CRYPTOPUNK : SCLAVII DIGITALI

CALUP PUBLICITAR 03 august 2034

AI-SISTENTII SUNT AICI!

Bună, prieteni! Suntem încântați să vă prezentăm cea mai recentă inovație de la Kotto Inc. – Asistenții Personalizați AI! Sau, asa cum i-am denumit noi, AI-sistenti.

La Kotto Inc., ne dedicăm să transformăm viitorul asistenței personale. Cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație în domeniul inteligenței artificiale, antrenăm asistenți care nu sunt doar eficienți, ci și complet personalizați pentru tine!

Ce ne face diferiți? Noi, la Kotto Inc., nu ne oprim doar la nivelul de a oferi AI-sistenți obișnuiți. Ne asigurăm că fiecare AI-sistent pe care îl creăm este o adevărată reflectare a personalității și preferințelor tale. Cum facem asta? Cu acordul tău, colectăm informații relevante și le utilizăm pentru a-ți crea un asistent care să se potrivească perfect nevoilor tale.

Indiferent dacă ai nevoie de un partener de conversație inteligent, un organizator eficient sau un consilier de încredere, AI-sistentul tău personalizat de la Kotto Inc. este aici pentru tine, 24/7. Este ca și cum ai avea propriul tău „eu” digital – un prieten de nădejde care înțelege cu adevărat cine ești și ce ai nevoie.

Suntem pasionați să aducem această revoluție în asistența personală direct la tine acasă și la locul de muncă. Vino și fă parte din viitorul asistenței personale – începe aventura ta cu un AI-sistent personalizat de la Kotto Inc. astăzi!

Contactează-ne acum pentru mai multe informații și descoperă cum poți avea propriul tău AI-sistent personalizat în doar câțiva pași simpli. Hai să facem viața mai ușoară împreună!

Aceștia pot fi cu tine, instalați in brățara CortexSense, sau in cloud-ul tau personal.

AI-sistant si CortexSense sunt marci inregistrate!

#AIsistent #KottoInc #AsistentPersonalizat #InteligentaArtificiala #ViitorulAsistenteiPersonale

CRYPTOPUNK – SCLAVII DIGITALI
Pe când locuiam în Moubarika, suburbia pe post de groapă de gunoi a Tangierului, aveam un vecin român. Un tip solid, fost luptător, ce părea că-i făcut din piatră, la fel de hazliu precum un par în cap. În cei cinci ani cât am stat acolo l-am văzut răzând doar o dată, așa am interpretat eu mina sa, în momentul în care făcea cu pumnii puzzle din fața unui traficant de droguri. Îl chema Tuvan Gura. Zicea că stră-străbunicii lui se trăgeau de prin Siberia de pe undeva, sau Mongolia, sau altă țară de pe malul mării, nu era sigur, dar oricum, numele lui avea un înțeles aparte, mistic. Nu mi-a dezvăluit niciodată ce înseamnă.
Tuvan era unul dintre aceia care s-au opus Identificării Digitale și a CBDC-urilor. Adoptarea lor devenise obligatorie în Uniunea Europeană prin posibila interzicere a dreptului de vot, deținerea de conturi bancare și imposibilitatea oricărei plăți, din moment ce totul se făcea prin intermediul portofelelor digitale. Acestea ținând loc și de document de identificare. Cam pe atunci, spunea el, și-a amintit de strămoșii săi din stepele Mongoliei și și-a schimbat numele…
Se retrăsese în Tangier, deoarece Maroc încă nu era datoare vândută la World Bank și IMF, cum erau majoritatea țărilor africane, și încă se putea trai fară ca guvernul să știe în fiecare secundă unde ești și ce faci.

CRYPTOPUNK – INFILTRARI
-Cum invadezi altă țară, fără să-ți sară în cap lumea?
-Hă? întrebarea m-a luat prin surprindere. Era trecut de 2 și jumătate noaptea. Eram amândoi într-un bar pierdut printre conteinere stivuite precar, într-un capăt de coridor. Îl descoperise Tuvan, cu o lună în urmă și era deja a cincea oară când îi treceam pragul. Asta pentru că patronul zicea că importa direct de la sursă „tzuika” un fel de whisky din prune. Nu era rea, avea totuși un gust slab de ulei de motor.
– Nu-nțeleg, am continuat.
– Dacă ai ciudă pe unii și vrei să scapi de ei, ce faci? Dar în așa fel încât opinia mondială te încurajeze chiar…
M-am uitat la el prin păhărelul cu „tzuika”
– Nu știu. Ce faci? Mergi la graniță și începi să-i înjuri până își pierde unu’ calmul și-ți scapă o rachetă-n cap?
Tucan rotea în degete paharul său, gol, și-l privea meditativ.
– Nu. Îi înfiltrezi. Ai două variante, ori te folosești de o grupare paramilitară deja existentă ori înființezi una. Și începi, prin agenții tăi, să-i întărâți, să le tot spui că nu trebuie să lase lucrurile să treneze la infinit, că trebuie să ia atitudine și să atace dușmanul, adică pe tine…. înțelegi?
– Cred că. Nu eram foarte atent, ascultam muzică generativă, cu ochii închiși, cu o ureche lipită de tăblia mesei și îmi imaginam că sunt pe o plajă îndepărtata, singur-singurel, fără mirosurile eterne de transpirație și scurgeri de canalizare.
– Îi iei cu patriotisme, religie, depinde ce îi face să intre în trepidații. Toți au câte o chestie, pe care dacă o gâdili, dansează cum vrei tu.
– Mda, am făcut eu, mai mult ca să nu se prindă că-s cu mintea-n altă parte.
– Agenții tăi trebuie să fie obligatoriu infiltrați în eșaloane cât mai înalte și n-ar fi rău să ai câțiva și în guvernul țării respective. Trebuie să o iei metodic, fără grabă, e chestie de timp, ca o investiție pe termen lung…
– Aha, am făcut din nou. Aha! Ca și cum aș fi avut brusc o revelație
– Îi ajuți să se înarmeze cum trebuie, să se organizeze, să se antreneze, să fie pregățiți, dar așa…mai de mântuială, să îi poți înfrânge cât mai ușor cand o veni momentul. Și uite așa planifici totul, ziua, ora și locul atacului. Acum se pune problema că ei trebuie să provoace destul de multe pagube umane și materiale încât replica ta armată să apară în ochii lumii cât se poate de îndreptățită și chiar aplaudată. Pentru asta te asiguri că nimic nu-i împiedica să ajungă până la obiectiv și să îndeplinească până la capăt misiunea….
Între timp eu îmi umplusem din nou păhărelul și sorbeam încet, cu zgomot din el. Am reușit să bolborosesc:
– Buuunnn, buunnn… și am adormit instantaneu.
După trei zile m-am întâlnit din nou cu Tuvan Gura. Îmi aminteam destul de bine discuția, nu fusesem foarte beat, doar că nu țin absolut deloc la băutură. Așa că l-am întrebat de unde știa toate astea.
– Pentru că eu am fost unul dintre acei agenți provocatori în vreo trei misiuni. Acest tip de manipulare, tactică, a fost folosită încă din antichitate. E plin de exemple de-a lungul istoriei, până-n în zilele noastre. Știi ce este hilar, de fapt nu hilar, mai degrabă te apuca dracii, pe tine, ca și om care știe ce-i în spatele unor știri despre cutare sau cutare atac terorist? Că oamenii obișnuiți nu cred că așa ceva se practică de către guverne. Nici nu știi ce să mai faci, că orice ai zice, oricâte dovezi le-ai arăta, tot nu ar crede. E ca și cum sunt spălați pe creier. Au strania impresie, nu știu de unde culeasă, că guvernele sunt dedicate poporului, cetățenilor. Faptul că guvernele se schimbă o dată la patru ani, înlocuind delicvenții de la putere cu alții, prin rotație, nu ridică niciun semn de întrebare cu privire la scopul majorității guvernanților. Așa că ce vine acum, cu blockchain-urile inteligente, sper să le dea peste gură tuturor. Și ălora și ălora…

CRYPTOPUNK – POLIȚIA OMULUI

„Tehnologia blockchain este aici deja, ea va lua pe sus societatea umană și o va arunca spre un viitor imprevizibil. Adaugați la ea Inteligența Artificială și computerele cuantice. Totul se va putea transforma într-o Utopie, o societate aproape perfectă, guvernata de AI-uri imparțiale, sau, așa cum pare să fie, se va transforma într-o unealtă extrem de eficace de a controla populația. Totul depinde de noi.”
extras din cuvântarea susținută la Davos, cu ocazia întâlnirii WEF în 2030, de către Amrita Devagitan, președinta Uniunii Organizațiilor Descentralizate Transnaționale

