Harubii (homo lacutio) sunt o ramură a Montgonfierilor, dispăruți în cronostacen, sălășuind în aproapiere de hotarele de vest ale deșertului Algar – fâșie bazaltică, netedă și austeră, șerpuind de-a lungul lanțului muntos Baranmuș, separând deșertul de întinderile Preriei de pe continentul Abistral. Cu toate acestea, căminele lor permanente sunt ascunse în grotele și peșterile munților, fortificate de teceme (Tehnololgiile Culturii Montgonfiere). Regimul lor alimentar este unul de subzistență extremă, bazat exclusiv pe rădăcini superhidratate de marengi și tulpini uscate de sakara, obținute prin expediții de recoltare planificate în funcție de ciclurile lunelor Aleonore, la marginile preriei extreme, rareori aventurându-se în interior, apoi măcinate și transformate într-o pastă nutritivă densă.
Au frunțile teșite pentru a devia vânturile frontale violente și orbitele ochilor adâncite, oferind o protecție naturală împotriva albedoului orbitor al bazaltului. Din cauza polenului de sakara, purtat de vânt dinspre Prerie, Harubii suferă de conjunctivite cronice. Ochii lor sunt permanent congestionați, injectați, conferindu-le o înfățișare feroce.
Recoltarea viermilor minerali este un eveniment guvernat de Solstițiile Arometrice când, creaturile (viermi de nisip fiind un nume impropriu), părăsesc subsolul pietrificat făcându-și simțită mișcarea prin vibrații subtile de frecvență joasă, ridicându-se vertical în formațiuni rectilinii sau circulare, ghidate de vectorii magnetici ai planetei.
Harubii așteaptă ore îndelungate, uneori zile întregi, nemișcați, sau mai degrabă încremeniți ca niște statui de piatră, camuflați cu solzi și praf de mică sub strălucirea necruțătoare a soarelui, înfruntând rafalele tăioase ce șuieră prin coridoarele lanțului muntos.
Capturarea are loc cu ajutorul plaselor metalice de molbden purpuriu ce provoacă scurtcircuite electrice, paralizând și imobilizând viermii minerali pentru câteva secunde, timp suficient pentru Harubii de a le zdrobi capetele cu ghioage dure și grele de sarconit și de a le separa de trupurile care umplu deșertul ca o pădure de sulițe translucide.
Cadavrele minerale devin fundația civilizației Harubii. Solzii cuarțoși sunt folosiți pentru a tapeta intrările peșterilor în timp ce trupurile rigide întăresc bolțile și structurile de rezistență ale locuințelor. Lichidul vâscos de siliconit este extras și îmbuteliat în cilindri de magnezit tratrum. Prin procese de turnare și polimerizare acest fluid este transformat în fierăstraie cu ghidaje semiautomate, cuțite cougur, scoabe de extragere, topoare kankra și vârfuri de săgeți explozive pe care Harubii le folosesc fie în acțiunile de capurare ale viermilor minerali, fie în luptele sângeroase pentru supraviețuire împotriva Vânătorilor de Prerie.
Piesa muzicală Prairie Hunters Lesson-one descrie pelerinajul (o singură data în viață) al viermilor minerali din adâncurile subsolului Abistral în formațiuni organizate într-o geometrie abstractă spre suprafața aproape netedă a deșertului unde vor observa lumina astrului de zi al planetei, unica motivație a existenței lor subterane.
