Performerii sunt o specie de păsări pitice, rotunde ca niște gogoașe, cu capul ușor turtit, cioc încovoiat și penaj alb-albăstrui, uneori cenușiu, din Eucalia, originare de pe insula Quzi a arhipeleagul G, unde au și fost descoperite de triburile Pepetti. Azi nu mai există niciun un specimen în libertate iar, odată cu revoluția tehnologică modernă, insula Quzi a fost scufundată în urma unor experimente cu oscilații tectonice.
Performerii au fost domesticiți cu multe mii de ani în urmă și crescuți în colivii până când, nemaiînmulțindu-se și ajunși în pragul dispariției, s-a recurs la clonarea acestora sub control strict, reglementat de legislația republicană a confederațiilor de pe Eucalia.
După domesticire, performerii au devenit nelipsiți la recepțiile mondene și petrecerile fastuoase și sunt un segment important, chiar vital, în industria de divertisment.
Unicitatea lor constă în „trilurile” pe care le produc în condiții speciale de excitație nervoasă a sistemului lor auditiv, indusă cu ajutorul unor diapazoane construite din dolcap, unul din  mineralele ajunse pe Eucalia în urma ploilor meteoritice. Poziția politică, socială și economică a aristrocației din Eucalia e sugerată și de numărul performerilor pe care îi dețin și cu care defilează în colivii confecționate din materiale scumpe, extrem de rare și împodobite pe măsură și, nu în ulimul rând, a diapazoanelor  de dolcap ale căror costuri pot ajunge de-a dreptul ridicole.
Pe Eucalia, performerii sunt considerați o specie cu un nivel de inteligență mult sub mediu, dar cu un simț artistic fără egal, aproape desăvârșit în domeniu muzical. Pot cânta până la 20 de ore neîntrerupt pe mai multe voci în același timp. Nu repetă niciodată aceeași linie melodică, aceeași succesiune de note, ritm, tonalitate, iar timbrul lor vocal poate varia aproape infinit.

Piesa pe care o propun, „The performer”, în primă audiție, e o încercare de translatare a unui tril (tot ce veți auzi, inclusiv ropotele de aplauze, e produsul unui singur performer), cu ajutorul intrumentelor și efectelor pe care mi le oferă DAW-ul cu care lucrez și e parte dintr-un pachet de informații recuperat în urmă cu trei ani, în timp ce traversam oceanul Atlantic, despre care cred că am mai amintit și cu alte ocazii. Va fi ultima piesă, în succesiunea pe care o propun, alături de alte câteva triluri (Zigma choir, Shape of the moon și Opening seazon) din partea întâi a proiectului muzical Choralis.
Nu pot aprecia cât de puțin inteligenți sunt acești performeri, însă, în mod clar, structura trilului pare o construcție intricată și complexă, ideea muzicală evoluează în cele câteva minute de la improvizații simple la combinații și asociații interesante de sunete polifonice și schimbări de ritm.

Și încă ceva, odată cu acest număr, rubrica „Muzica universului în schimbare” împlinește un an (12 numere). Nu știu exact câți o urmăresc, nu știu dacă revista monitorizează vizitele pe rubrici, ceea ce știu e că nu există un sistem flexibil și eficient de a lăsa un feedback.
Dar oricum ar fi, revista există și rezistă, iar eu vă urez audiție plăcută!