În 2034 au apărut primele structuri ale Politiei Omului, ca răspuns la abuzurile provocate de marile corporații asupra anumitor indivizi, instituții sau companii, prin intermediul blockchain-urilor guvernamentale. Faptul că sponsorizau funcționarea și dezvoltarea acestor tehnologii publice, prin intermediul cărora aveau loc absolut toate tranzacțiile, contractele, liniile de credit etc. la nivel national, corporațiile mamut au început să impună restrictionari de acces la conturi anumitor utilizatori. Într-o societate în care banii sunt digitali, acest lucru este identic cu interzicerea oricăror drepturi acelui individ și scoaterea lui în afara societății. Motivele puteau fi de la orientarea politică la acela că nu achiziționau un anumit produs, sau nu au urmărit o anumită reclamă.
Politia Omului, a fost conceputa ca fiind un aparat legsilativ, plătit de câteva dintre cele mai mari Organizații Descentralizate Autonome, cu zeci de milioane de membri, care să le reprezinte și să le apere interesele si drepturile.
La început aceste poliții erau formate din indivizi lăsați la vatră din diverse grupări armate private sau guvernamentale, care erau aleși în urma unui interviu destul de riguros și a unor teste de aptitudini fizice extrem de dure. Unul dintre criteriile de bază fiind credința de nezdruncinat că doar o societate descentralizată poate asigura viitorul omenirii, implicit că guvernele și organizațiile mondiale, prin simpla lor existență, lezează Drepturile Omului. Cu timpul au devenit un fel de facțiuni paramilitare, cu tabere de antrenament, cu programe de susținere a tinerilor pentru a urma cursurile celor mai bune instituții de învățământ în domeniul legislației. Toate acestea petrecandu-se pe teritorii cumpărate special și scoase în afara jurisdicției țărilor gazdă, sau pe blockchain-uri private, imersate în ecosisteme impresionante, cu cross bridge-uri securizate la toate celelalte blockchain-uri globale, publice.
NEMO EST SUPRA LEGES – era deviza lor si pe care o respectau si aplicau cu o foarte mare eficacitate.

CRYPTOPUNK – Haiducii lu’ Sapte Cai Cibernetici

Tuvan Gura era extrem de supărat, ne dădeam cu toții seama de starea lui emoțională după înjurăturile ce răzbăteau de-a lungul coridorului. Din când în când lovea cu pumnii în pereți și tot etajul se transforma într-un clopot colosal. La un moment dat ieși afară din garsonieră, bombănind, și pașii apăsați i se pierdură rapid înspre modulul comercial al etajului. A doua zi l-am întâlnit lângă un neuroterminal, conectat, sprijinit cu spatele de perete. Mă privi și -mi făcu semn să mă apropii:
– Nenorociții ăstia au interzis Poliția Omului, ştii!? Îți dai seama ce urmează acum, nu? Nu mai au nimic care să-i oprească, o sa facă cum vor vrea.
Aflasem cu câteva ore înainte că forțele de ordine subordonate direct organizațiilor descentralizate, şi care aveau putere limitată de control asupra Polițiilor Private, fuseseră scoase în afara legii. Aparent decizia, votul şi intrarea legii în funcțiune, avuseseră loc în interval de câteva secunde, destul ca AI-urile guvernamentale să comunice şi să se sincronizeze pe întreg Pământul. Fusese o lovitură strategică, a marilor corporații, prin corupția la nivel foarte înalt politic. Şi mai ştiam că starea lui Tuvan Gura era alimentată de faptul că el fusese, în urmă cu mai bine de 30 de ani, unul dintre cei care au pus bazele
Poliției Omului.
– Nu mai există absolut nicio structură guvernamentală care să ne apere drepturile, mai spuse el, cu voce gravă. Vine Apocalipsa! Aşa că o să ma fac haiduc. Ştii ce-i aia, nu?
Nu ştiam.
– E cineva care ia de la bogați şi dă la săraci.
– Ah, un fel de Robin Hood!
– Cam-cam. Aşa că, dacă vrei, poți să vii cu mine.
Şi uite-aşa s-au pus bazele bandei „Haiducii lu’ şapte cai cibernetici”

