Inima Dragonului de Mircea M. ȚaraInima Dragonului – Mircea M. Țara
2017, editura Crux Publishing
382 pag., ISBN 978-973-98394-6-4

Îmi place genul fantasy, dar nu sunt un fan al lui. Prefer un hard-SF bine condimentat cu speculații științifice. Dar, când și când, savurez și creații de acel gen. Iar unii dintre autori, cum ar fi Tolkien sau Hobb, îmi plac în mod deosebit. Și Martin, dar el mi se pare că nu știe când să se adune.

În ultima vreme, fantasy-ul românesc cunoaște o ascensiune firească, aș zice eu. La fel ca și alte genuri, începe să umple nișele goale sau prea puțin exploatate pe care piața anglo-saxonă le exploatează deja cu folos de mult timp. Un exemplu în acest sens este și romanul de debut al lui M. M. Țara, Inima Dragonului.

Acțiunea se petrece în cetatea Nisal, sub care se ascunde un obiect cunoscut ca Inima Dragonului, ce protejează locul câtă vreme trăiește regele. Dornic să se îmbogățească, bardul Lied pune la cale un plan prin care să-l adoarmă pe conducătorul ținutului pentru o scurtă perioadă de timp – suficient cât el și prietenii să hoți să-și umple buzunarele.

Din nefericire pentru el, intriganții de la palat văd în ideea lui ocazia perfectă de a-și duce planurile la îndeplinire, oferind un țap ispășitor. Când regele nu se mai trezește, Lied este acuzat și e nevoit să  fugă pentru a-și salva pielea, urmărit de soldați și de magicieni. Alături de prietenii săi, ajunge în catacombele cetății, unde întâlnește popoare de legendă și trebuie să treacă diferite probe. Evident, în timp ce intriganții încearcă să-l prindă și „să restabilească ordinea”, cu ei la putere.

Am citit prea puțin fantasy pentru a face aprecieri la adresa originalității ideii, însă mie mi-a plăcut prospețimea lumii descrise de autor. Popoarele întâlnite au personalitate, legendele sunt frumos construite, acțiunea respectă pașii unei călătorii inițiatice specifice genului. Din punctul meu de vedere, se situează pe unde sunt și alte creații de dincolo – desigur, raportându-mă la puținul citit. Nu ajunge la grandoarea lumii descrise de Tolkien, nici la profunzimile trăirilor personajelor lui Hobb, ori la complexitatea intrigii lui Martin – asta pentru a compara cu fantasy-ul cu care rezonez. Dar este, cred eu, exact ce trebuie pentru a fi citită de pasionații genului.

Unul dintre lucrurile care mi-a plăcut a fost că intriga a fost condusă cu grijă, fără a prezenta scăpări, ori așa-numitele plot holes. Asta dă soliditate poveștii și reprezintă o promisiune că seria – din care deja a mai apărut și un prequel – poate avea succes pe piața autohtonă în competiție cu ceea ce se traduce de afară.

Mă gândesc că unei asemenea serii i s-ar potrivi și ilustrații. I-ar crește impactul avut asupra cititorilor. Tind să cred că va aduna tot mai mulți fani cu fiecare nouă carte, iar M. M. Țara va avea șansa să ajungă unul dintre autorii importanți ai genului, cel puțin pe plan noastră.