Liviu Surugiu (n. 1969) este scriitor, scenarist, jurist și mediator. Locuiește în București alături de soție și o fiică adolescentă. A debutat în septembrie 1994 cu o proză scurtă în Jurnalul SF.
Este prezent cu povestiri în revistele: Jurnalul SF, SuperNova, Curierul Național, Gazeta SF, Argos, Nautilus, CPSF, CPSFA-Nemira, Ficțiuni și Helion.
A publicat patru romane: Imman (2011), Atavic (2014, Tritonic), Iubire și moarte pentru totdeauna (2014, Tritonic), ERAL (2015, editura Meridiane) și trei volume de povestiri: Rămășițele viselor (2015, Tracus Arte), Acesta este trupul meu (2016, Tracus Arte) și Pulsar (2017, Tracus Arte).
Premii: finalist HBO-2013 pentru scenariu de lung-metraj, Premiul JSF-Atlantykron 1994, Premiul SuperNova 1994, Premiul Sfera 1994, Premiul de Originalitate Atlantykron 1995, Premiul pentru Nuvelă la Festivalul Vladimir Colin 1995, Premiul Quasar 1995, Premiul Radu Gyr 1995, Premiul ARSFAN 1995 la Pozitronic BuzăU, Premiul Gazetei SF 2013, Premiul pentru cel mai bun roman al anului, Romcon 2015, Locul I în Top 14 Cărți SF 2015, Premiul III Helion 2015, Premiul I Atlantykron 2016, Premiul I la Concursul Național Helion 2016, Premiul pentru cel mai bun roman al anului, Romcon 2016, Premiul pentru cel mai bun volum de proză scurtă, Romcon 2016, Premiul pentru scenariu ”România 2116”, Romcon 2016, Premiul II Atlantykron 2017, Nominalizat Colin 2017, Premiul I Helion 2017.
I. „Într-o proză scurtă poți risca, dar într-un roman nu te joci cu personajul”
Liviu Surugiu -Imman
1. Scrii literatură science-fiction de mulți ani, dar, după perioada bună din 1994-95, te-ai retras pentru aproape două decenii. De ce? Și de ce ai revenit?
Acum 24 de ani debutam cu dreptul, dar, după vreo zece proze publicate, mi-am dat seama că nu puteam mai mult. Aveam multe alte texte gata scrise și scriam altele, dar nu erau la nivelul celor pentru care fusesem premiat. Am înțeles că, dacă vreau să nu-mi pară rău pentru ceea ce voi publica, trebuia să am răbdare și să scriu mult pentru sertar. De aceea nu mi-e rușine acum cu nimic din ceea ce a văzut lumina tiparului. Povestirile de atunci, adunate în volumul Rămășițele viselor, apărut la editura Tracus Arte în 2015, au obținut, alături de alte texte, noi, premiul pentru cel mai bun volum de proză scurtă al anului.
Rămășițele Viselor
Când am revenit, în 2014, am considerat că atinsesem maturitatea scriitoricească. Că mai bine de atât nu pot să scriu.
Acum simt că am cu adevărat ce spune, istorii complexe în care SF-ul e vehiculul care transportă personajele prin drama vieții lor.
Totodată se pare că am făcut bine că n-am așteptat mai mult. Am fost primit înapoi de public și critică, de prietenii vechi, dar și de alții noi.
2. Cum te regăsești în curentul political fiction? Are acesta viitor?
Mă regăsesc fără să vreau, fără să-mi dau seama, de multe ori. Sigur că are un viitor. Viitorul lui, evident, unul în care istoriile contrafactuale au întotdeauna ceva de spus.
3. Care este cea mai mare aiureală întâlnită în lecturile tale?
La început, în scrierile mai vechi, nu credeam în personaje. Îmi imaginam că, la fel ca-n (unele) filme, acțiunea bate personajul. Ori, e tocmai pe dos. Evident, mă salva originalitatea, dar nici chiar ea nu era de ajuns. Cu timpul, am înțeles că asta era o mare „aiureală”, una periculoasă. Într-o proză scurtă poți risca, dar într-un roman nu te joci cu personajul: dacă nu-l ai, ai compromis totul.
