Proză distinsă cu Mențiune la Concursul național de proză scurtă SF Helion 2017.

Lui Marian Truță, pentru curajul cu care
a șoptit cândva „Noapte Bună” unui înger

Îl privi speriată. Era puternic și frumos. Și aripile îi străluceau superbe.

­– Nu-ți fie teamă, îi vorbi cu blândețe, n-am să-ți fac nici un rău. Tu m-ai chemat.

Cine ești? întrebă ea.

Dar tu știi cine ești?

Eu sunt Tereza.

Iar eu am știut dintotdeauna numele tău. Nu-l pot uita.

Dar tu cine ești?

Îngerul tău, Tereza.

Cu ce drept îngerul meu?

Cineva puternic te-a creat, nu ai de unde ști, te-a creat să te iubesc, să-ți fiu alături mereu. Adică, să fiu al tău mereu. Acel unic Cineva este stăpânul meu și al tuturor lucrurilor văzute și nevăzute.

Unde suntem Aici?

Chiar de ți-aș spune, nu ai înțelege. Tu m-ai chemat iar eu te-am adus Aici.

Oricum, nu înțeleg nimic. Ești singur Aici?

Nu. Nu sunt niciodată singur. Ai să înțelegi, Tereza. Numai să nu-ți fie teamă.

Nu mi-e teamă. Să nu mă atingi cu aripile, stai acolo. Eu nu știu să zbor. Cum te cheamă?

Ruaal.

O privea încântat. Merita toată dragostea lumii. Era neliniștită și frumoasă.

Ești un prost, Ruaal, am fost dorită în atâtea lumi încât am învățat ceva din haosul pestriț în care vă zbateți voi, ființele. Tu ce ești, om, nu-i așa?

Sunt înger, recunoscu Ruaal. Nu om. Sunt doar o entitate înzestrată cu rol și rost divin. Nu sunt din haos. Și nu sunt deloc singur cum crezi tu.

De unde știi ce cred eu?

Îți citesc gândurile. Sunt îngerul tău, ai uitat?

Nu-ți dau voie, mă auzi, nu-ți dau voie în mintea mea! Du-te la ai tăi. N-am nevoie de tine.

Fii calmă, Tereza. Acel omniprezent și unic Cineva ne privește acum pe amândoi. Să nu mă faci de rușine.

Ea își roti privirea de-a lungul cerului poleit de o sumedenie de curcubeie luminoase. Nu văzu nimic.

Unde sunt ai tăi?

Foarte aproape. M-au ajutat să te aduc aici. Să vezi locul din care se nasc toate celelalte lumi muritoare. Aici se plămădesc lucrurile, ființele și cerurile și stelele. În spatele tău apar din Taine adânci, o sumedenie de minuni, orașe, cetăți, chiar porturi uneori. A fost tare greu să te aduc Aici. Pot să te ating cu aripile, Tereza? Ai să simți nevoia să zbori. E plăcută senzația.

Să nu mă atingi, stai acolo.

Ruaal plutea pe un norișor alb-albăstrui deasupra pământului mângâiat de primăvară.

Dar sunt îngerul tău, Tereza.

Tu ești Ruaal, o entitate, doar ocrotitorul meu. Ce ți-a venit să mă aduci aici?

Eram fericit alături de frații mei și am vrut să dăruiesc fericire. Doream să afli cine te iubește.

Ha, ha, râse Tereza, să nu mă iubești TU pe mine! Auzi?!? Sunt o curtezană. Așa să știi! Sunt deasupra ta. Am fost iubită de regi și prinți în toate visele lumilor știute și neștiute. M-au adorat făpturi de la hotarul infernului și m-au îmbrățișat zeii… Pe când tu nu ești nici măcar un simplu om.

Și dacă aș fi fost om ?

Tereza oftă și își duse palmele la ochi. Ruaal îi răscolise o Taină.

