Ce nebunie! Noua Ordine Mondială a intrat în moarte clinică! Dar povestea asta trebuie să fie cel puțin un paranormal romance! Simpaticul domn Z.B. s-a păcălit un pic în scenariile sale geostrategic-paranormale, domnul Truman a construit o eroare respectabilă, colonelul Sharun, necunoscut publicului larg, a dat-o-n bară, generalul Barâşkin, necunoscut publicului larg, a făcut un calcul marin greşit și și-a rătăcit în Siria agenții paranormali. Ocultele de serviciu au deraiat în ridicol, paranormalul le-a jucat o festă urâtă. Serviciile Secrete se acoperă de ridicol şi nu mai reuşesc să-şi regăsească identitatea. Generalii au ieşit la pensie, armatele rătăcesc în bumbăceli sângeroase, fără de noimă. Catastrofele Naturale Nasoale care stau pe după colţ vor împinge populaţiunile să se reorganizeze pe Naţiuni şi să lase dreaq parteneriatele simandicoase şi arogante, piramidele cu ochi ochioşi, intrigile de cancelarie, holiudienele răzbeluri imagologice, bla, bla, bla. Kaplan ne trage de mânecă despre China, jobeniştii burselor trag lichiditatea-n garaj ca să se perpelească poporanu’ mondial, să moară de sete imobiliară, automobilistică sau perversatil-orgasmic, după caz. Guvernele, Partidele, Academiile sunt desuete, toate. Nu mai crede nimeni în ideologiile obosite, fie ele socialiste, fabianiste, bonjuriste, portocalii, roşii, galbene, albăstrii. E un Carnaval Mondial în care toată lumea dă din picioruşe dar în care nimeni nu mai râde curat. Rânjim cu toţii tremurând nasol de frică. Frica colcăie în maţele noastre şi mulţi dintre noi stăm deja cu degetu’ pe trăgaci! Atenţie la faza asta cu trăgaciu’ că vorbesc serios. Ritualurile Ocultelor de toate felurile nu mai au nici un haz chiar pentru membrii respectabili care au început să se îndoiască de construcţiile ficţionale despre Arhitecţi Suspuşi. Fiinţele de pe Planeta Pământ descoperă, cu toatele, val-vârtej, un adevăr cutremurător. Bursele sunt ridicole, bildenburgurile capotează, imagologiile sunt obosite, poporanu’ planetar vrea aer curat. Dar uite că mă sună Mihail Grămescu, din goana Mașinii Timpului, asta prin 2013 sau prin 2975, nu mai știu cu exactitate. Grămescu zice, lasă prostiile tale vălurite, vezi că a apărut o nouă generație de scriitori. Foarte bine zic eu, urmărind un OZN prin cer. Uite, zice Grămescu, mă duc împreună cu Ștefan Ghidoveanu la lansarea romanului Harul, scris de Raluca Băceanu. Un roman spumos, plin de dramatism, adolescentin și grav. Bine, Grămescule, să fii iubit! Așa că mă duc la librărie. Nasol, librăria închisă. Mă strigă unul, poporan sadea, amice, nu mai e nici o librărie acolo, n-ai aflat? Eu mă uit la el, mă uit la librărie, librăria închisă. Uite ce e musiu, ești paranormal romance? De ce să nu fiu, zice poporanul începând să se descompună rapid. Game Over. Așa ar zice Raluca Băceanu despre faza asta, ea care scrie detașat, cu un soi de poematică suavă dar gravă. Mă rog, Ghidoveanu și Grămescu, ce monștri sacri, au zis ei ce-au avut de zis la lansarea cărții. Eu zic la rându-mi că e un roman echilibrat, o experiență a textului clasic. Raluca Băceanu scrie cu o mână sigură, construiește secvențe care se așează molatic unele peste altele, ca niște valuri liniștite. Dar ce e acolo în larg? Ce furtuni ficționale se ascund între paginile acestei cărți stranii, Harul? 2013? Ce an ciudat? Și cum de a publicat această nebunie frumoasă, editura Ideea Europeană? Enigme peste enigme, îmi zic, în timp ce OZN-ul modifică realitatea cu niște pase magnetice. Când se termină fenomenul magnetic, apare domnul Kaplan de după colț, de la Capșa, hai la o cafea, stăm la cafea, vine și Tudor Arghezi, vine și Vladimir Colin, zic, uite, citiți romanul Harul, e extrem de interesantă această experiență ficțională, să-l citim zic ei, chelnerița ne aduce șerbet, se aude o fanfară venind de pe Calea Victoriei.
Credit imagine: Alex Ruiz at conceptmonster.net