4. Ce ți-a plăcut în mod deosebit? Ce te-a impresionat?
În prozele mele îmi place totul, în ale altora… aici am un mecanism de conservare foarte fin. Mintea mea refuză să citească ceea ce nu are nevoie. Când scriu proză scurtă, citesc doar proze scurte (cele mai bune, dacă se poate), iar dacă o fac pentru a fi tradusă pe piața americană de gen, atunci e clar că nu ies din Peter Watts, Joe Haldeman, Cory Doctorow, Michael Swanwick sau Robert Reed.
II. „Magazine F & SF este, probabil, cea mai bună revistă de gen din lume”
Atavic
5. Care mai este locul fanilor în mișcarea SF? De ce, la noi, nu-i vedem costumați ca în Războiul Stelelor pe la convenții?
Locul e cel pe care-l oferă spectacolul SF, adică așa, nu prea în față, fiindcă la noi SF-ul nu aduce profit ca-n alte părți ale lumii, iar costumarea cred că e tot din lipsă de bani. Brutal răspuns, știu, dar mie asta mi se pare a fi realitatea. Evident, există ComiCon, însă aceea e totuși o altă poveste.
6. E greu de publicat literatură bună?
Nu mai greu decât literatura proastă. În privința celei din urmă, evident, depinde de editor, cât de mult e dispus să se compromită.
Singura greutate cu literatura bună e că nu-i așa cantitativă, nu c-ar fi greu de publicat. Dar se scrie bine totuși, în ultima vreme, avem autori și mulți și buni.
7. Activezi și în Asociația Română a Cluburilor și Autorilor de Science-Fiction (ARCASF). Ești chiar secretar. Cum te simți în această postură?
Prins la mijloc, uneori. Încerc să mă descurc, să nu fie nimeni nemulțumit. N-am făcut fapte prea mari în calitatea asta, n-am schimbat legile justiției…
Iubire și moarte pentru totdeauna
8. Se mai nasc „tinere talente”? Dar din cele mai „trecute”? Pe cine mizezi?
Nu știu dacă se nasc, dar sper să fie măcar în faza de concepție. Iar dacă mizez, păi mai întâi să-ți zic ce înțeleg eu prin asta. Pentru mine a miza înseamnă a paria pe reușita pe plan extern. De aceea, din rândul celor care nu mai sunt deloc, oricât mi-ar părea de rău, nu mizez. A reuși dincolo e rezultatul unei munci pe care un autor mort nu o mai poate depune.
Din cei vii, un număr de 8-9 autori români de SF ar putea reuși să publice în reviste de gen din alte țări, dacă s-ar dedica trup și suflet încercării. Revistele acelea au tiraje de zeci de mii exemplare, unele sute de mii.
Să nu uităm că The New Yorker, de pildă, care publică multă proză și ocazional chiar SF, a avut în 2017, în medie 1.250.000 cititori!!!… nu pe tot anul, pe număr. Sunt reviste faimoase, citite din copertă în copertă, iar unii cititori sunt editori de carte, regizori, producători de film. Asta înseamnă să publici în M F&SF, Analog, Asimov’s.
Magazine Fantasy & Science Fiction este, probabil, cea mai bună revistă de gen din lume. Nici un român, ungur, bulgar, croat, în fine, nici un est-european n-a reușit până în prezent să publice acolo. Iar din restul Europei (excepție, Anglia) îi putem număra pe degetele de la o mână pe cei care au reușit. Hm, ba chiar cu trei degete strânse!
III. „Toate drumurile merg spre om”
ERAL
9. Presa poate fi o sursă de inspirație pentru autorul de literatură de anticipație? Care este relația dintre cele două domenii?
Depinde care anume parte a presei. Dacă ne referim la cea științifică, la articolele de gen, cele bine documentate care ne aduc zilnic știri despre inovații și descoperiri, atunci da, presa poate fi o sursă de inspirație pentru autorii SF.
10. Ce mai scrii? La ce mai lucrezi?
Un roman, dar cred că, în primă fază, va fi nuvelă. E prea tare ideea să nu încerc s-o traduc întâi și să o trimit peste ocean.
