În aprilie, odaia cu căderea primei ploi Gnu şi cu discursurile Odal, esteticianul, despre relația dintre operă şi artist, ne-a cuprins pe toţi febra schimbării, Burbol, informaticianul, hotărî în taină să se preschimbe într-o fe­meie, citind în acest sens Doamna Bovary, inspectorul Gom îl arestă după o matură chibzuinţă, ducându-l, legat fedeleş, chiar la secția de moravuri, Odal afirmă că uitarea de sine e cea mai periculoasă boală a artistului iar ploaia Gnu, produsă de Circomco, continuă să cadă îndepărtând urmele nefaste ale poluării.

Blasco, impresarul, cuprins şi el de febra schimbării, mărturisi unui ziarist că toată viaţa îşi dorise să fie o amfibie punând acest lucru pe seama interdicţiei de a înota în timpul copilăriei şi a influenţei ciudate pe care o avusese asupra lui concertul unor amfi­bii de pe Titan. Farfaix, omul-cu-afişe, umbla de colo, colo cu găletuşă, cu o bidinea şi cu o scară pândind apariţia vreunei persoane simandicoase, te oprea ca din întâmplare, te întreba cât e ceasul, îţi vorbea despre Blasco, cel mai mare impresar, despre ineditul program al celor de pe Titan şi apoi de dorinţa lui de mic copil de a ajunge pictor. Iar Blasco? Blasco ne povestea despre tot felul de cărți, despre tot felul de scriitori de dincolo de Centura de meteoriți. Uite, de exemplu Ana-Maria!Ana-Maria Negrilă? Hei, a scris Agenții Haousului! Un roman bestial publicat de editura Crux Publishing! Iar Ana? O scânteietoare prezenţă în fandom, fără tulburenţe mondene, lucrând la lucrul ei cu îndârjire, fracturând literatura română cu superbul Fragile, agăţat în sufletul meu, chinuindu-mă, obsedându-mă. Cenaclizarea postdecembristă a întregii literaturi române prin explozia autoritară a unor găşti literare a acoperit neinspirat şi dictatorial ficţiuni încântătoare. Trebuinţa scriitorului valoros, numind-o aici pe Ana-Maria Negrilă fiind a-şi găsi căi către publicul avid de adevărata şi îmbătătoarea ficţiune. Cât de greu! Fragile răstoarnă gugumănia literară cu picioarele în sus şi face să moară de necaz criticul încremenit în canonul lui. Oameni de apă, publicat de Ana-Maria Negrilă în Stringul cu numărul şaptesprezece al anului două mii e o întâlnire nebună de gradul trei într-un Bucureşti sleit de tâmpeală şi de ignoranţă aşa cum îi stă bine oricărei capitale care se devoră zilnic etalându-şi prostia şi ucigându-şi în penibilul cotidian inventivitatea şi măreţia. Ana-Maria Negrilă organizează un subtil rechizitoriu. Cu maliţie, cu amară ironie. Al ei este verbul solid şi incisiv, al ei este farmecul. O mare scriitoare! Poate cel mai important nume al SF-ului românesc. Eu risc, nu vă bateţi capul. Ana e cea mai bună. E un spirit literar plin de forță care, în Agenții Haousului se joacă atât de frumos cu entropia! Entropia e gândul ei ascuns, secretul romanului, entropia ficțiunii, entropia aventurii, entropia visului!

arta grafică AlexRuiz.Art