Am visat o casă pe Marte, îmi scriai.
Și fantome cu căști de scafandru,
bântuind printre grădinile hidroponice, este?
Eram doar noi, Curiosity și Perseverance…….
Oh, da, très chic,
très romantique, mă gândeam.
Apoi ai plecat.
????? mă mâncau degetele să tastez.
Adică te-am căutat într-o zi
și nu te-am mai găsit.
Lipsea vreun costum sau plecasem
dezbrăcată? mă hlizeam vorbind singură.
Am ieșit să te caut. Am țopăit prin pulberea roșie
câteva ore, până când mi s-a terminat oxigenul.
Ce? Ce?
Dar când m-am uitat în jur am văzut casa…
Te-ai învârtit în cerc, ca un idiot?
…..probabil mă învârtisem în cerc.
Pffff, probabil….
Lângă ușă, te-am găsit.
Ce făceam acolo? dar nu întreb
strâng din dinți așteptând..
Stăteai lungită pe spate și priveai stelele.
Respiram? Ai verificat? zic, ronțăindu-mi o unghie.
M-am aplecat și am privit prin vizorul căștii.
Aveai ochii deschiși, ai și clipit.
Mi-ai dau un ghiont, un picior, ceva?
mârâi printre dinți.
Păreai așa de relaxată că n-am vrut să te
deranjez. Te-am lăsat acolo și-am intrat în casă.
Apoi m-am trezit.
Nu mai scriai.
La poza de profil –
o cască de astronaut.
Am respirat adânc și:
Auzi, da’ noi ne știm de undeva?
O pauză și apoi, rapid:
Vezi, de aia te-am lăsat afară,
muiere nebună ce ești!
Am râs și ți-am trimis o pupic cu inimioară.
Am ieșit din raza satelitului de comunicații
semnalul a murit.
Prin hubloul navetei vedem Pământul
făcându-se tot mai mic.
