila lor regăsire.
3) Film alb negru, Mihail Toma, Gazeta SF
Scrisă în ritmul alert, cinematografic, cu care ne-a obișnuit Mihail Toma, povestirea are o nuanță pronunțată noir. Deși evenimentele se succed prea repede pentru gustul meu, finalul este bine închegat, lăsând loc pentru dezvoltări ulterioare, poate în texte adiacente.
4) Zahanaua Șapte stele, Dan Doboș, Argos Magazine
Un tip cam blazat și nefericit în dragoste cunoaște, în cele din urmă, iubirea vieții lui, hotărându-se să o ceară în căsătorie ca urmare a unei ceremonii speciale, petrecută într-un local exclusivist, pe Lună.
Zis și făcut, personajul nostru beneficiază de tot suportul părinților, ajunge pe Lună cu un vehicul privat, fiind așteptat de Cassandra, robotul-umanoid ce se îngrijește de local. Iubita lui, Oona, pare foarte încântată de invitație, în contextul în care gastronomia este marea lor pasiune comună.
Felurile de mâncare reprezintă o combinație de rețete terrane și mâncăruri extraterestre condimentate cu săruri adunate din toate colțurile universului, populat, în acest scenariu propus de Dan Doboș, de încă șapte civilizații. Componența caleidoscopului culinar reprezintă punctul forte al povestirii, imaginația autorului este de-a dreptul luxuriantă, se succed vinuri psihedelice, cocktailuri distilate din tot felul de meduze putrezite și glande endocrine, iar mâncărurile variază de la creier de egrete sinucigașe la femele-lăcustă însămânțate caloric.
Finalul mi s-a părut ușor simplificat, raportat la bogăția elementelor de bucătărie extraterestră, care fac, la propriu și la figurat, deliciul textului. Fiind totuși vorba de o poveste de dragoste, mi-ar fi plăcut, de asemenea, să întâlnesc și pasaje lirice, însă obiecțiile se vor dizolva cu repeziciune în aburii următorului pahar de vin, pe care îl voi savura cu precauție de sorginte extraterestră.
5) Aripile tatălui, Teodora Matei, Argos Magazine
Povestirea începe în forță, cu imaginea unei planete invadate, agresorii fiind subiecți umani. O Călăuză scapă atacului devastator:
Ca ultim membru al familiei mele păstram aripile tatălui până la împlinirea celor trei sute de apusuri de la moartea lui. Le pliasem atent; erau ascunse sub talismane. Orice s-ar fi întâmplat, trebuia să le scufund în Izvorul Vieţii.
Personajul principal evadează într-o navetă-capsulă, care-l poartă cât mai departe de casă, purtând cu sine speranța întoarcerii, precum și aripile tatălui. Deși mesajul prozei este unul seducător prin imaginile lirice de început, pacifist și ecologist, am rămas cu o serie de nelămuriri:
-prin ce mecanism naveta îl duce pe refugiat exact pe planeta oamenilor invadatori?
-asolizează lângă un trib de oameni care, deși locuiesc în corturi și stăpânesc comunicarea verbală, nu cunosc focul. Greu de crezut că acești locuitori n-au văzut în viața lor un fulger;
-personajul principal salvează un copil rătăcit al tribului și este acceptat precum un înger, ceea ce mă face să cred că își purta aripile la lumină;
-periodic, alți oameni (cel puțin așa am înțeles eu) vin cu mașinile și iau pe cei mai puternici să-i exploateze până la moarte în mine – personajul nostru este luat și el cu japca; aripile sale nu stârnesc nicio mirare;
-talismanele și aripile tatălui sunt ținute într-o bocceluță, însă nu înțeleg cum acest soi de obiecte personale scăpau gardienilor într-un lagăr de exterminare prin muncă silnică;
Dacă textul a fost scris în cheie alegorică, cred că ar fi fost oportună o cartografiere mai clară a elementelor narative raportat la cele metaforice sau conceptuale.
6) O zi din viața mea, Daniel Timariu, Argos Magazine
Povestea ilustrează pățaniile unui adolescent de 16 ani, crescut de roboți, într-un mediu controlat, aseptic. Deși începutul m-a dus cu gândul la romanul Ubik al lui Philip K. Dick, prin animarea aparatelor de uz casnic (oportun introduse aici de autor printr-o formulă standardizată de salut), desfășurarea ulterioară a evenimentelor a lăsat, în opinia mea, spațiu generos pentru creșterea tensiunii sau a conflictelor.
Este interesantă ideea unui ansamblu postapocaliptic cibernetic, pus în slujba rasei umane, la fel de interesante mi s-au părut întâlnirile cu posibile partenere, intermediate de preocupările statistice ale roboților. Însă dacă această postapocalipsă digitalizată nu este, ea însăși, o altă apocalipsă în sine, rămâne voi să hotărâți.
7) Survol, Ana Erde, Argos Magazine
Un corporatist pierdut într-un apartament cenușiu dintr-un zgârie nori interminabil al unui Oraș supertehnologizat se delectează în timpul liber cu operațiuni de Survol, parazitând mintea oamenilor ce aparțin unei comunități de Puritani, care au refuzat avansul tehnologic.
