Romanul se continuă de la Omul vălurit (XIV).

– Dar cine mi-a furat stickul? Extratereștrii, lunatecii, marțienii?! Care mi-ai șparlit ideile, ficțiunile, scenariile, eseurile, gândurile și strategiile vălurite și văluritoare? Nu știți, nu?! Aveți voi vreo bănuială, ceva, nu se poate altfel, vă văd eu după ochi, toată noaptea ați flecărit pe facebook. Dacă-mi ziceți, promit solemn ca eu să vă spun într-un ceas unde e comoara, vă dau și harta, vă învăț cum să ajungeți la comoară în chip miraculos și magic. O să scriu și pe blogu’ meu, pe bune.

Dacă acest Pitoşkin are un ascendent asupra piraţilor de dincolo de orizontul vizibil, mi-am spus râzând, noi, moreaugarinii, putem folosi relaţia de subordonare pentru a pune la cale o revoltă sau o rebeliune împotriva centrului informaţional, manipulând periferia care dormea pe plajă la soare. Dacă Pitoşkinul a plănuit atacul împotriva noastră sau spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil, mişcându-se aparent în proximitatea noastră informațională, ne-au definit ca potenţiali adversari, nu era iarăşi lipsit de importantă. Pitoşkin? Blip, blop, blupa, blupa.  Pitoşkin revăluri secvenţele ficţionale vrând să mă impresioneze. Fiinţele fabuloase se treziră din nou în circul acvatic. Fanfaragiii atacară un marş funebru bubuitor, ce bubuitor. Matrozii făcură tumbe. Panglicile de mătase se unduiră aidoma unor sirene fantomatice electromagnetice. Fulgere globulare căzură de nicăieri arzând aerul sălciu ca şi cum crunta realitate ar fi fost un Pitoşkin omogen, cumplit de omogen. Era o oglindă de ape în care se oglindea universul plin de universuri? O masă oceanică invizibilă? Un univers plin de universuri. Un univers informaţional? O limită maritimă? E cumva un baraj nesfârşit? Un ultim către care tinde întreg universul plin de universuri? E chiar acolo? Aici şi acum? Suntem cuprinşi de fascinaţie. E chiar acolo şi nu l-am intuit? Iar noi suntem o mulţime de puncte mişcându-se aparent prin universul plin de universuri? Iar aceste puncte de vibraţie tunelând schimbările exemplare definesc un eu discontinuu dar tinzând spre infinit?

E sensul ultim? Aici şi acum să fie sfârşitul? Acesta e ultimul act, ultima noastră călătorie? E un adevăr? Decorporarea registrelor de navigaţie să fie de fapt sensul ultim al universului plin de universuri? Tăcere. Noi alcătuim tăcerea. Iar tăcerea se revendică a fi însăşi atotcuprinzătorul. În întuneric sclipesc nişte diamante de lumină veche. Am învechit lumina decorporându-ne registrul de navigaţie. În jur e cenuşa. Şuieră fragmentele unor structuri narative acvatice evaporându-se. Ultimele. Piraţi şi misionari ai nimicului? Asta suntem noi, moreaugarinii secretului? Căci marele nimic pare să ne fi însoţit în drumurile noastre. El înghite registrele de navigaţie decorporate de noi. Marele nimic împinge registrele de navigaţie sub învăluitoarea noastră mantie unde se află teribilul adevăr al tuturor lumilor ascunse în vălurirea magică. Marele nimic înghite materia, nesfârşita materie, pentru ca mai apoi să înmugurească, înşelător, în corpul pervers al altor universuri.

Întâlnindu-l pe Nicaor din Adavilla Villada la conferinţele decembrice având ca temă marele nimic, trubadurul Facicalto din Marsila Mole i-ar fi mărturisit notarului că va fi descăpățânat de egulabul din Mitombe în toamna următoare şi ca regentul Matayo ar fi ştiut secretul zbânțuitelor surâzătoare din Nottanghuam şi că l-ar fi aflat de la un unchi de-al său care luptase în războaiele semantice împotriva unor armade nesfârșite de pitoşkini…vălurite în toate porturile planetei.  Mărturisirea aceasta se află consemnată într-unul din jurnalele pe care notarul le ţinea zi de zi cu sfinţenie şi pe care le dosea de frica slugilor în spatele latrinei din curtea lui cu arbori de vânt. Jurnalele au încăput pe mâna unui zurbagiu de moştenitor care nu le-a dat prea mare importanţă pierzându-le de altfel la un joc de hodda în Batoa Butuba.

Noul lor stăpân, un zerac din Tulubras, nu şi-a bătut capul cu ele şi s-a învoit să le vândă unui emisar al ducelui de Mantualoma pentru doar o pungă de gologani. Emisarul s-a cherchelit straşnic însă la un birt de pe coastă şi nişte piraţi din Insula Testobulei Bastoa l-au uşurat de jurnale şi de restul de galbeni pe care îi mai avea asupra lui.

Bobolina fost de faţă când unul dintre piraţi a fost spânzurat şi a reuşit să smulgă o foaie dintr-unul din jurnale în timpul busculadei iscate de un funcţionar care s-a trezit vorbind în mulţime despre fabuloasa comoara a lui Bibescu pe care ar fi cărat-o în sipete către curtea regelui, în Toma Tome. Timp de şapte zile şi şapte nopţi s-au străduit misterioşii din Kalabra să descifreze scrisul notarului şi desenele pe care le făcuse cu atât migală.             Unul dintre ei i-a trimis o depeşă aritolitului din Keramo cu gând să-l convingă să li se alăture. Aritolitul avea un al treilea ochi cu care putea descifra cele mai bine păzite secrete citind în Cărţile Timpului.

