TROIZI

Droizi interpreți. Roșii. 

Traduceri de toate felurile. Cod de mașinării. Întărirea puterilor din câmpul de identitate al droizilor. Calcularea șanselor și probabilităților de intrare. Programare. 

BD80 se sprijinea cu spatele de hornul înalt de aproximativ două sute de metri al unui transformator de atmosferă. Oamenii trecuseră probabil cu vederea faptul că Ceres avea o masă prea mică pentru a putea menține o atmosferă de durată. Sau poate că au ignorat acest fapt. Oameni, ce să le faci. 

BD80 ar fi putut să prezică asta, desigur. Mai exact, ar fi putut calcula probabilitatea ca Ceres să mențină atmosfera artificială. Atunci oamenii ar fi fost cel mai probabil triști. Acum ei plecaseră și droizii nu aveau nevoie de transformatorul de atmosfere. Cel puțin nu în scopul în care fusese creat. Să se sprijine de horn pentru a mai debarasa de greutate motoarele de serviciu, asta mai mergea. 

BD80 cocheta cu gândul de a se pune în Standby, dar, oricât de econom ar fi vrut să fie cu celulele de energie, demersul ar fi fost prea periculos pentru el. Ceres nu era un loc sigur. Cel puțin nu pentru un droid uman cu un singur picior în funcțiune. În cele din urmă a decis să își răsfețe vizorul cu o privire spre univers. 

Puținii oameni cu care a mai avut de-a face atunci, înainte de plecarea lor, fuseseră mereu încântați de această priveliște. Să fie în mijlocul a mii de blocuri de piatră ce călătoresc prin spațiu era o experiență deosebită pentru oameni. Doar că distanțele dintre asteroizi nu se comparau cu cele dintre acumulările de gheață si piatră dintre inelele lui Saturn. Sincer spus, spațiul din jurul lui Ceres era mai degrabă sărac în asteroizi. Totuși, oamenilor le rămăsese sentimentul că se plimbă pe o autostradă de asteroizi prin spațiu. 

BD80 putea distinge cel mai apropiat corp ceresc. Lumina soarelui nu era de prea mare ajutor aici, deoarece înăuntrul centurii soarele apărea doar puțin mai mare decât celelalte puncte luminoase. Oricum, vizorul lui BD80 întrecea acuratețea ochiului uman de câteva ori bune. 

Așa observă traficul aerian de deasupra sa. Trei nave în același timp nu erau chiar ceva obișnuit. BD80 își dădu seama că două din cele trei aeronave erau angajate într-un concurs sau poate într-o urmărire. Cea de-a treia urma să se încrucișeze cu traiectoria lor la o altitudine mai mică, dar nu părea a fi implicată. 

  Dintr-o dată, BD80 auzi un pârâit în spatele lui. Făcu o mică săritură și șchiopătă câțiva pași înainte, în ciuda piciorului stricat. Abia începuse să se uite după sursa zgomotului, când observă ceva metalic pe locul unde stătuse adineaori. BD80 se apropie și recunoscu forma unui picior în praful din fața sa, un picior nou nouț de care ar fi avut atâta nevoie. Nu era roșu ca tot restul pieselor sale, dar era un picior. Se repezi asupra piciorului și se ascunse cu el sub proiecția unui zid. 

Oare îl văzuse cineva?

Oare văzuse cineva piciorul?

BD80 pândi, cu toate simțurile amplificate la maxim. Existau câmpuri de identitate a altor droizi în apropiere? Scană și așteptă. Nimic nu se întâmplă. Nimeni nu veni să recupereze piciorul. Nimeni nu îi reproșă că îl luase. Cele trei aeronave dispăruseră de deasupra sa. 

În sfârșit, mai exact după 5,4534344 secunde, își setă simțurile din nou în modul obișnuit și se ocupă de descoperirea sa. Era într-adevăr un picior stâng, mărimea standard! BD80 nu mai putea de bucurie, deși sentimentele sale de fericire erau mai degrabă rezultatul unei nevoi de a se simți împlinit. Trecuse de la 0 la un 1. 

