Flota condusă de Supremul Ares Novares și-a continuat călătoriile sale incredibile prin Multi-Dimensiuni, trecând peste punți de imensitate între un Univers și altul. Văzuseră deja atât de multe și, totuși, încă lipseau multe altele! Totuși, amiralul era întotdeauna pregătit în fața necunoscutului și astfel își împărtășeau cei conduși de el epopeea prin alte Cosmos-uri.
O întâlnire de care au avut parte la Nivelul 320 nu a avut loc pe suprafața vreunei lumi ci la întâlnirea cu o navă imensă de la care au primit semnale. Întâlnirea a avut loc într-o Galaxie Medie, adică, situată în zona centrală a unui Mini-Cosmos de doar câteva milioane de parseci de extindere.
Mesajul pe care îl primiseră avea mai degrabă un caracter amabil și de aceea Novares a acceptat să îi viziteze în interiorul acelei nave mai curând gigantică. A fost primit politicos de un anumit individ numit Inson și alți membri ai echipajului care, în mod evident, se aflau sub comanda sa, așa cum se întâmpla cu federalii.
În principiu nu părea să fie niciun motiv special. Novares cu o suită compusă din ofițerii Carius, Bertold și Suror în principal. Federalilor li se acordă o perioadă lungă pentru parcurgerea facilităților navei. Primul lucru pe care l-au putut observa a fost că, în mod clar, tehnologia acesteia era foarte diferită de cea cunoscută. Acolo se foloseau instrumente concepute să genereze forțe diferite de cele obișnuite. Câțiva din însoțitorii amiralului s-au oprit pentru câteva minute pentru a observa multe dintre acestea.
Inson a înțeles interesul acestora și a oferit câteva explicații în această privință. Totuși, vocabularul său era de asemenea foarte diferit de cel pe care ei îl utilizau. Liderul navei le vorbea de forțe retrograde, energii centrate, fluxuri labirintice și așa mai departe, care pentru federali nu erau foarte clare. Însă au continuat astfel pentru mult timp.
Ulterior, au intrat într-un salon mare unde totul era un soi de vizoare care observau diferite lumi, aparent din acel sistem planetar. A fost un moment în care Inson s-a îndepărtat puțin de ei pentru a se apropia de unul din ecrane. Chiar în acel moment ofițerul Suror s-a apropiat de Novares și i-a șoptit ceva:
-Amirale, mi se pare ceva ciudat la ei.
Se întâmpla ca în acel salon să fie alți câțiva indivizi precum Inson, care păreau să converseze între ei fără să privească la ceva anume. Observând cu foarte multă atenție, unii și ceilalți într-adevăr nu încetau să aibă un aspect curios. Deși păreau ființe MH, gesturile și mișcările acestora erau precaute, ca și cum s-ar fi mișcat într-un mediu care nu era cel obișnuit pentru ei. Novares de asemenea a observat acest lucru însă nu știa cărui fapt să atribuie acele gesturi.
Liderul Inson s-a apropiat din nou de ei și a început să le explice ceva despre ceea ce se vedea pe ecrane. Într-adevăr, așa cum presupuneau, de acolo se puteau observa cel puțin 15 planete în așa fel încât pe fiecare ecran se observa în direct câteva din caracteristicile principale ale acestora. În cel puțin 3 existau orașe mari locuite de un număr mic de ființe MH. În altele, federalii au fost destul de uimiți să observe o mare diversitate de mega-faună similară celei din Perioada Triasică pe Pământ. Din acestea erau o mulțime și de o mare diversitate. În schimb, în alte 6 lumi singurul lucru care se putea vedea era o absență totală a vieții, părând mai degrabă lumi deșertice din motive ignorate.
Novares a devenit interesat de ceea ce vedeau și a început să-l interogheze pe Inson despre acele planete care li se arătau. Pentru acest lucru s-a apropiat alt individ pe care îl numeau Zirkey, care atunci a început să explice pentru o vreme despre fiecare dintre lumi. Poate că federalilor nu li s-a părut destul de interesant, însă a fost un bun exemplu al modului în care ei numeau într-o manieră diferită o mulțime de lucruri. Bertold le-a acordat multă atenție și, în mod personal, credea mai degrabă că ei în realitate EVITAU folosirea anumitor cuvinte. Era dificil de spus, însă acest fenomen părea relaționat mai mult cu cuvintele cu conținut istoric.
