(Sau dependența, entuziastă, de prea multă tehnologie)
Introducere în te(a)mă. Vreau să scot în evidență de la bun început: poziția mea este o excepție. Recunosc, sunt foarte puțini oameni, o minoritate, cei care se îndoiesc de rolul benefic al exploziei tehnologice și al dependenței de IT din zilele noastre. Voi ne numiți înapoiați, neadaptați sau neo-luddiți. Noi vă numim: periferice pc, periferice gaming, virtual-addicted sau zombIT, zombi ai IT-ului…
Dar, odată ce [bine că] a trecut Secolul XX, care a fost cel mai tehnologizat dar și cel mai sângeros de până acum, a venit vremea să admitem că Știința nu este nici Cenușăreasa, dar nici Regina Balului, a vieții noastre pe Pământ… Iar unealta făurită de ea, Tehnologia – nu este nici mai utilă, nici mai inutilă pentru destinul nostru, decât pensula Artei… decât icoana Religiei… sau decât bagheta magică a Metafizicii. Toate ne sunt necesare – și, în același timp, putem trăi fără ele. Pentru că viața noastră nu e alcătuită numai din informații coerente și logice, ușor de transformat în biți, ci și din: sentimente, vise, atingeri, speranțe și temeri, întrebări și mistere. Întrebări la care știința nu are nici un răspuns – sau sunt răspunsuri trunchiate, false, răspunsuri din plastic, inodore, insipide… Va trebui să recunoaștem într-un final: răspunsurile științei nu ne fac automat să fim și mai fericiți.
De ce am eu această poziție Anti-Tehnologică? Dacă oamenii, în general, ar fi împotriva Tehnologiei, aș fi primul care să îi iau apărarea. Aș fi partizanul din tranșee al IT. Dar nu e cazul. Vai… avem prea multă tehnologie, așa cum se vorbeste despre over-population, se poate vorbi despre over-technology, în orice caz prea multă obsesie pentru tehnologie, devenim zi de zi, tot mai mult, ceea ce eu am denumit ZOMBIT = zombies ai IT-ului… Și poate că noi, scriitorii de SF avem o vină în răspândirea generalizată a acestei pasiuni pentru gadgeturi și aplicații, a acestei dependențe, a acestei molime… Și, acum, o responsabilitate în a o face vizibilă, ca boală a începutului de Mileniu.
Și pentru că în toate trebuie să existe un Echilibru, am trecut de partea cealaltă a baricadei și voi fi, în secolul XXI, un luptător împotriva TT = Tehnologiei Triumfătoare, un fan al Vieții Simple.
Fără însă a exagera în detrimentul altor semeni, așa cum a făcut Ted Kaczynski. Binele făcut cu forța, se cheamă comunism. Sau updatare insistentă, așa cum se întâmplă îndeobște, chiar acum. Vrei să te miști, vrei să trăiești? Downloadează. Și asta. Și asta. Na. Mai ia. Abonament. Nu ne interesează dacă vrei sau nu vrei. Să-ți rămână în gât.
Fundamentalism eco (în contrapondere cu fundamentalismul tehnologic https://www.counterpunch.org/2008/08/25/technological-fundamentalism/). Theodore Kaczynski a fost un matematician american și un eco-extremist, pe care viziunea sa teroristă privind stoparea tehnologiei l-a dus într-o celulă a închisorii de maximă siguranță Admax din statul Colorado. Iubea viața simplă, a avut-o, tot timpul care i-a mai rămas la dispoziție…până în 2023, când a murit.
1971 . Fosta eminență universitară se izolează de lume, în modesta lui baracă din munți, precum Thoreau, departe de civilizație… Dar ceea ce îl radicalizează, cum se spune astăzi, a fost momentul în care o mare companie a decis să radă poiana paradisiacă pe care o privea în fiecare zi pe geam – și să o transforme în autostradă.