Cărţile Timpului se aflau nu departe de norii trandafirii din Tambo Tamboree şi erau păzite de un vârcolac travestit în furtună de primăvară. Vârcolacul o zbughea o dată pe an în Insula Testobulei Bastoa unde se afla un ochi de apă dulce din care, dacă sorbea pe îndelete vreme de patruzeci de zile, un vârcolac putea să-şi recapete întreaga putere malefică pentru încă un an înainte. Un moreaugarin ar fi vândut vârcolacul gărzilor imperiale dar nu este nimic sigur pentru că cel care a povestit acest lucru, Barabo din Kuantile, era peste măsură de mincinos şi fusese bine scărmănat de câteva ori din pricina asta de oamenii împăratului Owagama. Chiar şi Ambalaia, prinţesa din Badobadorabad, s-a lăsat păcălită de Barabo din Kuantile drept care a cumpărat o împărăţie pe lună neştiind că luna fusese concensionată unor piraţi veniţi de dincolo de orizontul vizibil. Vestea despre sosirea lor s-a răspândit ca fulgerul în timpul războaielor semantice când emoționații din Kumbra Kumbrali i-au atacat pe comeniții din Kaloha iar făţarnicii din Kono i-au măcelărit într-o singură noapte pe emeriții care-şi duceau veacul la periferia mândrei Cretona. Adevărul e ca nimeni nu ştie cu exactitate de ce au izbucnit războaiele semantice deși unii îndrăznesc să spună că totul a pornit din cauza unor elemente de retorică folosite de şcolile intrate în luptă.

Trubadurul Facicalto ar fi strecurat câte ceva în baladele compuse de către el fapt remarcat de unii dintre inchizitorii imperiali care l-au luat la ochi de câteva ori. Se spune că ar fi fost dat chiar un edict imperial asupra retoricelor deşi e greu de crezut că împăratul s-ar fi amestecat în vâltoarea disputelor dintre şcoli. Martorii guamoburori nu se feresc să afirme că zbânțuitele surâzătoare din Nottanghuam ar fi avut o dezlegare  şi că pe baza acelui document secret ele ar fi devenit foarte influente. Aceasta ar fi stârnit îngrijorarea şi chiar ura unor înalte feţe bisericeşti care ar fi refuzat să dea crezare zvonurilor legate de zbânțuitele surâzătoare din Nottanghuam. La urechile înaltului patriarh ajunseseră tot felul povești cutremurătoare potrivit cărora nu ar fi fost vorba nici pe departe de preotese ale unui ordin secret şi nici măcar de pasionate jucătoare de hodda şi nici de nişte lesbiene pitoșkinizate în mare secret de spionii sosiţi de dincolo de orizontul vizibil. Sub acel nume plin de frivolitate, de nesăbuinţă şi de batjocură s-ar fi ascuns nişte cumpliţi luptători veniţi din adâncurile universului plin de universuri. Călugării din Kontaraoeea, din Gomanao şi Tulubras nu reuşiseră să se dumirească dacă luptătorii erau ai lumii sau ai întunericului şi nu reuşiseră să afle care ar fi fost adevărata lor misiune, aici, pe Pământ.

Unii vorbeau despre o iminentă revoluţie acvatică, alţii despre un măcel groaznic, alţii despre schimbarea Principiilor din Tambo Tamboree şi despre decăderea Canonului de la Salorna şi despre reinterpretarea ficţiunilor. La mijlocul anului de graţie 1857, abaţiile au fost în mare fierbere pentru că un moreaugarin a învrăjbit călugării, aceştia împărţindu-se în mai multe tabere. Moderaţii cereau înaltului patriarh, pe un ton imperativ, să pună la cale o întâlnire de taină intre împăratul Owagama şi luptătorii veniţi din adâncurile universului plin de universuri. Reformatorii considerau ca a venit vremea ca biserica să renunţe la unele ritualuri desuete în timp ce conservatorii cereau ca luptătorii să fie atraşi într-o ambuscadă de către gărzile imperiale şi să fie apoi cu toţii arşi pe rug. Nu se ştie dacă reformatorii ar fi fost de acord cu decăderea Canonului de la Salorna sau cu schimbarea deplină a Principiilor din Tambo Tamboree. După arhivarii din Adavilla Villada se pare că însuşi înaltul patriarh ar fi apelat la serviciile văluritului pentru a stârni vrajba în sânul abaţiilor şi pentru a-i îndepărta pe călugări de marile adevăruri acvatice.

Martorii guamoburori sunt de părere că anturajul împăratului ar fi fost interesat ca înaltul patriarh să fie izolat şi lipsit de puterea abaţiilor. În Katoma s-a vorbit chiar de nişte morţi suspecte, o mulţime de călugări fiind daţi dispăruţi în urma unei furtuni electrice sau în timpul răsuflării de aer care a precedat conferinţele decembrice cu o mie de ani.

Preacucernicul Athanasie Şcolitul ar fi povestit unei doamne electrice de la curtea ducelui de Mantualoma că, după ce se destrabalase cu respectabilele din Beauburg, trimisul imperial s-ar fi întâlnit cu emisari ai taberei conservatoare şi ar fi pus la punct un plan monstruos. Planul urmarea uciderea tuturor acelora care ar fi încercat să-l determine pe împărat să negocieze cu luptătorii veniţi din adâncurile universului plin de universuri.