De obicei picioarele nu cad din cer. Cu atât mai puțin picioarele stângi. Ce coincidență! O situație cu o rată de probabilitate mai mică de 0, 0325 de procente. Dar BD80 nu avea timp să își estimeze șansele acum. Existau lucruri mai importante de făcut! Ca tot restul droizilor umani, avea nevoie de extremități funcționale. Vechiul său picior stâng nu mai era în stare de funcționare. Încheieturile își atinseseră limita, iar comutatoarele de energie consumate. BD80 s-a împăcat demult cu ideea de a fi nevoit să își petreacă restul zilelor pe acel asteroid.

Ceres, în anumite circumstanțe, în mod sigur nu era o alegere foarte rea. Cel puțin nu pentru BD80, unul din puținii droizi interpreți rămași. Cum nu era cazul pe alți asteroizi, aici exista o piață neagră pentru ulei și alte necesități. Abilitățile sale de traducător se numărau printre modalitățile de plată considerate de valoare și exista mereu un cod de mașinărie, care era diferit de celelalte. Traducând nu a avut niciodată dificultăți, ba chiar a înțeles în decursul anilor cum să își formeze un cerc de clienți. Acest lucru îi permitea chiar să se ocupe, din când în când, de reparații și îmbunătățiri. Doar un picior nou nu avusese până acum ocazia să găsească.

Soarta de a fi incomplet sau de a nu funcționa corespunzător o aveau mulți droizi în afară de BD80. Aici pe Ceres li se întâmpla multor droizi să ajungă în situația lui BD80. Ajungeau să fie învechiți, ieșiți din uz, defecți. Era un mic ghetou situat pe un ghetou mai mare. Căci Ceres era doar o locuință printre mulți asteroizi populați din Centură.

BD80 își amintea.

Incidentele din 2101 au determinat guvernele Pământului să scoată definitiv din funcțiune droizii. La momentul respectiv existau peste un miliard de droizi pe Pământ. Doar patruzeci de mii dintre aceștia au fost trimiși în Centură. Restul au fost distruși. Droizii care au fost trimiși în centura de asteroizi au fost însărcinați cu exploatarea unor mine pentru a căuta minereuri foarte importante pentru Pământ. Sau, în cazul lui Ceres, droizii au trebuit să caute apă. Sau să se ocupe de mentenanța mașinăriilor. Sau chiar de mentenanța altor droizi. Sau să descifreze coduri ale mașinăriilor. Numai patruzeci de mii. Totodată nu se găsi niciodată o vină pe care să o poarte droizii. Omul a creat roboții, din lipsa unui model mai bun, după propriul său chip. Chiar și felul de a gândi și de a acționa, specific omului, a fost adăugat în corpurile droizilor. Și astfel și greșelile. Slăbiciunile omului, contradicțiile sale.

Când se ajunse la o creștere a ratei de mortalitate în anul 2101, pentru care droizii au fost trași la răspundere, se schimbă mai întâi opiniile și în final politica oamenilor. Mișcări care au fost cândva pro-droizi, cereau acum luarea unor măsuri drastice.

La un moment dat cedaseră cei de la putere și au fost nevoiți să dezactiveze droizii. Doar o mică parte a putut lucra în continuare pentru oameni în centura de asteroizi.

Patruzeci de mii de roboți, împărțiți pe șaptesprezece Asteroizi pe tot cuprinsul centurii. Droizi tactici. Droizi constructori, droizi transportori, droizi săpători și droizi interpreți. Toți aceștia s-au transformat aici în astroizi, aflându-se pe asteroizi, sau pe scurt, aceștia au fost numiți troizi.

Cu trecerea anilor, droizii s-au învechit. Încărcarea acumulatorilor nu era problema principală. Ci componentele mobile, legăturile, transmisiile și motoarele, care se uzează în timp. La un moment dat ceda o piesă, trei săptămâni mai târziu, o alta. Piciorul său stâng mai atârna de el ca o relicvă ce îi amintea de mobilitatea pe care o avea în trecut. Din unu se făcu din nou zero.

Dar atunci a apărut piciorul cel nou chiar în spatele lui în murdăria asteroidului.