Cândva, nu mai știu când, am întâlnit pe cineva drag. Era într-o lume construită de germinatoare și plină de oglinzi fermecate în care apăreau chipuri de fete care-mi știau numele. Acolo am cunoscut un om, pe Clais. Spunea că e stăpânul meu. El mă crease și ne-am iubit. Treceam spre pădure prin apa râului și apa ne mângâia picioarele desculțe. Era ca într-un basm. Parcă aș fi fost acasă!

Aici ești acasă, Tereza.

În ochii ei licărea speranța unei lacrimi.

Ești frumoasă și să știi că nu te mint.

Nu sunt nicicum, cine te-a învățat să mă aduci aici?

Ceilalți îngeri. Acel puternic Cineva te-a gândit și creat singur, eu nu-ți pot fi stăpân.

Ce vrei să spui ?

Aici în lumea ta, Clais te-a uitat demult. Nu el te-a creat.

Azurul cerului se limpezea în straturi suprapuse peste orașe nemaivăzute. Tereza amuțise. Îngeri zburau printre ape de argint lăsând în urmă drumuri frumoase de foc, de lumină și steluțe aurii. Broderie suavă de ființe astrale.

Acest puternic Cineva este singur? aproape șopti Tereza.

E o Taină mare pe care nici îngerii nu o știu, îmi pare rău.

Ești frumos, Ruaal. Și bun și drept. Dar nici o entitate nu m-a stăpânit până acum.

Bun și drept e numai stăpânul meu. Pot să te ating cu aripile, Tereza?

Poți, răspunse curtezana. Apoi arată-mi ceva din lumea ta.

E atât de plăcut să plutești” gândi Tereza înfiorându-se ușor. Pământul și iarba rămâneau în urmă ca o altă Taină.

Acum și Aici a devenit și lumea ta.

De ce?

Cineva ți-a oferit dintotdeauna cu dragoste infinită un loc veșnic sub soarele acestei lumi. Acum a venit vremea să te întorci din visele celorlalți. Nu ești deloc o curtezană cum crezi, ești o mică Creație.

Mică ? șopti ea tulburată.

Iar eu sunt și mai mic, râse Ruaal. Tu ești Taina inimii mele iar eu stea de foc pe cerul gândurilor tale! Așa mi-am dorit mereu.

Zburau peste un lujer cristalin ce se sfârșea la marginea unei flori delicat înflorite. Iar petalele străvezii luceau amețitor.

E casa mea, zise Ruaal intrând. Tereza îl urmă. Cascade de perle și nestemate alunecară lin în calea lor.

Arată mi-o, ceru ea.

Am să-ți arăt lumina ce mă hrănește. Să nu-ți fie teamă.

Știi, Clais avea multe oglinzi fermecate. Ele se aprindeau din când în când și chipuri necunoscute spuneau lucruri fără noimă. Pe mine mă distrau. O dată un chip a și plâns și mi-a părut rău. Tu plângi, Ruaal?

O privi adânc, căutându-i pulsul fierbinte al frumuseții.

Poate o dată, de două ori într-o eternitate. Prima lacrimă de tristețe a fost, pare atât de îndepărtată clipa aceea, când te-am zărit atunci, îndrăgostită, în casa unui om și a doua de fericire când te-am adus în dreptul inimii mele.

M-ai adus pentru totdeauna?

Globuri incandescente se topeau la picioarele lor în valuri de rouă înmiresmată. Casa se înălțase peste toată marginea lumii, dincolo de gândurile lor ascunse.

Se ridicau odată cu floarea spre înaltul luminii. Spre o stea ce mușca orbitor dintr-un soare. De unde se revărsau toți îngerii și minunățiile lor. Pe Tereza o obosea atâta strălucire.

Și totuși Ruaal vorbea numai și numai pentru ea.

Nimeni nu este stăpân în lumea noastră. Nici o creație nu are drept asupra viselor nimănui. Zborul e liber pentru orice adiere sau gând pornit cu dragoste din matricea luminii. Sunt doar un înger de la care se așteaptă un vis frumos. Când m-au ajutat să te aduc Aici mi-au dat șansa să modelez un colț de lume în care să fie fericiți și ei. Dar eu Acum nu știu ce să fac… Te admir pe tine mai mult decât trebuie.