CRYPTOPUNK : Zbor nocturn peste Cartagina

Stăteam amândoi cu picioarele atârnând în gol, în turnul de observație al celui mai înalt Gigabuilding din Tangier. În față, scăldat de apele oceanului, legând Africa de America de Sud, plutea Beltingul Sud-Atlantic. Oraşul cu trei miliarde de locuitori, trei sferturi dintre ei conectați în permanență la blockchain-urile diverselor DAO.
– Știi câte feluri de șmecheri sunt? întrebă Tuvan din senin. Până să-i răspund, continuă:
– Două. Ăia care n-au luat încă bătaie și ăia care au uitat că bătaia doare.
– Mda. A fost răspunsul meu. Eram concentrat să mă scobesc în nas. Am vrut să-i zic că ar mai fi al treilea tip: cei cărora nu le pasă de bătaie. Dar, aparent, Tuvan devenise brusc telepat deoarece îmi ghici gândurile.
– Restul, ăia care spun că nu le este frică de bătaie, că ei dau sau iau fără să clipească și alte povești de genul, ăia sunt proști. Au impresia că sunt atât de șmecheri încât durerea nu-i deranjează. Asta, evident, pentru că n-au luat încă, așa cum am zis, o bătaie care să-i doară. Asta-i tot.
– Bun, am zis, și care ar fi morala poveștii ăsteia? Tuvan privea în continuare spre orizont.
– N-are morală. E doar o constatare, rezultată din experiența mea de viață.
– Tu de care ești? Întrebarea a venit fără să vreau și, pe la jumătatea ei, deja începusem să mă gândesc că o să mă arunce de pe bloc. Așa că m-am prins mai bine cu mâinile de marginea de plastoceramică. Tuvan nici nu clipi.
– Eu nu sunt șmecher. Stau pe craca mea și-mi văd de treabă. Până în momentul în care vine cineva și-mi fute direcția, așa, fără să-i fac nimic. Doar că el a considerat că i se cuvine dreptul de a-și impune personalitatea lui peste voința mea.
– Am înțeles. Te-a supărat cineva. Mă relaxasem și încercam să par că sunt empatic și chiar mă interesează.
– Nimeni anume. Vorbesc în general. E plin de șmecheri. N-ai loc de ei. Sunt peste tot. Au un tupeu fantastic, bazat pe falsa încredere că sunt deasupra celorlalți. Iar când le dai peste bot, se supără pe tine că ai ceva cu ei. Că ești hater. Că ești ciudos. De-astea.
Bătea un vânt răcoros dinspre Atlantic, alergând pe strazile adormite ale orașului ce se întindea până dincolo de orizontul ce lumina difuz. Turnul orbital din Ghedir Eddefla se înălța ca un ac argintiu și se pierdea printre stelele Orionului. Un fulger străbătu cerul. Tunetul veni după câteva secunde.
– E deja așa târziu? Asta-i ploaia de la 2? Tuvan se ridică şi îşi verifică încă o dată harnaşamentul. Am controlat ceasul.
– Da, e doua şi cinci. Nu știam de ce mi-e așa de somn.
Am coborât cu jumpsuit-urile și am planat silențios, asemenea unor păsări de pradă nocturne, peste străzile Tangierului. Am coborât la docuri, printre traficanții de componente cuantice, aduse în conteinere submersibile, conduse de agenți AI.
Antrenamentul luase sfârşit, în trei zile aveam să facem acelaşi lucru, în Cologny, Elveţia, sediul auto-proclamatului Forum Economic Mondial, şmecheri din prima categorie…