Martorii guamoburori nu au reuşit să descopere în documentele lor dacă văluritul ar fi fost una şi aceeaşi persoană cu trimisul imperial sau dacă cumva între aceştia doi a avut loc vreo întâlnire secretă. Tantore Carato, unchiul vestitului Dovido Giorgiandayo, răsucindu-şi mustaţa uriaşă, i-a şoptit egulabului de Mitombe ca văluritul despre care vorbea toată lumea de câteva secole încoace avea darul de a lua chipul oamenilor ba, mai mult, putea lua înfăţişarea animalelor şi păsărilor umblând astfel nestingherit prin lume şi desfăcând şi făcând istoria după bunul lui plac. Pitoșkin, oare?! Kuamo Raba Ramabukamo l-a chemat pe Tantore Carato pe malul drept al fluviul Nole pentru a se consulta cu el iar Vaceslaw Walkauskaas i-a trimis o depeşă secretă rugându-l să se întâlnească pe o insulă din Marea Maliterana avându-l ca mijlocitor pe Abu Kadâr.        Piratul din Quamtomatar s-a făcut luntre şi punte ca să-l discrediteze pe unchiul preabunului Dovido Giorgiandayo şi a împrăştiat un zvon potrivit căruia văluritul nu ar fi fost altul decât regentul Matayo care ar fi umblat în travesti prin oraşele calcinate de soare pentru că iubea aventura şi pentru că se dădea în vânt după fantome, spiriduşi şi animale fabuloase, după spectacole de circ, după focuri de artificii și petreceri în pielea goală.

Piratul avea ochi de sticlă şi-ți putea ghici arborele genealogic, numărul cuantic şi amprenta genetică doar pipăindu-ţi daravela. O mulţime de războinici kuturu l-au plătit cu bani grei ca să afle cine au fost înaintaşii lor iar egulabul de Mitombe i-a dăruit în acelaşi scop un taur din aur. Taurul era furat din staulul martorilor guamoburori de un brigand zapard care făcuse o grămadă de matrapazlâcuri cu arme şi iarbă demonică împreună cu Micii Călugări din Sasmasaaram şi cu lesbienele din Adavilla Villada. Brigandul o iubea pe Taluba Tubela din Qulombe. Taluba Tubela avea păr de oţel, mânca de dimineaţă şi până seara cuburi de gheaţă aduse din regatul nordicelor şi se giugiulea cu toţi grăjdarii şi birjarii de la curtea temutului Caligarri. Caligarri avea o voce aspră şi biciuia servitorii cu o plăcere demonică, vai, ce plăcere stranie. Scornea minciuni sfruntate şi nu respecta nici cea mai mică înţelegere dar nici una. Visa să zboare în lună cu un car tras de lebede begale din Delta Evrorului şi ţinea morţiş să devină nemuritor. Însoţit de Taluba Tubela, temutul Caligarri a pus la cale o expediţie la norii trandafirii din Tambo Tamboree cu gând să dea de urma zbânțuitelor surâzătoare din Nottanghuam. Caligarri mi-a vorbit despre pentru prima oară despre nebunul de Pitoşkin nebănuind că stă la taclale cu unul dintre navigatorii secretului. Pitoşkin e şi el o instrucţiune enciclopedica de trebuinţă scenariilor mele! În pădurile de carton din ţinutul Pozabaa, oamenii temutului Caligarri au auzit pentru prima oară acordurile Minunatei Sonate pe care o interpretă un cvartet care hoinărea prin lume răspândind filozofia muzicală a lui Abuuk Katar. Taluba Tubela s-a lăsat şi ea fermecată şi chiar a cerut să cânte la clavecin, la liră şi timpane deodată, folosindu-şi cu multă agilitate tentaculele fosforescente. Cavalerii înzăuaţi au aplaudat-o clipe în şir iar un trubadur a compus câteva versuri anume pentru ea.

Gia giam, gia giam, giam giamaroz! le-a strigat tuturor Trabo Treborabota iţindu-se de după un crater vulcanic ce semăna de minune cu muntele lui Venus pe care-l ascundea sub valuri grele ruşinoasă şi sfioasă armelina din comitatul Exxom.

Temutul Caligarri, frecându-şi platoşa osoasă cu praf de puşcă şi zeama acrişoară de goripal, întrebă unde le putea găsi pe vestitele zbânțuite surâzătoare din Nottanghuam pentru că avea chef de zbânţuială şi de giugiuleală și de distracție aşa cum nu avusese niciodată pe această planetă. Unii istorici afirma că nu Trabo Treborabotale ar fi apărut dinainte cavalerilor înzăuaţi ci chiar văluritul purtând chipul celui mai sus pomenit. Un comerciant de pânzeturi rare, pe nume Bastolador, ar fi fost martor la eveniment, spun unele cronici din Torino, Batoa Butuba, Monte Carlito, Qintatocoatl, Hazean, Berlin, Masam La şi din Wetobanian. Bastolador e imortalizat într-un tablou din colecţia Francassali. Tabloul reprezintă o scenă din Târgul Obişnuinţei care se ţinea o dată la cinci ani în Tambo Tamboree şi care strângea peste zece milioane de pelerini. Târgul gemea de lume, de saltimbanci şi de soldăţoi chercheliţi. Ici, colo, câte un pâlc de iscoade imperiale, tocmiți ai confreriilor din ţinutul sudicelor, spioni năimiţi, colportori angajaţi de prinţesa din Badobadorabad, urechisti plătiţi cu ziua de egulabul de Mitombe. Tarabele erau pline cu fructe roşiatice de gayobal, de peşti albăstrii prinşi cu plase de oţel în marile nordicelor, de găini dandare care făceau ouă de argint, de multiplicanți şi de proteici care jucau feste nătângilor transformându-se în pitari de aur cu chipul faraonului Kuamo Raba Ramabukamo, de fuzee ruginite şi de arme de foc de tot felul şi de decorpolizatoare ultimul răcnet şi de combinezoane care te făceau invizibil cât numărai turlele fortăreţei Burgund.

