M-am dus după ea să-i spun că ne aflam în mare pericol. Păreţi cam singur, mi-a spus la ureche astronautul nefericit tăindu-mi calea şi suflându-mi în nas un abur trandafiriu.
N-o cunoaşteţi cumva pe domnişoara aceea atât de delicata care tocmai soarbe din cafeluţa lângă chiparosul de sticlă de colo? E atât de adorabilă! Ce părere aveţi despre înţelegerile de pace?
Așa mi-a trântit drept în faţă, luându-mă cu asalt, vânătorul de balene de sticlă.
Nu v-am mai văzut prin orăşelul nostru. Să nu-mi spuneţi că sunteţi vreun războinic stelar care hoinăreşte prin lumile acvatice sau vreun fan al literaturii science fiction science fiction! Am auzit că e la modă turismul science fiction, schimbarea Principiilor din Tambo Tamboree şi critica criticii noului spirit critic. Trebuie să fie mare plictiseală în crunta realitate din întregul Adamville! Vă confund sau sunteţi cu adevărat fratele văluritului din Bankusai, vestitul magician?! Oh, îmi pare tare bine să vă cunosc! Nu negaţi! V-am recunoscut, sunteți domnișoara Margareta! Domnule, îmi scot pălăria! Dacă n-aş fi pierdut pachetele de energie remanentă într-o foarte proastă afacere cu nişte traficanţi de diamante de lumină veche, anul trecut, în roiul de stele Xamaxamanar, mi-aş fi făcut şi eu de cap cu vreo magie, ceva. Pe onoarea mea!
Ah, orașele lumii cu oamenii lor fermecători și perfect fabulatorii. Alexandria, Bran, Agnita, Chicago, Athena, Moscova, Torino, Islamabad, Thule, Sofia, Casablanca, Detroit, Lyon, Marsilia, Berlin, Marsila Mole, Tao Homberus, Sulina cu farul ei genovez miraculos.
Domnule, pitoşkinismul e în contra culturii!
Așa m-a atacat frontal filozoful melancolic din Haboda.
Spune şi dumneata! Eu, care să ştiţi, nu sunt un tradiţionalist sadea, nu sunt un împătimit al noilor filozofii, nu pot să nu critic acest curent care anunţa stricarea lumii!
Am dat să urc scările, ameţit. Pitoşkin ventilase timpurile temporalităţii acvatice, ce să mai vorbim! Se infiltrase. Îşi lăsase urma trandafirie peste tot. Bobolina m-a prins de mânecă, m-a tras în bibliotecă. Mi-a turnat şampanie, aiurita. Ne-am certat la cuţite. I-am spus pe şleau că nu-mi păsa de vrăjile ei. Ce-ar fi vrut?! Să fac o punte magică între multiplicantii lui Pitoşkin, să dau peste cap toate înjghebările matriceale ale istoriei? Bobolina avea de gând să participe la conferinţele decembrice cu numărul ei aiuritor de vrăjitorie trandafirie. Trebuie să recunoşti, văluritule, că e una din vrăjitoriile mele cele mai teribile, ei ce spui? O să iau cel mai mare premiu. Voi fi primită în consiliul secret al rozei imperiale, așa să știi. Iar tu eşti martorul meu. Tu eşti calea mea către miracolul oceanului!
Tare naivă mai era Bobolina! Chiar credea ce spunea?! Cum se mai chinuise să-i aducă din morţi pe cei care râdeau în hohote în sufragerie! Ce nebună! Atmosfera era pestriţă, ca un mozaic persan. Sufocantă. Îmbâcsită. Ca mai întotdeauna la astfel de adunări, înfirbântată. Spoită cu înfiorare de doi bani. Îmbibată cu sudoare. Împănată cu bârfe de tot felul, zău așa. Garnisită cu gargară savantă. Umplută cu înjurături. Cu sudalme viu colorate, cu panaramă şi scatolceală. Cu ameninţări. Atmosferă de-a dreptul periculoasă, periculoasă, oameni buni. Ocultată. Şi, fără îndoială, dirijată! Bobolina o dirija, de nebună ce era și drac împielițat! Bobolina îşi pierduse zeci de nopţi amestecând zemuri în amforele ei şi bolborosind tot felul de incantaţii şamanice. Şi pentru ce?! Oh, trebuia să-mi fi dat seama de mult timp, ar fi trebuit să înțeleg. Bobolina visa să conducă lumea. Asta era în mintea ei.
– E un guvern secret care guvernează întregul ocean virtual, să ştii! Sunt doar şapte oameni cu joben care conduc treburile lumilor acvatice, văluritule. Sunt şapte înfăţişări enigmatice care diriguiesc aparența!
– Ei şi?! Nu-mi pasă. Nici că oceanul ar fi gol pe dinăuntru. Nici că Luna ar fi un satelit artificial. Nici că furnicile vin de pe planeta Gamoma. Nici ca Gingullo Baloas poate citi gândurile unui medium aflat la o mie de kilometri distanţă. Nici că e programată dinainte supraexcitarea câmpurilor informaţionale remanente ale tuturor fiinţelor fabuloase din circul acvatic din Marsila Mole. Nici că-i o genă specială care comandă chestia asta. Nu-mi pasă că gena ar fi străină de codul genetic primar. Nici ca toate-s nişte tâmpenii, nici că periferiile au arestat centrul şi că atotcuprinzătorul a fost îngurgitat de marele nimic, hulpavul. Nici că de fapt o vrăjitoare din Burgula şi-a băgat coada de la mătură şi-a încurcat borcanele rău de tot, uite-așa. Nici că-s cu toatele, fabuloasele, pe deplin satanizate şi că nu s-ar putea să fie altfel de vreme ce trebuie să plătească toate păcatele universului plin de universuri şi nici că, potrivit unui martor din Tulubabo, Pitoşkin poate influenţa câmpul acvatic al unui crucişător.
