Arkai tăia valurile, vânjos şi nebun. Era un filosof. Poate ultimul filozof al lumii. In urmărirea lui pornise temutul submarin roşu.

– Arkai, stai că trag! i-a strigat submarinul roşu supărat că textele lui Arkai treziseră conştiinţele. Nici să nu te gândeşti să pui mâna pe mine, a strigat Arkai, înotând voiniceşte dincolo de bariera de corali care cântau de mama focului în bătaia soarelui. Arkai, nu te prosti, n-ai scăpare! Directorul Naţiunilor Unite nu-ţi mai ia apărarea în şedinţa din careul magic. Eşti declarat ‘persona viciosa! Sistemul tău fiziologic a fost pus la popreală. Ai răsturnat toate valorile, aiuritule!

Dar taci, eu citesc o carte frumoasă. Ce carte citești, m-ai făcut curios. Păi da, eu citesc o carte-carte, zi-mi, nu mă fierbe, ce citești, ce citești colo, zi-mi despre carte!

În romanul ei OZZ, publicat de editura Tracus Arte, Ștefana Cristina Czeller construiește o ficționalitate captivantă, bazată pe teatralitate. Dialogul viu, antrenant, constituie rețeaua fină dar și colțuroasă a unui plot de zile mari. Cu mână sigură, de prozator experimentat, Cristina dezvoltă o lume, printr-un factor de creștere mai puțin obișnuit.

Acumularea situațiilor se produce printr-o cascadă de dialoguri extrem de abil potrivite în întreg scenariul. Dialogul este cel care dă viață timpului povestirii.

Dialogul însuflețește personajele. Dialogul este subiectul, metafora, verbul. Dialogul este personajul principal. Dialogul construiește spațiul ficțional al romanului și asigură tranșele de timp, le așează, le mărunțește, le amestecă.

De la dialog ajungem, inevitabil, la vocile acestui roman. Practic, oralitatea este în OZZ la ea acasă, se sulemenește, își dă viață, se întrupează cum vrea. Oralitatea este una din cheile acestui roman spumos. De ce? Pentru că legendele urbane, folclorul urban, aparțin oralității, sunt sclavele acelui: ai auzit-o pe asta?

Oralitatea, ca factor de creștere, ne înaintează într-o experiență ficțională subtilă și incisivă, astfel încât romanul pare scris nu pentru ochi ci pentru ureche. De ce?

Poate că, într-o lume dominată de imagini, sunetul pare să fie renegat, dar Ștefana Cristina Czeller îl repune pe piedestal. Muzica ei are tonuri înalte, dar și tonuri grave, joase.

Personajul principal călătorește într-un timp improbabil printr-o metaforă genetică care este un vehicul deloc ușor de ținut sub control. Controlul este de departe introdus cu finețe în lumea ficțională a romanului OZZ. Tot timpul ceva sau cineva se află sub control aceasta fiind de fapt o notă ironică pe care scriitoarea o adaugă nelăsând loc de echivoc.

În fapt, nimic și nimeni nu poate fi controlat în totalitate. Mai puțin oralitatea care, surprinzătoare, ne oferă delicii indiscutabile, la o lectură susținută și antrenantă.

Conflictul ficțional devine din ce în ce mai dinamic prin dialogurile care taie carnea romanului, fără milă, uneori. Tocmai de aceea, e o lectură pentru oameni hotărâți, dinamici, dispuși să exerseze în marginea imaginarului propriu. Dar și pe cititorii mai puțin disciplinați, mai greu de strunit, OZZ îi aduce la un numitor comun prin oralitatea lui spumoasă, bine conturată, fermecătoare și plină de o cromatică aparte.

Culoarea roșie, temă distinctă, transpare din toate cuvintele, din toate situațiile, sângele fiind vehiculul oralității. Sângele ascunde în el prescripțiile genetice care par să ne guverneze, să ne controleze, fie și imaginar.

Corporalitatea, țâșnind și ea din oralitate, ia forme hilare, stranii, ridicole sau haioase într-o sarabandă a căutării de sine. Întregul roman este un drum inițiatic construit cu acuratețe și pricepere. Personajele, întrupate din oralitate, au o contribuție extremă în momentele de tensiune ale romanului. Aproape că te identifici cu ele, aproape că începi să simți tot ceea ce simt ele. De ce? felul în care este construit romanul OZZ, scris de Ștefana Cristina Czeller și publicat de editura Tracus Arte ne dă posibilitatea să zărim lumile de lângă noi. Ele par a fi o reflexie a noastră. Sau poate că e invers. Poate că noi suntem reflecția acelor lumi.

Ipostaza Oglindă, efectul de oglindă, oglindirea par să fie alte chei secrete ale acestui roman. E o desfășurare a luminii în contra întunericului. Căci a strălumina, a pune în lumină, e o încercare a oricui scriitor. dar și a oricărui cititor. Fie el cu capul în nori sau, dimpotrivă, cumplit de lucid.

Într-o totalitate livrescă de bun augur, OZZ te cucerește de la primele pagini și nu te mai lasă să răsufli. Și asta își dorește orice bun scriitor. Asta e, ai priceput?! Ei, ai priceput sau vrei s-o luăm de la capăt? Întotdeauna o luăm de la capăt, ne vălurim continuu, mereu, pretutindeni în acest univers vălurit în care ficțiunile se leagă unele de altele în mod spontan, straniu, magic și așa se nasc stelele, dinozaurii, trandafirii. S-o luăm de la capăt!

Arkai tăia valurile, vânjos şi nebun. Era un filosof. Poate ultimul filozof al lumii. în urmărirea lui pornise temutul submarin roşu.

– Arkai, stai că trag! i-a strigat submarinul roşu supărat că textele lui Arkai treziseră conştiinţele. Nici să nu te gândeşti să pui mâna pe mine, a strigat Arkaiînotând voiniceşte dincolo de bariera de corali care cântau de mama focului în bătaia soarelui. Arkai, nu te prosti, n-ai scăpare! Directorul Naţiunilor Unite nu-ţi mai ia apărarea în şedinţa din careul magic. Eşti declarat ‘persona viciosa! Sistemul tău fiziologic a fost pus la popreală. Ai răsturnat toate valorile, aiuritule!

– Vezi-ţi de drum, submarinule roşu! a răcnit Arkai urcându-se în spinarea unei balene Bombo şi îndreptându-se spre Polul Nord. Balenele Bombo nu se temeau de submarinul roşu. Balenele Bombo erau nişte mutanţi de toată splendoarea.

În bătaia lunii arătau ca nişte munţi, în lumina zorilor păreau nişte fregate de sticlă. Ele citiseră în câmpul subluminic toate textele lui Arkai şi-l iubeau nespus. Pentru că Arkai răsturnase toate lucrurile cu susul în jos. Anume, că universul nu era univers, ci o respiraţie. Că muzica era o fiinţă de sex feminin şi că fiinţele obişnuite erau note pe partitura Universului. Arkaispusese ceva şi despre identitate. Identitatea era stăpâna lumii şi nu Omogenitatea. Acum, Omogenitatea îi trimisese pe cap submarinul roşu să-l torpileze. Submarinul se hrănea cu plancton şi păzea cu străşnicie cuceririle Omogenităţii.

– Arkai, predă-te! urlă tunător submarinul roşu învârtindu-şi ameninţător elicea prin valurile înspumate. O să te fac tăiţei, o să fac din tine o supă filozofică, pe cuvânt dacă mint!

Arkai a pus balena Bombo să facă o voltă şi apoi s-a dus la fund unde s-a întâlnit cu Gorbaciov, cu Ala Bana Bortocala şi cu Hitler şi cu CrasaiBanger, vânătorul de fluturi, care tocmai discutau aprins despre posibilitatea ca Lumea Virtuală să fie folosită pentru stoparea entropiei universale. Arkai i-a salutat râzând şi, mişeleşte, a lăsat tor­pila submarinului roşu să se înfingă drept în scăfârlia lui Hitler.

Cioca­nul de apă a spulberat simandicoasa adunare şi a aruncat balena Bombo drept pe Everest. Mii de credincioşi aflaţi în pelerinaj au crezut că văd aievea Arca şi s-au aruncat în genunchi. Numai Herman Borman, grămătic al naziştilor reformaţi, l-a recunoscut pe Arkai şi şi-a scos revolverul vrând să-l împuşte pe loc. Balena Bombo s-a răstur­nat în ea însăşi transformându-se în ceaţă, iar Arkai a scăpat viu şi nevătămat, gata, gata să pună la punct un nou sistem filozofic care să de-a peste cap întreaga gândire politică a sfârşitului de secol.

Sub­marinul roşu s-a încăpăţânat să urce în munţi folosind apa gheţarilor topiţi, a sfredelit o stâncă şi-a pornit-o de nebun după Arkai ameninţându-l în fel şi chip.

– Ce-i cu dorinţa ta aiurită de a suci minţile Sclavilor De Lux care muncesc pe ruptelea în marile lagăre planetare, vino înapoi derbedeule, filozofule de operetă. Arkai, Arkai, hai să negociem! Arkai! Arkai! Ce mai stai!?

Negocierile au început în deşertul Sahara. Subma­rinul roşu s-a bălăcit într-o băltoacă şi i-a propus lui Arkai postul de Manipulator Mondial Oficial. Arkai a mai cerut şi o druşcă de votcă, dar submarinul roşu n-a vrut nici în ruptul capului zicând că ultima duşcă de votcă de pe Pământ o ţine pentru el şi numai pentru el. Ne­gocierile au loc şi astăzi. Dacă te opreşti din lucru, dragă Sclavule De Lux, poţi să-i auzi pe Arkai şi pe submarinul roşu cum se ceartă şi cum se mai ameninţă şi nu ajung la nici un rezultat.

Credit art : Eliott Chacoco