Asistăm la cea din urmă peregrinare a individului blond, șters, conformist, care dorește să se transfere cu totul în trupul unui profesor de matematică inofensiv, deoarece s-a îndrăgostit de soția acestuia. Conflictul acestui furt de trupuri este bine administrat, iar finalul încărcat de emoție.
Un text plin de vigoare și întrebări cu privire la natura umană, îndrăgostire și timp, cu un final ce reușește în mod inspirat să ofere acces către noi introspecții existențiale.
8) Când Eleutheria l-a cunoscut pe Haplonimandus, Laurențiu Nistorescu, Paradox online
Într-o lume saturată de roboți organici, se înfiripă o complicată poveste de dragoste între un negustor de mirodenii interstelare și o clientă de-a sa. Ițele sofisticatului amor sunt descrise în termeni laborioși, cu o prețiozitate intenționată, în sintagme luxuriante, precum:
Prima interferare telematică era un contraargument redutabil şi, în plus, ştia că nu prea mai are de unde alege.
Încă de la intrarea în a doua ecluză, îşi dădu seama că Haplonimandus se protezozaurizase de atâtea ori, încât, aproape sigur, o sesiune împreună l-ar fi pus în situaţia de a-i cere să-şi sacrifice unul – sau poate chiar doi – biomaţi vânjoşi pentru a se refuncţionaliza.
Abordarea este una neconvențională și are forța de a transpune cititorul într-un mediu digitalizat până la saturație. Cred totuși că acumularea caleidoscopică de structuri substantivale complexe ar fi fost mai ușor de perceput printr contrastul cu o focalizare simplificată asupra caracteristicilor individualizante ale personajelor.
9) Ultima, Christian Pluche, Short Édition
Povestirea este construită în jurul ideii de coerciție demografică într-o colonie de exploratori umani: cei care doresc să aibă copii, trebuie să se avânte în misiuni de explorare, părăsind siguranța domului de oțel și sticlă, amplasat în mijlocul tundrei omniprezente, aparținând planetei Terra XXIII.
Jason și Lucy sunt un astfel de cuplu, în timp ce Marcus, prieten cu Jason, supervizează cu îngrijorare riscurile pe care și le-asumă amicul său. Marcus face parte din casta Înțelepților, având inclusiv abilități telepatice (portait la toge blanche des Méditants).
Textul, provocator prin construcția ideatică, este încărcat de melancolia explorării spațiilor galactice nesfârșite. De asemenea, oferă o perspectivă interesantă asupra controlul demografic, care s-ar putea să fie un pretext pentru ceea ce umanitatea a căutat întotdeauna, indiferent de context ori de mediu social sau geografic: noi căi de acumulare și exercitare a puterii.
10) Dust, Florin Purluca, Samovar.StrangeHorizons
Deși ar trebui să avem și o variantă în limba română, am preferat să citesc această povestire în maniera în care a fost publicată în prestigioasă revistă Strange Horizons. Am fost plăcut surprins de lirismul excelent care ne introduce în atmosfera unei apocalipse ce sufocă pământul într-o neîntreruptă ninsoare de cenușă și praf. Într-un orășel părăsit, se petrece o mică dramă, între două personaje pe atât de puternice, pe atât de neașteptate.
S-ar putea scrie foarte multe despre povestirea lui Florin Purluca, însă sunt convins că o vor mai face mulți alții; la pomul lăudat (de data aceasta pe bună dreptate) vor fi întotdeauna doritori (ceea ce nu poate să facă decât bine).
11) Crispin’s Model, Max Gladstone, Tor
Povestirea surprinde relația dintre o tânără fată, ce își completează veniturile modeste de scriitor aspirant prin a servi drept model unui pictor cu trăsături scheletice, de la profilul craniului, până la păienjenișul firav al degetelor.
Acțiunea este de inspirație lovecraftiană, finalul nu face deosebire. Ce surprinde însă este dimensiunea lirică a interacțiunii dintre cei doi, în timpul nesfârșitelor ceasuri în care fata se vede nevoită să îl privească, nemișcată. Ochii pictorului îi par reci și cenușii precum solzii unui pește, uși înspre alte uși ori portaluri, fântâni adânci în care se metamorfozează viermi, hăuri străjuite de muzica țipetelor unei zeități pe cale să-și piardă mințile. Privirile pictorului îi mângâie contururile trupului precum doi sori gemeni ai unei lumi extraterestre.
Deși interesul pictorului pentru fată pare la un moment dat să capete și o ușoară nuanță erotică, acesta se dizolvă în putreziciunea generală a cărnii ce-ascunde sub pielea tânără doar decădere și moarte. Recuperarea introspecțiilor sepulcrale este nu mai puțin obișnuită, însă punctul forte al povestirii rămâne ascuns în bogăția de metafore și imagini, pe care nu pot decât să vă invit să le descoperiți.
Linkuri pentru povestirile publicate pe alte meleaguri:
Ultima: http://short-edition.com/fr/oeuvre/tres-tres-court/ultima
Dust: http://samovar.strangehorizons.com/2016/12/04/dust-praf/