– Dar furnicile?! Ploaia de dincolo de orizontul vizibil le-a adus! Fără îndoială, sunt extraterestre! Umblă peste tot, furnicile. Sapă galerii de mii de kilometri. E putredă întreaga lume acvatică, văluritule!
Bobolina se plângea mai tot timpul din cauza furnicilor. Făcuse sute de petiţii, reclamaţii şi cereri. Până la urmă folosise otrava cumpărată din bazarul din Bagdad și pe care o presarase cu grijă prin toate cotloanele de sticlă. Degeaba. Furnicile rezistau. Nu cedau nici la cea mai neagră vrăjitorie! Poate că nu erau furnici ci însăşi stricarea atotcuprinzătorului, o altă față a marelui nimic, hulpavnicul!
– Furnicile? m-a întrebat astronautul nefericit. Ce ştiţi despre subiectul ăsta, moreugarinuleeee?! Acvatica oficială cea trandafirie nu vorbeşte despre ele dar, în mod sigur, ştie care este modul lor de funcţionare! Nu sunt fiinţe, sunt nişte artefacte imposibile şi extrem de periculoase, nanoființe. Sunt sigur, se pregăteşte o invazie de proporţii!
– Nu pot fi o problemă furnicile astea, mi-a şoptit o fabuloasă sclifosindu-se şi dându-şi ochişorii peste cap. Vă faceţi griji în mod inutil. Mai bine-mi spuneţi cum îmi stă cu acest colier pe care mi l-a dăruit Pitoşkin! Îmi face ochi dulci de la o vreme, se dă în vânt după versurile mele! Mi-a spus că sunt o a doua Quambo Bamquabo a lumilor acvaticeeee! Un Omar Khalam feminin! Ce drăguţ e acest Pitoşkin! Îl cunoaşteţi cumva pe acest om încântatoooor? Am auzit că e ori un mare savant ori un mare scriitor în travesti! Semănaţi de minune cu el! M-a invitat într-o călătorie iniţiatică prin corporalitatea universului plin de universuri. Voi cunoaşte în sfârşit marele orgasm acvatic! Şi apoi Pitoşkin vrea să ne petrecem toată vara pe mările orientalelor într-o croazieră nebună, nebunăăăăăă, nebunatecă!
– Nu înţeleg de ce nu chemaţi gărzile imperiale! s-a răstit la mine călugărul din Toptamoga. Ar putea rezolva chestiunea în doi timpi şi trei mişcări. Furnicile nu mi se par totuşi atât de periculoase. Şi nu cred că pun în pericol civilizaţia noastră. Am avut în biblioteca manăstirii din San Gastrobal un muşuroi de furnici. Au distrus doar cărţile scrise de demonul al apelor, cărţi de care şobolanii nici s-au atins! Da, da, şobolanii nu s-au sinchisit şi asta spune foarte mult, da, da, şobolanii pot deveni o problemă în doar câteva clipe! Dar furnicile?! Un moment, aş mai vrea un pahar de şampanie. Doriţi?!
Erau morţi dar erau vii! Căutau plăceri vinovate, aveau tot felul de gânduri despre marile adevăruri ale lumii. Fuseseră smulşi cu toții din curgerea temporalităţii acvatice de vrăjile nebunei de Bobolina dar parcă nu le pasa. Se vălureau ca și mine. Asudau că altceva, curgea apa de pe ei în valuri. Chicoteau prin bucătărie sau prin sufragerie. Se certau cu adevărul lumii. Erau cu toții cuprinşi de febrilitate. Strigau:
Vine ploaia informațională! A spus la radio!
O fărâmă din soare se va prăbuşi peste noi!
Au fost măsluite rezultatele alegerilor de la Academie!
Canalele noastre put, domnilor! O să izbucnească ciuma!
Este tot mai clar că spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil îşi vor lua revanşa şi că vor schimba istoriile lumilor acvatice!
Vrei să zici, pirații?!
Ultimul tango din Bankusai a rupt gura emigranţilor Eutopolisului!
Cred că dacă o ţinem tot aşa ne vom rupe gâtul din cauza tehnologiei acvatice furate de spionii noştri din Bankusai!
Magnetismul e la modă!
Vă înşelaţi, domnule! Furtunile oceanice guvernează ficţiunile noastre!
Noi suntem esenţa ficţiunilor!
Forțele de creștere!
Şi cum oare aş fi putut eu convinge consiliul secret al rozei imperiale că Bobolina făcuse într-adevăr acea nemaipomenită vrăjitorie?!
Ce de mai aiureli zăpăcitoare spuneau, să-i fi auzit! Că mii de furnici gigantice invadaseră plajele braziliene şi că înfulecaseră peste o mie de turişti americani. Că o sută de femei au manifestat în pielea goală în Piaţa Universităţii în semn de protest faţă de intenţia guvernului de a interzice avortul. Că un cefalopod, fugit din laboratoarele secrete ale armatei, teroriza Londra. Că beduinii devastaseră coastele Africii de Nord şi că se pregăteau pentru un război nimicitor în Europa, vai Europa. Că la Moscova se născuse un copil cu trei capete care vorbeau câte zece limbi fiecare şi care afirmau că ar fi ba Napoleon, ba Einstein, ba Enrico Fermi. Că în apropiere de Paris un tren se ciocnise de copia lui identică din cauza unor deviaţii ale câmpului gravitaţional. Că savanţii americani descoperiseră că ceea ce noi consideram a fi superba şi mizerabila realitate nu era altceva decât realitatea virtuală şi că întreg universul părea să fie un computer gigantic. Că, în mod firesc, inteligenţa artificială urmează celei umane şi că în următoarea sută de ani o să ne rupem gâtul. Că revoluţiile fuseseră puse la cale de conspiratori planetari care vesteau naşterea unei alte rase de oameni, fără de stomac. Că apa ar fi fost o fiinţă cosmică şi că în curând avea să ne înghită o dată şi pentru totdeauna.Că demonul apelor se pregătea să ne schimbe avatarul. Că la cele mai înalte nivele se purtau la nebunie petrecerile în pielea goală şi că, în curând, aveam să primim, de la biroul evidenţei populaţiei, numere de ordine care aveau să înlocuiască numele şi prenumele din buletin. Că vine revoluția forțelor de creștere, ce să mai vorbim.