Martorii guamoburori nu sunt de acord cu această variantă pentru că, spun ei, la acea vreme, văluritul s-ar fi aflat pe o corabie care se îndrepta către Insula Testotobulei Bastoa şi nu avea cum să poarte chipul beltonianului Arbuzov, inventatorul decorporalizatorului atomic, ei neavând habar despre darul ubicuității pe care îl stăpâneau de  minune navigatorii secretului. Potrivit unor scribi din Kalamatahar, văluritul ar fi ţinut morţiş să-l întâlnească pe aritolitul din Keramo căruia avea de gând să-i dea o misiune secretă în ţinutul orientalelor, în inima vestitelor oraşe Beirut, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Kabul, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao şi noroasa Kimballa. Bobolina spune într-unul dintre cântecele ei de noapte bună că s-ar fi îndrăgostit nebuneşte de văluritul ei şi chiar că s-ar fi iubit cu el într-o noapte fără lună pe corabia olandezilor din Orcheström. Ce minciună sfruntată! Căpitănia din Orcheström ține în registrele ei tot felul de însemnări secrete pe care le poţi consulta doar dacă obţii o aprobare de la ducesa Hafaana.

Am animat-o de câteva ori pe ducesa Hafaana, ultima dată fiind în anul în care a trecut marele dirijabil trandafiriu pe cerul azuriu din Tambo Tamboree.

Filozofii au deschis atunci cărţile vechi vrând să afle dacă va urma deschiderea mormintelor sau dacă va ploua cu smoală şi cu lăcuste sau dacă lumile acvatice vor fi pitoșkinizate de imperialele aflate în mare dengringoladă politică.           Arepetrina din Tagombe a râs de filozofi şi din această pricină oamenii împăratului Owagama au pus să fie jupuită de vie. În urletele ei, am descoperit înţelesurile tainice ale secretului universului plin de universuri şi am întrezărit evenimentele viitoare din Adamville, tragice şi superbe. Plecarea regimentului de mitraliori marini din Tambo Tamboree către tranşeele războiului din Bankusai a marcat sfârşitul adolescenţei pentru mulţi dintre cei care fuseseră îndrăgostiţi de zbânțuitele surâzătoare din Nottanghuam. Nici unul dintre mitraliori nu s-a mai întors iar martorii guamoburori se contrazic şi astăzi cu răbdătorii din Balboa care afirmă că Mandhala, oraşul plutitor, i-ar fi înghiţit pe mitraliori într-o noapte fără lună. Dovido Giorgiandayo a vrut să le închine o melopee dar coramiții din Gaspeea i-au luat-o înainte punând la cale mici spectacole de umbre în aer liber. Într-o bună zi, de pe pânzele mişcătoare ale Vălului Malaya au coborât legiunile gamedorului din Gavaonia Gao umplând străzile de zăpada norilor trandafirii din Tambo Tamboree şi aducând vestea unui maiestuos orgasm universal.

Gontila Kale, sirena din Batoa Butuba, a dus vestea în cele patru zări, martorii guamoburori jurându-se că ar fi văzut-o chiar şi de ziua îngerilor în Matapahapamar. Potrivit lui Belbo Belbone, Gontila Kale ar fi făcut o mie de giumbuşlucuri cu guvernatorul din Togai şi cu principesa din Gomanao, uimindu-i pe cavalerii trişti din Walhaala cu dansul apei pe care îl învăţase de la o fabuloasă din Brudella. Fabuloasa din Brudella avusese o aventură nebună cu Abuuk Katar şi îl făcuse să adoarmă pe vestitul pirat din Quamtomatar numai privindu-l preţ de o clipă drept în ochi. O mulţime de oameni din Bulbona, Cretona şi Gastreea se duceau la ea s-o întrebe asupra dragostei, câştigurilor şi războaielor. Chiar şi împăratul Owagama îi călcase pragul într-o noapte fără lună când marele dirijabil trandafiriu a bombardat Dresda, Gomanao, Sofia, Batoa Butuba, Marsilia şi Daro Badar.

Abuuk Katar scăpat din ultimul bombardament ca prin urechile acului dar asta nu m-a împiedicat să urzesc nişte intrigi cărora le-a căzut pradă, naivul. Kaleea Kalem i-a mărturisit dragostea ei păcălindu-l straşnic. Şi astăzi Abuuk Katar e convins că îngereasca știmă din Patom ar fi fost una dintre novicele zbânțuitelor surâzătoare din Nottanghuam. Kaleea Kalem l-a lăsat însă de izbelişte de cum a auzit motoarele marilor vase stelare care au plecat acum un secol către adâncurile universului plin de universuri. Bineînţeles că sub chipul ei se afla văluritul căruia îi pria de minune o călătorie cu submarinul galben dincolo de orizontul vizibil mai ales că se zvonise că maiestuosul orgasm nu putea fi zărit din Calea Lactee şi nici cu ajutorul găurilor de vierme care traversau împrejurimile siderale în lung şi-n lat.

