Pe data de 9 mai 2018, la librăria La Două Bufnițe, ora 19.00, va avea loc o lansare comună a cinci cărți scrise de tot atâția membri ai clubului de literatură științifico-fantastică Helion din Timișoara.
Amor fără alcool, de Ciprian-Ionuț Baciu
Amor fără alcool, editura Tritonic, 2018, este volumul de debut al autorului timișorean Ciprian-Ionuț Baciu. Vechi membru al clubului Helion, peste 14 ani de activitate, vicepreședinte al acestui club, Ciprian este cunoscut și prin rubrica Pe scurt despre proza scurtă ce apare lună de lună, atât în revista Helion Online, cât și în revista tipărită Helion.
Volumul reprezintă munca de autor de-a lungul a mai multor ani. Fiecare povestire fiind o mică piesă într-un angrenaj mai mare. O parte din povestiri au fost citite în cadrul clubului iar câteva au fost și publicate în paginile revistei.
Lucian-Vasile Szabo, președintele clubului Helion, spune despre volum: „Ciprian Ionuț Baciu este un autor cu experiență, foarte activ cu proză și poezie în cercurile literare timișorene. Abordarea sa epică, așa cum se vede și în volumul de față, înclină către science fiction și fantastic. Nu fantasy, ci fantasticul dur și pur, al căderilor în timp și al problemelor deosebite în fața cărora sunt puse personajele sale, pentru rezolvarea cărora trebuie să lupte, adesea cu prețul vieții. Sfera lui de interes este cea a realității imediate, una populată de oameni obișnuiți, aflați în locuri ce pot fi identificate ușor. Însă această realitate este adesea sabotată prin insinuarea elementelor neobișnuite, cursul întâmplărilor fiind deturnat către confruntări (nearmate!), dar cu o încărcătură psihică deosebită, punând la încercare resursele umanului din fiecare personaj. Textele sunt vioaie, scrise ușor, ceea ce înseamnă o surpriză plăcută pentru cititorii de toate calibrele.”
Lansarea va avea loc pe data de 9 mai 2018, ora 19.00, la librăria La Două Bufnițe, din Timișoara, lansare prinsă în cadrul festivalului Student Fest 2018. Ulterior va mai exista o lansare în cadrul sesiunii Helion, pe data de 12 mai 2018, ora 12.30, Sala Orizont a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara.
Sfârșitul inocenței, de Cristian Vicol
Cristian Vicol este deja un nume cunoscut. A publicat proză fantastică și sf în mai multe reviste de gen, atât online cât și tipărite. A debutat cu volumul Comoara din cetate (Editura de Vest, 2014), un roman picaresc a cărui acțiune se petrece în orașul de pe Bega, apoi cu O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716, un volum despre istoria Timișoarei, foarte bine primit de pasionații de istorie locală. Sfârșitul inocenței este la a doua ediție (prima a fost la Eurostampa, 2015), o ediție suplimentată cu noi povestiri, modificări ale celor vechi, cu alte cuvinte o ediție mult îmbunătățită.
Volumul cuprinde nouă povestiri din genurile fantastic și științifico-fantastic. Ca un fir roșu se simte aplecarea autorului spre distopie, el fiind doctorand la Litere, la Universitatea de Vest din Timișoara, și având ca temă a cercetării distopiile central-europene din a doua jumătate a secolului XX.
În prefața volumului, redactorul de carte și bunul său prieten Alexandru Maniu, scrie: „Povestirile au rotunjime, sunt bine închegate, scrise cu sinceritate și fără dorința de a epata. Temele și subiectele pe care le abordează Cristian Vicol îl îndepărtează de zona hard-SF-ului, chiar și de cea a SF-ului „clasic” (dacă mi se permite acest termen extrem de vag) și îl înscriu mai degrabă în tradiția istoric-utopică a unor scriitori precum Bradbury, Huxley, Vonnegut, David Brin, frații Strugațki, sau Walter Miller Jr.. Sunt explorate poteci alternative din trecutul sau viitorul umanității, uneori în cheie ironică, alteori distopică sau tragi-comică, dar de fiecare dată de la nivelul și prin ochii unor personaje solide, bine conturate, care ar putea trece cu brio un presupus test Turing al tridimensionalității ficționale.”
Volumul va fi lansat în cadrul sesiunii Helion 2018, la librăria La Două Bufnițe, 9 mai 2018, ora 19 și sâmbătă 12 mai 2018, Sala Orizont a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara.
