Gazeta SF ne oferă pentru numărul online din iunie cinci povestiri: Jimbatu, de Victor Cilincă, se încadrează mai degrabă la secțiunea de pamflete SF, iar Vânătoarea de cyborgi a lui Aurel Cărășel se împotmolește într-o serie de cimilituri marca Philip K. Dick, cu neglijențe fonetice de genul:

Cred c-o să-mi încerc norocul pe Titan. O să-nchiriez o rablă de schooner cu vele solare şi o să plec în căutare de cascade de gaze rare.

Wilhelm von Paul pornește în căutarea constantelor sentimentale universale, în povestirea Principiul conservării fericirii. Un tânăr și ambițios om de știință este sedus într-un cazino și atras într-un carusel existențial cu o miză peste puterile sale. Intențiile autorului sunt nobile, însă mijloacele stilistice nu se ridică la înălțimea misiunii asumate. Personajele sunt schematizate și când ni se oferă câte o descriere, dăm peste aglomerări de imagini artificiale:

Oftă resemnat şi se întoarse să afle sursa suavei voci care îi pronunţase atât de corect întregul nume. Peste rama groasă a ochelarilor îi apăru o… cerule, un vis! Păr negru, faţă albă, buze roşii, ochi albaştri. Reuşi să-şi reia controlul asupra mandibulei şi să închidă gura. Îşi scoase ochelarii de citit şi coborî cu privirea de la gât în jos. Proporţiile îi confirmau că natura respectase raportul de aur nu cu aproximaţie, ci cu exactitate… Ar fi dorit să studieze şi membrele inferioare, dar acestea erau ascunse cu totul de o rochie de modă veche, neagră, cu falduri largi şi dantelă ce măturau podeaua.

Membrele inferioare s-au dovedit a fi ascunse cu o constantă și fericită stângăcie. Finalitatea? Criptică, indecisă, neinteligibilă.

Nu mai puțin încifrată este Strada Cosmos, de Ovidiu Bufnilă. Textul nu are fir narativ, este secvențial, compus dintr-o serie de acțiuni ale unor personaje abia schițate, cu nume stranii. N-am reușit să descopăr vreo logică ascunsă sau vreun mister lăsat la îndemâna pasionaților de proze eclectice. Las spre exemplificare una din frazele lungi și reprezentative pentru un text căruia eu n-am putut să-i dau de cap:

Dar lucrul cel mai terifiant, cel mai misterios, cel mai fascinant se afla acolo, pe stradă, înconjurat de sârmă ghimpată, părăsit, aproape dărăpănat, Jano se strădui să găsească o soluţie pentru folosirea rampei cosmice în beneficiul prietenilor săi, consultat, Cico Dă-mi Un Leu îşi dovedi incompetenţa, căzu în dizgraţie şi se angajă salvator la un ştrand, o muncă plină de răspundere şi de satisfacţii aşa cum îşi dorise toată viaţa.

Am lăsat la urmă povestirea Biohazard, a lui Mihail Toma. Deși textul este plin de clișee specifice filmelor de Hollywood, cu extratereștri-viermi naufragiați pe Terra, cu generali americani, și președinți, și detectivi, și reporterițe, am apreciat elaborarea paragrafelor hard SF, precum și finalul, inspirat.

Minusuri stilistice:

Se lasă pe vine examinând o urmă netă de carâmb lăsată într-o vomă la fel de netă.

(…)

Cu ochii holbați și lanterna tremurând în mână, se dă înapoi, ocolește borala și aleargă cu burta bâltâcâind spre rulota lui.

(…)

Reporterița era de vreo 30 de ani, de o frumusețe cam înghețată la fel ca privirea ochilor verzi. Lângă ea un cameraman cu ditai scula pe care acum o coțopănea dezinvolt pe umăr ținând-o de teleobiectiv.

Textul putea fi redus la jumătate, o sumedenie de replici sunt sterile, luate parcă din platourile de filmare de la Hollywood, personajele ar putea fi mai bine prezentate, însă construcția narațiunii e solidă, cu un ritm bun și deznodământ ținut sub control, verosimil.