Pieirea timpului a fost tema uneia dintre polemicele care au zguduit din temelii armonia echipajelor şi care au dus la izbucnirea războaiele semantice stelare care au culminat cu marea bătălie din preajma punctului de radiaţie ultimă numit Ramaraan Kason. Kaleea Kalem nu a reuşit să-i convingă pe cucernicii filozofi din Cretona că timpul este o măsură iluzorie aşa ca văluritul a făcut-o pierdută printre deşeurile pe care vasele stelare le lăsau în urmă în fiecare constelaţie. Apariţia nu se ştie cum şi nu se ştie de unde a unui anume Kale Kaleean, iscusit mânuitor al retoricii şi bun cunoscător al cărţilor vechi, a înfierbântat dezbaterile şi i-a pus pe jar pe călugării sclivisiţi din Matapahapamar care pilotau un mare vas stelar trandafiriu. Au crezut cu toţii că ar fi la mijloc uneltirile lui Pitoşkin. Nici stoicii burgunzi nu au rămas impasibili şi s-au aruncat în focul luptei cu toată ardoarea. Kale Kaleean i-a zdrobit în câteva rânduri şi se pare că gamelorul de Baleba a tocmit nişte briganzi să-l uşureze de notiţele atât de valoroase şi chiar să-l scurteze de cap, săracul semantic vălurit și văluritor. Planurile ucigaşe au fost dejucate de nişte femei nebune despre care martorii guamoburori afirma că ar fi fost chiar zbânțuitele surâzătoare din Nottanghuam.

Farmecelor nebunelor le-au căzut pradă mai toţi căpitanii stelari aşa că ordinea marilor vase a fost schimbată atât de des încât regulamentele şi manualele de disciplină au fost ignorate în scurt timp. Mulţi dintre navigatori şi chiar mulţi dintre soldaţi se întrebau din ce în ce mai des, cu voce tare, care era misiunea acestei teribile expediţii şi chiar începuseră să cârtească împotriva superiorilor. Împătimitul Salgazabar, căpitanul vasului stelar plecat din Gomanao, a pus capăt revoltelor şi a înfrânt rezistenţa corimorilor care veneau din Tulubras, din Batoa Butuba, Vargavavo, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej şi Magribar. Salgazabar avea o barbă portocalie şi purta un cercel de argint în urechea dreaptă.

El s-a lăudat că ar putea prinde văluritul şi a pus tot felul de capcane şi a tocmit ucigaşi care s-au vânzolit o vreme de colo, colo scotocind marile vase stelare bucăţică cu bucăţică. Nimănui nu i-a dat prin minte să cerceteze însă galeriile ce brăzdau asteroidul Komba care însoţea cargourile pline ochi cu provizii şi cu arme şi care era folosit de serviciile de informaţii ca bază logistică. Undeva, în inima asteroidului, se găseau mormane de diamante de lumină veche care nu păreau să fie de trebuinţă cuiva. Povestea lor fusese uitată şi doar asteloritul din Gumabo ar mai fi putut spune câte ceva despre ele. El luptase prin anul 1824 împotriva văluritului alături de Plotor, gastrobanianul de sticlă, de Barbosa, burgandaiul de Firossa şi de Gunatobanon, halebardierul din Grisa. Văluritul era matricea unui magician despre care martorii guamoburori afirmă adeseori în cărţile lor că ar fi chiar celebrul şi enigmaticul navigator al secretului care se putea multiplica în orice clipă.

Dar asteloritul umbla beat mai tot timpul prin cârciumile marilor vase stelare şi se îndatora la vânătorii de capete aşa că nimeni n-a putu afla de la el toată tărăşenia cu diamantele de lumină veche. Sira Serano, din Guadal, a vândut în cele din urmă diamantele de lumină veche unor mineri din constelaţia Gao neştiind că printre pietre se găsea şi matricea informaţională a navigatorului secretului. Minerii au vândut la rândul lor diamantele unui regent de pe Lamator care le-a pierdut într-o bătălie cu zburătorii de pe Burusco. O vreme, matricea informaţională a văluritului a zăcut într-o cavernă printre cadavre de sticlă şi instrumente vechi. Când s-a scurs vântul de noapte din Kasaital într-o scoică virbaneză, văluritul s-a reîncarnat punând la cale noi aventuri cutremurătoare şi luând forme fantomatice, vălurite și văluritoare. Lumile acvatice din constelaţia Tagator au fost zguduite astfel de reîntoarcerea fantomei pe care toată lumea o credea prinsă într-un vârtej electromagnetic dincolo de centura de asteroizi. Fantoma fostului împărat Hataral a bântuit vreme de câteva decade decorporând naivii sau neştiutorii.

Potrivit martorilor guamoburori, Dovido Giorgiandayo ar fi compus un poem dedicat împăratului dar secretoşii din Batoa Butuba afirmă contrariul. Secretoşii aveau informaţii din lumile acvatice aflate dincolo de orizontul vizibil şi asta a dat de gândit oamenilor faraonului Kuamo Raba Ramabukamo care i-au arestat ducându-i în exil în nisipurile albastre din Kuamtacean. Faraonul se temea că cei din Batoa Butuba erau urmaşii unei rase stelare care avea de gând să cucerească planeta şi care, asemenea furnicilor care-i făceau zile fripte nebunei de Bobolina, se aflau într-un stadiu intermediar al evoluţiei lor. Pe coridoarele palatului din Gotabor, oamenii faraonului vorbeau pe şoptite despre scuturi acvatice, despre ubicuitate şi despre resuscitarea matricelor informaţionale, toate aflate în puterea fioroşilor secretoşi. Dar toate lucrurile acestea au fost uitate pentru ca fantoma fostului împărat Hataral se pripăşi în palatul faraonului proiectând scene de bătălie pe barajele pline de fumul torţelor de bagadal, câte un regicid sau pur şi simplu înfiorătoarea apocalipsă.

