Cel mai mare Festival dedicat s.f.-ului și științei din Europa, UTOPIALES, se va desfășura, ca de obicei, în orașul unde s-a născut Jules Verne, Nantes. Locul este „LE CITÉ DES CONGRES DE NANTES”.
Din cauza pandemiei de Covid-19 cea de-a 21-a ediție va avea un program special. Nu se va ajunge la numărul uriaș de participanți direcți din edițiile anterioare (între 50.000 și 60.000). Nici veniturile nu vor mai acoperi cea mai mare parte din cheltuieli, existând o gratuitate pentru cei care se înscriu online.
Echipa de organizare, condusă de ROLAND LEHOUCQ, președintele Asociației Festivalului Internațional de Science-Fiction din Nantes, a invitat 176 de scriitori, artiști plastici, regizori de film, creatori de jocuri video, critici.
Un „pôle ludique” adresat copiilor, și nu numai, an de an crescător, contribuie la programul bogat al celor patru zile de UTOPIALES: 29, 30, 31 octombrie și 1 noiembrie.
Pentru cei interesați, programul complet al UTOPIALES îl găsiți aici: www.utopiales.org/edition-2020/le-programme/, dar numai recontres & tables rondes/întâlniri și mese rotunde.