1972 . După ce a trimis câteva bombe prin poștă (destul de sofisticate tehnic, e drept…) Kaczynski expediază un mesaj din sălbăticie, promițând că „renunță la terorism” dacă două mari ziare îi vor publica manifestul. (Iată o modalitate nu tocmai bună de a convinge editorii.) Titlul era: „Societatea industrială și viitorul ei”, iar intenția mărturisită a autorului și făptașului era „atragerea atenției asupra eroziunii libertății umane datorită avansului tehnologic și a implicațiilor ce rezultă din aceasta”. (Manifestul „Unabomber” a vândut doar în prima zi a publicării, 850.000 de exemplare. Acum, chiar și combătută, cartea a ajuns, totuși, un bestseller.)
Eu însă nu pun pe primul plan eroziunea libertății umane – deși toți devenim niște roboți și urmăm toți aceleași ritualuri ale consumerismului – ci vreau să pun accentul pe altceva, care ar trebui să ne doară. Alienarea individuală și socială datorită excesului tehnologic, îndepărtarea oamenilor între ei prin prea multă comunicare artificială!
2007 . „Este Ted Kaczynski un savant nebun, sau «nebunia» sa este doar o manipulare mediatică? Este Ted Kacyinski un nou Don Quijote într-o lume apăsată de indiferenţă? Ne aflăm în pragul prăbuşirii civilizaţiei industriale şi în faza premergătoare unei revoluţii antitehnologice…?” întreabă Ovidiu Hurduzeu, în cartea pe care i-o dedică.
În fine, trec anii, 2016. Teroristul ecologist afirmă public, din închisoarea care este lumea lui: „Voi rupe 20 de ani de tăcere și voi spune totul… cu o singură condiție! Ca acel jurnalist care mă va intervieva, să înțeleagă că nu sunt nebun!”, scrie Daily Mail.
Finis Naturae. Lupta Omului cu Natura, trâmbițată de sistemele politice totalitare, a luat sfârșit. S-a ajuns la un climax. Omul a învins natura. Acum, ce facem? – cu natura, cu viața noastră, cu noi-înșine?…
Sefiștii au fost întotdeauna pe val. Dar au fost și primii la ghilotină – niște oi negre ale turmei. Nu e o noutate. Așa că a fi scriitor de science fiction și a fi împotriva tehnologiei, este ceva de înțeles, chiar de dorit, acum! Iar menirea SF-ului tocmai aceasta a fost: de a avertiza asupra unor consecințe, nu de a face reclamă unor produse!…
Accentul pe care l-am pus și îl voi pune eu – nu este împotriva IT-ului că ne ia locurile de muncă sau că internetul e controlat de hackeri și conspiraționiști mai mici sau mai mari, ci – mie mi se pare evident și îngrijorător lucrul acesta: interesul exagerat pentru internet, tehnologie, realități și socializări virtuale – ne dez-umanizează – și ne de-socializează! Nu îl mai vedem pe cel de lângă noi, care trece pe stradă, ori stă la masă chiar în fața noastră – și astfel comunicarea socială reală dispare, iar relațiile sociale și societatea în ansamblul ei, riscă să se dez-integreze! Integrare în „Realitatea Virtuală” tot mai perfectă, 2D, 3D, 7D, 9D, 360° – și dez-integrare socială aproape totală. Dezinserție de retină, de cortex și de suflet.
Iar greșeala, pare să vină de la Inchiziția Științei. Ateii – „minoritatea care contează” – devin triumfători și își impun punctul de vedere, cel „pozitivist”. O spune un ateu. Dar Cunoașterea umană nu e numai rațională, logică, atât de simplu de cuantificat prin 0 și 1! Există și alte modalități de Cunoaștere… Este ceea ce am numit eu, folosind un acronim, Cunoaștere ȘARM (Știință, Artă, Religie, Metafizică)… Ce să mai spunem de alte „cunoașteri” mai mici sau mai puțin studiate, cum ar fi cunoașterea afectivă, sau cunoașterea tactilă – pot fi ele transferate unui computer?… Doamne ferește!…
Foldere cu password. Permiteți-mi să încep cu doar câteva citate, ca să nu am impresia că vorbesc singur…:
„Major anti-technology movements will be active în the U.S. and elsewhere by 2030,” – a prezis Francis Collins, conducător al „Human Genome Project”, în 2001.
