Cablurile rupte atârnă
ca niște rădăcini arse
din burta orașului orbită.
Cerul inexistent
doar un neon murdar
care pâlpâie peste ruinele de metal.
Pașii mei răsună mut
Pe coridoarele goale,
unde monitoare sparte
încă bâzâie fragmente de reclame
pentru o lume care nu mai există.
În mine
roiesc algoritmi 01,
injectați cu adenină timină citozină guanină
Om – mașină
Reflexii sparte în oglinzi de siliciu
Pe orbită nava ruginește ca o groapă
deschisă ce-și așteaptă mortul
universul ne rătăcește
până uităm că am fost vreodată vii.