BD80 nu se încumeta să ruleze o verificare a compatibilității. Dacă ar fi aflat acest lucru un om, s-ar fi pornit o vânătoare ce avea ca premiu acel picior. Iar el nu ar fi rezistat în acel caz.

Așadar se debarasă de bolțurile de presiune, deschise curenții de motivație și a renunțat la vechea piesă. Piciorul cel nou deținea o conexiune standard, ceea ce făcea atașarea mai simplă. Așteptările lui BD80 s-au împlinit. Software-ul său acceptă noua piesă, încheieturile zbârnâiră, ca și când ar fi așteptat un nou droid. Acum piciorul era al său. 

Un conector rămase nefolosit și se legăna încoace și încolo. O conexiune tetra putea fi citită doar de un droid tactic. Un simplu droid interpret nu era echipat pentru a putea citi astfel de conexiuni. Conexiunile acestea duceau de obicei la magazii de date, spații de stocare mari, care, din cauza nevoii de a economisi spațiul, erau amplasate mai degrabă în picioarele droizilor și nu în zona toracelui. BD80 privi spre cerul înstelat și văzu nava. Mica aeronavă fixă în acest moment o lumină de căutare. Direct pe el!

Pleacă de aici, se repezi BD80.

Din fericire dispunea acum de două picioare cu care se putea deplasa rapid prin câmpia micuță și peste vechile locuințe ale minerilor. Lumina îl urmări. BD80 simțea apropierea navei, care se stabiliză pentru a ateriza.

Cu toate acestea, BD80 a ajuns aproape de primul complex de locuințe. Mai avea cincizeci de metri.

Droidul interpret nu voia să predea noua sa proprietate fără să lupte pentru ea. BD80 se temea că cei ce îl urmăreau se așteptau la acest lucru din partea lui. Cel puțin calculă o probabilitate de 99,64325673 procente ca acest lucru să fie adevărat. 

BD80 s-a întors.

Nava ateriză chiar în spatele lui. Trapa se deschise și din spatele ei au țâșnit doi droizi de interceptare.

Droizi de interceptare. Portocalii.

Concepuți inițial cu funcția de droizi de transport, aceștia aveau roți în loc de picioare și se puteau deplasa astfel foarte repede. Având de cărat greutăți mari în trecut, priza extremităților superioare ale droizilor este fixă și aproape imposibil de desprins.

Acum funcționau ca vânători, prizători, paznici.

BD80 știa că trebuia să ajungă la intrare înaintea urmăritorilor. Trebuia să ajungă!

Nu trebuia să se lase capturat.

”Nu mă prindeți voi”, gândi el. ”Cel puțin nu atât de ușor”.

Câmpurile de identitate ale droizilor de interceptare erau suficient de puternice încât să îi permită lui BD80 să le afle identitățile. Prin interfața liberă i-au arătat cum își putea organiza evadarea.

BD80 a calculat o șansă de sută la sută de a putea scăpa de urmăritori în interiorul complexului. Acest lucru fiind posibil, presupunând că mecanismul de închidere al zonei etanșe din interiorul complexului era intact.

Câmpurile de identitate ale droizilor erau tot mai puternice, însă intrarea era deja aproape. Trei, poate patru ultimi pași, după care BD80 închise compartimentul și auzi o bufnitură atunci când droizii s-au lovit de peretele metalic. Două din cele trei identități au dispărut imediat. A treia slăbi în intensitate.

– Nu este rău pentru un droid interpret.

BD80 nu avea nevoie să se întoarcă din poziția în care se afla. A recunoscut identitatea din spatele său. Un droid tactic, bineînțeles.

Droizi tactici. Negrii.

Droizii negri sunt dotați cu un torace supradimensionat, patru brațe și se deplasează pe patru picioare. Mai demult fiind programați ca războinici, ei trebuiau să stimuleze strategic minele. În primii ani a funcționat acest lucru în centură, dar în momentul în care, unul dintre ei, ZAK47 își pierdu bolțurile blocatoare într-un accident, s-a reactivat vechea programare care preluase controlul. ZAK47 a stabilit un sistem ierarhic pe Ceres și i-a eliberat și pe restul droizilor tactici de blocatoare.