11. Cum crezi tu că arată un extraterestru? Sau o pereche… Ești pregătit să te întâlnești cu unul dintre ei?
Dacă vorbim de viață extraterestră inteligentă, după cum s-a văzut pe Terra, vârful piramidei ar trebui să fie umanoid. Afirm asta pentru că toate teoriile recente vorbesc despre lanțuri hominide care au apărut independent din Munții Altai până în Noua Zeelandă. Toate drumurile merg spre om. Dacă vorbim de un extraterestru oarecare, de pildă un organism primitiv, în mod paradoxal cred că aici lucrurile ar fi foarte diferite. Viața care nu merge spre viață inteligentă se poate înfunda în tot felul de făgașe stranii, horror chiar. Cine știe ce organisme zac în oceanele de sub banchizele lui Enceladus…
12. Ce reprezintă pentru tine Timișoara?
Un oraș frumos pe care l-am vizitat de câteva ori, numai pe vreme ploioasă. Are ceva vestic în el și când spun asta nu mă refer doar la vest față de București. La Timișoara am venit prima oară în 1997 când mi-am cumpărat prima mașină, un Opel Vectra (superb pentru vremea aceea!). Ultima oară a fost la Helion, în mai 2017, când am luat premiul I la Helion. Așadar, cum să nu-mi placă Timișoara?!
IV. „Un autor trebuie să-și selecteze cele mai bune proze pentru traducere, dar și cele mai potrivite pentru cultura acelui popor”
Acesta este trupul meu
13. Cum poate un autor român să se facă cunoscut în străinătate?
Prin proza scurtă, la început. Să-și selecteze cele mai bune proze, dar și cele mai potrivite pentru cultura poporului unde încearcă să publice. Apoi, un traducător excepțional. Cel mai indicat ar fi unul nativ.
14. Cum vezi viitorul? Și al tău, și al lumii…
Pe al meu, bine. Rezultă că și pe al lumii, nu-i așa? Cel puțin pe termen scurt, o decadă, să zicem, lucrurile încă ar mai putea fi frumoase. Apoi, mai vedem.
15. Cum se explică faptul că SF-ul românesc e plin de distopii? De unde gustul pentru catastrofe?
Din ceea ce vedem în jur. Glumesc, nu-i chiar așa… Dar e mai simplu să distrugi lumea pe care o ai și să brodezi o poveste într-un peisaj unde electricitatea a dispărut, iar omenirea se ceartă pentru o cană de motorină, decât să augmentezi cu argumente științifice ceea ce se vede în jur. Ar necesita mai mult research și, bineînțeles, imaginație. Plus că e mai dramatic să arăți obrajii murdari ai unui copil plângând de foame pe un cosmodrom părăsit din anul 2109, decât să muți copilul acela într-o aventură plină de idei. Nu prea-mi plac distopiile, să știi.
16. Cine va câștiga alegerile din 2019? Dar pe cele din 3019?
Din păcate, politicienii.
V. „E greu să fii Dumnezeu”
Liviu Surugiu – Pulsar
17. Este mișcarea SF în declin? Reuniunile pe teritoriul românesc se încheagă greu…
Eu cred că e în echilibru. Și mai cred că, dacă ar fi bani (pentru toată lumea), SF-ul românesc ar fi mult mai bine. Am înțeles că în Germania ori Italia, similarul RomCon-ului nu e cu nimic mai sus, ba, dimpotrivă, se întâmplă să nu treacă de 50 de participanți. Și vorbim de Germania și Italia.
18. Dacă ai avea o mașină a timpului unde te-ai duce prima dată?
M-aș duce și aș rămâne în România interbelică. Iar după ce ar trece acei 20 de ani, aș lua-o de la început, pentru încă 20. Și așa mai departe.
19. Dacă ai putea schimba ceva din trecut ce ai schimba?
Cred că nu aș schimba nimic, mi-ar fi teamă să nu stric totul. E greu să fii Dumnezeu. Aici ar merge finalul nuvelei U Phars In din volumul meu Pulsar.
20. Unde te vezi peste 10-20 de ani?
Literar, cred că bine pe plan intern. Chinul meu e că-mi doresc același lucru și pe plan internațional, iar asta mă macină și mă frământă zi de zi.
