Deși mai greu, Galaxia Andromeda poate fi văzută cu ochiul liber dacă ști unde să privești în nopțile întunecate, cu predilecție fără lună, așa cum a făcut-o și astronomul persan Abd al-Rahman în anul 964, cel care a descris-o pentru prima oară în cartea sa „Stele fixe”, fiind și cea mai veche referință la altă galaxie decât Calea Lactee.
Dar mai greu decât să identifici Andromeda pe cer e să aduni informații care să se lege între ele, să nu se contrazică chiar dacă, în ultima vreme, totul pare a se contrazice indiferent în ce domeniu sau pe ce subiect, să nu se bată cap în cap, fie că provin din surse oficiale ori mai puțin oficiale.
Despre Andromeda se spune că ar fi cea mai apropiată galaxie de Calea Lactee situată la 2.5 milioane ani lumină față de planeta Pământ și se întinde pe o distanță de 150 000 de ani lumină, după unii, după alții 170 000, iar după alții chiar 220 000 ani lumină. Cu toate acestea, Andromeda e înconjurată de câteva alte zeci de galaxii mai mici ce gravitează în jurul acesteia pe orbite plane, nedumerindu-i pe astronomi și contestând modelele cosmologice moderne.
Andromeda o  galaxie spirală, cu o greutate comparabilă cu cea a Căii Lactee (sau mai ușoară) (sau mai grea), cu nucleu dublu, eventual,  și o gaură neagră masivă în centru ei, probabil. Ar conține, cu aproximație desigur, un trilion de stele și s-ar afla în curs de coliziune cu galaxia în care locuim. După unii, în următoarele 4 miliarde ani, după alții 8, iar după alții chiar 10. Dar ce mai contează un miliard-două de ani în plus sau în minus.
A fost cântărită, ultima oară în 2018, până atunci greutatea Andromedei variind de la o măsurătoare la alta, cu o aproximativă exactitate, adică ar fi de 1.23 trilioane de ori mai grea decât soarele care, iată, a ajuns etalon cosmic. Ceea ce înseamnă că mai întâi a fost cântărit soarele, apoi galaxiile și mai apoi universul. Incluzând și materia întunecată, cum altfel, despre care nu știm absolut nimic, doar că există (altfel n-am putea explica câteva aberații științifice) și a cărei greutate apasă ferm pe talerul unei balanțe imaginare.
Tot mai des  (încât vor deveni, curând, exclusive) probele științifice din ultima vreme sunt modele matematice și simulări pe calculator și pot demonstra sau nega cam orice în funcție de informațiile și de parametri pe care-i introducem. Iar când mă refer la „măsurători” aplicate universului mă refer la universul vizibil, altfel nu se știe nici cât de mare sau larg e universul sau dacă are marigini ori, dimpotrivă, e infinit.

Piesa muzicală La marginea Andromedei nu se referă la niciuna din informațiile sau contradicțiile discutate mai sus, nici măcar la faptul că s-ar fi format prin coliziunea altor două galaxii, cândva, în trecut, sau faptul că numele ei provine după cel al prințesei, soție al marelui erou Perseu, din mitologia greacă, ci doar la emoțiile ce te-ar putea copleși descoperind-o pentru prima oară pe cer sau în fotografiile observatoarelor astronomice. Piesa face parte dintr-un proiect mai larg (22 de povestiri despre Univers), cei care și-au procurat memory stick-ul (distribuit la Romconul din anul acesta de la Bușteni) cu întreg albumul, știu despre ce vorbesc.
Vă doresc audiție plăcută!