6-povesti-cu-draci-igor-bergler-coperta6 povești cu draci, de Igor Bergler

Editura Litera, 2018
Editie: Necartonata
Format: 200 x 130 mm
Nr. pagini: 208

De pe site-ul editurii:

Un text de o densitate nebună, inteligent și distractiv în același timp, în care Márquez se întâlnește cu Borges, Kafka cu Goethe și Eco cu Bulgakov. O carte de neratat, un roller coaster în care nu poți urca fără centură de siguranță și unde nimic nu e ceea ce pare.

După primele două cărți, Biblia pierdută și Testamentul lui Abraham, ambele masive pe dinafară, inepuizabile pe dinăuntru, surprinzătoare și unice în literatura noastră actuală – asta doar pentru a-mi reprima tentația unor afirmații și mai radicale –, Igor Bergler pare că face o mică pauză de respirație și se relaxează cu șase povestiri scurte. În mod paradoxal, mai mari pe dinăuntru decât pe dinafară, parte recuperate și reconfigurate din vagoanele de șpan rămase după șantierul celor două romane, se aliniază frumos și se manifestă în consecință cele mai năstrușnice, mai imprevizibile, mai melancolice sau mai triste și, de ce nu, mai etice categorii de draci.

Dar ce sunt, până la urmă, dracii lui Igor Bergler? Sunt entități ale infernului, pedepse năprasnice pe care omul trebuie să le îndure din pricina simplă că răul este complementul obligatoriu al binelui, sunt forțe ale disoluției, pentru că nu pot suporta măreția creației, sau, pur și simplu, sunt natura noastră mai mult sau mai puțin conștientă, sunt energiile noastre scăpate în libertate ori, cine știe, dacă nu chiar marea noastră șansă de a pătrunde acolo unde binele comun și gestul precaut nu ne acordă nici o șansă?

Dar până la un răspuns convingător, pe care doar cititorul singur și-l poate oferi, un lucru este în afara oricărei discuții: cu aceste șase povestiri surprinzătoare, Igor Bergler, pe lângă faptul că reușește să spună și în flash-uri ceea ce a spus până acum doar în epopee, aduce și noi specimene de draci în infernul nostru literar, mult îmbunătățite față de alte produse asemănătoare, ceea ce, evident, nu i se va ierta ușor. Cum nu i s-a iertat încă nici faptul că a apărut din senin, fără să întrebe pe nimeni.“ – Pavel Șușară

Despre autor:

Igor Bergler, regizor, scenarist si critic de film, doctor in management, profesor de Naratologie, este cel mai bine vandut autor roman din ultimii 30 de ani. Primul sau roman, Biblia pierduta, detine, cu peste 150 000 de exemplare vandute, recordul postrevolutionar de vanzari in Romania. Drepturile de traducere pentru aceasta carte au fost vandute in peste 30 de tari, intre alte edituri, la Penguin Random House si la prestigioasa La nave di Teseo din Italia, infiintata de Umberto Eco. Celui de-al doilea roman, Testamentul lui Abraham, i-au trebuit mai putin de noua luni pentru a atinge 100 000 de exemplare vandute. Ambele romane au primit votul publicului pentru „Cea mai ravnita carte“ a celui mai important eveniment editorial romanesc – Targul International Gaudeamus –, in anii 2015 si 2017.

Fragment din cartea „6 povesti cu draci” de Igor Bergler

„Au trecut cateva zile pana cand am inceput sa ne obisnuim cu el. Nu facea rau nimanui, nu cerea de mancare. De fapt, nici unul dintre noi nu l-a vazut sa bage in gura ceva. Niciodata. Tot ce facea era sa fie prezent si sa actioneze, din cand in cand, ca umbra a bunicului.

Pana in dimineata in care, trecand prin fata oglinzii din hol, tata l-a vazut in spatele lui, facand aceleasi gesturi pe care le facea el, sincronizate perfect. Atunci s-a ingrozit atat de tare ca ori era moartea si nu se hotarase inca pe cine sa ia, ori avea sa devina umbra lui si sa il urmareasca peste tot, incat a decis ca trebuia sa faca ceva. A plecat la fratele lui, dupa ce s-a asigurat ca iesise din casa fara umbra, si i-au trebuit cateva ore bune sa-l convinga pe acesta ca n-o luase razna si ca ce ii povestea era perfect adevarat. S-au intors impreuna acasa. Nu fara ca tata sa-si prelucreze fratele tot drumul, atat de tare, incat unchiul ajunsese convins de existenta intrusului si, bineinteles, a trecut prin tot procesul — de la aparitia spectrala pana la intalnirea de gradul trei.

Unchiul meu a fost mereu cel care rezolva orice problema in familia noastra, asa ca au stabilit ca ce aveau in fata era putin probabil sa fie moartea — genul, lipsa coasei etc. — si au decis ca il aveam in casa pe Necuratul. Iar solutia pentru o astfel de aparitie nu e politia, nici salvarea, nici vreun medic psihiatru, ci de-a dreptul popa. Unchiul avea o relatie cu un preot din satul in care statea si despre care auzise povesti cum ca rezolvase o problema asemanatoare cand, tot asa, pe nepusa-masa, in cotetul din curtea unui cetatean aparuse un domn batran, cu niste aripi exagerat de mari. Or, in cazuri de felul asta experienta e decisiva. Nu numai ca parintele nu i-a privit ciudat, dar a crezut tot ce a auzit, de la primul la ultimul cuvant, si s-a oferit, asa cum se cuvine, sa-i insoteasca.”