Rețeaua de sateliți Starlink este vârful ecologiei spațiale.

Imaginea lor e spectaculoasă; a unui „tren” de sateliți care se deplasează pe o traiectorie rectilinie, traversând cerul în mai mult de 25 de secunde.

Compania fondată de Elon Musk a solicitat licenţe pentru un număr de peste 12000 de sateliți, număr total ipotetic în momentul de față, cu intenția de a forma o rețea care să asigure accesul la Internet în condiții optime din orice loc de pe întreg Pământul. În fotografia următoare îi vedeți legați de racheta purtătoare, înainte de a fi eliberați pe orbită.

Acest moment se pare că nu e foarte depărtat. Sateliții vor forma o „perdea de stele”, ca în imaginea următoare.

 

Consecvent politicii sale ecologice, vizionarul întreprinzător a impus echipei sale care se ocupa cu designul misiunilor Starlink o soluție convenabilă de a plasa pe orbită o serie de sateliți de comunicații care să aibă o orbită mai joasă. Pentru ce să facă acest lucru, știind că frecarea satelițiilor cu moleculele de aer, mai dese pe orbitele joase, este mai mare, frânându-i? Asta îi obligă la corecții de traiectorie mai dese și, deci, o întreținere mai costisitoare față de cei plasați pe orbite mai înalte. Ei sunt echipați cu motoare ionice, jetul de ioni de kripton din motorul rachetă este accelerat prin utilizarea energiei captate prin panourile solare. De fapt este și primul model de motor care funcționează cu kripton, în spațiu. Superman ar fi invidios.

Ei posedă un sistem autonom de corectare a traiectoriei, care evită coliziunea cu alte obiecte spațiale, sistem dezvoltat de Ministerul Apărării al SUA.

În vederea atenuării numărului deșeurilor pe orbitele terestre, s-au stabilit un set de reguli și standardele de reglementare în industria spațială. Iar sistemul proiectat de echipa lui Elon Musk a depășit toate aceste standarde pe principii ecologice.  Secretul este acesta:

La sfârșitul vieții lor, sateliții își vor folosi sistemul de propulsie de la bord pentru a deorbita, pe parcursul a câteva luni. În cazul în care sistemul de propulsie al vreunuia devine nefuncțional, sateliții vor coborî treptat și vor arde în atmosfera Pământului în 1-5 ani, un interval semnificativ mai mic decât sutele sau mii de ani necesari sateliților plasați la altitudini mai mari.

 

Surse: Starlink.com, facebook, wikipedia

Și o glumă: