Trecea în fiecare dimineaţă, purta o haină în carouri, baston, o garoafă la butonieră. Mama părea îndrăgostită de el, îi tremura vocea, albea. Omul era însoţit de obicei de un stol de porumbei. Eu cântam la trompetă, făceam duş, fumam câte o ţigară, mă interesam de politica internațională, de science fiction, citeam pe nerăsuflate tot felul de cărți, visam cu ochii deschiși. Mama îşi făcea o cafea şi-mi spunea că, după părerea ei, porumbeii sunt, fără îndoială, aducători de veşti. Eu dădeam din umeri şi-l urmăream pe omul acela cu un binoclu de teatru. Intr-una dintre zile s-a oprit în faţa casei noastre şi s-a aşezat pe bordură. Soarele, galben, topea lucrurile, aburi multicolori se ridicau pe deasupra caselor. Mama a început să plângă în hohote şi să mă sărute pe amândoi obrajii. Am crezut că diversele mărunţişuri ale vieţii ei, amintirile, reuşiseră să-i înfrângă bruma de rezistenţă, zâmbetul acela tandru adresat lumii întregi. Dar ea şi-a făcut valiza şi s-a dus să-şi împlinească un destin straniu pe care şi astăzi încerc să-l desluşesc. Omul cu porumbeii a sărutat mâna ceremonios, i-a luat valiza şi i-a oferit braţul. Când au ajuns în capătul străzii au început să zboare cu uşurinţă pe deasupra lumii, trecând nespus de ușor peste Balcani. Balcani? Un butoi cu pulbere. Țin minte bine, Bulgaria avea ceva de spus în Balcani, poate și Rusia, poate și Germania! Să zicem ! Mișcările publice ale lui Simeon al II-lea debutează pe tablă de șah bulgărească într-o manieră care pare să confuzioneze analiștii și mass media. Departe de a da declarații ferme asupra viitorul sau politic, Simeon al II-lea se întâlnește cu regina Nour a Iordaniei și cu înaltele fete bisericești ale Bulgariei. Deschiderea pare inspirată, de vreme ce fostul rege vrea să conecteze imaginarul bulgar la vremurile de dinaintea celui de-al doilea război mondial. El vorbește despre o renaștere în aceeași manieră în care Aurelius Belei construiește un Salvator în povestirea să SILVOMATUL, una din bijuteriile fandomului românesc un germene al cărții lui Technoficțiuni. Aurelius Belei vorbește despre forța vieții în timp ce Simeon al II-lea declara că mizează pe tânăra generație școlită la Oxford, pe care o cheamă alături de el. Încercarea fostului rege de a diminua imaginea de vârstnic inspirat ar putea avea succes dar ar putea și să eșueze având în vedere dinamică politicului în plan euro-asiatic. Fostul rege pare a caută sprijinul omologilor săi din lumea Orientului pentru a-și asigura sprijinul minorității turce dar e de crezut că va apela și la sprijinul monarhiilor europene. Prima lui deschidere dovedește preocuparea pentru regimul conflictual balcanic și tocmai aici politică lui ar putea primi lovituri serioase. Asupra construcției eroului salvator, Aurelius Belei vorbește despre vioiciunea germenelui salvator care se auto-construiește prin încercări în timp ce fostul suveran bulgar construiește ideea de salvator prin adăugare, construind în același timp suspansul asupra viitorului sau politic. Construindu-se pe sine într-o lume ostilă, Silvomatul lui Aurelius Belei împărtășește o stare de religiozitate față de hazard, fluiditatea construcției sale fiind vitală pentru construcția într-un spațiu deloc favorabil. Simeon al II-lea construiește suspansul pentru că dorește o temporizare și o tatonare a acțiunii sale politice, propriul sau câmp de bătălie. Din acest punct de vedere, Simeon al II-lea rămâne prins în structura să monarhică el nefiind un politician. Ar fi plauzibilă încercarea să de a reinstaura monarhia în Bulgaria printr-un invers strategic. Liber de asemenea sarcini, scriitorul alcătuiește exemplaritatea textului sau fără a se teme de jocurile de cancelarie, fie ea occidentală sau orientală. Aurelius Belei construiește în acest mod un Salvator credibil în economia textului sau în timp ce Simeon al II-lea este constrâns să joace în final cartea monarhiei folosindu-se cu inspirație de contextul politic care da monarhiilor lumii lovituri subtile dar devastatoare. Dar să-i citim și cartea lui inspirată, Technoficțiuni, publicată la editura Tritonic în anul 1998.

Motto: “Nimic nu se întâmplă fără rost, totul se petrece cu sens.”   Yeleb Suilerua – “Oceane însetate”

Credit image> AlexRuiz .art