Paletra Patrelatoias din Ehurean a fost chemat să alunge fantoma dar a căzut în mrejele zbânțuitelor surâzătoare din Nottanghuam despre care arhivarii din Adavilla Villada afirmă că şi-ar fi făcut mendrele prin iatacul faraonului. Printre cercetătorii care au încercat în timp să desluşească secretul meu se numără şi Bursal Bursalor, un văr îndepărtat al împăratului Owagama, care s-a înfiinţat într-o bună zi în fața faraonului promiţându-i marea cu sarea, ce promisiuni deșarte. Bursal Bursalor venea din ţinutul nordicelor şi ascundea sub înfăţişarea sa un dragon hymbalaian. Dragonul fusese trimis de împăratul întunericului să afle secretul zbânțuitelor surâzătoare din Nottanghuam cu orice preţ. El a pus la cale o înfruntare între forţele luminii şi întunericului în care artele marţiale au fost la loc de cinste.

Călugării din Glibona s-au amestecat şi ei vrând să pună mâna pe dragon pentru că acestea avea un cod genetic cu ajutorul căruia putea fi descifrată Cartea de la Gamedolor, vestita carte scrisă de Lopa da Ruda. În Cartea de la Gamedolor se afla secretul norilor trandafirii de lângă Tambo Tamboree şi, se pare, se găsea şi dezlegarea minunii de la Watima şi a misterului din Gambee, fericită cetate a hermafrodiților temba. Îmi aduc aminte că l-am momit pe unul dintre călugări şi l-am făcut să vadă minunea de la Watima. I-am arătat Virgina iar Virgina i-a vorbit cu glas molatec despre ultimul orgasm al universului plin de universuri şi despre intrigile care aveau să ducă la sfârşitul împărăţiilor.

Călugărul a dus vestea în toate lumile acvatice şi şi-a ales loc de linişte şi de meditaţie în îndepărtata Ramoa Zamba. În 3478, dincolo de cercul de foc al Petulelor, un harikozan din Tolupe, miraculoasa lume a mărgăritului, l-a visat pe călugăr şi i-a ascultat povestea. A fost atât de impresionat încât a doua zi şi-a îmbrăcat armura de sidaref şi s-a îmbarcat pe un crucişător stelar pornind în căutarea frumoasei Virgina. Decăderea timpului i-a făcut pe arhivarii din Adavilla Villada să accepte o întâlnire cu martorii guamoburori astfel ca harikozanul din Tolupe a hoinărit multă vreme fără folos prin lumile acvatice concentrice de la marginea universului plin de universuri fără să mai cunoască trecerea timpului.        Se spune că ar fi întâlnit-o pe sfioasa armelină din comitatul Exxom şi că s-ar fi certat cu Paletra Patrelatoias din pricina unor adevăruri interzise. Însăşi împăratul întunericului ar fi pornit pe urmele harikozanului pentru că unul dintre dragonii sai i-a raportat ca luptătorul din Tolupe deţinea secretul picatorilor din Gomanao. Picatorii puteau folosi furtunile oceanice ale universului plin de universuri după voia lor şi moşteneau incantaţii magice de la văluritul care se folosise de ei şi de Efrona Rimina, o vestită cititoare în stele din Batoa Butuba, pentru a pune la cale minunea mununățiilor de la Watima.

Efrona Rimina, cititoare în stele din Batoa Butuba, a fost digitalizată de un tribunal din Matapahapamar şi aruncată la întâmplare dincolo de periferiile calcinate de la Watima. Un zburător a găsit din întâmplare stickul şi l-a dus unui bijutier argobirad vrând să afle cam ce preţ ar putea lua pe el. Nişte briganizi din Vespina i-au furat stickul în înghesuială din piaţa de peşte şi l-au vândut unui căpitan stelar care a plecat în aceeaşi zi către Porţile din Yaqutan.

Stickul, am zis?! Am făcut în aşa fel încât Efrona Rimina să se arate celor din Watima şi să le povestească despre zbânțuitele surâzătoare din Nottanghuam şi chiar să le arate dansul lor de noapte, misteriosul dans. Popoarele acvatice digitalizate şi fragmentau au înnebunit de plăcere şi multe fiinţe fabuloase au renunţat îndată la cultul Virginei pe care îl inventase harikozanul din Tolupe. Cultul Virginei a dat de veste elitelor acvatice că venise vremea aporiilor şi a zicerilor mătăsoase şi de prisos despre universul plin de universuri. Unii au căzut în capcanele mele virtuale pe deplin vălurite şi s-au grăbit să decreteze moartea universului plin de universuri afirmând că întregul vizibil nu era decât un creier imens aflat în deplină și magică funcţiune. În ce fel era alimentată o asemenea monstruozitate nu s-a obosit nimeni să spună, desigur. Nişte gamelori din Pontik au zis că întregul creier universal avea o seamă de funcţii cuantice spre îndeplinirea unei misiuni tainice dar nu s-au străduit să demonstreze aceasta în mod ştiinţific, se înțelege.       Educatorii din Gozabaa au decretat și ei tot felul de adevăruri aiuritoare până când escapotirii din Hrabo Gheran i-au crucificat denunţând deşertăciunea educaţiei şi degringolada literaturii science fiction care încerca să supravieţuiască după războaiele semantice din Quatropiror ameţind popoarele acvatice.