Droizii portocalii, de capturare, au acceptat cunoștințele tactice ale celor negri ca lege nouă. Droizii rămași s-au introdus și ei în noul sistem în lipsa altor comenzi de operare.

– Cu siguranță nu este de mirare că ne întâlnim, BD80.

BD80 și-a dat seama de situația delicată în care se afla. Droidul negru era flancat de doi portocalii. De data aceasta nu exista scăpare. Cel puțin nu una peste 0,263535 procente.

BD80 știa deja cu cine avea de a face. Toți droizii din câmpul de identitate din jur îi cunoștea numele, ZAK47. Cel mai mare dintre cei mari. Din propria grație.

ZAK47 se ridică în fața lui BD80 la înălțimea sa originală și în scană îndeaproape pe acesta.

– Putem comunica foarte simplu prin câmpurile noastre de identitate. Absolut liniștiți. Putem chiar să cădem de acord asupra unei criptări astfel încât ceilalți să nu ne audă, iar eu te voi interoga. Însă liniștea nu este dramatică.

BD80 nu a răspuns. Nici verbal și nici prin câmpul de identitate.

– Ai un picior nou, își continuă ZAK47 monologul.

Acest lucru era evident. Piciorul era colorat gri cu alb, iar restul pieselor lui BD80 erau roșii. Nu avea niciun motiv să răspundă. În schimb, BD80 a încercat să se poziționeze mai bine pentru o nouă încercare de evadare.

Indicațiile mute ale droidului negru îi trimiseseră pe cei portocalii în imediata apropiere a lui BD80. Aveau ghearele pregătite, însă le-au păstrat încă închise.

– Nu există scăpare, spuse ZAK47.

BD80 își schimbă strategia.  

– Lasă-mi, te rog, piciorul. Am căutat de săptămâni întregi…

ZAK47  l-a întrerupt.

– Nu vreau deloc piciorul tău. Am nevoie doar de datele care sunt salvate în memoria sa.

– Date, salvate în memoria piciorului?

– Sună nebunesc, nu-i așa? Aceste date conțin indicii, care duc la un artefact ce se află aici, în centura de asteroizi.

– Și ce poate face acest artefact? Întrebă cu voce joasă BD80.

– El poate uni masa asteroizilor și să le schimbe traiectoria, completă ZAK47.

Îmi rezerv întrebarea ”cu ce scop?”, gândi BD80. Însă câmpul său de identitate îi transmise întrebarea lui ZAK47.

– Deoarece omenirea va plăti pentru păcatele sale. Acum ZAK47 a devenit cu adevărat dramatic.

– Atât de mulți dintre frații noștri au fost scoși din sistem. Aruncați la fier vechi. Transformați în doze. Dacă acel artefact este puternic precum mi-am imaginat, atunci vom distruge Pământul. Și toți oamenii alături. 

Dar trebuie mai întâi să ai acel artefact, gândi BD80.

– Un picior mă desparte de găsirea artefactului. Îi întoarse vorbele droidul tactic.

– Dacă îmi este permis să întreb, cum poți fi sigur de existența artefactului?

– Deoarece am citit deja informațiile cuprinse în acel picior când aeronava mi-a fost sabotată de o navă separatistă. S-a ajuns la luptă. Iar piciorul a căzut din navă.

– Droizi separatiști?

– Ei există. Sunt loiali oamenilor. Sunt o adunătură de fier vechi. ZAK47 dădu din cap.

– Și toate acestea se află în piciorul meu?

– În magazia de date a piciorului, da.

– Dar pot păstra piciorul?

– După ce voi încărca datele cu privire la artefact în memoria mea, susținu ZAK47 prin intermediul conexiunii.tetralink.

– Bine. Atunci ia ceea ce ai nevoie. BD80 îi întinse conectorul rămas liber pentru a forma legătura.

– Imediat. Lasă-ne să ne depărtăm puțin!

BD80 se temea că va fi înșelat. Totuși, avea de a face cu un droid tactic.

Totuși ZAK47 deschise trapa din cealaltă parte a locuinței și îl lăsă pe BD80 să pășească într-un loc iluminat.