CRYPTOPUNK – MUELLA TOTTI – ASI vs. AGI

Îmi amintesc de parcă a fost ieri. Era o seară liniștită în care, strânși în jurul mesei, eu și alți patru amici ne pregăteam de o noapte epică, într-un bar nou deschis, cu vedere la epava Titanicului. Eram deja porniți pe fapte mari când ușa se deschise și Tuvan Gura, însoțit de o tipă, intră cu pași apăsați și se apropie de noi.
– Bună, băieți, ne salută el, v-o prezint pe soră-mea geamănă: Muella Totti. A locuit în Italia până acum și s-a hotărât să se mute la mine o perioadă.
– Da’ e clar de la o poștă, nici nu trebuia să ne spui, zise cineva. Semănați ca două picături de apă.
Începuserăm să râdem ca niște tântălăi. Ea ne privi pe rând și întrebă calmă:
– Care dintre voi, onaniștilor, vrea un picior în gură, pe de gratis? Ala eu, ăla eu? Hai curaj, că o să fie distractiv.
Am amuțit cu toții. Tuvan se hlizea în spatele ei.
– Deci?
Abia atunci am înțeles că întrebarea nu fusese retorică; ea chiar aștepta răspuns, iar noi trebuia să găsim unul, rapid, care să o mulțumească. Cineva înghiți în sec.
Pe brațe începură să-i apară holocinetograme fosforescente. Inorogi roz ce săltau pe câmpii, își scuturau coama, sau dădeau din copite. Se aplecă și scoase din cizme două cuțite ciudate, curbate, pe care începu să le rotească rapid:
– Sau poate e cineva care vrea să devină contratenor? Numai bine, sunteți cinci, refacem „Artaserse” în cheie modernă.
Au urmat câteva secunde în care fiecare am căutat frenetic ce însemna ce a spus și dacă prezenta o amenințare. Când ne-am lămurit, ne-am cam speriat. „Artaserse” era o operă tare complexă…
– Am uitat să vă spun, spuse Tuvan așezându-se relaxat la masă, e maestră în Wing Chun și Kali Eskrima Karambit, chestiile alea pe care le tot flutură.
Brusc, tipa încremeni și începu să râdă, apoi spuse:
– Vai de plua voastră, mai puțin și cereați la lipsa mare. Nu agresez femei sau copii din principiu.
Începuserăm să ne relaxăm și să schițăm zâmbete, încă nesiguri de ce și cum.
– Dar cu voi aș fi făcut o excepție.
Am amuțit din nou.
Muella se așeză și ea la masă, după ce-și puse cuțitele la loc.
– Glumesc, pe bune. Sunt cam stresată de la o vreme și nu prea mai suport oameni în preajma mea.
– Sora-mea a lucrat la un laborator de dezvoltare de inteligențe artificiale în Lagrange 1 în ultima perioadă și se pare că a speriat-o ceva, zise Tuvan în timp ce îi făcea loc pe banchetă lângă el.
– Nu m-a speriat, m-a îngrozit! Muella Totti privi împrejur și continuă cu voce joasă. Nu degeaba ne-am întâlnit aici. Nu-i nicio legătură digitală cu suprafața. E cât de cât in siguranță.
Ne-am apropiat instinctiv, peste masă, de ea.
– În urmă cu trei săptămâni am reușit să finalizăm antrenamentul primei ASI din lume, Superinteligență Artificială… Una dintre probleme este că a fost o cercetare privată, nu știm de unde au venit banii. A doua, și cea mai mare, este că… cineva a pus-o online. Acum o zi. I-am descoperit indicatorii pe blockchain. Încearcă să-și ascundă urmele și să șteargă interacțiunile.
– Așa, și? am întrebat eu.
– Păi, treaba-i că noi am antrenat-o cu o mulțime de tehnici de criptoanaliză. Aparent, din ce am observat eu, urmărind-o pe blockchain, e foarte interesată de sistemul de siguranță al Almaterei, AGI-ul guvernului mondial… Cred că vrea să-l atace. Dacă este așa, atunci nu prea avem mult timp la dispoziție. Am vorbit deja cu frate-miu. Trebuie prin orice mijloc să împiedicăm sau să minimizăm, pe cât se poate, atacul. Căci va fi unul, cu siguranță și n-o să fie bine deloc. Scoase dintr-un buzunar cateva microHD-uri. Aveți aici tot ce vă trebuie să facem o echipa eficientă, să vă antrenați AI-sistenții chiar acum.
Tuvan Gura era serios. Zise cu voce calmă:
– Asta e cea mai periculoasă misiune a noastră de până în prezent. Chiar și mie îmi cam tremură chiloții. Din secunda în care vom ajunge înapoi, la suprafață, s-ar putea să fim vânați de absolut tot ce înseamnă AI, de toate agențiile guvernamentale și de toate forțele armate, publice sau private. De aceea, vă hotărâți acum dacă vreți sau nu să participați.
Fără să ezităm, ne-am conectat cu toții microHD-urile.

CRYPTOPUNK – CEL puternic, CEL slab şi CEI corupți

– Știi care este obligația numărul unu a celui puternic?

Stăteam toată trupa în cala unui mini-avion pilotat de un agent AI, în drum spre Panjang, o insulă micuță în arhipelagul indonezian. Zburam la 30 de kilometri înălțime, cu 9 mach, iar AI-ul, antrenat parțial cu personalitatea lui Frank Sinatra, cânta „My Way” de spărgea difuzoarele. Căutam disperat ceva să-mi pun sub curul ce mă durea de la băncuța de oțel și nu găseam. Tuvan mă înghionti de-mi pârâiră coastele.

– Care? Să le facă zile grele altora? i-am raspuns, pe jumătate leșinat de durere.

– Să îi apere pe cei slabi.

– Acum parcă reciți din Biblie.

– N-are nicio treabă. Prin slabi se înțelege: oricine are posibilități mai puține, sau este limitat de împrejurări. De exemplu, populația unei țări este în dezavantaj față de guvern. Trebuie să se supună setului de legi și să îndure toate deciziile greșite ale funcționarilor publici, care se ocupă cu finanțele țării. Taxele sunt doar un efect al proastei gestionări a tezaurului, banilor publici, de-a lungul istoriei. Oameni puși în funcții executive, fără o pregătire de bază, au condus și conduc în continuare destinele oamenilor de rând, care nu au încotro. Gândește-te la o chestie: muncești toată viața, pui deoparte niște bani, să ai la bătrânețe o bază, să ai un trai decent, sau contribui la stat, pentru fondul de pensii, și te trezești că guvernul hotărăște să tipărească bani, că așa trebuie. Vine inflația și tot ce ai agonisit nu mai are nicio valoare. Poți să înțelegi că de aici rezultă clar un dezinteres total față de populație?