Măcelul din Gosa Bossa a ţinut capul de afiş în acea vreme aşa ca escapotirii din Hrabo Gheran au fost uitaţi. Cadavrele lor, hărtănite de fiinţe fabuloase şi nevăzute, au stat zile în şir pe străzi pentru ăa un necunoscut intrigant lansase zvonuri înfiorătoare. Pe scurt, cine ridica naufragiaţii avea să le împărtăşească soarta peste noapte. Exodul din Gosa Bossa a fost subiectul fierbinte al acelei veri sângeroase şi o mulţime de sociologi din Lopada, Vaspurias şi Ravao s-au întrecut să-l interpreteze în fel şi chip în timp ce astrologii din Kipurapur au dat ca sigur sfârşitul lumii prin nebuneală semnatică, bulversare acvatică şi incandescenţă metaforică. Limba donei Saula Gome s-a umflat peste măsură din pricina ştirilor alarmante iar regentul Komidar, soţul ei nelegitim, a descăpățânat o mie de savanţi şi toţi atâţia vraci într-o singură dimineaţă trandafirie, mare grozăvie a fost.           În drum spre norii trandafirii din Tambo Tamboree, răbdătorii din Balboa au zărit trupurile sfârtecate şi crucificate ale nefericiţilor şi au invocat matricele de taină care se aflau ferecate în inima muntelui Gurbundayo. Din matrice s-au întrupat fioroşii luptători trandafirii Gula Bodo care au spulberat armatele regentului Komidar. Un călugăr din Lopada ar fi cântat această victorie în câteva versete pentru care a fost ars pe rug iar o mişcare feministă din Gosa Bossa a fost interzisă prin ordonanţă guvernamentală pentru că încercase să vândă pe ascuns câteva grame din sperma luptătorilor. Când vântul de Bankusai a spulberat armurile şi armele pline de sânge de pe câmpurile de luptă, răbdătorii din Balboa au găsit-o pe Kaleea Kalem în deşeurile marilor vase stelare.

Kaleea Kalem le-a făcut tot felul de vrăji şi le-a vorbit cu patimă despre grozăviile puse la cale de-a lungul vremurilor de navigatorul secretului. Răbdătorii l-au trimis pe omul din frunte să iscodească împrejurimile iar ei au stat la taclale cu femeiuşca până în zori de zi când dinspre Gomanao s-a arătat Vaceslaw Walkauskaas conducând o cabrioletă înzorzonata cu clopoţei de vânt şi beţişoare parfumate a căror arome le puteai simţi de la o poştă. Martorii guamoburori sunt de părere că Vaceslaw Walkauskaas conducea o tanchetă şi că s-a întâlnit de fapt cu storioții din constelaţia Gamaraz care căutau întreg adevărul universului plin de universuri. Ei desenaseră hărţile universale şi hărţile virtuale ale digitalelor aflate dincolo de orizontul vizibil şi aveau de gând să părăsească universul plin de universuri vrând să navigheze mai  departe către maiestuosul orgasm cosmic. Vaceslaw Walkauskaas ar fi fost convins de faptul că orgasmul era sfârşitul lumilor şi că după acest grandios eveniment tot ceea ce fusese avea să nu mai fie.

Călătoriile storioților sunt confirmate şi de societăţile acvatice secrete din Londra, Gomeran și Moscova, din Guantaro şi Bolo Gabo. Cruciaţii delicioşi din Jahaw al Manir i-au urmărit multă vreme pe storioți şi au ajuns până departe, în inima vârtejurilor virtuale din îndepărtata cuantică Gabazar. Trabo Treborabota s-a lăudat de multe ori că ajunsese şi el în îndepărtata cuantică Gabazar pe vremea când era un accesoriu organic oarecare al unei matrice de taină aflată în caseta de bijuterii a sfioasei armeline din comitatul Exxom. Asta nu era însă decât o minciună sfruntată şi Padola Padol din Gabuza i-a spus-o de nenumărate ori. Padola Padol avea o stea în frunte care strălucea fie noapte, fie zi şi care se hrănea cu steluţele de fontă incandescente pe care le scuipau furnalele din Trobador. Întâiul fochist din Trobador o iubea nebuneşte şi tocmai de aceea i-a tras câte o bătaie straşnică în numeroase rânduri guralivului şi lăudărosului beltonian. Martorii guamoburori afirma că văluritul l-ar fi salvat pe un oarecare Arbuzov din raţiuni obscure care ar fi ţinut de apropiatul orgasm universal.

Potrivit unor surse care doresc să-şi păstreze anonimatul, zvonurile care au circulat în Tambo Tamboree pe seama văluritului erau legate de intenţiile împăratului Owagama de a împiedica maiestuosul fenomen. Mai mult decât atât, încruntându-şi sprâncenele viorii, argobitabul de Kamilla, Sayon, i-ar fi şoptit regentului Balgaborano, într-o noapte fără lună, că faraonul Kuamo Raba Ramabukamo şi împăraţii din constelaţiile Barador, Werago, Pasator, Gastrias şi Hulomba puseseră la cale un plan secret în acelaşi scop.

Sayon avea o reţea de informatori împânziţi în toate insulele virtuale de dincolo de Vălul Malaya care ascundeau privirii întregul univers plin de universuri ce se întindea dincolo de orizontul vizibil. Informatorii fuseseră crescuţi în alveole de sipidal de mama Bo care servise în armata ţarului Menținevski mai mulţi ani batorani. Ţarul şi-a amintit de câteva ori de bucătăreasa lui şi de mâncărurile ei gustoase laudând-o storioților şi multor altor călători care ţineau morţiş să o şteargă din universul plin de universuri. Alveolele fuseseră secretate de o nimfă din Bulbona şi aduse într-un ciclu genetic ascuns în propria lor matrice informaţională de gamelorii din Cretona odată cu vântul din Bankusai. De ce s-ar fi împotrivit împăraţii? Se zvonise că se va naşte un imperiu oceanic digital care avea să înghită toate imperialele universului plin de universuri.