Imperialele mă luaseră la ochi.
Eu, văluritul, vorbisem prima oară despre schimbarea spiritului critic şi despre revoluţia noilor forţe de creştere! Poate ca imperialele aveau să mă supună unor teste acvatice.
Mai mult ca sigur aşa aveau să facă, dragele de ele, cum se mai infiltrau ele peste tot.
Auzisem eu câte ceva. Şi ce torturi! Te puneau să mergi pe jeratic în timp ce-ţi plezneau matricea informațională cu un bici electric. Te puneau să înghiţi săbii de foc. Te puneau să te lupţi cu demoni aduşi din inima nordicelor. Te puneau să schimbi codurile secrete ale unui scorpion imperial dintr-o singură mişcare gândită într-o miime de secundă. Te puneau să te iei la trântă cu oamenii-lilieci din îndepărtata cuantică Wanwaloda. Şi câte şi mai câte. Bun, dar ce aveam eu de câştigat?! Ah, poate ca Bobolina era hotărâtă să mă scutească de chirie pentru un an de zile. Voia să locuiesc la ea o vreme, aiurita!
Dar mi-am făcut eu nişte socoteli. Mi se părea cam puţin. Trebuia să mai fac nazuri, să mă sclifosesc un pic. Sau să-i stric petrecerea. S-o am la mână cu ceva, s-o șantajez. Dar de ce ea şi nu eu?! S-o ucid?! S-o îngrop apoi în pivniţă? Doar să aflu tot ceea ce mă interesa despre conferinţele decembrice şi apoi, harşti! Dar cum s-o omor? Ce oroare! Mi s-a făcut greaţă, zău că mi s-a făcut greață! Am înfulecat un fruct de agabe, zemos, portocaliu. Mi-am blestemat zăpăceala. Mi-am făcut cruce. I-am cerut iertare spiritului şamanilor care tocmai pluteau peste grădina de sticlă. O omoram așa, pur și simplu, așa cum își omoară personajele orice scriitor care se respectă, nu?!
– Nu vi se pare că s-a lăsat frigul? m-a întrebat o fabuloasă zgribulindu-se pe lângă mine şi frecându-şi cu putere nasul trandafiriu.
– Ningeeee! urlă astronautul nefericit. Ba nu, uite, plouă! E ploaia informaţională venită de dincolo de orizontul vizibil!
– Ce fenomen! se miră Bobolina.
Ah, ipocrita! Încurcase instrucţiunile registrului de navigaţie. Încurcase vrăjile. Hei, ce oare, ce avea de gând, Bobolina? Se auzi o bubuitură îngrozitoare. La vreo patru case mai încolo izbucni un incendiu, o furtună, se stârni panica. Cerul se crapă. Se auzi şuierând un proiectil. Un albatros imperial trecu fantomatic peste inelul magnetic rotitor în care ne aflam cu toții. Răsări Luna. Se auzi urletul unui lup.
– E sfârşitul lumii! Vine revoluțiaaaa oceanică!
– Ne bate Dumnezeu de păcătoşi ce suntem şi nerecunoscători, şopti călugărul făcându-şi repede semnul crucii.
– Bobolina, Bobolina! am strigat-o pe nebună, pe un ton poruncitor.
Am tras-o după mine în biblioteca ei de sticlă.
– Du-i înapoi, fă ceva! Opreşte vraja, gata, nu ţi-a ieşit. O să întorci lumea pe dos. O să se întâmple o nenorocire. Îi dai apă la moară lui Pitoşkin, o să vezi!
Ea, Bobolina, n-a vrut în ruptul capului. A scos din congelator nişte sticle de şampanie brumate. A tăiat felii de pâine, a pus nişte carne de bagadal la grătar. M-a trimis după murături, m-a trimis după gogoşari.
– N-ai tu treaba, văluritule, mi-a şoptit Bobolina. Uneori se întâmplă să se deregleze furtunile oceanice. Apar nişte vârtejuri electromagnetice remanente. Ficţiunea o ia razna, să ştii, mă pricep, m-am ducumentat! Mai greşeşti o formulă, acolo, încurci uneori versurile incantaţiilor şamanice, nu-ți fă griji, o scoatem noi la capăt!
Tortul! Ai grijă de tort! Să nu uiţi să pui frişca! Aşa! Nu te mai gândi la vraja asta, lasă că știu ei formula magică! Uite cuţitul ăsta! Aşa! Vezi? Tai frumos tortul felie cu felie, aşa. Vezi să ajungă la toată lumea. Nu mă pot opri tocmai acum, trebuie să-i ţin până dimineaţă, aşa e regulă! Altfel nu-mi omologhează vrăjitoria. Înţelegi?! Fii cuminte şi ascultă-mă. N-ai de ce să te temi. Asupra ta nu are efect vraja. Poartă-te ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ninsoarea se va potoli imediat. Ploaia informaţională venită de dincolo de orizontul vizibil o să treacă. O să iasă soarele. Ai să vezi imediat. Stai locului! Nu te prosti, nu te mai prosti. Vezi să nu-ţi dai în petec. Nu le povesti baliverne de-ale tale, lasă-i cu ale lor! Nu-i interesează extratereştrii, rachetele şi furtunile oceanice şi cunoaşterea ştiinţifică, nu-i interesează filozofia! Nu au habar de lasere, de manipulare, de vălurire şi de ficţiunea generalizată şi generalizantă! Lasă-i!
– Mi s-a desprins un deget! urlă dintr-odată astronautul nefericit lăsând o baltă sânge pe o canapea de sticlă.