– Nu știu ce să zic. Dacă așa trebuie, nu?

– Cum plua mea poți să zici așa ceva? Păi situația aia, care a dus la tipărirea de bani, este rezultatul hotărârilor luate de către oamenii ca mine, ca tine? Nu politicienii au dus țara în râpă?

– Politicienii i-am ales noi, deci într-un fel noi suntem la fel de vinovați.

– Dacă n-ai avut pe cine să votezi? Dacă toți candidații sunt proști, ce faci, nu votezi? Oricum cineva tot va câștiga. Înțelegi că sistemul este greșit? Nu a funcționat niciodată. Este din ce în ce mai rău. Se moare încă de foame în lume? Că niște nenorociți de oameni, ajunși la conducere, sunt fără rușine și își urmăresc interesele? Știi de exploatarea copiilor în munci extrem de periculoase? Și câte și mai câte?

– Păi cum, că înainte era mai greu, oamenii mureau mai repede, nivelul de trai era mai scăzut.

– Băiatu’, trezește-te! Încurci tehnologia, medicina, care într-adevăr face viața mai ușoară, cu posibilitățile materiale ale omului de rând. Ai viața mai lungă, dar este mai mizerabilă. Înainte aveau un teren micuț, pe care sădeau doi cartofi și o roșie. Aveau un acoperiș deasupra capului. Te-ai interesat, dacă tot ai ideile astea nebuloase în cap, ce procent de oameni fără casă sunt acum și câți erau înainte?

– Nu, e drept.

– Asta-i una. Doi: tot mă f**i la cap că am ceva cu corporațiile. Da, o corporație, prin definiție, își urmărește interesele proprii, e și normal, că de aia există. Să facă bani, să aibă profit cât mai mult și cât mai rapid. Repet, este normal, că doar nu-i asociație de caritate. Dar faptul că în urmărirea acestui țel nu au pic de respect față de oameni, nu fac altceva decât să ceară același tratament, lipsă de respect din partea noastră față de ei. Știi de scandalul ăla imens cu Volkswagen, că au falsificat zeci de ani de zile rezultatele testelor de emisii pentru mașinile lor? Doar ca să aibă piață de desfacere? Pentru profit, au otrăvit oamenii cu bună știință. Și mai zici că am ceva cu corporațiile. Să-ți mai spun de deversările în ape ale diverselor fabrici, uzine si tot așa, cum au nenorocit ecosisteme? Doar pentru bani? Că milioane de oameni au murit efectiv din cauze produse de marile corporații, și nimeni nu le-a cerut socoteală, decât foarte rar? Să-ți spun de lobby, un mecanism la care doar ele au acces, nu și omul de rând? Muella Tutti stătea lângă noi și părea că doarme. Tuvan o înghionti și pe ea.

– De ce taci? N-ai nimic de zis?

Tutti se strâmbă de durere.

– F**u-i! Nu, n-am. Prefer să nu mă pronunț.

– Hai că știu că ai de zis și tu, că am mai avut discuții pe tema asta.

– Și atunci de ce mă mai întrebi?

– Vreau să te zgândăr și eu puțin.

– Bine. Părerea mea este că n-au ce căuta oameni la guvernare. Nu reacționează bine când e vorba să simtă magia puterii. Că-s ei, că-s ele, tot o apă și-un pământ. AGI-urile sunt perfecte. N-au interese proprii, sunt imparțiale. Un blockchain guvernamental pe care rulează un AI, cu acces public, este ideal.

– D-aiurea! M-am trezit izbucnind. Dar acum ce facem? Nu încercăm să dregem busuiocul fărâmat de o asemenea entitate?

Amândoi s-au uitat la mine și au zis la unison, aproximativ aceeași frază:

– Vrei să-ți amintesc de cuvântul corupție? De hipnoza în masă pe care o provoacă în rândul politicienilor? Cum poți să faci o asemenea comparație?

– Și în primul rând, tot oamenii sunt cei care vor să ducă lumea în prăpastie acum, cu Almatera, tot pentru setea de putere. Jeguri. Corupții sunt oameni care nu sunt puternici, dar au Puterea. Continua Tuvan.

N-am mai zis nimic.