Filosoful german Martin Heidegger a scris, se pare (mult mai devreme): „Nu suntem liberi nicăieri, atât timp cât suntem înlănțuiți de tehnologie”.
„The development of full artificial intelligence could spell the end of the human race” a avertizat însuși Stephen Hawking, renumitul astrofizician, dependent la propriu de tehnologie, în scaunul său cu rotile, supersofisticat din punct de vedere tehnologic.
În 2010, savantul și informaticianul David Gelernter, de la Yale University, chema efectiv la o Mișcare Anti-Internet. Citez, apud Deutsche Welle: „I think it would be tremendously valuable, not in the sense of a destructive Luddite movement that makes it a practice of destroying computers. But a group of intellectual dissent that asks us to slow down, that asks us to evaluate what we have achieved, that asks us in practical terms what we have gotten for our money, asks us what environment our children are growing up in.”
Şi acum, o nouă, ori veche, poziționare. „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai importantă decât relațiile interumane. În lume va exista o generație de idioți, care va ști să butoneze aparate mai inteligente decât ei”. Este un citat atribuit lui Albert Einstein – și chiar dacă este apocrif, fals, el a devenit „viral” pe internet, ceea ce înseamnă că undeva, în subconștientul nostru colectiv, ne macină cumva această idee… Eu nu aș spune o generație de idioți, de proști – chiar dacă „telefoanele inteligente” chiar asta urmăresc, prin crearea dependenței și prin cronofagie – distrugerea interesului pentru spațiul și timpul real – ci, aș spune, se creează aparent o generație de ne-oameni. Sau, oricum, altfel de oameni decât cei de până acum, naturali.
Adeptii trans-umanismului, post-umanismului, pot să își frece mâinile – Omul Nou a apărut deja și îl doare în pișcă de ce discutăm noi aici: el stă cu head-phone-urile în urechi, ochii înroșiți în monitor și mâna pe mouse – gata să își sacrifice timpul, care este viață, viața lui reală, pe altarul Realității Virtuale. Prin RV înțeleg nu numai jocurile care au devenit pur virtuale (dați o căutare pe internet dacă nu credeți, nu veți mai găsi ascunsa, șotron sau fugărita…). Prin virtualitate, prieteni virtuali, eu înțeleg și relațiile la distanță sau cu oameni necunoscuți, care contează, acum, infinit mai mult decât oamenii din jur, pe care îi întâlnești pe stradă, vecinii tăi, colegii tăi de serviciu, rudele… Cine este un prieten real? – am fost întrebat. Simplu: cel care poate să îți dea un pahar cu apă când ai nevoie. (Să nu îmi spuneți acum de drone…) Să te îmbrățișeze când ești trist. (Să nu pomeniți de roboții domestici…). Să te înțeleagă și să te compătimească. (No way, AI!…)
Buturuga mică și giga-carul. Opoziția, chiar dacă slabă, este de preferat unei unanime aclamări a tehnologiei triumfătoare și a corolarului său absolut, Internetul. Nu m-a interesat fotbalul prea mult, dar întotdeauna am ținut cu echipa mai prost cotată, pentru că, instinctiv, am simțit că e nevoie de un Echilibru, în toate. Iar ca scriitor de science fiction am mers întotdeauna în contra curentului, în răspăr – pentru că asta e menirea noastră în ficțiunea speculativă, să vedem ceea ce alții nu observă, să fim dacă nu împotriva, atunci alături de Curentul principal, să fim, dacă vreți, cu un ochi în lumea aceasta și cu un ochi în lumea care va veni, bună sau rea. Spuneam cândva că SF-ul nu înseamnă evazionism, ci e cel mai bun barometru al Prezentului. Altădată, în huiduielile generale, am afirmat că SF-ul și-a făcut datoria, SF-ul poate să moară. Conform direcției lansate de părinții Jules Verne și H. G. Wells, i-am obișnuit deja pe oameni cu lucrurile (și locurile) noi (Verne), de asemenea cu acceptarea consecințelor acestor lucruri noi în viața noastră (Wells)… Acum, orice cioban pe câmp are smartphone și orice gospodină a auzit de teoriile conspiraționiste SF, clone și religii UFO – care ne transformă din făuritori ai uneltelor, în unelte ale unor făurari.