Prinţesa din Badobadorabad a pus un pariu cu Abuuk Katar fiind convinsă că văluritul ar fi manevrat lucrurile din umbră doar pentru a se amuza.   Abuuk Katar i-a spus însă ca văluritul era prea inteligent pentru a opune unui maiestuos fenomen cosmic armatele imperiale din întreg universul. Era greu de imaginat că sperma a milioane şi milioane de soldaţi ar fi putut inunda hăul acvatic înainte ca spermatozoidul virtual ieşit din vârtejurile electromagnetice ale universului plin de universuri sa fecundeze atotcuprinzătorul. M-am dus totuşi în Tambo Tamboree să văd frumoasele erupţii ale vulcanilor noroioşi. Bobolina mi-a spus că intrigile mele erau încununate de succes şi că mai toată lumea se dădea în vânt după zbânțuitele surâzătoare din Nottanghuam. Bobolina m-a aşteptat într-o noapte indigo sub arcadele palatului domilor din Matapahapamar luând forma unei pietre de sacrificiu rămasă acolo de pe vremea jertfelor închinate zeilor Grunwi. Frumoasa femeie a prins viaţă îndată ce am intrat pe alee învolburându-mă dintr-o pală de vânt culeasă din Batoa Butuba. M-a privit drept în ochi. Mi-a spus, văluritule, ai pornit de unul singur în această încercare. Eu sunt un unu, i-am răspuns închizându-i ochii şi strecurându-i matricea informațională intre petalele unui trandafir pe care l-am aruncat în apele moi ale râului Tibra. Cufundându-se în apele râului pentru a citi viitorul, imperialele universului plin de universuri au hotărât într-o noapte fără lună să lupte împotriva magicienilor şi să-şi bată joc de miracol. Şi-au strâns armatele la punctul de convergenţă acvatică Sinapamidor din constelaţia D’nai şi şi-au chemat inginerii să construiască un jgheab uriaş prin care să se scurgă sperma milioanelor de soldaţi către hăul acvatic. Zakor Magaror, întâiul inginer al mândrei Bulbona, a scris o scrisoare imperialelor avertizându-le asupra unui plan secret pus la cale de republicani.

Magaror şi-a arătat îndoiala asupra uriaşului jgheab şi a pus pe seama văluritului acea misiune nebunească. Inginerul era convins că republicanii voiau să dea o lovitură mortală imperiilor tocmai pentru a instaura marele imperiu oceanic, un imperiu oceanic unic ce avea să se întindă în întreg corpul universului plin de universuri şi poate dincolo de el, hăt departe. Bobolina l-a ucis strecurându-i otrava în pocalul cu vin de migole. Bobolina fusese pescuită de nişte pescari saridori care umblau după scrumbii în susul râului Tibra. Ei au vândut matricea Bobolinei unui caledopal din Guaziraa care a resuscitat-o cu o pană de gâscă sălbatecă înmuiată în sânge de bibaresă. Sira Serano, din Guadal, mi-a povestit toată tărăşenia încercând să scoată de la mine câţiva arginţi şi vreo două, trei informaţii pentru a mă vinde mai uşor imperialelor aflate la o întâlnire de taină în apropierea punctului de convergenţă acvatică, Boola Tibur. Împăratul Owagama i-a invitat personal pe baronii marilor case din constelaţia Habla în timp ce faraonul Kuamo Raba Ramabukamo i-a chemat prin emisari secreţi pe împăraţii din sistemele acvatice Valpazo, Vanga Cale şi Vetrador. Au venit regenţii din Jaha Al Zabal, viceregii din Lunador, împăraţii împătimiţi din Ghibla Motta, prinţul Respigor din Beauburg, împărateasa Clamarar din Gastrobinar, împăratul moluştelor de pe Titanao, prinţesa Meriam de pe Hontaa şi aşa mai departe.

Dona Saula Gome a înfierbântat atmosfera certându-se la cuţite cu fabuloasa din Brudella chemată acolo să citească viitorul. Vaceslaw Walkauskaas a păcălit câţiva imperiali lăudându-se că ar avea cu sine matricea zbânțuitelor surâzătoare din Nottanghuam iar Dovido Giorgiandayo s-a ales cu o frumoasă cicatrice de pe urma unei căzături la un turnir unde încercase să strunească un saurian adus de pe Kombra. În arene s-au perindat luptătorii de fube, bătăioşii din Komintai, puşcaşii de pe Lazoo şi cavalerii din Isamor inventaţi de Pitoşkin, perversul. Talașul arenelor acvatice s-a umplut de sânge în mai puţin de-un ceas. S-au sfărâmat o mulţime de armuri iar poporul acvatic digitalizat şi fragmentat, nebun şi zăpăcit, umplu văzduhul înfierbântat de strigăte şi urlete, de aplauze şi de sudoare. Parcă ar fi fost circul acvatic din Marsila Mole, să mor dacă mint! Împăratul Owagama îi şopti baronului Buklagabo ca a sosit vremea ca imperialele să se unească şi să dea o lovitură mortală miracolului înlocuind construcţiile furtunilor oceanice cu alte edificii proiectate de ingineri bine plătiţi prin mijlocirea perversului de Pitoşkin.

Oricine poate scrie pe Helion Online. Mult succes!