O să vine cineva de pe pământ. Vine cu siguranță. Se aude că aduce cu el un film. Solaris. Un film regizat de Andrei Tarkowski. În anul 1972. Foarte bine. Să-l aducă. De fapt de ce să-l aducă? Ce vrea să facă? Am folosit raza-laser și gata. Oceanul a răspuns în felul lui. Nu ne așteptam nici unul dintre noi să reacționeze altfel. A fost un gest deliberat din partea noastră. Și cu oceanul din Andromeda am făcut la fel. Și cu oceanul din Tau Ceti am făcut la fel. Ați auzit, Snaut și Sartorius? OK, boss, te-am auzit. Mie mi-a povestit cândva cineva despre filmul ăsta. Parcă bunică-mea. Plângea și-mi povestea despre film. Așa? Chiar așa, întări Sartorius. Chiar așa. Erai mic. Eram mic pe vremea aceea. Nici nu-mi trecea prin cap că într-o bună zi o să căutăm oceane prin galaxii. Da, da, nu-mi imaginam că o să descoperim povestea asta cu oceanele. Nici eu nu mă gândeam la așa ceva. De ce? Păi teoria oficială era alta, nu? Da, era alta. Einstein n-ar fi admis adevărul ăsta teribil. Dar nimeni din lumea științifică nu ar fi fost de acord. Toți se căzneau să demonstreze existența stringurilor. Aveți perfectă dreptate. Cine să-și imagineze că universul e ca un ocean. Adică altfel spus, oceanul este universul. Până acum ce-am aflat? Am aflat o mulțime. Și acum vine filmul ăsta. Da, e în programul nostru de reciclare. Până la urmă e un film interesant? E făcut după cartea lui Stanislaw Lem. Adică vrei să spui că a fost totuși cineva care a gândit ceea ce descoperim noi astăzi? Cam așa ceva. Atunci, Sartorius, trebuie să fie un film revoluționar! Da, așa cred. Dar bunica ta de ce plângea? Plângea pentru că, în copilăria ei, aflându-se pe malul oceanului i s-a întâmplat ceva asemănător. Oceanul i-a sondat amintirile și a făcut pentru ea un lucru nemaipomenit, l-a înviat pentru câteva clipe pe un unchi de-al ei care a fost explorator în Africa. Adică oceanul a materializat elefanți și girafe? Cam așa ceva. Interesant. Trebuie să fie un film emoționant. Puternic. Puternic, ce? Am vrut să spun că produce emoții puternice. de-abia aștept să-l văd, dragă Kevin! Atunci trebuie să fie o chestiune legată de Magie! E Magie în cercetările noastre prin univers. Și vrei să spui că filmul Solaris, draga Kevin, e o dovadă de Magie? Cred că da. Sigur că ne putem întreba dacă nu cumva textele, fie ele şi aleatorii, nu sunt pentru un observator cântecul de sirenă al Magiei. Aceasta după ce ne vom fi întrebat asupra Magiei fie ca autoritate, fie ca expresie spaţială sau spaţio-temporală. O întrupare a neutrului sau manifestare a nefiinţei. Dacă ar fi vorba de autoritate atunci raporturile noastre ar fi de subordonare, de confruntare sau de cooperare cu autoritatea în Magia ei sau cu o parte din ea. Insurgenţa noastră ar fi într-un asemenea caz nu lipsită de comic. Autoritatea ar reprezenta pur şi simplu textul în întregul lui dat nouă spre interpretare sau doar spre a fi contemplat. Am putea bănui că şi privim un asemenea text, că trecem pe lângă el în fiecare zi sau că suntem chiar propoziţiile lui. Ce ar fi Magia? Doar înfăşurarea unui text, abstragerea lui într-o propoziţie finală, un act textual ultim rămas, dăruit, uitat, livrat lumii spre interpretare?! Să se reducă existenţa umană doar la lectura acestui tulburător text înfăşurat, ascuns în volutele spaţio-temporale?! Căci fie furnică, fie filozof, înjghebările organice în care pâlpâie o scânteie spirituală nu par a avea ca fundamentală îngurgitarea unor porţiuni de spaţiu, mici îngrămădiri de molecule sau celule palpitând sub varii forme colorate viu, atrăgător. Îngrămădiri de molecule, dragă Kevin? Întocmai. Moleculele astea sunt în puterea Magiei.
Arta grafică: Adrian Chifu
