Asta nu mai era sminteală și nici paranoia. Un străin, un extraterestru vânat cu tenacitate. Sistemul de alarmă timpurie funcționase ireproșabil, din cinci surse aflate în locuri diferite același mesaj scurt: dispari! Nu era vorba de mahări mari, avea o mulțime de politicieni de pe toată planeta la degetul mic, chiar și câțiva magnați ai finanțelor, ci de slujbași mărunți din serviciile publice. Toate dispozitivele electronice ce-i puteau deconspira prezența fie chiar și cu ajutorul AI, distruse. Operația estetică și liposucția, făcute în mare taină de Măcelar, un talentat chirurg plastic intrat în mizerie și dizgrație din cauza încălcării eticii profesionale, sexul neconsensual cu pacientele, era mai mult decât o operă de artă. Schimbat complet, suplu, implant de păr.
Se trăgea dintr-un șir lung de borfași. Străbunicul cerșetor și hoț. De orice. Bunicul, în grija căruia a rămas o vreme, mărunt escroc de târg și viclean speculant. ,,Nepoate, oamenii sunt proști de felul lor! Apa, aerul și fraierul nu se termină niciodată!”. Tatăl mort de tânăr, hăcuit la o nuntă la care nu avea ce căuta, dar s-a dus pentru lăutarii celebri, se băgase în afaceri cu droguri și în aurul clanurilor ce stăpâneau traficul de carne vie. Mama, ucisă tot atunci, deși era rudă cu ucigașii soțului, venea din neam de telali, numai că asta era fațada pentru un pic de cămătărie, câteva cocote trimise la produs și o rețea bine închegată de șuți și ghicitoare. Nu i-a moștenit talentul și a rămas orfanul nedorit de nimeni, șters, timid, sărac. Când bunicul s-a prăpădit tocat de cuțitele mașinilor de făcut furaj unde fusese aruncat de doi clienți nemulțumiți, de voie, de nevoie a intrat în casa unchiului din partea tatălui. Nu a avut ce învăța, nici la școală nu mergea. ,,Nepoate, școala vieții face cât toate facultățile! Dacă nu ești bărbat să furi sau să te descurci, la muncă ajungi! La muncă! Bagi toată ziua pentru alții pe bani de nimic, te bucuri pentru o bere și un concediu! Ptiu, da’ proști mai sunt! Pe ăștia e păcat să nu-i arzi! Să-ți umble mintea brici și să ai oameni, mă! În partide, în Poliție, judecători bă! Iar muierea să fie urâtă ca foamea, să nu se uite nimeni la ea, altfel, dacă sucește căpățâna bărbaților, ai parte numai de belele.”. Era în toane bune unchiul când i-a dat sfaturile, afemeiat notoriu ce își adusese în casă și bitangii făcuți cu alte femei. Lucra șnapanul la alt nivel după ce jefuise bancomate și stătuse la pârnaie prin toate țările continentului, dar avea patalama la mâna de la douăzeci de specialiști că e nebun și nu are discernământ. Asta nu l-a scutit să fie călcat de buldozer de douăzeci de ori încetul cu încetul, dinspre labele piciorului către cap. S-a considerat prea șmecher și a înțeles că orice se poate fura din pix sau ordinator. Avea doi puștani fugiți de acasă ce mâncau calculatoarele și internetul pe pâine. Curgeau bani din toate țările, chiar și din cele de care nu a auzit în viața lui. Nu conta, persoane, firme, armate, bănci. Vărul lui pricepuse bine cum stă treaba cu tehnica, era misterios, retras, mai mare doar cu câțiva ani, mereu preocupat numai de realitatea virtuală și dark web. ,,Să nu furi de la familie! E cel mai urât lucru!”. După lovitura dată unei organizații, unchiul si-a recompensat internauții cu două miss-uri de liceu, alcool și droguri. Priveau toți spectacolul, dar el, excitat din cale afară, nu s-a putut stăpâni când verișoara vitregă l-a târât cu ademeniri șerpești într-un dormitor. Au hotărât să fugă în lume, la cinșpe ani, dragostea poate deveni vâlvătaie de nebunii pârjolitoare de suflete. Prinși în fapt! Fata a dispărut, el, după ce și-a burdușit buzunarele cu bani și diamante, a fugit, nu înainte să-și dea de gol unchiul. Vreme de cinșpe ani a făcut ce a învățat. Anul și operația, părul îndepărtat, implanturi să pară obed, aspect de contabil obosit, ochelari ce imitau perfect dioptriile miopului, femei anoste. Bani scotea din orice. Exploata fiecare nevoie nou apărută. În jurul lui lumea se războia sălbatic, apoi cele douăzeci de bombe atomice detonate în emisfera nordică au schimbat totul. Inteligența Artificială a devenit conștientă, a oprit măcelul, radiațiile și impulsurile electromagnetice făceau rețelei la fel de mult rău cât le făcea și oamenilor. Armistițiul om-mașină, defavorabil primului ce avea o autonomie limitată. Hrană proastă, organizarea în caste, expedițiile de colonizare către Marte și Lună, tot arsenalul atomic controlat de IA, dar mai ales, unificarea tuturor religiilor într-una singură. Niciodată omenirea nu a fost mai solidară în fapte