– Îmi crapă pielea! începu să răcnească bietul cruciat, încercând să se bandajeze cu o fâşie ruptă din rochia doamnei electrice care ţipa ca din gura de şarpe.
– Nu mai văd! Nu mai văd! Nu va mai văd! țipă cyborgul.
Bobolina, nebuno! Se descompun! Uită-te la ei!
Mureau a doua oară. Nu-i puteam ajuta. I-am întins pe rând, pe o sofa ori în câte un fotoliu de sticlă. Le curgea sânge pe nas, pe gură, din urechi. Bobolina se tot ascundea pe după mobilele de sticlă nevrând să mai dea ochii cu mine.
– Opreşte vraja, nebuno!
Nu voia Bobolina. Plângea în hohote. Pereţii de sticlă se umpluseră de nori trandafirii iar ploaia informaţională venită de dincolo de orizontul vizibil bătea cu furie în acoperiș modificând plină de perversitate crunta realitate. Lumânările se sfârşiseră.
– Să ieşim! Veniiiiți cu noooooi! Pe aici!
– Să scăpăm! Suntem încercuiţi într-un inel magiiic!
– Unde e uşa? Cine a zidit ușaaa?
– Am fost închişi! Am fost ferecaţi prin pase acvaticeee!
– În lături! La o parteeee! Feriţi!
– Pe fereastră! Prin zid, să trecem prin zid!
– Aer! Nu mai avem aer! L-au supt spionii de dincolo de orizontul vizibil cu tulumbele lor de heliuuu!
– Nu vă mai mişcaţi! Să nu care cumva să ieşim din matricea noastră informațională, chiar acum prieteni de pe facebook! Totul e o aparenţă!
– Facebook e o aparență?
– Să spargem barajele! Să ne dezvrăjiiiim!
– Atenţie! S-a oprit ninsoarea! S-a oprit ploaia de dincolo de orizontul vizibil!
– Uite Lunaaaaa!
– Acum se vede mult mai bine drumul către comoara lui Bibescu…
– Ai vedenii, e un felinar! Ba nu, e focul deschis de guvernanta imperială!
– Se aud tunurile din Bankusai! Din Askonias și Paris!
– Prostule, acum e pace! S-au sfârşit războaiele semanticee!
– Da, da, e vuiet de luptă! Sunt diviziile imperiale ale împăratului Owagamaaa!
– Bobolina, adu şampanie!
Erau prizonieri. Şampanie nu mai era. Se apropiau luminile zodiacale. Fabuloasele fiinţe erau gata, gata să se întoarcă în marele nimic. Erau gata, gata să reintre în fotografiile îngălbenite din care Bobolina îi scosese pe toţi cu descântecele ei nebuneşti. Aproape că am răsuflat uşurat, vai de capul meu. Am auzit-o pe Bobolina strigându-mă speriată. Se moşmondea la porţile de sticlă. Astronautul, după ea, val-vârtej. Dibuise codul de ieşire. I se zbârlise mustaţa, i se înroşise nasul. Lovea cu carâmbul cizmei în lemnul înmuiat în sânge de bibaresă. Era plin de hotărâre, astronautul. Strigă înverşunat:
– O să ies! Vreau să ies! Acum am înţeles cum stau lucrurile! Bobolina asta ne-a dus de nas tot timpul! Ne-a tras clapa! Ne-a minţit tot timpul! Suntem prinşi într-un acvariuuuu de-adevărateleaaaa! Trebuia să-mi fi dat seamaaaa!
Cum să-l las să dea planul peste cap?! Cum să-i dau drumul în lumea noastră, să-i fac pe plac lui Pitoşkin?! Îl aştepta un calvar pe bietul astronaut! Mass media, parşivă! Poliţia, ah, ce ticăloasă! Serviciile secrete, perversele! Fiscul, hulpavnicul! Oamenii de ştiinţă, mincinoşii, titrații! Opinia publică, smintită! Gata să-i sară cu toţii în cârcă! Să-l scaneze din cap şi până-n picioare! Să-l măsoare, să-l cântărească! Să-i ia probe de sânge, de spermă, de piele şi de urină, da, da! Să-l pună să povestească! Să-l întoarcă pe toate fețele! Să-l folosească în campania electorală! Să-l folosească în campaniile militare ale imperialelor! Să-l bage în formol! Să-l congeleze! Să-l facă harcea-parcea! Să-l digitalizeze! Să-l virtualizeze şi alta nu! Buuuuuuuuum! Miros greu, de praf de puşcă. Ceafa astronautului se înroşi brusc, ce roșie era. Bietul de el bătu aerul trandafiriu cu mâinile. Se prăbuşi pe treptele de sticlă, lovindu-se de un ghiveci de ipsos plin de muşcate trandafirii. Era acum doar un corp dezarticulat, lipsit de corporalitate, lipsit de istorie. Era un inert. Era un sfârşit. Era un inanimat. Era lipsit de propria sa ficţionalitate. O flacără trandafirie izbucni de sub tunică de mătase. Şi, în doar câteva clipe, cadavrul se transformă într-un vârtej electromagnetic.
– L-ai ucis! i-am şuierat printre dinţi nebunei de Bobolina.
Nu ştia ce să facă cu puşca. Mă privi speriată. Era aproape ziuă. Unul câte unul, invitaţii ei de dincolo de moarte s-au preschimbat într-un abur trandafiriu.
– L-ai ucis!
Ea, Bobolina, ce să mai spună? Ar fi ajuns în stradă astronautul. Ar fi rămas în viaţă, înțelegi ce grozăvie. Ar fi început nebunia, s-ar fi apucat să spargă pereţii caselor căutând comoara lui Bibescu, fără îndoială. De unde? Cine? Când? Cum? De ce? Ar fi găsit comoara, ar fi descoperit secretul cel mai secret. Reînviații au un ochi special, un simț, o intuiție vălurită și văluritoare, nu e de joacă cu ei.
– Plec! i-am zis scurt Bobolinei, tunelând zidurile de sticlă, vălurindu-mă hăt departe, în oceanul Atlanticus, pe cuvânt dacă mint.
