Când am venit prima dată aici
Nu am citit instrucțiunile ce-mi stăteau în vârful degetelor
Acum nu pot da drumul negrului ce-l strâng în brațe
Îmi vor putrezii oasele roșii
Am devenit frica ultimelor 12 generații
De rebeliune
Viu a mai rămas doar mortarul care-mi intră în nări
Gândacii ce-mi mișună printre coaste
Rămân impasibili la rugăciunile mele
În fiecare zi mușc din aceeași rană cu al meu Zeu învechit și idealist
Și-mi imaginez că sunt în casa părintească
Departe de zgomotul tramvaielor
Ce vibrează la fiecare 15 minute
Fundația blocului
Îmi imaginez că sunt în curtea din spate
Privind soarele în față și umbra mamei
Ce repară biosistemul de irigație
Îmi imaginez că nu sunt prins în acest perete
Și mai pot pentru o ultimă oară balansa picioarele
În golul meu.