Imperiul de sticlă, Cătălina Fometici
Cătălina Fometici este la al doilea volum. Primul, Câinii diavolului, a suscitat un interes deosebit printre fanii genurilor fantasy și ghotic. Cuprinde trei nuvele, sau trei povestiri mai lungi, sau un roman mozaic. Greu de spus. Însă, cu siguranță, pot spune că sunt trei povestiri foarte bune ce formează un tot unitar excelent. Mister, groază, cavalerism, romantism, vrăjitorie, magie, autoarea folosește cele mai bune ingrediente pentru a crea o lume credibilă și plină de neprevăzut.
Acest al doilea volum Imperiul de sticlă este un roman fantasy ce se poate încadra atât în subgenul heroic fantasy, cât și în cel, mai puțin cunoscut, de dystopian fantasy un gen ce îmbină fantasticul cu preocupările sociale.
„Alma, Ucigașul de Demoni, prințesă a dinastiei Elweise din Aakra, conducătoarea de drept Asworului se trezește după o mie două sute de ani pe patul unui spital modern. Cine este ea, ce destin neîmplinit a aruncat-o peste timp, într-un prezent atât de diferit de lumea ei și totuși confruntat cu aceleași pericole? O intrigă construită cu măiestrie, o poveste complexă, într-un univers eroic și melodramatic totodată. Prințesa Alma trebuie să facă față unor încercări grele, prinsă într-un păienjeniș de secrete, comploturi și ambiții personale ale unor entități din vechime, vrăjitori, demoni și oameni, în confruntare cu prezentul, la fel de întunecat.” – Daniel Timariu
Cartea interviurilor SF, Lucian-Vasile Szabo
Lucian-Vasile Szabo este președintele Clubului Helion, redactorul-șef al publicației Helion Online, dar și prozator, critic literar, jurnalist, profesor şi cercetător în domeniul comunicării. În activitatea sa a abordat teme complexe, cum ar fi: relaţia dintre literatură şi mass-media; evoluţia unor mari scriitori şi gazetari; conflictele cu puterea şi represaliile la care au fost supuşi importanţi scriitori şi publicişti (români şi străini) pentru activitatea lor ca oameni de presă; viitorul publicisticii (literare şi generaliste) în condiţiile evoluţiei tehnologice.
Cu atâtea activități în domeniul comunicării nu e de mirare că a reușit să strângă o serie de interviuri cu personalități ale literaturii românești de science-fiction și fantasy. Volumul Cartea interviurilor SF, apărut la editura Tritonic, 2018, cuprinde 33 de interviuri.
„Volumul de față reunește în paginile lui 33 de interviuri. Sunt dialoguri în care au oferit răspunsuri 33 de autori și editori implicați, într-un fel sau altul, în bunul mers al mișcării science-fiction din România. Așa cum este firesc, dispunerea în volum este în ordine alfabetică. Desigur, în literatura SF din România activează și alte persoane cu merite deosebite. Nu au fost excluse, ci urmează să fie luate la întrebări cu altă ocazie.” – prezentarea volumului pe site-ului editurii Tritonic.
Ciudatul caz al umbrelor, Daniel Timariu
Făcând parte din seria Lumea Tenebrelor, nuvela este cuprinsă într-un volum de două nuvele. A doua nuvelă se numește Când penele roșii vor plânge, din universul Frontierei, Lucian-Dragoș Bogdan. Așadar două povestiri față-n-față, sau spate la spate, ca doi camarazi pe câmpul de luptă. Una din genul urban-fantasy, cu acțiunea pe străzile Timișoarei, alta SF, la frontiera universului cunoscut.
„Ciudatul caz al umbrelor se desfășoară tot pe teritoriul Timișoarei. Detectivul Alex Anghel dezleagă încă un mister legat de ființe malefice ce amenință, din umbră, locuitorii. Numai un om care iubește istoria unor locuri și oamenii de-acolo poate scrie cu atâta drag despre străzi, case, spații ce se suprapun doar când vor ele, vrăjitoare șarmante ori știme necruțătoare. (Teodora Matei)”
„Când penele roșii vor plânge se încadrează cu siguranță în colecția povestirilor Frontierei. E tot despre o călătorie, de data aceasta nu a unui personaj tânăr și intempestiv, ci a unui briss înaripat aflat spre apusul vieții, ce crede că știe și a văzut tot ce se poate vedea și ști. E încă o poveste despre fragilitatea sufletului, fie el uman sau non-uman, dar capabil de sentimente. (Teodora Matei)”