Io este cel mai vulcanic corp din Sistemul nostru Solar, cu sute de vulcani activi și formațiuni extinse de lavă. Această activitate este rezultatul interacțiunii mareelor cu câmpul gravitațional puternic al lui Jupiter, care face ca interiorul lui Io să se flexeze și să se contracte, creând fluxuri dense de lavă care străbat suprafața. Acești vulcani aruncă lavă până la 300 km în spațiu, împreună cu dioxid de sulf, sodiu, potasiu și alte gaze, creând un nor masiv în jurul lui Jupiter de până la 1.000 de ori raza planetei.

În 2012, astronomii au detectat un gigant gazos care tranzita în fața lui WASP-49A, o stea de tip G situată la aproximativ 635 de ani lumină de Terra. Datele obținute prin sondajul WASP au indicat că această exoplanetă (WASP-49 b) este un gigant gazos aproximativ de aceeași dimensiune cu Jupiter. În 2017, s-a descoperit că WASP-49 b are un nor extins de sodiu, ceea ce a provocat confuzie pentru oamenii de știință. Observații ulterioare din 2019 cu ajutorul telescopului spațial Hubble au detectat prezența altor minerale, inclusiv magneziu și fier, care păreau a fi legate magnetic de gigantul gazos.

Faptul că WASP-49 b și steaua sa sunt compuse predominant din hidrogen și heliu, doar cu urme de sodiu – nu sunt suficiente pentru a explica acest nor. În plus, nu a existat nicio indicație despre modul în care acest nor de sodiu a fost aruncat în spațiu. În sistemul nostru solar, emisiile de gaze din luna vulcanică Io a lui Jupiter creează un fenomen similar. Într-un studiu recent, o echipă internațională condusă de oameni de știință de la Jet Propulsion Laboratory al NASA a găsit dovezi potențiale ale unei luni vulcanice stâncoase care orbitează WASP-49 b. Deși nu a fost încă confirmată, prezența unei exoluni vulcanice în jurul acestui gigant gazos ar putea explica prezența acestui nor de sodiu. Lucrarea care detaliază descoperirile acestei echipe a fost publicată recent în „The Astrophysical Letters”.

În timp ce observațiile echipei nu au detectat nicio exolună direct în jurul WASP-49 b, un nor masiv de sodiu ar putea constitui o dovadă indirectă a unei luni vulcanice care este pur și simplu prea mică și slabă pentru a fi detectată. Cercetătorii care compun această echipă au indicat că norul a crescut brusc în dimensiune în timpul a două observații, sugerând că era în curs de completare. De fapt, ei estimează că norul este completat cu o rată de 100.000 kg (220.000 lbs) pe secundă.

Echipa a observat, de asemenea, norul mișcându-se mai repede decât planeta, sugerând că a fost generat de un alt corp care orbitează mai repede decât planeta. Observațiile lor au remarcat, de asemenea, ceva interesant, deoarece WASP-49 b a orbitat în jurul stelei sale părinte la fiecare 2,8 zile. În acest timp, norul a apărut și a dispărut în spatele stelei sau planetei neregulat.

Pentru a rezolva acest lucru, echipa a folosit, de asemenea, un model computerizat pentru a simula prezența unei exoluni și a o compara cu observațiile lor. Rezultatele lor au arătat că o exolună cu o perioadă orbitală de opt ore ar putea explica mișcarea și activitatea norului, inclusiv modul în care părea să treacă prin fața planetei, dispariția și reapariția lui la intervale. O altă concluzie din acest studiu a fost ceea ce sugerează despre viitorul acestei posibile exoluni.

Dacă WASP-49 b este similară ca mărime cu cea a satelitului natural al Terrei, cercetătorii echipei care se ocupă de studiu estimează că interacțiunea mareelor ​​cu gravitația planetei și pierderea sa rapidă de masă vor determina în cele din urmă dezintegrarea acesteia. Deși aceste observații sunt intrigante, echipa subliniază că sunt necesare observații ulterioare pentru a afla mai multe despre orbita și structura norului.