Aș vrea să zbor. Tu cum faci?

Ruaal își încordă aripile și în volute largi se înfășură în panglici sclipitoare. Veșmintele lui se preschimbară în roșu aprins.

Zbor. Nu mă gândesc niciodată că soarele poate apune. Mi-e teamă de întuneric. Răsăritul e seva aripilor mele, răspunse îngerul.

Urcau spre steaua ce năștea lumile ce o visau. Ce încă o mai chemau. Tereza se îngândură puțin.

Mereu ai avut nevoie de mine, Ruaal. Ai avut nevoie de Cineva să te ajute. Cu o Taină măcar. Și m-ai primit pe mine drept răsplată pentru rugăciunile tale de dimineață. Dar când vine seara tu ce faci, Ruaal?

Se priveau curajoși drept în inimi.

Erau frumoși și unici. Lumina le ocrotea gândurile abandonate sub ei și îi sorbi mai sus, tot mai sus, spre înaltul tuturor începuturilor.

Tereza se dori dintr-odată înaripată.

Demult, când am răsărit Aici, în miezul florii ce îmi slujește drept casă, aveam un vis. Întotdeauna tu, Tereza!

Te cred, îi șopti atingându-i înfiorată aripile.

Fără tine sunt slab, Tereza, aș putea uita Taine adânci. Aș pierde din lumină. M-aș risipi fără rost și Cineva atunci s-ar întrista. Mă gândesc, tot ce am trăit până Acum să-ți dăruiesc. Chiar și fericirea.

Ce să fac cu fericirea asta a ta?

Nu știu, se întristă Ruaal. Poate că nu sunt ceea ce-ți trebuie însă totul se învârte în jurul inimii mele. Simt asta!

Mai aveau încă puțin până sus. De jur-împrejur o ploaie de îngeri diafani. Se roteau alături cu glasuri melodioase. Până și norișorii păreau îmbibați cu sunete.

O, iubitul meu înger, felie din sufletul meu călător iar eu lumină pe cerul minții tale!” se învolbură prin ochii ei un gând de dragoste neașteptată.

Tereza se amețise deja.

Când îl pot vedea pe Cineva?

Nimeni nu l-a văzut vreodată. E pretutindeni și puterea gândului său naște clipă de clipă sori poate de o mie de ori mai luminoși ca acesta.

Un soare pentru fiecare înger îndrăgostit? râse Tereza cu brațele desfăcute. Ar fi vrut să absoarbă în ea toate senzațiile zborului. Și pe frumosul Ruaal. Vroia tot ce-i mai bun. Se hotărâse deja în inima ei.

Nu vreau să văd pe nimeni altcineva. M-am răzgândit. N-am nevoie de nimeni, decât de tine! Nu pe mine mă dorești, Ruaal, spune?

O privi în ochi. Cu sete nepotolită și aprigă. Între celelalte lumi coborâse tăcerea.

Vino, râse îngerul. O lipi lângă el, dimpreună cu arșița ochilor ei. Ochi ce-i fremătau emoții neștiute. Dar mai ales scântei ispititoare.

Pășiseră deja dincolo de Acum și Aici. Printre gânduri și suflete. Pluteau fericiți prin matricea orbitoare a luminii și porniseră să colinde visele lumilor muritoare. Visele oamenilor și ale zeilor. Uneori și visele florilor.

În urma lor, îngerii se topeau încet în ninsoarea de flori parfumate ce venea, de undeva de foarte de sus, dintr-un ochi uriaș și trist, de dincolo de marginea lumii perfecte în care soarele se pregătea să apună. Cu Taine cu tot.

Cineva plângea de durere.

Și toate lacrimile acelea nu puteau stinge vâlvătaia ce-i mistuia nopțile încărcate de singurătate.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!