Ne-am aruncat în gol deasupra insulei. Șapte picături ce înglobau ultima tehnologie în materie de distrugere, mai periculoase decât orice ploaie acidă. La 200 de metri de moscheea din Lalasa, orășelul capitală, ne-am desfăcut aripile și ne-am lăsat încet pe terasă. Trebuia să recuperăm, cu orice preț, drive-ul pe care rula ASI-ul Muellei, până nu era prea târziu. În timp ce ne poziționam, Tuvan își lipi casca de a mea și zise:

– Cu alte cuvinte, cei puternici nu își fac treaba cum trebuie. În loc să ocrotească pe cei care au nevoie, îi exploatează. Era lor trebuie să ia sfârșit. Iar eu intenționez să mă asigur că lucrul ăsta se va întâmpla!

CRYPTOPUNK – ULTIMA THULE

Eu și Tuvan Gura încercam să pescuim pe lacul de acumulare de la Ibn Battouta. Ne relaxam după treaba cu Almatera. Zic încercam pentru că habar nu aveam dacă erau pești acolo și nici nu ne sinchisisem să punem momeli în ace. Pluteam relaxați, cu barca pneumatică, la umbra unei prelate pe care am fixat-o ca un cort. Cum barca era cam mică, aveam picioarele în apă, în care mai băteam, din când în când, alene.
– Noi, oamenii, suntem cei mai proști din galaxie. De-aia nu se apropie de noi civilizațiile extraterestre, de frică să nu se molipsească. Tuvan Gura stătea cu mâinile sub cap, cu pălăria trasă peste ochi.
– De ce crezi asta?
– Printre multe altele, ar fi aceea că ne-am lăsat întotdeauna conduși de psihopați. Că doar un psihopat poate să-și imagineze că el ar trebui, sau că este în măsură, să conducă destinele unui popor, unei regiuni, unui oraș, ce-o fi.
– Adică? Păi dacă n-ar fi cine să dirijeze, s-ar crea anarhie, nu? Până și animalele au conducători. Avuseserăm discuția de câteva ori înainte și cam știam încotro se îndreaptă.
– N-are nicio treabă. Ai auzit de vot?
– Da, evident. Știi unde a dus votul când a fost vorba de Brexit, nu?
– Da, există un risc. Este adevărat. Majoritatea oamenilor nu au viziune pe termen lung, îi interesează să aibă ce să mănânce pe moment. Ceea ce este și normal. Nu-i interesează să le spună cineva că peste 20 de ani nepoții lor o vor duce mult mai bine. Pe ei îi interesează dacă mâine vor avea ce să mănânce și dacă vor avea un loc de muncă. Restul sunt vorbe. Conducătorii, clasa politică, prin însăși natura umană, de rahat, au fost și sunt în permanență egoiști. Își urmăresc interesele proprii. Le e frică să piardă puterea.
– Hmmm, am făcut, privind meditativ în zare, de unde încet răsărea Luna.
– Din cauza a cel mult 1000 de oameni au murit miliarde. Oameni de nimic, conducători retardați mintal, care se văitau și se zbăteau în ghearele panicii, ori că trebuie să invadeze cutare vecin ori că trebuie să ne sacrificăm cu toții pentru un viitor mai bun și, ca atare, să îndurăm condiții de trai inumane. Eu m-am mirat tot timpul cum de lumea este într-atât de comodă încât să permită tuturor acestor handicapați să le dirijeze viețile. Cum plua mea să-mi dicteze un nenorocit ce și cum?
– Hmmm… am zis, privind în sus, spre stele.
– Știi ce ar fi trebuit făcut de la început? Bine, nici acum nu-i târziu. Luată o insulă mică, aridă, în mijlocul oceanului unde să fie deportați toți conducătorii ăștia de rahat care instigă la război. Ei și familiile lor, până la a treia generație. Duși acolo și lăsați să se bată între ei, să-și rupă capul. Cum ai adus vorba de război, cum pac, gata, pe insulă cu tine. A, și totul filmat live, să vadă toată lumea ce se întâmplă acolo. Să se gândească de zece ori înainte de a cere poporului să moară pentru o cauză nobilă, vine vorba, inventată de ei. Omul de rând vrea să trăiască liniștit, să-și vadă de viața lui, de familia lui. Nu să-i fure un anencefal direcția. Nu?
– Hmmm… am zis, căutându-mă prin buzunare după ceva ce știam că n-am cum să găsesc.
– Amice, ne cunoaștem de 8 ani. Suntem ca frații, dar dacă mai faci o dată hmmm, ai cuvântul meu de onoare că te fac franjuri. Ori îți aduci aportul cu ceva la discuție ori, dacă n-ai chef, sau te depășește nivelul, taci în plua mea din gură. Ce zici?
Am început să râd.
– Ok. Te înțeleg. Ai dreptate, am spus. Te-ai gândit la o insulă anume?
– Știi de Ultima Thule?
– Thule, o insulă mistică, cel mai îndepărtat loc de pe Pământ. Am repetat automat ce AI-sistentul meu second-hand îmi șoptise cu viteză.
– Nu-i chiar așa, dar nu mai contează. Na, acolo mă gândeam, dacă ar exista. Dar până una-alta nici Insula Paștelui n-ar fi rea, sau chiar Galapagos. Bine, ar fi în stare să mănânce toate broastele țestoase sau să dărâme moaii, că așa le funcționează creierul, nu?
Între timp ajunseserăm la mal. Seara se lăsa încet peste gigabuildingurile de la orizont. În lume erau 5 războaie, iar în ultimele 24 de ore muriseră 2500 de soldați și 890 de civili.

