Vidul Boötes (denumit colocvial Marele Nimic) este o regiune aproximativ sferică a spațiului în vecinătatea constelației Boötes. Conține doar 60 de galaxii, ceea ce este semnificativ mai puțin decât cele aproximativ 2.000 de galaxii la care ne putem aștepta pentru o zonă de dimensiuni comparabile. Cu o rază de 62 de megaparseci (aproape 200 de milioane de ani-lumină), este unul dintre cele mai mari goluri cunoscute din universul vizibil și este adesea denumit „supervid”.
Deși ne-am obișnuit să spunem că universul e plin de energie, lumină, radiație și materie, colocăind de galaxii care, la rândul lor sunt pline de obiecte fizice, adăungând la acestea praful și gazele cosmice (hidrogen și heliu în principal), găuri negre în care densitatea de energie și materie sunt practic infinite, nemaipomenind de energia și materia negativă de care se vorbește atât în ultima vreme și care ar constitui 95% din totalul energiei și materiei ce „umple” spațiul, universul, dacă ar fi să-l străbatem de la un capăt la altul, de parcă ar avea capete, ar părea mai mult gol decât plin.
Dintr-o altă perspectivă, indiferent de mărimea sau lărgimea sau viteza de exapansiune și de cât de populat e cu energie și materie vizibilă sau invizibilă, înțeleasă sau mai puțin înțeleasă, universul e „umplut” de conștiință. Altfel spus, de informație.
Emptiness of space, piesa muzicală din acest număr (ultima parte a proiectului 22 de povestiri despre univers), cam pe aici pendulează. Între goliciunea universului (raritatea materiei și energiei în cuprinsul său) și plinătatea sa informațională.
Titlul e mai degrabă o metaforă deși, la prima vedere, într-un univers fizic, emoția ar putea fi absolut reală.