Într-un ceas am ajuns la gara fluvială. Debarcaderul era pustiu. Soarele, bolnav, trăgea să moară printre turlele bisericii din spatele gării.
Carmil, șeful de gară mi-a cerut o ţigară. Am scos din valiză o sticlă de şampanie pe care o furasem în timpul nopţii. Am băut-o împreună. Carmil, șeful de gară, a strivit o furnică, cu gheata lui murdară de păcură. A întrebat aşa, într-o doară:
– Te întoci din nou în Adamville?
– Întocmai.
– Îl cauţi pe şmecherul de Pitoşkin, nu?
– Întocmai.
– Bobolina a cam dat-o în bară, nu?
– Întocmai.
– Şi acum se vor schimba ficţiunile?
– Întocmai.
– Atunci n-o să vină submarinul galben. O să vină un dirijabil…
– Întocmai.
– Ştii, de multe ori mă gândesc, domnule dragă, că furnicile astea, care vin din alte lumi, ne vor supravieţui fără doar și poate!
– Dar fabuloasele prinse în circul acvatic aflat în apropierea mândrului Adamville către care m-am îndreptat pentru a-l înfrunta pe Pitoşkin? Ne vor supravieţui şi ele? Ce zici domnule şef de gară?
Un vârtej electromagnetic, iscat dintre șinele ruginite, a aruncat dirijabilul drept în inima inelului magic aflat în apropierea mândrului nostru Adamville.
Asta a fost o chestia, așa, de antren. Bobolina a recunoscut că a făcut o poznă. Mi-a scris și pe facebook, iartă-mă, moreagarinule, iartă-mă. În sfârșit, ne-am dus la Cinema City să vedem un film mișto. Hergulian ne-a trimis un SMS. O tipesă de-a lui, din aia de tabloid, se fandosise că găsise o trecere într-o altă dimensiune. Ne-am bulucit la cinematograf. Călcai pe fulgi de porumb și pe pahare storcoșite.
Coca Colaaaaa, eaaaaaa. Sssssst. Începe filmul. Stăm cu toții cu sufletul la gură. Mă pipăi. Hola! Am două nasuri, iaca. Bergulis, și el, pramatia, are un nas în plus. Mirgubin zice, cum îmi suflu mucii acum. Ce mai comedie. Un extraterestru tembel ne-a alungat din sală.
Avea un măturoi de numa, numa. Și puțea strașnic a catran, ce arătare de circ.
Catran? Hola! Dar nu se mai fabrică de trei mii de ani. Și, uite, după colț, vine un tramvai galben. Stăm grămadă la cafea. Trece James Joyce de braț cu HG Welles. Ăștia râd de noi. Uite și la ăștia, temporali sadea, ha, ha, ha! Ne-am dus la circu’ acvatic, strașnic circ.
În circul acvatic din Marsila Mole fiinţele fabuloase se agitau, dracoasele. Prinseră aşa, din zbor, c-o să fie până la urmă un concurs. Că demonul apelor sau ce-or fi fost norii trandafirii se pregătea să le apară sub mai multe înfăţişări. Că o să le pună la încercare. Ba, mai mult, se zvoni că se va da cel mai mare premiu fabuloasei care-ar îndrăzni să-i ţină piept.
Bă, se pune la bătaie comoara lu’ Bibescu! Fiți pe fază. Stați cu ochișorii pe ăștia cu circu’ca pe butelie! Să nu care cumva să ne joace vreun renghi, ceva!
Dar cine să aibă curajul acesta nebun?! Cine să se-așeze acolo, în mijlocul arenei circului acvatic, în bătaia reflectoarelor?! Reflectoare? Radare erau! Sateliţi secreţi! Rachete atomiceeee! Cum să stai așa în mijlocul arenei, cu fanfara în cârcă? Cum să stai cu fabuloasele în cârcă? Cum să stai cu întreg universul plin de universuri în cârcă! Cine să îndrăznească să se confrunte cu arătarea ieşită din inima lui electromagnetică?!
Ei, care se oferea voluntar?!
Fiinţele fabuloase erau de toate felurile. Midinete zvăpăiate şi cochete, filozofi buboşi şi unsuroşi. Jurnalişti îngâmfaţi şi pedanţi. Conţopişti fardaţi şi împopoţonaţi, fochişti îngălbeniţi şi cuminţi. Gospodine cândva virgine. Politicieni năsoşi şi gomoşi, babete simandicoase şi secretoase. Matrozi şi pescari flecari. Erau şi literaţi inelaţi. Acvatici hieratici sau zurbagii. Acvarieni totalirieni. Funcţionari publici bizari, fanfaragii sprințari. Afacerişti veroşi şi alunecoşi. Artişti veseli, trişti. Antreprenori boccii şi zambilii. Virtuali sau digitali fenomenali. Erau şi scafandri tandri. Timonieri şi frizeri. Motorişti şi navetişti. Fabuloase drăcoase şi foarte mincinoaseeee!
Erau cu toții acolo, Arcibald, armurierul, Rudolf, frizerul fără foarfece, comisarul Terente, marxiștii lui Gore, neprihăniții argintii din Alhombra, Brambulo, bancherul, Adervistoian, comerciantul de blănuri, domnul bărzuliu liliachizos, cititorii în stele, contele Monelli, pescuitorii de perle, Potloghin de la brutărie, pricoliciul de la Arsenal, inspirații din Tulombe, totalitarienii din Maona Lao, filozofii din Gomela, naivii din Kuantile Medola, neumaticii din Ghile Ga, Petra Petronius, savantul municipal, electricii din Susa Mabusa, Aglaia Protopopescu, Sira Serano, contesa Cippolina, Elefteria, nebunatica, modistă la Mantao & comp., Marabella, Eleonora.