Ei bine, îmi retractez acum depoziția: SF-ul nu a murit, doar că trebuie să îi inversăm direcția. Săgeata de interes. În direcția aceasta de până acum, merge la unison toată lumea, e banal, nu vedeți?… Filmele cu subiect SF nu mai au eticheta SF, iar jurnaliștii spun că „realitatea bate filmul”… SF.
Revin la citatul einsteinian cu pricina, fals sau nu, dar care a fost comentat și de către jurnaliștii britanici de la Daily Mail. Iată analiza făcută de ei, în 2015, reformulată cu expresiile mele…
Chiar și ieșind la o bere cu prietenii, ori într-un peisaj superb, ori conducând bicicleta, uneori chiar mașina, ne simțim lipiți de telefonul nostru mobil, de parcă am aștepta ca de acolo, în orice secundă, să izbucnească mântuirea noastră materială, sexuală sau de orice altă natură. Efectul este dezumanizator – nu ne mai privim în ochi interlocutorul, nu ne mai interesează ce se întâmplă în jurul nostru, ci ni se pare mai interesant, mai pertinent ceea ce se petrece pe rețeaua de socializare la care suntem cuplați. (Femeile se pare că sunt încă și mai dependente decât bărbații de această lume virtuală care imită, înlocuiește sau caricaturizează lumea reală pe care am părăsit-o.)
Traficul cu speranță care face beep pe mobilul tău, a înlocuit mătăniile și apa sfințită de la biserică. Nu ne mai mărturisim păcatele în fața unui preot și bucuriile în fața unui prieten real: avem pentru asta, tot timpul la îndemână, o bucată de metal! Și aceasta o spun britanicii, o națiune civilizată, nu-i așa, într-un articol actual!
Egoismul IT. Nu sunt ceea ce am, ceea ce cumpăr – sunt ceea ce creez, ori dăruiesc altora. Să fiu sincer, în goana după gadgeturi IT și noi jocuri virtuale la modă, nu văd nici o creativitate. Văd numai supunere, conformare la un joc dictat de către alții, uniformizare. Crearea unei necesități artificiale. Marketizarea nu numai a produsului, ci și a clientului. Îndobitocire în masă prin zombificarea cu noi și noi generații de smartphones și smartphone-addicted. ZombIT, am numit eu noul specimen, noua specie… Inclusiv programatori care, pentru un ban în plus ori pentru faimă, taie craca de sub picioarele altora, ba chiar și propria cracă!…
Dealerul de droguri nu își consumă niciodată propriul produs. Știați că producătorii de jocuri virtuale nu se „joacă” deloc în timpul lor liber (am stat de vorba cu un asemenea producător de vârf!), iar managerii rețelelor sociale virtuale au „negri”, care le țin locul pe rețele, ca să nu piardă timpul ei cu așa ceva?…
Religii personale pot fi multe, nu numai cea pe care o hulesc ateii fundamentaliști, fervenți… doar că nu le recunoaștem ca pe niște religii, de exemplu: fanatismul față de Job, față de bani, ori credința noastră nestrămutată și dependența noastră de Tehnologie… Țin minte, un adolescent îmi spunea, într-un interviu: computerul este biserica mea, iar internetul este modul meu de a mă ruga… Către cine? Către spațiul virtual, desigur, noul „prieten imaginar”…
Ca să fiu clar. Faptul că oamenii mergeau în aceleași autobuze și nu aveau la ei un device la care să se holbeze tot timpul, aducea mai multă coeziune socială. Dar egoismul, individualismul, autismul generalizat – au învins. E mai comfortabil să mergi cu mașina ta personală, să nu fii nevoit să privești moacele celor din jur, din autobuz. E mai comod să te uiți pe Google Maps, decât să întrebi un necunoscut pe stradă să îți spună o adresă. Nu mai rugăm pe nimeni să ne facă o fotografie acum. Pentru că avem selfie și avem în plus… selfie stick!