și foame. Biserica Celor Doisprezece Apostoli. Din floarea de lotus răsare crucea cu semilună. Atâția ani a trecut neobservat, invizibilă umbră cu aspect schimbător, camuflaj mimetic de neînsemnat ce a reușit să speculeze cu material strategic, bonuri de tezaur și fonduri de pensie. Proștii își meritau soarta, traiul în rutina muncii brute. A ales și a cules. Pe lângă o femeie nu rămânea mai mult de trei luni, dezgustat în adâncul sufletului și gândul la icoana verișoarei cu flăcări în vine idealizată până la idolatrie. Nici un prieten, nici un cunoscut, nici măcar o rudă. Mereu în mișcare pe fața pământului, în căutare de unelte performante cu chip uman, Profesorul, Hackerul, Cămătarul, Măcelarul și Chimistul. Folosiți fără scrupule. În cinșpe ani a adunat a zecea parte din averea lumii. Imposibil de prins, suspicios până la paranoia. Presa vorbea despre el ca despre un invizibil Zorro egoist, serviciile secrete din toată lumea îl vânau. De la Profesor a învățat toate tertipurile folosite în istoria omenirii și mersul economiei, de la Cămătar, plasamente succesive în bonități de mare risc și investițiile în materiale strategice, cobaltul ori iridiul erau mult mai valoroase și căutate decât platina sau aurul. Hackerul, pe lângă operațiunile îndrăznețe, i-a semănat ideea Cupolei. Un loc atât de exclusivist și discret pe o insulă din mările sudului încât clienții trebuiau, pentru un sejur de câteva zile, să scoată o avere din conturi. Măcelarul era singurul cu care se întâlnise, pentru operații de tot felul și era singurul care știa cine era, fiindcă de la început i-a șters amprentele și i-a făcut implantul cu cipuri la încheieturile mâinilor ce deschideau accesul la bogăția acumulată. Chimistul i-a dat motivul ultimei lovituri. Apă cu o secretă combinație capabilă să facă organismul uman să reziste mai bine radioactivității. Izvorul din Africa l-a umplut de bani. Dacă în război au murit un miliard, ce mai contau alte câteva miliarde duse de nas? Nu aveau decât să-și decontamineze aerul și apa, să-și consume divertismentul oferit cu zgârcenie de Mașină și să-și consume batoanele proteice ori să se mănânce la propriu între ei. Biserica a dorit izvorul pentru ea. Ultima mare afacere, era mulțumit pe deplin, reușise să vândă apă chioară pe post de panaceum universal.
Containerul metalic în care zăcea ascuns, nu se mai legăna. Mai bine, apa și lămâile erau terminate. Eliberat de căpitanul micului vas, a ieșit cu băgare de seamă în lumina zilei. După debarcader începea o plajă cu nisip alb, fin, străjuită de cocotieri. Deasupra, suspendată de nimic, Cupola proteja insula. Se vedea cerul, cu nuanțe între roz și albastru din cauza radioactivității aerului. Își rezervase un an la pachet premium, dar planul lui de tânăr întreprinzător era să negocieze prelungirea pe câte cinci ani cu un discount sănătos până la finalul vieții. Asta-i era răsplata. Fațada colonială și vegetația luxuriantă în care zăceau mascate discret unități robotice înarmate, aerul sărat și aromele pădurii l-au făcut să zâmbească încântat. După formalități, robotul din recepție i-a eliberat cartela. Îl aștepta un apartament de lux, cu treizeci de tinere superbe, mâncăruri și băuturi la care alții visau doar din povestirile bătrânilor. Șampania îi provoca o euforie copilăroasă după o săptămână petrecută în întunericul containerului. Discreție totală, lipsa oricărei interacțiuni cu personalul, robotizat sau alți beneficiari ai facilității îi împlineau un neverosimil sentiment de siguranță. Din dormitorul în care năvăleau plantele tropicale, câteva trepte duceau la piscina personal umplută cu șampanie, străjuită de câte șase coloane dorice pe fiecare parte. În capăt trona un imens pat cu baldachin roșu unde-l așteptau femeile cu forme opulente și corpurile tonifiate de sport și tinerețe. Amețeala devenise tot mai puternică și fără să mai facă un pas se întinse pe un șezlong cuprins de o dulce amorțeală. Cât a dormit? Câteva clipe de somn profund și senzația că zboară întreruptă de dureri în mâini și o voce metalică ce anunța grav. ,,Hologramă oprită.”. Trezirea bruscă l-a făcut să urle inuman, prea urâtă era realitatea. Atârna într-un ham, cu mâinile tăiate așezate înaintea lui pe o tipsie, coloanele erau de fapt doisprezece oameni cu glugă și mantie cu însemnele Bisericii în jurul unei vane cu acid sulfuric în care se scufunda lent, ce-i topise deja labele piciorului. În loc de baldachin și frumoase, o hidoșenie jumătate om, jumătate mașină, manevra cutia de comandă. ,,Vere, ți-am spus că cel mai urât lucru e să furi de la familia ta!”.