Dar cine să-i reprezinte în greaua încercare?! Şi dă-i iar ceartă. Şi-apoi o clipă de tăcere în care înțeleseseră că un magician, un scriitor sau poate chiar Pitoșkin le schimbase avatarul. Se recunoscură unii pe alții sub masca fabuloaselor acvatice. Şi se-mbrătișară cu putere împroşcându-se cu o grămadă de sânge, cerneluri şi vârtejuri virtuale.
Talazuri, pe cuvânt, tzunami în toată regula!
Cum să te aperi de aşa talazuri? Nu era nevoie oare de un baraj? De două? De zece baraje? De o sută de baraje? De o mieeeee de baraje!
Barajele metafizice au pus întreaga lume acvatică pe jeratic şi au pornit dihonia în sânul imperialelor, a democraţiilor şi a dictaturilor acvatice de toate felurile. Marele baraj al nordicelor deveni obiect de dispută între ambasadorii orientalelor şi occidentalelor iar noi, moreaugarinii secretului, ne cuibărirăm într-un albatros imperial pregătindu-ne să cercetăm primele picături de ploaie şi să dăm de veste despre esenţa principiului lui unu care se multiplică. Ploaia venea spre noi de mai bine de o mie de ani fără ca măcar s-o bănuim şi fără ca meteorologii inspiraţi să-i descopere prezența periculoasă în spuza stelelor pe care le cercetau cu atâta vioiciune de dimineaţă şi până seara.
Zburând pe deasupra munţilor, către Adamville, de vreme ce vaporul meu se preschimbase într-un dirijabil, am zărit spionii care veneau şi ei de dincolo de orizontul vizibil vrând să se purifice în rafalele ploii. Se hârjoneau în largul mării înspumate. Se strigau unii pe alţii. Se stropeau. Se preschimbau în lei de mare sau în corali sau în fregate argintii care tăiau văzduhul cu graţie. Nici nu le trecea prin gând că, în curând, noi, moreaugarinii secretului, vom secretiza întregul univers plin de universuri. În zare, dincolo de inelul magic deschis peste mândrul Adamville, se desfăşura dansul norilor trandafirii iar forţele maritime ale regatelor loiale occidentalelor produceau primele vârtejuri înspumate în carnea oceanului care spăla Ascondia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Foragan, Alpetta, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto, Agya, Era Ena, Ela, Salomar, Potocapetlan, Gruwald, Hadoma, Casonawa, Chemes, Zilla, Dera Do, Fulsa, Rakada, Kasma, Pame One, Gikka, Asola şi deșuchiatul Potal Pao.
Cerul se înroşise de-a binelea şi se auzea bubuitul tunurilor navale şi şuieratura torpilelor atât de periculoase. Nici vorbă despre înţelegerile de pace de o mie de ani din Potocapetlan, Gruwald, Hadoma, Casonawa, Chemes, Zilla, Dera Do, Fulsa, Rakada, Kasma, Pame One, Gikka, Asola, Potal Pao, Casemar, Gambria, Havo Mabuu, Pletora, Arbanian, Offa, Salsaa, Belodar, Mamola, Qungo, Patoree, Osibirias, Mazango, Basko Tan, Halveda, Deboo, Jian Hoa, Asembo, Runamar, Montella, Ebao, Timbo, Asudaan, Muna, Yatoo, Vinna, Qutomo, Aselan, Paserar, Wasso, Bonna, Kantom Pingall, Finotola Fanţi, Bohle, Forgossa, Atamaran, Gureba, Fantasa, Idilo şi certăreţul, ah certăreţul Hudacar! Nici vorbă de Pitoşkin!
Îmi era din ce în ce mai clar că ignoranţa şi prostia guvernantei imperiale ar putea duce la pierzanie navigatorii şi că minunata artă a navigaţiei se apropia de sfârşit de vreme ce inventaseră cu toţii un personaj ca Pitoşkin.
Să fi fost oare acest moment un act de descurajare strategică pus la cale de spionii din alte lumi? Circul acvatic din Marsila Mole avea o intrigă dinainte stabilită? Să fi fost o intrigă ţesută de un rebel din interiorul registrului nostru de navigaţie? Să fi fost o conspiraţie pusă la cale de acvatica oficială cea trandafirie aflată mână-n mână cu norii trandafirii veniţi de dincolo de orizontul vizibil? Erau oare norii nişte fiinţe fabuloase pe care universul plin de universuri le construise sau le născuse în dauna noastră, spre mirarea noastră? Eram oare, noi înşine, navigatori ai secretului traversând stări subtile de perplexitate? Oare structurile narative şi descriptive ale registrului de navigaţie fuseseră virusate până în adâncuri? Să fi fost o stare de insurgență a structurilor imaginare acvatice libere pe care le-am descoperit în călătoria aparentă către sensul ultim, dincolo de fascinantul inel magic pe care îl caută cu înfrigurare Gingullo Baloas şi despre care Pitoşkin îmi vorbise de nenumărate ori?
Stârnit de Fantafanora Fufelador, prinţesa peştilor din Bulbona, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Monte Carlito, Quadaoda, Berlin, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Moscova, Gugumbe, Kalamatahar şi aiuritoarea Kumbra Kumbrali, misteriosul Gingullo Baloas, secretarul lui Mataloman, profetul din Gamboa, a descoperit un uluitor înscris despre secretul nemuririi în biblioteca din San Gastrobal, afirmă martorii guamoburori în culegerile lor despre sărbătorile de iarnă pe care le-au publicat sub diverse titluri în Adavilla Villada, Beauburg şi Tagula Manokaan pentru a păcăli acvatica oficială cea trandafirie care nu vedea cu ochi buni păstrarea tradiţiei.
Numele din această frază ar conţine o mulţime de chei secrete despre care arhivarii din Adavilla Villada spun că ar fi ţinute bine ascunse de ghilda zăpezilor sau de adepţii noului materialism sau de faunul Eblaskobiris din Aktheena. Se spune că la ultimele conferinţe decembrice nişte călugări din Kontir ar fi cerut un preţ piperat pe una dintre ele.