La rândul său, Carius a acordat o atenție deosebită la ceea ce spusese Suror: gesturile și mișcările lor. Păreau să fie elegante și studiate în prealabil, ca și cum ar fi fost vorba despre un rol. Cu toate acestea, în tot acest timp cât i-au ascultat vorbind nu se ivea niciun indiciu în privința motivului. Poate că se datora faptului că erau extrem de evoluați dar chiar și așa rămânea ceva inexplicabil.
Amiralul s-a dovedit interesat și a întrebat din nou despre diverse lucruri pe interlocutorii săi. După ceva timp, Inson s-a întors spre el și, uitându-se fix la acesta, a replicat:
– Bine, acum povestiți-ne ceva despre dvs., amirale. Cine sunteți? Ce faceți aici?
Oarecum surprins de fermitatea sa, Novares a răspuns simplu:
– Bine, prietene, cred că dvs. știți acest lucru. Suntem reprezentanți ai Federației de Civilizații ale unuia din miliardele de Universuri care populează Globul. Este practic imposibil să descriu drumul nostru din cauza imensităților cosmice pe care le traversăm.
– Și de cât timp durează cel al rasei dvs.?
– Dacă vă referiți la momentul în care a apărut specia noastră, Omul Solar, acesta a apărut acum aproximativ 800.000 milioane de eoni pe o planetă a stelei Altair. Însă nu suntem nimic special, crede-mă. Doar o rasă în plus a Modelului Uman care există în mare parte din Cosmos-urile pe care le-am vizitat.
După o liniște de câteva secunde, liderul Inson păru că-și adună forțele și l-a întrebat din nou:
– Și de ce ați venit în această zonă?
Amiralul de asemenea l-a privit fix și cu multă siguranță i-a răspuns:
– Pentru nimic. Nu am venit pentru nimic special. Doar explorăm, asta este tot.
În continuare s-a întâmplat ceva extrem de ciudat. Liderul Inson păru că emite ceva precum un strigăt și căzu doborât pe un scaun în timp ce se lua de cap. Părea că mormăia ceva în altă limbă diferită.
În mod rapid s-au apropiat câțiva în jurul lui Inson ca și cum ar fi fost pregătiți să-l ajute. Federalii erau aproape stupefiați.
– Dar ce se întâmplă cu el? – a exclamat Novares apropiindu-se de asemenea. Și, după ce a meditat câteva clipe, a întrebat: – Ce credea că urma să spun?
Este dificil să povestesc toate cele întâmplate. Acele ființe erau într-o stare de tulburare completă, aproape de o oarecare disperare, care contrasta total cu bunele maniere pe care le-au demonstrat până atunci.
Când Novares însă se mai gândea să ofere vreun ajutor lui Inson, acesta dintr-o dată s-a luat cu mâinile de cap și a început să exclame:
– Atunci nu vin după noi! Nu vin după noi!
– Nu, prietene. Printre regulile noastre de comportament este aceea să nu intervenim deloc în dezvoltarea raselor cu care ne întâlnim. Noi lăsăm ca fiecare civilizație să existe în continuare ca și cum nu ne-ar fi cunoscut niciodată.
– Nu vin după mine! Nu vin după mine! –a continuat să strige Inson.
Atunci amiralul l-a luat cu fermitate de umeri și a spus:
– Și de ce ar fi trebuit să venim după voi? Cine sunteți?
În continuare s-a apropiat altul din acei locuitori ai navei, Guar, luând cuvântul în locul lui Inson.
– Nu ați înțeles, amirale? Într-adevăr nu știți cine suntem noi?
– Pentru mine sunteți pur și simplu membri ai echipajului acestei nave. Asta este ceea ce ați spus voi. De ce? Mai e și altceva?
– Vedeți acea lume – spuse el indicând unul dintre ecrane.
Federalii priviră spre locul unde indica el, unul dintre ecranele care se afla pe partea superioară lateral dreapta. Era locul unde apărea, filmat de pe orbită, un oraș unde în mod clar se distingeau și câteva clădiri.
– Bine, și ce este cu asta? – spuse Novares.
– Aceea era lumea creatorilor noștri– spuse Guar.
După o pauză și, ca și cum ar fi început să înțeleagă, amiralul a repetat:
– Creatorii voștri?
– Așa este, amirale. Acolo locuia Rasa Superioară, cea care locuia pe planeta Tander-9, apărută în acel loc în urmă cu milioane de ani. Era o rasă foarte avansată în această regiune cosmică, poate cea mai importantă dintre toate. Într-o zi, ei au început de asemenea să exploreze spațiul precum faceți dvs. Însă, se pare că, nu avea același sens de investigație.