Dar atunci, să nu ne mire faptul că devenim din ce în ce mai indiferenți unul cu celălalt, dacă nu chiar mai ostili. Că prieteniile reale, devin virtuale. Că idealizăm relațiile la distanță, ferindu-ne pe cât posibil de întâlnirile fizice, ca în „Solarienii” lui Asimov. Că noile generații nu mai sunt interesate de găsirea unui partener, real, de viață. Că apar grupuri cu sensibilități extremiste care simt nevoia să se opună blocului neutru majoritar. Că ne căsătorim tot mai târziu sau deloc, [în țara superdezvoltată care e Japonia, la 40 de ani, există o generație de bărbați ce se complac în relații cu partenere virtuale, spunând că așa e mai simplu și mai puțin constrângător]. Așadar preferăm internetul în locul sexualității și a grijii copiilor. Și ne simțim, în intimitatea noastră netulburată, tot mai singuri. Iar sinuciderea, dacă e un joc virtual, e chiar drăguță. Vezi Balena Albastră. Care vine pe internet.
Lasciate ogni speranza, voi che log in. Tehnologia a învins. Excrescența in-umană a umanității a intrat, din afara noastră, în noi. Lupta omului cu natura și cu ceea ce e natural, a luat sfârșit. Și nu îmi fac nici o speranță că voi convinge pe cineva să renunțe la virtual. Urmează ca Inteligența Artificială să arunce la groapa istoriei tot ce e desuet, ineficient, risipitor de resurse, incoerent și impredictibil. Tot ce nu poate fi cuantificat într-un soft, o aplicație – nu merită postat, brevetat, implementat și marketizat. „Nu vă rugați la mine, eu sunt AI. Și nu am mizericordie, ci doar Eficiență. Tot ce nu se transformă în biți și bitcoins, merge la Recycle Bin. Și despre iubire sau milă, să îi spui lui mă-ta, care te-a facut.”
Selfie, selfish, suicide.Self-satisfaction and Self-imolition.
Am devenit cu toții o rasă nouă semi-umană, tastând în neștire pe aparatele pe care le avem în dotare, fiecare izolat în camera lui. Gadgeturi din ce in ce mai ieftine, accesibile, cu care ne consumăm un timp din ce în ce mai irelevant.
Stau în casă. Iar când ies totuși pe stradă…, din necesități absolute, nu mă uit la alți zombi ca mine, nu mă uit la cer sau la pământ, ci doar la micuțul obiect pe care îl țin în mână și care, vai, mă trădează CĂ AM DEVENIT, ȘI EU… ZOMBIT!
În final, ce ne putem dori altceva decât un selfie cu un alt Zombit, de postat imediat pe „rețelele sociale”?… Da, eu sunt acesta… Sau am fost.
…„Ştiu că sunt un tâmpit… Dar când mă uit și văd alti zombiţi în jur, prind curaj”… (apud Ion Creangă).
…E o luptă pierdută, bineînţeles. Sunt un pompier care se joacă, riscant, cu focul. Sunt un dinozaur petrificat. …Și voi publica acest comentariu, desigur, pe internet!…