Conferinţele decembrice l-au purtat pe Mataloman, profetul din Gamboa, către vestitul oraş care a ţinut piept sarazinilor vreme de o sută de zile şi care a cunoscut revelaţia luminilor răspândite de diamantele de lumină veche în 1675 îndată ce Cristophan Calumbus din Hatayo a debarcat nu departe de locul în care se afla astăzi mândrul Washawashingaon şi unde amiralul Obion Obao şi-a pierdut viaţa tunelând cu mentalul său o grozavă furtună de nisip care-şi făcea mendrele în golful Magona spre necazul norilor de zăpadă trandafirii din Gomanaozan şi spre bucuria lui Pitoşkin. Toate astea s-au întâmplat cu puţin timp înainte de noaptea de crăciun, cu puţin înainte de trecerea miraculoasă prin văzduh a fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă care se ridică dincolo de Viena.
Mataloman, profetul din Gamboa, avea peste o mie de ani şi reprezentase ghilda zăpezilor la negocierile de pace din Matapahapamar, odată încheiate primele războaiele semantice puse la cale de acvatică oficială cea trandafirie şi custodele marilor expoziţii de sculpturi în gheaţă din Bankusai, Tokyo şi Gogaiawa.
Arhivarii din Adavilla Villada îl descriu pe Mataloman, profetul din Gamboa, cu multă acurateţe dând desluşiri şi asupra caracterului său ferm şi asupra inteligenţei sale ieşite din comun precum şi asupra miraculoaselor sale însuşiri. Se spune că i-ar fi plăcut foarte mult vinurile din însoritele insule Kamtai şi carnea de bibaresă înăbuşită şi stropită din belşug cu sos de migole peste care se presară fulgi de nea din belşug. Artă, nu glumă!
În nopţile cu lună plină, Mataloman, profetul din Gamboa, ar fi putut într-adevăr levita pe deasupra coşurilor de fum aducând copiilor daruri nepreţuite iar în zilele ceţoase se spune că ar fi putut tunela universul plin de universuri trecând dincolo de cortina înstelată şi transformându-se într-o fiinţă fabuloasă cu o mie de dimensiuni sau într-un brad uriaş, pe deplin fractalizat spre bucuria copiilor și savanților din întreaga lume.
Gingullo Baloas s-a plimbat o vreme prin San Gastrobal lăsând în urma lui nori de nea şi rememorând bătălii şi conspirații şi convingându-se cu proprii lui ochi că oamenii din Adamville erau aceiaşi din 1487. Purtau vestitele blănuri de Maceatka, beau vin de Molera şi se dădeau pe patine şi jucau jocuri de iarnă cu o minge din piele de ţigher care ţopăia caraghioasă printre troiene de mai mare dragul. Templierii din Arkona i-au desluşit aceasta la o halbă de bere dar Gingullo Baloas nu le-a dat crezare pentru că nu-şi putea imagina că nemurirea fusese descoperită cu mult înainte de anul 1269 când fuseseră găsite marile vase stelare de la Tamaroban pe care Mataloman, profetul din Gamboa, le adusese cu mare greutate de dincolo de orizontul vizibil. Paginile cărţilor şi înscrisurile aveau patina vremii şi fuseseră citite de îndrăzneţii din Haloha, de tainuitorii din Massala, de zburdalnicii din Kontaraoeea şi de Yusuf din Quaribo care se vânzoliseră timp de câteva sute de ani prin biblioteca din San Gastrobal, precum şi de oamenii de zăpadă din Matapahapamar.
Oamenii de zăpadă pregăteau o conspiraţie de mari proporţii pentru că aveau de gând să-l înscăuneze pe Mataloman, profetul din Gamboa, drept împărat al lumii îndată ce Amerila prindea Chignao în cleşte iar Makatanar ocupa vremelnic Bankusai. Secretarul Gingullo Baloas a citit însemnările din pergamentul virtual al oaspeţilor şi apoi s-a pregătit să afle şi el cutremurătorul adevăr despre soarta lumilor urmărit cu grijă de Pitoşkin prin intermediul unor agenţi secreţi care lucrau pentru împăratul Owagama interesat şi el de secretul nemuririi.
Soarele se ridicase de două suliţe pe cer şi nimic nu anunţa straşnică furtuna de zăpadă ce avea să măture cartierele semeţe din San Gastrobal. Un albatros imperial plană maiestuos stârnind nămeţii uliţelor iar nişte păsărari ridicară un mic teatru de umbre lângă catedrala cavalerilor de sticlă din Kuatoson acolo unde, doar în câteva ceasuri, dulgherii din Gombao aveau să aducă cel mai semeţ brad de crăciun din câţi s-au văzut vreodată în lumile acvatice.
Gingullo Baloas şi-a umezit buzele şi şi-a pus ochelarii cu ramă de os de balenă albastră şi a închis uşa cu cheia nevrând să fie deranjat în bibliotecă de vreun vizitator nepoftit. Era un fel de religiozitate în toate mişcările lui, un mod propriu de a folosi aerul care-l cuprindea şi-l pipăia plin de senzualitate.
Semnul schimbării a fost o nevolnică picătură de sânge care i s-a prelins din nasul borcănat. Urechile i s-au crăpat iar pântecele a început să-i tresalte. Gingullo Baloas ştia că în mai puţin de un minut avea să se transforme într-o fiinţă fabuloasă care sosise în lumile acvatice venind tocmai din inima îngheţată a universului plin de universuri. De peste zece ani era locuit dar Gingullo Baloas nu suflase vreo vorbă cuiva temându-se că lumea va râde de el sau, mai rău, că va fi răpit de serviciile secrete din inima nordicelor şi că va fi supus unor experimente ştiinţifice îngrozitoare.