– Cum adică? – s-a interesat Novares.
– Se pare că nu aveau niciun interes să-și riște viața și au preferat să dezvolte un anumit tip de roboți care să efectueze acea sarcină în locul lor. Erau roboți androizi deoarece păreau replici ale acestora, însă noi preferăm să-i numim simplu Androizi.
– Cum? – a exclamat amiralul -. Prin urmare voi…?
– Noi realizăm acea sarcină de-a lungul secolelor. Am străbătut galaxii și sisteme cum nimeni nu a făcut-o pe aici vreodată. Am cunoscut milioane de forme de viață. Însă este ceva ce nu am putut face … – spuse șovăitor.
– Ce, prietene? – l-a încurajat amiralul.
– Să nu dispară – spuse Guar pe un ton de voce incredibil de dramatic în timp ce indica acel ecran.
– Dar, acele ființe care se văd încă plimbându-se pe acolo? – cercetă atunci Bertold.
– Sunt supraviețuitorii – răspunse Inson ridicându-se de pe scaunul său ca și cum ar fi fost repus pe picioare. – Sunt ultimii care au rămas.
-¿Și niciodată…? – a apucat să murmure Carius.
– În câteva ocazii am comunicat din nou cu ei dar a fost în zadar. Nu au dispărut printr-un război sau ceva asemănător. Pur și simplu a trecut atâta timp că au involuat. Nu au arătat un interes pentru noi și nici nu erau capabili să înțeleagă ceea ce le spuneam. Strămoșii lor nu au luat niciodată în considerare ceva, niciodată: faptul că timpul trecea mai rapid pentru ei decât pentru noi.
Amiralul și însoțitorii săi erau pur și simplu uluiți de ceea ce auzeau. Era o poveste incredibilă. Deja cu resemnare, Inson a adăugat:
– Noi, în schimb, suntem aceiași. Nu am murit niciodată și nici nu suntem pregătiți să involuăm. Eu personal am fost cel căruia Distinsul Forlanet i-a încredințat comanda acestei nave în urmă cu câteva mii de ani. Noi reciclăm în permanență tehnologia noastră astfel încât nava va fi întotdeauna în măsură să călătorească și să descopere. Suntem pregătiți doar pentru asta.
Novares avea multe lucruri de spus însă după o pauză s-a gândit să-și întrebe interlocutorii:
– Și voi din ce motiv sperați că noi veneam să vă căutăm? Ce credeți că suntem?
– De-a lungul secolelor multe rase spațiale au fugit de noi. Deseori au crezut că suntem invadatori sau că reprezentam vreun pericol pentru ei. Iar noi nu suntem deloc așa. –Și, aproape șoptit, a adăugat-: Doar așteptăm noi ordine.
Prin urmare, ceea ce simțeau acei androizi era, printre altele, singurătate. După satisfacția datoriei îndelung îndeplinite tânjeau ca, în absența rasei lor creatoare, măcar alții să se intereseze de ei.
– Stimate Inson – spuse amiralul – eu nu voi interveni în dezvoltarea dvs. deoarece nu este treaba mea să decid în privința acestui lucru. Dar este ceva ce pot face. Vă invit cu cordialitate să faceți parte din Federația noastră în care veți fi bineveniți și veți avea oportunitatea de a cunoaște și a conviețui cu alte rase.
Cuprins de o mare emoție, acel android robotizat i-a dat mâna cu un gest de satisfacție și de ușurare pe chipul său.
– Vă mulțumesc foarte mult, amirale Novares. Acceptăm.
Astfel, la scurt timp după aceasta, Flota Multi-Dimensională a lui Ares Novares și-a continuat misiunea străbătând niveluri cosmice cum nu a mai făcut-o vreodată înainte. Cu toate acestea, experiența trăită l-a emoționat de asemenea pe amiral care, cu altă ocazie, conversând cu Suror a spus: „Ei bine, tocmai am aflat o poveste în care literalmente cei creați supraviețuiesc creatorilor lor”.
– Amirale, cine știe de câte ori în Poli-Cosmosuri nu va avea loc ceva de genul acesta fără ca noi nici măcar să nu aflăm.
– Așa este. Însă acest lucru mă încurajează mai mult să ne continuăm sarcina noastră – decretă amiralul.
Iată cum nava „Niveles” și toată flota sa au continuat să avanseze prin Etajele Dimensionale unde încă mai erau multe de văzut.