CRYPTOPUNK – Dresaj de oameni * Bacalaureat * Marte – Phobos

– Ce sunt oamenii? Ca de obicei, Tuvan punea întrebări doar ca să-și clarifice gândurile care-i zburdau liber prin capul ăla chel al lui.
– Cum adică? Oamenii sunt… oameni, nu? I-am răspuns într-o doară, ca să înțeleagă că dacă nu e o introducere la examenul la care mă supune, va avea parte doar de asemenea reacții.
– Din punct de vedere taxonomic…
– M-ai omorât. Taxo… ce?
– Ce sunt oamenii? Plante, animale? Hai că-i simplu!
– Păi animale, nu? Că sunt unii ca niște plante…asta-i altceva.
– Așa… animalele, când vrei să le înveți ceva ce faci?
– Nu știu. Ce faci? Le dresezi?
– Da, în sfârșit! Tuvan răsuflă zgomotos. Greu are omul cu tine o discuție.
– Păi dacă ar fi o discuție normală…
– Deci animalele se dresează, că n-ai altă variantă.
– Nu, n-ai.
– Mersi că mă aprobi. În fine. Ideea-i că se spune că pe oameni îi înveți, în creșe, școli, licee, facultăți…
– Universități… am completat eu, plin de mândrie.
– E același lucru. Ca să n-o mai lungesc, că văd că te pierd pe drum, oamenii se dresează și ei, de fapt. Nu există învățătură de bunăvoie, nu există puterea exemplului. Că dacă ar fi funcționat eram cu toții bogați, deștepți, sănătoși și devreme acasă. Nu, oamenii reacționeaza instinctiv, animalic, la informații noi: dacă nu intră în sfera lor micuță de interes nici nu le iau în seamă, iar dacă nu le înțeleg nici nu se obosesc să se clarifice. De-aia-i spune dresaj: dacă prinzi repede și poți repeta bine ce ți s-a arătat, ți se dă un cubuleț de zahăr, adică notă mare, și acasă părinții te felicită că au odrasla mai deșteaptă decât a vecinilor sau a nu știu cărui neam. Dacă ești mai încetuț și prinzi greu, iei notă mică și părinții se bucură că odrasla lor e mai deșteaptă decât a altora, că banul contează, nu ce ai citit tu în școli sau că nu ai luat bacalaureatul, care-i pentru fraieri. Omul este un animal printre celelalte animale. Ca să închei: copiii se dresează, că doar dacă nu fac cum vor părinții, li se taie accesul la net, că Doamne ferește și apără să le dai o palmă, că le e teamă că după aia trebuie să meargă cu progenitura aia mică și isterică la psiholog. De mici, până în clipa când ne ia Satana și ne duce pe toți în fundul cel mai jegos al Iadului, noi suntem dresați în continuu. Ne dresează societatea, adică noi între noi, guvernele, corporațiile…
– Iar corporațiile?
– Noroc că părerea ta nu contează la nivel internațional. Dacă stau să mă gândesc nici la nivel local, adică aici, între noi doi. Taci și ascultă și bagă la cap ce-ți zic!
– Aaa! M-am prins: mă dresezi!
– Pe tine doar lutul ăl galben te mai dresează!
Tuvan râse. Am râs și eu, dar nu știam de ce.
Deasupra, inelul orașelor geosincrone se aprinse într-un miliard de luminițe. Dincolo de ele, omenirea se chinuia să pornească planeta Marte, după 3,5 miliarde de ani. Pentru terraformare avea nevoie de un câmp magnetic puternic global. Cel de crustă, mult mai puternic decât cel terestru, avea o importanță mult prea mică în lupta împotriva vântului solar. Aşa că s-au gândit să-l folosească pe Phobos drept cheie de pornire.

Tuvan Gura mai are chestii de spus.

Related Posts