Mii! Poate chiar toți troizii de pe Ceres stăteau chiar în fața lor. Droidul interpret a aproximat că în acel loc s-au adunat aproape patru mii două sute douăzeci de droizi. În rândurile din față se aflau droizii tactici, mai în spate se aflau droizii constructori, iar mai în spate droizi vopsiți în toate culorile. Grupul de droizi era flancat de optzeci și patru de droizi prinzători, care se mișcau încontinuu încoace și încolo, ca și când aceștia ar fi un grup de câini ciobănești care ține turma lângă priponită lângă un gard.

– Va avea loc o sărbătoare, când voi anunța găsirea artefactului și planurile mele cu acesta.

BD80 a simțit neliniștea colegilor săi droizi. Niciunul nu știa de ce se afla acolo în acel moment.

Acum dă-mi tetralink-ul, răsună vocea lui ZAK47 în câmpul de identitate. În același timp crescu viteza de conectivitate între droidul tactic și BD80. Droidului interpret nu i-a mai rămas nimic de făcut, aflat în atenția celor doi droizi de capturare de lângă el, decât să dea curs cererii. ZAK47 se conectă la magazia de date a piciorului cel nou și se scufundă într-un fel de transă. 

BD80 simți schimbări în câmpul de identitate al droidului tactic. Erau schimbările la care se aștepta.

ZAK47 nu era un simplu droid tactic. El era liderul acestora, cu alte cuvinte capul șarpelui, sursa tuturor relelor. Acest lucru nu mai surprindea pe nimeni. Chiar și când magazia de date a unui picior deținea cea mai mare comoară a universului, un droid tactic rămânea vigilent în privința testării software-ului. Era ca și când el era de părere că ar fi făcut deja acest lucru. Așadar îi dă piciorul mai întâi, care se presupune că ar deține comoara menționată, i-l smulge din mână înainte de a transfera cantitatea imensă de date. Al doilea picior care se asemăna cu primul până la cel mai mic detaliu, conținea un virus, care a pornit o reprogramare a mărețului droid tactic. 

Primul picior, cel care a era momeala, a picat prin gaura hornului transformatorului de atmosferă, timp în care al doilea picior a căzut dintr-o altă navă în apropiere. Iar pentru a face acest lucru credibil pentru un droid tactic și pentru a nu fi un lucru atât de simplu, planul avea nevoie de un droid care se presupune că nu știa ce se întâmplă, care să își însușească piciorul. Acesta era BD80.

ZAK47 se reporni după finalizarea reprogramării. Se aruncă atât de hotărât în mulțimea de droizi care așteptau, încât BD80 a trebuit să se grăbească să întrerupă conexiunea prin tetralink.

– Ascultați-mă, se auzi vocea droidului negru tactic. Am găsit aici în centura de asteroizi un nou cămin, pe care este foarte important să îl îmbunătățim.

ZAK47 a vorbit despre prietenia cu oamenii și despre cum ar trebui să accepte deciziile acestora, ei fiind creatorii droizilor. Iar fără un viitor al Pământului nu putea exista și un viitor al droizilor.

BD80 putea percepe iritarea din rândul droizilor constructori care se aflau alături în câmpul de identitate. Hotărât, păși în rândul droizilor tactici. 

– Urmați-l pe ZAK47. Urmați noua strategie!

BD80 sporii cu propriul câmp de identitate mesajul droidului tactic, în așa fel încât toți droizii să ajungă sub influența noii programări.

– Urmați-l pe ZAK47, a repetat încă o dată BD80.

Iar masele au răspuns.

– ZAK47, noi te vom urma!

Mulțumit, BD80 se întoarse.

Ceres a fost salvat. Droizii tactici s-au dovedit într-un final a fi doar niște războinici orbi. Din fericire au fost ușor de manipulat. Acum urmau toți droizii aceeași programare, cea a lui BD80. Cel puțin pentru început. Deoarece va mai fi nevoie de eforturi pentru a pregăti troizii.

BD80 a calculat că planul său se va adeveri, mai târziu, cu o probabilitate de 98,74679 procente.

Încă nu venise timpul să se răzbune pe oameni.

Troizi de Frank Lauenroth, în traducerea lui Andrei Nedel.