Am iubit-o cu toată ființa mea, fără să-mi pese de inconveniente. Dumnezeu este un zeu al iubirii, nicidecum un normator moral propovăduit de cerșetorii în sutană. Conform tuturor calculelor, prezentul, realitatea imediată, este numai de trei microni, percepția de spațiu în acest loc înghesuit de drame personale datorate căutărilor de proprie descoperire și validare existențială este validată doar de relativitatea observatorului la momentul respectiv. Suntem compatibili, adică suflete pereche, nu cu o singură persoană, ci cu zeci. Corectitudinea ecuațiilor fizice și chimice nu poate fi pusă la îndoială. Dar aici intervine simțul obscen al umorului de care Creatorul nu duce lipsă. Persoanele compatibile sunt plasate aleatoriu în spațiu. În cazul meu, în câteva versuri ascultate întâmplător.

 

Eram mai mulți studenți în barul lui Ciotu, o cârciumioară cu parfum desuet, discuții filosofice aprinse și seară de poezie. Patronul nu avea chef de bețivanii ce bântuiau zona campusului, așa că găselnița asta a lui l-a făcut popular printre tinerii studioși. Cineva, recitase pe scenă. Versurile m-au pătruns, aveau consistența mierii. Neliniștit și agitat am început să caut. O poetă, aflată în uitare, mi-a oferit bursa pe trei luni pentru volumul ei, m-au luat toți de ciudat în acel moment de dependență compulsivă. Și odihna mea s-a terminat, rezultatele, examenele, prietenii, toți ajunși în plan secundar în fața pasiunii. Un puzzle nevăzut de indicii, o pânză de păianjen invizibilă, dar am reușit să fac rost de o fotografie de-a poetei din tinerețe. Dragoste la prima vedere a pozei uzate, putea să-mi fie nu mamă, ci printr-o grăbită conjunctură, bunică. Ce bioinginerie, ce genetică, ce biologie? Poezie! O pasiune mistuitoare, de neînțeles m-a acaparat. Nu înțelegeam, cum era cu putință, autocombustia într-o iubire de neînțeles pentru toată lumea, o jumate de veac diferență. Tot ce putea fi aflat, am aflat, tot ce putea fi adunat, am adunat. Mi se părea o nedreptate ca așa poetă să se zbată în anonimat. Iar rodul insistențelor mele a fost că a acceptat o întrevedere.

 

Am absolvit cu greu, aproape în genunchi, m-am căsătorit cu inima zdrobită de imposibila iubire, slujba era singurul meu refugiu. Din cauza notelor slabe, pierdusem o poziție privilegiată într-o mare companie. Viața ternă m-a trimis în nepăsare. În vasul uriaș din cameră, am sădit o tufă de trandafiri. Nici nu țin minte când mi-a venit ideea. Ce ar fi dacă aș recrea-o din țesut vegetal? Un Pygmalion demiurg. A mea, numai a mea! Trandafirii nu-s tocmai ascultători, cu ajutorul AI am recreat o imagine a ei, goală, superbă, pe o plajă, cu brațele puse provocator pe șolduri, o eleganță de amforă grecească, părul în vânt.

Apoi toată știința pusă la treabă. Ceva solid, o combinație de tec și arbore de fier, un altoi greu de obținut. Apoi iedera combinată cu trandafirul. Atâtea încercări nereușite, smochin, mușchi, iarbă colilie, chiar și porumb. Nu, nu era ce căutăm, atâta timp, atâtea încercări, familia m-a părăsit, vecinii m-au poreclit nebunul cu trandafiri. Consecvența, trăsătura minților mărunte, aveam nevoie de o nouă abordare, modificări genetice. Plante carnivore. Nepenthes, utricularia, celophatus, dar mai ales, drosera. Apoi am stabilit un program de iluminare treptată, mobilă, astfel încât lujerii să-i urmeze șablonul. Muzică simfonică, versurile recitate pe fondul ei, apă picurată lent și fereastra deschisă. Insecte. Proteină animală. Răbdare și multă grijă.

 

Prea multe fire albe mi-au trecut prin chică, numai iubirea mi-a rămas tânără. Opera mea a ajuns aproape de final. Directorul de proiect, un fost coleg, m-a tot bătut la cap. Voia bonusul să-și ducă soția la SPA-ul chinezilor de pe Lună. Ba chiar a devenit insistent, m-a târât prin baruri, poate, poate devansez termenul cercetărilor. Nu-l puteam evita. Beți mangă am poposit în apartamentul meu. La vederea siluetei vegetale, a rămas mut. Fabulos! Incredibil! Un mugure gigantic, oval în locul capului. La fiecare cincizeci de ani, va trece printr-un proces de autoregenerare, de înnoire. Nemuritoare! Și ce parfum seducător! Frunzele așezate perfect, netede și catifelate. Din loc în loc, muguri și boboci de dimensiuni normale și până spre microscopic. Cum spunea într-un vers, aș vrea să mă iubești ca pe o roză. Îmi vâjâiau urechile, capul. Șeful meu nicăieri. Ciudat, diplomatul și pantofii sunt aici. Ce încântare, ovalul feței apărute de după sepalele caliciului duse către spate și transformate în filamente vegetale! Am ieșit mahmur, obiectele șefului într-o pungă, le-am lăsat în biroul lui și am tras tare până nu dispărea efectul supradozei de cafeină. Niciodată nu am fost mai eficient, în câteva ore, soluția era definitivată. Șeful nu apăruse încă, și am decis să verific camera de supraveghere din apartament, să aflu cum a ieșit. Stupoare! Nenorocitul a pierit înghițit cu totul când a încercat să facă sex cu ea! Sub un pretext oarecare m-am întors acasă. Târfă nenorocită! Curvă! Cum ai putut să-mi faci așa ceva? Ți-am dăruit iubirea, toată viața, iar tu, tu afurisită, mă înșeli în asemenea hal? Părea imobilă, o statuie din piatră acoperită de mușchi și licheni. Un duș fierbinte, de asta am nevoie! E o chestie de ore până oamenii legii ajung la mine, Doamne, în ce necaz m-am vârât. Curat, revigorat, am pregătit pungile de gelatină biodegradabilă cu nicotină, prosulfocarb și oxifluorfen și le-am atașat pe corp. Jeleurile cu dizolvare lentă, le-am dat peste cap cu un pahar mare de apă. Acum e acum, camera de supraveghere funcționează, cu o mini-drujbă electrică și foarfecă, urc lângă ea. Un parfum discret, florile deschise, ultimele sepale desfăcute, mă atrage misterios. Iartă-mă iubito! Încerc să înfig moartea în ea, dar lujeri îmi imobilizează mâinile, sunt cuprins într-o îmbrățișare vegetală de la miliardele de ventuze microscopice, o euforie nemaipomenită, nu-mi pot împiedica erecția, înțeleg că eliberează substanțe psihotrope, desprinde plicurile de pe corp ce cad la rădăcina ei, parcă mi-ar citi gândurile. Nu știu dacă o să fiu mistuit cu totul. Poliția însă, sigur va descoperi scheletul ei din vasul uriaș. Fiindcă în tinerețe, am ajuns la ea la câteva zile după ce murise. Iubește-mă ca pe un trandafir, era scris peste tot.