Învăţase însă să convieţuiască cu fiinţa fabuloasă. Învăţase să respire ca în lumile acvatice din marea întunecime cum denumea el materia neagră de dincolo de orizontul vizibil pe care savanţii încă nu reuşiseră să o cunoască încă în vreun fel. Zece mii de ochi hulpavi au străpuns cu lumina lor semiobscuritatea încăperii aruncându-se hulpavi asupra teribilei cărţi, ce carte teribilă. Exact în acea clipă norii de zăpadă din Gomanaozan au răsărit de nu se ştie unde şi s-a pornit furtuna. Geamurile se zgâlţâiră. Barajele vibrară. O flacără argintie izbucni de sub talpa acoperişului cărămiziu sub care se adăpostea vestitul Politikon, protocolul tuturor politicienilor lumilor acvatice. Se auziră surlele apocalipsei. Surle şi tobe.
Pe din Gumabumbe făceau tumbe tot felul de mascaţi în timp ce în Adavilla Villada, în Gatoya şi Cambarra femeile se culcau cu cine apucau prin nămeţi, cuprinse de un soi de nebunie care i-a tulburat până şi pe moreaugarinii secretului din Adamville. Martorii guamoburori afirmă că un oarecare circar, Agatayo din Nulombe, s-ar fi atârnat de un nor trandafiriu de zăpadă şi că ar fi făcut tot felul de acrobaţii sfidând furtuna şi sfârşitul lumii pentru că tocmai se pregătea să participe la carnavalul fulgilor de zăpadă din Rio Ganode.
Curajul lui nesăbuit se spune că ar fi impresionat forţele tainice ale furtunii de zăpadă, astfel că a ieşit soarele iar fiinţa fabuloasă venită în lumile acvatice tocmai de dincolo de orizontul vizibil ar fi aflat adevărul ultim într-o clipă de neuitat şi l-ar fi eliberat pe Gingullo Baloas de povara corporalităţii ei, lăsându-l însă fără suflare în sala friguroasă a bibliotecii, ce nebunie, curată nebunie.
Bobolina nu credea povestea asta şi chiar era cuprinsă de furie atunci când i-o spuneam şi când ţineam mortis că, potrivit lui Pitoşkin, trecutul, prezentul şi viitorul se află mereu în acelaşi plan astfel încât noaptea de crăciun şi timpul vălurit al lecturii unui roman science fiction se confundă ca temporalitate şi desfăşurare cu timpul văluritor. Bobolina voia să-mi demonstreze că ea a făcut prima acrobaţie din lume atârnând de nori şi că noaptea de crăciun nici nu a avut loc aceasta fiind doar o invenţie de-a mea. O minciună gogonată, vezi bine! Eu o tachinam. Ne întâlneam la o cârciumioară din docurile din Batoa Butuba şi ne băteam cu zăpadă trandafirie şi depănam tot felul de amintiri de pe vremea când lucram împreună la circul acvatic din Marsila Mole şi eu o prindeam de mână şi îi șopteam încet, în urechiușa-i trandafirie, avertizând-o, punând-o în gardă, vezi bine:
– Uite-l pe vânturătorul arlechin cum aleargă într-un suflet vrând să scape de turbionul trandafiriu pentru a se ridica în slava cerului! Uite acolo, în norul acela de zăpadă, vezi? În el e ascuns Mataloman, profetul din Gamboa! Şi uite-l pe Pitoșkiiiin, îl vezi!? S-a tupilat în penele acelei gâşte salbaticeeee care vine tocmai din Bankusai!
– Cine te crede, vălurituleee! striga Bobolina, nesuferita.
Bobolina se îmbujora şi îmi spunea de la obraz că sunt un mincinos şi jumătate şi uneori îmi venea să-i dau crezare. Dar ştiu că ţinea morţiş să-i aduc un brad şi să-l aduc şi pe Mataloman, profetul din Gamboa, să-i dăruiască cele mai plăcute şi mai aiuritoare parfumuri din lume. La urma urmei de ce să amestec eu timpurile ficţionale şi de ce să stârnesc mânia înfăţişărilor atotcuprinzătorului care dorm frumos una peste alta în pliurile virtuale ale furtunilor oceanice peste care ninge neîncetat? Şi de ce oare l-am refuzat pe Mataloman, profetul din Gamboa, când puteam foarte bine să-mi pun magia la încercare şi să hotărăsc schimbarea împărăţiilor, să stârnesc noile războaie semantice şi să pun la cale revoluţia sau căderea în penumbra lunii spre deliciul lui Pitoşkin?!
Mataloman, profetul din Gamboa, m-a căutat de câteva ori vrând să-mi propună se devin secretarul lui de vreme ce aveam experienţa în relaţiile cu mafia trandafirie din Chintao Sao, cu preacurioșii din Bangoa și cu disperații melancolici din Kaptosan.
Nu ştiu cine i-a spus că în tinereţe fusesem secretarul unui demnitar chintonez şi că mijlocisem câteva runde de negocieri intre Chintao Sao şi Basaala, Moscova și Casablanca în timpul vălurit al războaielor atmosferice care au măcinat atâtea imperiale timp de o mie de ani şi mai bine. Așa să fi fost? Dar dacă nici povestea asta nu e adevărată atunci poate că furtuna de zăpadă din San Gastrobal nu s-a sfârşit întocmai? Poate că stă să înceapă iar eu poate că nici nu m-am născut, aceste propoziţii fiind înlănţuirea unei matrice libere care umblă hai hui prin universul plin de universuri în căutarea unei corporalităţi potrivite.
Să fie chiar matricea nopţii de crăciun? Să fie noaptea de crăciun o fiinţă fabuloasă care se poate metamorfoza? Să fie ploaia de dincolo de orizontul vizibil? Şi dacă nimic din ceea pare că este, se dovedeşte a nu fi nimic, atunci norii de zăpadă din Gomanaozan să fie doar pricina unui zvon din Gutumbe, o imagine pierdută dintr-un film publicitar din Batoa Butuba sau poate doar apa îngheţată din scăldătoarea sfioasei armeline din Exxom, pricina tuturor reveriilor ascunse?
